27 mai 2010

Orasul ceaiului - Darjeeling, partea 1

27 mai

De 2 zile sunt în Darjeeling – orașul, care poartă denumire de ceai :) A ploat puternic aceste zile (s-a inceput perioada moonson-ului - ploi intense care se termina prin august), așă că alte activități remarcante decît ”a fi udată de ploaie” nu am experimentat.

Ieri, fiind pe terasa hotelului, admirînd cerul înstelat, am simțit că azi va fi o zi bună și am hotărît să mă trezesc de dimineață să văd împrejurimile.

Dealul Tigrului și mănăstirea

Sincer nu știu de ce se numește așa, și nu am auzit nici o legendă, probabil au fost tigri cîndva pe aici, însă azi acolo am văzut doar oameni.

Pentru a merge la Tiger Hill trebuie să te trezești la 3.30 dimineața, să mergi la intersecția principală de lîngă Clock Tower și să prinzi un jeep ce merge spre Tiger Hill. Sunt o mulțime. Toate mașinile merg în acestă direcție la această oră. La ieșirea din oraș este trafic.

Cu toată că este la 11 km de Darjeeling, am mers vreo 30-40 min cu mașina pînă am ajuns. Sus, pe un vîrf de deal, de unde poți privi răsăritul soarelui, deja erau adunati vreo 200 de oameni, majoritatea indieni. De nu știam că au venit aici să privească răsăritul soarelui, credeam că este vreo manifestație sau protest (in Darjeeling sunt proteste in ultimul timp). Femeile din satul apropiat tot strigau ”coffee, coffee” pe care o vindeau la preț dublu.

Priveliștea este uluitoare. În depărtare poți vedea munții a căror vîrfuri sunt acoperiți cu zăpadă. În ghid scrie că se văd Everestul (8848m), Lhotse (8501), Makalu (8475), Khangchendzonga, Kabru (6691) și Janu (7710m). În total poți vedea 250 km de orizont a munților Himalaya. Piveliștea pare a fi furată din tablouri, iar în depărtare se auzea ecoul unor întonații de mantre, probabil din mănăstirile din apropiere.

Am bucurat ochii o oră, apoi am mers în direcția mănăstirii din Ghoom (Ghum).

Construită în 1850, este una din cele mai vechi mănăstiri din această zonă. Deja la ora 7 dimineața, erau o mulțime de oameni. Azi e sărbătoare. Așa am înțeles că este celebrată ziua de naștele a lui Buddha. În ograda mănăstirii poți servi gratis suc, ceai și biscuiți. Am stat vreo 2 ore și am ascultat rugăciunile călugărilor (mantre), iar cînd a devenit prea aglomerat, am plecat. Puternic loc din punct de vedere energetic.

Trenul jucărică

Cînd am ajuns înapoi în Darjeeling, am observat că în gara din Darjeeling "trenul jucarică" (Toy Train) se pregătea de plecare. Această cale ferată este cea mai înaltă din lume, și a fost construită de Britanici în 1881. Este inclusă în patrimoniul UNESCO. Cea mai lungă cursă este spre New Jailpaiguri (la 80 km de Darjeeling), distanță pe care trenul o parcurge în aproape 9 ore.

Eu am mers cu "jucărica" pînă la cea mai apropiată stație, și din nou am ajuns in - Ghoom. Am parcurs 8 km în vreo oră, dar a meritat. Experiența este nemaipomenită. Trenul merge încet, și încontinuu claxonează. Toți de pe stradă îți dau din mîini și te salută.

Pentru o perioadă trenul a fost suspendat, datorită grevei din tot orașul. Aparent în Darjeeling există o mișcare de eliberare națională, care dorește instaurarea unui stat independent care s-ar numi ”Gorkhaland”. Acum totul s-a calmat. Orașul este plin de armată indiană, și a revenit la viață.

Dacă timpul va fi bun, mîine merg să vizitez plantațiile de ceai.



Lumea este informata in Darjeeling

Biserica catolica "Sf. Andrei"

Armata indiana in strada

Ghokas vor independenta

Clock tower (la fiecare cinta un cintec si bate clopotele)


Rasaritul soarelui vazut de pe Tiger Hill







Manastirea Ghoom


Trenul jucarica







Calcutta - ziua a treia + 4

23 mai

Lenea urbană și micile plăceri culinare

Azi Calcutta este liniștită. Este duminică. Cu toate că este deja ora 10 dimineața, orașul încă doarme și agitația din stradă lipsește. Mașini puține, iar strazile sunt practic pustii. Ieri am trecut pe aceeași stradă și era plină de viață. Tarabele din stradă forfoteau cu oameni. Vînzătorii pregăteau mîncare în drum, iar oamenii străzii se săponeau, se rodeau și se spălau în jurul rubinetelor publice cu apă, care sunt amplasate pe marginea străzilor.

Bucatele din care poți gusta în stradă în Calcutta sunt diverse. Chiar pe stradă poți mînca orez cu mazăre, și diferite legume pregătite în stil indian. Mie mi-a plăcut egg roll. Receta: o foaie de aluat este încălzită pe o tava. În aceasta este spart un ou și este întins pe toată suprafața foii. Se întoarce pe o parte și alta în mișcări ritmice. După ce este aproape gata pe această foaie se presoară roșii, ceapă și vreo 4 feluri de sosuri: chilly, mustar, soia, ketchup apoi se adaugă sare și alte mirodenii indiene și se învîrte în forma unui kebab. Am mîncat de 2 ori așa chestie. E plăcută la gust, doar că este foarte uleioasă.

Azi însă, nu mai văd pe nimeni pregătind mîncare. Mulți din cei care forfoteau ieri, azi, dorm pe marginea străzii ascunși sub ubra polietelenilor de culoare neagră sau albastră. E duminica, oreșul este lenos.

Febra alegerilor și tramvaiul

Din cînd în cînd străzile pustii sunt asaltate de grupuri de oameni (nu mai mult de 200 persoane). Aceștia scandează diferite slogane și poartă semne distinctive a diferitor partide polite (drapele, umbrele, chipiuri, maiouri). Am aflat că pe 30 mai în Calcutta sunt alegeri locale. Am remarcat că prevalează 2 partide: comuniștii și alții. Am considerat destul de straniu faptul că nici o femeie nu era în rîndurile celor ce agitau în stradă. Numai bărbați, care după părerea mea o făceau mai mult din datorie sau din profit.

Am tot hoinărit pe strada Kolotola pînă am dat de o moschea Nakhoda, roșie cu acoperiș verziu. Tot cartierul moscheii la fel era roșu, plin de simbolică comunistă. Am văzut că se apropie un tramvai. Părea atît de vechi, atît de arhaic încît am urcat în el, fără să mai conteze direcția în care merge. Norocul meu că mergea în direcția în care planificam și eu să merg pe jos. Am coborît aproape de ”Marble Palace”, pe care planficam să-l vizitez.

Marble Palace și Casa lui Tagore

Marble Palce sau Mullik Bari este un palat din marmoră, care a fost construit în 1835 pentru Raja Rajendra Mullick, un zamindar -titlu conferit de către Britanici, unui nobel local care colecta taxe. Pentru acest palat au fost folosite 130 de tipuri de mramoră din întrega lume. Familia acestui nobil încă mai trăiește în unele părți ale palatului, iar restul palatului este deschis pentru a fi vizitat de către turiști.

Palatul pare a fi mai mult un muzeu, conține foarte multe opere de artă, care aparent sunt colecția personală a familiei Mullick. Îngeri, venere, apoloni, ceasuri, bibelouri, tablouri, foarte multe obiecte de artă prețioase. Ulcioare enorme din China, mese de biliard din Germania, ceasuri enorme din Anglia, tablouri de Reynolds și Rubens, toate m-au fascinat prin vechimea și frumusețea lor. Cu siguranță Mullick era un mare admirator de artă. Grădina palatului este în stil italian. Multe havuzuri cu îngerași și venere nude. Grădina este plină cu copaci de maglonii de coloarea roz, care împînzesc un miros plăcu în aer. Fazani, papagali, păsări exotice din India, Australia și Africa sunt păstrate în colivii în grădină. Acest palat te răpește de la realitatea cotidiană din Calcutta și te transportă în secolul 19 în sînul unei familii de nobili.

În același cartier cu Palatul lui Mullick este și Casa lui Tagore. Născut în familie de nobili, case în care Rabindranath Tagore s-a născut și a murit a fost construită în 1784, și se numește ”Maharshi Bhavana”, în cinstea lui Maharshi Debendranath Tagore, tatăl lui.
Casa are 3 etaje, și are ceva din stitul mogul, adică felul în care sunt construite arcadele și ferestrele.

În ograda casei este bustul lui Tagore, iar în interior au fost păstrate obiecte care i-au aparținut. Poze personale, scrisori, haine și 2 galerii separate: una cu tablouri pictate de Tagore în bătrînețe, iar alta cu obiecte și poze din călătoriile sale din Japonia. Am fost uimită să aflu cît de mult a călătorit Tagore. A fost în întrega Europa, chiar și în Romania, a vizitat Burma, Ceylon, Iran, Indonezia, Statele Unite, Rusia. Casa încă mai păstreză o energie pozitivă, plăcută și liniștită.
Sincer nu am citit nimic de Tagore, doar am auzit de el, și am auzit poeziile lui fiind citite în Bengoli (în limba lui natală) în Bir, în cadrul Art retreat.

Kali și picioarele lipicoase

Plutind într-o plăcută atingere de divin, amprentă lăsată de Casa lui Tagore, am pornit spre Kali temple din Kalighat.

Afară era deja întuneric, dar templul este deschis pînă la 10 seară și este încontinuu vizitat de către ce-o venerează pe Kali (o reîncarnare a consorții lui Shiva). Pînă la templu se întinde o stradelă unde se vînd diferse obiecte religioase: tablouri și figuri ale lui Kali, la fel și obiecte oferite drept sacrificiu lui Kali: nuci de cocos, diferite flori și dulciuri. Înăuntru este destul de murdar pe jos, iar la intrare trebuie numaidecit sa te descalti. Cît am umblat desculț prin templu, aveam impresia că mi se lipesc picioarele de podea. Eram atît de obosită încît nu am găsit puteri să fac poze. În schimb am găsit puterea să mînînc o rassgula (desert bengol), care seamănă cu un bol din griș care este îmbibat cu apă dulce și cînd îl mănînci, ai impresia că mănînci un burete din care curge apă dulce. Am încununat gustul de rassgola cu un un lassi din trandafir (asemănător chefirului nostru) și eram gată să fiu furată de somn.

Febra alegerilor locale in Calcutta

Casa lui Tagore
Ograda si Casa lui Tagore

Tramvaiul de la Moschee pina la Marble Palace

Moscheia Naskhoda


Ziua a patra am petrecut-o in intregime in Kali Temple din Dakineshwar





23 mai 2010

Calcutta - a doua zi

Șoarecii și alergia

Doi șoareci se joaca cu hîrtia de ciocolată pe care am scapat-o jos în camera, iar eu am alergie la mango. Ieri seara cît am scris articolul pentru blog am mîncat vreun kg de mango. Azi dimineață m-am trezit toată cu pete roșii și mîncărime. Cred ca este mango de vină, dar nu murdăria, deoarece nu este prima dată cînd sunt în așa condiții (căldură și transpirație abundentă).

Hooghly și barca

De dimineață m-am trezit cu gîndul să merg să-mi cumpăr bilet la tren pentru Darjeeling. După cum am mai menționat, trenurile sunt un coșmar, dar sunt cel mai ieftin mijloc de transport, și cu toate că întîrzie, cel puțin nu se strică. Mi s-a întîmplat de multe ori deja să se strice autobusul și să așteptăm ore în șir să vină alt autobus să ne i-a. Oricum trenurile sunt agglomerate, dar ce admir este faptul că există o quota destinată turiștilor, și există anumite ”booking office ” special în fiecare oraș unde turiștii pot procura bilete, fără a fi taxați extra pentru bilet.

”Railway Booking office” din Calcutta este practic pe malul rîului Hooghly, affluent al rîului Ganga.

Din Park street metro station am luat metro pînă la Chandni Chock și de acolo am mers pe jos spre rîu. Strada este foarte largă cu construcții imense în ”colonial style”. Pe merginea drumului se vinde foarte multă mîncare de stradă. Multî mănîncă în picoare sau pe motociclete. Mirosul uleiului ars plutește în aer combinat cu mirosul de bețișoare (incence sticks). Fiecare vînzător aprinde bețisoare, mai ales vînzătorii de fructe.

Anjunsă la rîu, am uitat că am venit pînă aici cu scopul de a procurara bilet la tren. Am văzut că o barcă urmează să traverseze rîul în cealaltă parte, și m-am grăbit să cumpăr bilet. Barcă traversa rîul spre Howrah, unde este una din gările de tren din Calcutta. Am ajuns la Baboo Ghat, unde priveliște era similară cu ceea ce se întîmplă în Varanassi. Multe persoane se scăldau în rîu sau își spălau rufele. Bărbați pe jumătate în apă și cealaltă jumătate fiind cu spumă de săpun, foarte conștiincios își rod dinții cu periuța de dinți. Femeile colorate, pînă la genunchi în apă, aplecate spală rufe. Poluare. Miros de apă bîhlită. Am urcat în pimul autobus care s-a oprit. Așa ca întîmplat că am ajuns din nou în Howrah, dar de acolo am luat alt autobus înapoi, și am coborît la Rabindra Sadan, care este în centru Calcuttei și unde sunt concentrate multe ”puncte fierbinți” din ghidurile turistice despre Calcutta.

Rabindra Sadan și ploaia

Am uitat să i-au dejunul, și deja era ora prinzului și îmi era foame. Plus, a început să ploaie foarte puternit, și multă lume s-a refugiat sub un cort imens roș-verzui din fața Nandan-ului (un cinematograf care se află în area Rabindra Sadan). Mai tîrziu am aflat că în fiecare seară, lumea se adună în cort și recită poezii sau cîntă cîntece. Pe lîngă cort sunt multe tarabe cu mîncare, fructe, băuturi etc. Am mîncat în cort contemplînd sunetul picătorilor de ploaie ce puternic loveau suprafața cortului. După ce m-am încărcat cu energie, am mers spre ”Academy of fine arts” (Academia de artă). Plouă puternic. În 5 minute m-am udat toată. În academie erau vreo 3 expoziții de pictură a tinerilor artiști din India. Cîteva tablouri m-au impresionat . ”French kiss” – pe canvas ilustrat un cîine care linge penisul unui bărbat. Lucrare realizată în ulei pe canvas în culori alb și negru. ”Headless drummer ” – un botoșat fără cap, care în loc de tobă bate în cap. Mi s-a făcut dor de periuțele mele pentru o perioadă.

Iarăși prin ploaie am pornit spre Catedrala Sfîntului Paul. Această catedrală a fost consacrată în 1847 drept prima Biserică Episcopală din Orient. Biserică în stil gotic, de culoare alba care în prezent se renovează în exterior. Security (da, biserica are security la intrarea în ogradă) mi-a cerut 10 ruppie, să le cumpere cîinilor din biscuiți. Am rămas puțin mirată de acest pretects de extorcare de bani dar am apreciat originalitatea.

După biserică am mers spre Victoria Memorial. Construit în 1920 de către britanici, această constructive este o ”corcitură reușită” dintre Buckingham palace și Taj Mahal. Construcția a durat 15 ani și i-a costat pe britanici 7.5 millioane de rupii (foarte mult pentru acea perioadă). Această grădină și clărire (transformată în Muzeu după independență) dedicate Reginii Victoria au ramas intacte și din India, te teleportează în Londra. Eu am vizitat-o în timpul ploii, ceea ce mi s-a asociat cu Anglia și mai mult.

Am întîlnit apusul în Victoria Memorial. Parcul practic pustiu, numai niște cupluri, ”hunters of extreme sensations” se sărutau în ploaie pe băncile din parc, și eu umblînd ca o stafie udă printre copaci.

La 18.30 am mers la Birla Planetariu. Prezentarea a durat 30 minute, și am vazut stelele așa cum se văd ele în Calcutta. Prezentarea s-a axat mai mult pe prezentarea planetelor și cîtorva constelații majore. Doamna care vorbea avea un glas oribil, plus accentul indian era prea puternic, ca trebuia sa mă concentrez să înțeleg ce spune ea în engleză. Am cedat și pur și simplu admiram proiecțiile de pe pod.

Akash și cafeaua

La ieșirea din Planetariu m-am întiîlnit cu Akash, un băiat din Calcutta de pe Couchsurfing. Este un prieten al unor prieteni din Delhi. Am mers la o cafea și am discutat mult despre India, Calcutta, călătorii, familie, căsătorii. Sora lui Akash are 24 de ani, și toată familia îi caută mire pentru a-i aranja căsătoria. Căsătoria poate fi decisă după prima întîlnire a părinților, chiar fără acordul fetei. Dar, în prezent fetele deobicei se întrebă după ce-l văd pe băiat prima dată. Akash vrea să plece din Calcutta în Pune, Delhi sau Gurgaon, pentru că spune el: ” Calcutta este un oraș foarte ”slow” (încetinit)”. ”Totul aici se întîmplă foarte încet, lumea este prea relaxată și vorbește mult, discută, dar în realitate nu face nimic”, astfel Akash și-a motivat decizia de a pleca.

Ceea ce spune Akash este relativ adevărat, dar eu aș atribui această afirmație nu numai Calcuttei, dar întregei Indii.

Shanti! Shanti! Shanti! Close your eyes, relax and enjoy, you are in India


In "Citizen park" copii alearga sub sarele mamei



Victoria Memorial


Victoria Memorial






Catedrala Sf. Pavel




Birla Planetarium


Baboo Ghat



Podul Howrah


Priveliste din Barca

Podul Vivekananda


In drum spre riu




.

22 mai 2010

Calcutta - prima zi

Miros de fecalii si urina, sobolanii aleargă pe calea ferată, eu mă întreb cîti din ei timp de un an îsi sfîrsesc zilele fiind măcelăriti de rotile trenurilor. Gara de tren din Delhi, locul unde nu îmi place să revin, dar trebuie. În general gările de tren în India sunt un cosmar pentru cei cu inima slabă.

Poorva Express
Trenul Poorva Express din New Delhi pînă în Howrah (ultima statie din Calcutta(sau Kolkata)) pleaca la 16.20 din Delhi. Spre mirarea mea a plecat la timp. Distanta este 1530 km.

În ”copartimentul” meu sunt: 4 bărbati (3 indieni si un străin) si o familie (tata, mama si Anisha de 2 ani). Ca deobicei mai multe persoane decît locuri destinate acestor persoane, dar acest lucru este mai mult o ”obisnuintă” decît o ”exceptie”.

Cu Anisha m-am împrietenit din prima, a sărit la mine în brate si tot mai jucat cu ea tot drumul. Am realizat ca vreau un copil, de dorit fată, de dorit indian-mixture, de dorit tot atît de drăgut ca Anisha. La fel am realizat că acest lucru va cauza ”atac de cord” mamei, care tot insistă că vrea nepoti ”albi”. În ultimă instant pot adopta un copil de stradă, dar cu toată birocratia indiană, cred ca va dura decenii.

Trenul a întîrziat cu 6 ore, respectiv, Calcutta m-a întimpinat peste 30 de ore după ce am pornit din Delhi. În Calcutta am venit eu si rapănul meu. Pe aproape 45 grade căldură în tren, fară aer conditionat, doar cu ferestrele deschise si niste ventilatoare vechi, fără dus, dar în schimb cu procesul de transpiratie non-stop, mă simteam lipicioasă, murdară si foarte foarte dezgustătoare, si tot la ce îmi zbura gîndul era un dus rece.

Prima zi si noapte bengală
Am urcat în ”yellow cab” (am observant că în Calcutta lipsesc auto-rikshaw), am redus pretul la jumate din cît mi-a cerut taxistul, si am plecat spre Sudder street, unde este ”backpacker area”, si unde poti găsi cazare relativ ieftină. Mi-am aruncat oasele si mi-am spălat murdăria în ”Continental guest house” cu 250RS/ zi (4.3 euro).

În Calcutta în această perioadă toti transpiră încontinuu. Este cald si umiditatea este foarte ridicată, dar nu-mi pasă, pentru că în lumina noptii m-am îndrăgostit de ea, de Calcutta. Din taxi, noaptea, Calcutta m-a cucerit. Iar azi, la lumina zilei am descoperit-o si mai fascinantă.

In Calcutta le bate inima la 13 milioane de locuitori, plus bătăile de inimă a fluxului de turisti. Aceasta este capitala statului West Bengal, care este cel mai dens populat stat al Indiei. Bengal, în special Calcutta, se consideră centrul cultural al Indiei, bastina lui Rabindranath Tagore (care a fost nascut in aceeasi zi ca si mine), laureat al premiului Nobel pentru Literatură, Swami Vivekananda, care a introdus în Hinduism idea progresului materialistic din West, si Paramahansa Yogananda, cel care a răspîndit în West conceptul si cunostintele sale în Kriya Yoga.

Numele orasului derivă din cuvîntul ”Kalikshetra” (tradus din hindi înseamnă ”pămîntul zeitei Kali din panteonul Indus”).
Kali temple, Durga Puja (rugăciuni către zeita Kali) sunt specificul acestui oras, care în acelasi timp din 1960 fără întrerupere este guvernat (inclusiv tot statul West Bengal este guvernat) de Partidul Comunist. Mi-am amintit de casă cînd am aflat acest mic detaliu.

Arhitectură europeană, case în cîteva etaje, străzi largi, poduri, lumini, panouri de publicitate, masini luxoase, curatenie (relativă, adică orasul este mai curat decît alte orase din India) m-a făcut să simt un aer pronuntat european. Se vede că la contructia orasului britanicii au pus o mina bună de ajutor.
Privelistele din oras, pot fi cu usurintă atribuite unui oras din Europa, doar că este populat dens de indusi, pe stradă poti vedea rikshaw, care te cară într-un carucior înalt alergînd printre tramvaiurile rosii, autobusele albastre, taxiurile galbene si alte masini colorate. Este o mixtură plăcută la gust dintre Europa si India.

Kalu
Am pornit din Sudder street spre Park Street Metro Station cu Kalu (din hindi, însemnînd ”Negru”). Kalu a fost cel care noapte m-a ajutat să găsesc o camera în această zonă, si dimineata mi-a arătat un loc bun unde pot bea ceai.
Kalu trăieste afară cu rikshaw lui. El aleargă prin Calcutta cu căruciorul lui, cărînd oameni si alte greutăti în spinare. Dimineata a propus să mă care pînă la metro. Într-o hindi stîlcită încercam să-i explic că nu vreau să merg cu el, deoarece nu încurajez exploatarea umană. Dar el m-a convins că îî place ceea ce face, si că nu este deloc greu ... si că este din cea mai joasă castă ... si alt lucru nu poate avea ... si că asta este soarta lui ... si altfel nu-si poate cîstiga banii pentru mîncare... Prea multe argumente. I-am plătit dublu, din jale, dar mi-am promis că nu mai merg niciodată în viată cu ”hand pulling rikshaw”, că mă simt ca un pui de burjui alb, care vine în India si profită de suferinta oamenilor. Kalu, a cerut să-mi strîngă mîna la sfîrsit, părea bucuros si fericit, cît de putin le trebuie acestor oameni ca ”Kalu” să se simtă fericiti. Eu iarăsi m-am simtit vinovată, că sunt mai norocoasă în viată decît multi altii din India, dar poate nu sunt la fel de fericită.

Shin
Din Park street Metro, o stradă frumoasă cu cladiri rosii sau galbene, cu miros vechi European, am mers spre Kalighat, care este în Calcutta de Sud. Acolo stă Shin Hui, o prietenă din Taiwan, cu care am făcut cunostintă în Dharamsala în aprilie. Shin trăieste în Calcutta de vreo 9 ani, timp în care a făcut voluntariat pentru ”Home for Dying” a Măicii Teresa (locul unde sunt adusi oameni de stradă în stare gravă sau pe cale de moarte si sunt îngrijiti pînă îsi revin sau pînă mor), a învătat bengola si a făcut masterat în literatura indiană. Am împrumutat bicecleta ei si am pornit să cuceresc traficul din Calcutta.

Bicicleta
La început cam mi-au tremurat pedalele la fiecare claxonat . Ceea ce noi ne închipuim haos în traffic, nu este nici pe aproape de cel care este în realitate India. Aici reguli practic nu există, iar traficul poate fi oprit poate doar de o vacă care traversează drumul unde vrea ea. Am supravietuit. Multi mă claxonau doar pentru că sunt alba si merg cu bicileta, si culmea!!! încă mai reuseau din mers să strige ”Hellou madame, how are you?”.

Am mers spre Ramakrishna Mission, Institute of Culture, care aproape pe gratis (taxa: maxim 200Rs – mai putin de 4 euro pe lună pentru 2 ore de lectii în fiecare zi de lucru) oferă cursuri de limbi străine, în total 16 limbi cred că. M-am interesat despre cursurile de ”sanskrită”. Admiterea începe din iunie, cursurile din iulie si durează 3 ani. Mi-am făcut un plan de alternativă pentru 3 ani, mi-am imaginat cum trăiesc în Calcutta si în fiecare zi merg la lectiile de Sanskrită si în timpul liber fac voluntariat pentru Casele Măicii Teresa, mi-am sters saliva, mi-am rolat buza înapoi, si am mers mai departe.

Am vizitat Birla temple. Dedicat lui Krishna si Radha (consoarta lui). Templul seamană foarte mult cu templele din Khujarao, vizitate în ianuarie. Acelasi stil, doar că mai putine decoratii sculptate în exteriorul templului. După 10 minute m-am plictisit si am mers aiurea dînd din pedale prin Calcutta. Am trecut multe cartiere luxoase, case încercuite de security, cu gradini vezi în interior, de măsura unor parcuri. Am trecut Universitatea Calcutta, Science Department, am savurat fiecare clipă si îmi venea că cînd de fericire, doar că nu-mi venea nici un cîntec în minte.

Biserica
Calcutta este plină în biserici pe tot gustul: catolice, anglicane si culmea - ortodoxe. Peste drum de Kalighat Metro Station este Biserica Greco-Ordodoxă, care se numeste ”Schimbarea la fată a Domnului”. Am intrat, si m-a uimit mixtura dintre Ortodoxism, Catolicism si Hinduism. Icoanele de pe pereti sunt în still orthodox, ca la noi în biserici, si înăutru ard lumnări. Biserica are peretii albi, are scaune destinate pentru femei si barbati, are orgă, si camerută pentru spovedanie – în stil catholic, iar icoana de la altar avea floricele împrejur, si lumea se descaltă la intrare – în stil hindu. Cred că numai în India poti vedea asa ceva.

Autobusul
Am luat autobusul din Kaligath pînă la metro. Da, asta este capital culturală. În autobus nu era muzică din filmele Bollywod, da era un fel de jazz indian, foarte plăcut la auz. Autobusul părea asa de underground, cam ca cel care este în localul ”Avtobus ” din Chisinău. Este seara. Luminile de afară joacă frumos pe oglinzile din interiorul autobusului, niste pasageri citesc ziare, iar eu sunt multumită de prima zi în Calcutta.

PS: Panouri de publicitate în metro ”Help line for depressed and suicidal”, iar eu mi-am spus "Bine ai venit in orasul indian al artistilor si poetilor".

Mai jos citeva privelisti facute ieri prin oras.
More to come :)