Nostiya Gliggins

819 km prin Nepal in 6 zile. Ziua 2,3,4.

2011-10-09T16:47:00.018+03:00

Ziua 2,3 și 4 a călătoriei pot fi comprimate într-un singur post.

În ziua 2 și 3 am stat în Pokara, iar în ziua 4 am pornit la drum și spre seară am ajuns în Lumbini (localitatea unde s-a născut Buddha).

După 8 ore și aproape 200 km am ajuns din Kathmandu în Pokara.

ZIUA 2

Priveliștea de unde am luat dejunul. Paame.

Scrînciobul din Bamboo este un simbol al sărbătorii Dashain. În tot acest timp, cît ține sărbătoarea, în tot Nepalul poți vedea astfel de construcții, care sunt asaltate de copii și nu numai.

În Pokhara am vizitat Davis Fall, numele nepalez a căreia este defapt Patali Chhanga. S-a redenumit în Davis Fall dupa 1961, cînd o femeie din Elveția scăldîndu-se în Phewa Lake, fiind luată de valuri a fost dusă spre această cascadă, unde și-a găsit sfîrșitul.

Alt punct vizitat în Pokhara a fost Bat Cave. Cîndva toți pereții peșterii erau aglomerați de lilieci, acum sunt mai împrăștiați, pentru că vine lumea cam des prin peșteră și le dă cu lumina felinarelor în ochi.

Atracția majoră a Pokarei este Phewa Lake.

La cină ne-am întîlnit cu niște prieteni. Cei din dreapta sunt Robin și Abisha, care au avut o căsătorie aranjată, adică părinții au găsit fată și după ce Robin a și-a dat acordul, exact într-o săptămînă nunta a fost jucată.

Am trecut și pe lîngă cel mai Famous Hair dresser in the town.

ZIUA 3

Am început-o cu barca. 300 rupii pe ora ca să vîslești singur. Ne-am veselit și noi cum am putut vîsling o oră în lacul liber.

Am înnotat un pic.

După înnot a urmat un prinz neam neam. Dhal Bhat și Fish curry.

După prînz am fost în Sarangkot. Un deal de lîngă Pokhara, de unde se poate face palaglinding și de unde ți se deschide o priveliște frumoasă a întregului oraș.

Iată cum arată Pokhara de sus.

Am pomenit deja în postul precedent că de Dashain, se manîncă capre, așa că pînă ajung la destinație, caprele se bucură de ultima plimbare cu motocicleta.

Altele sunt mai puțin norocoase și merg pe jos. Astfel ai impresia că lumea a ieșit la o promenadă cu capra.

Unii transportă puii cu bicicleta.

ZIUA 4

Priveliște de pe șosea în drum spre Sangja

Orasul Tansen

La sfîrșitul zilei a 4-a, după vreo 160 km, am ajuns în Lumbini, patria lui Buddha, dar despre asta în următorul post.

Video:

http://www.youtube.com/watch?v=Yd5qW6YyJZM

Ps: Billy Bunters, este un restaurant în Pokhara, tare bun, dacă mergeți intrați!

819 km prin Nepal in 6 zile. Ziua 1

2011-10-08T09:24:00.011+03:00

Cam s-a prăfuit blogul meu. Ehhh, oricum eu nu mă forțez. Am decis să scriu doar cînd am inspirație, chef și cînd am ce spune. A trecut aproape un an decînd am petrecut Dashainul in munți.

În acest an Dashain a sosit mai devreme, așa că vacanța mea a început pe 1 octombrie.

Dashain pentru nepaleji e precum Crăciunul pentru moldoveni. Reduceri la produse prin magazine, febra shoppng, pretutindeni este aglomerat, lumea cumpără capre, pentru că - ce fel de Dashain dacă nu tai o capră.

Pentru a evita toată clocoteala din Kathmandu, am hotărît să plecăm (eu și prietenul meu) cu motocicleta prin Nepal. De această dată localitățile țintă au fost: Pokara, Lumbini, Chitwan.

În prima zi am parcurs 200km, din Kathmandu pînă în Pokara.

Pokara, este un oraș de munte aflat la înălțimea 900m de unde sunt vizibili munții din Anapurna range, pe care nu i-am vazut deoarece era un pic înnourat.

Cuvinte cheie din prima zi: entuziasm, traffic, panică, munți, rîuri, poduri, billy bunters (despre billy bunters aflați în următorul post despre cele 2 zile petrecute in Pokhara).

Poze din prima zi

Copii aducînd fînețe de pe dealuri pentru animăluțe

Priveliște de pe șosea

Iarăși fînețe

Rîuleți și munți

Capră cumpărată de la piața de animale, dusă cu motocicleta acasă pentru a fi pregătită pentru masa de Dashain

Toți pleacă din Kathmandu prin sate

Piața de capre de la marginea Kathmanduului

Km 0 (zero), gata de a porni la drum.

Video din prima zi:

http://www.youtube.com/watch?v=nhAHBqwk-CY

Mîine post despre Pokara și zilele 2,3,4.

I simply love Patan

2011-03-15T11:50:00.009+02:00

Patan - cindva a fost un oras separat de Kathmandu. Acum insa deoarece capitala se extinde, Patan a ajuns sa fie unul din orasele de suburbie.

Patan are ceva special. Am fost de nenumarate ori acolo (aici primul post despre Patan) si singura si cu prieteni, dar de fiecare data revin cu placere. E unul din acele locuri in care de fiecare data descoperi ceva nou: un templu vechi ascuns pe o stradela ingusta, un local nou in care iti poti bucura stomacul (in cazul in care este rezistent la bacterii) cu diferite mincaruri traditionale.

De fiecare data cind ma plictisesc acasa, sau nu am lumina merg in Patan si vorbesc cu lumea sau fac poze. Vorbesc cu oricine vrea sa vorbeasca: batrini, elevi, cersatori, studenti. E interesant sa vorbesc cu necunoscuti, mai invat nepaleza de strada, imi mai recomanda lumea locuri noi ascunse, nebanuite de turmele de turisti ce roiesc de fiecare data prin Patan.

Daca ar fi sa numesc un loc in lume unde ma simt cel mai placut ...atunci acesta este Patan Durbar Square. Pot sa stau ore intregi pe treptele unui templu si sa urmaresc ceea ce se intimpla aici ... farca ar fi un film, un film bun.

Iata ultimele poze de Duminica (13 martie 2011).

Batrinei la vorba in Durbar Square

Copilul si hulubasii

Jocuri in strada

Elevi si batrini

Pe scarile templului

Templu

Elevi

Suvenire

As vrea sa traiesc in asa casa

Un colt de templu

Alt colt de templu

O bucatica de templu

Turisti prin Patan

Rugaciune

Bijuterii

Templu

O stradela mica si ingusta din Patan

Si doamna care face bijuterii la comanda. Imi poza mi le face pe ale mele.

Viața mea în Nepal și cele trei familii

2011-01-21T06:26:00.014+02:00

Azi în Nepal e data de Magh 7 anul 2067. În calendarul Gregorian sunem în 21 Ianuarie 2011. Cel mai hazliu în Nepal este să le spun anul nașterii. Dacă aș fi născută în 1984 în calendarul Nepalez, acum aș fi avut numai 83 de ani. Iar dacă le spun că am 26 ani, atunci îmî răspund ”aaa, ești din 2041”. Așă că în Nepal eu trăiesc în viitor.

Eu trăiesc în Bhaisepati, cartier în Khatmandu unde sunt situate multe ambasade și străiesc foarte mulți diplomați și tot felul de angajați ai diferitor organizații internaționale.Casa unde stau e vecină cu Ambasada Egiptului, iar mai la vale este Ambasada Myanmarului (Burmei).

Eu închiriez un etaj întreg. În Khatmandu nu prea există apartamente. Oamenii mai bogați construiesc case, și dau în chirie etaje.Eu stau la etajul 3. Am două camere, WC, baie. Doar o cameră este funcționabilă, alta e în rol de depozit. Pînă nu demult trăiam pe beton, pe niște ziare. Dormeam în sacul de dormit pe camping mat. Era un dezastru, dar nu aveam suficienți bani să-mi amenajez casa. Am plătit o mită enormă pentru a proceda mai repede viza non-turistică Nepaleză pe 1 an (oficial costă 780$, eu am plătit 1300$), mai apoi urma și vacanță de iarnă în India, pentru care strîngeam bani. Într-un final, după ce am venit din India, am primit salariul pe Decembrie și mi-am cumpărat multe în gospodărie. Covor, matras, așternut, pernă (în sfîrșit după 7 luni voi dormi pe pernă!!!), perdele și alte accesorii. Acum mă simt ca acasă.

Iată camera mea din Nepal.

În Nepal eu am trei familii din care fac parte.

Familia mea din Hatiban

Această familie îmi este cea mai aproape de suflet. Ei sunt vecinii orfelinatului unde am făcut voluntariat și îi cunosc din a doua zi de cînd am venit în Nepal. Oricît de greu nu mi-ar fi, știu că oricînd pot apela la ei, și mă vor ajuta ca pe o adevărată fiică. Sunt atît de sinceri, simpli, și deschiși la inimă.

Raju ( tradus din Nepaleză - Fericitul) - este tatăl. Are 45 de ani. Un om mai hazliu încă în Nepal nu am întîlnic. El m-a învățat să conduc motocicleta.

Eu si Raju

Durga (nume a unei zeități din panteonul Hindu, încarnare a lui Kali, Devi, etc) – este mama. Are 43 de ani. Nu vorbește deloc engleza. Ea m-a învățat și mă învață Nepaleza.

Eu si Durga

Vishnu (Dumnezeul Păstrător a panteonului Hindu, aces Dumnezeul mai apoi a fost reîncărcat în Krishna și Buddha) – bunica, mama lui Raju. Are 75 de ani. Ea m-a învățat mantre și cîntece Nepaleza tradiționale.

Eu si Vishnu

Deepti (Lumină) – fiica lui Raju și Durga. 17 ani. Ea m-a învățat să strîng asparagus, să mănînc pani puri ca obsedata și să cînt cîntece din seriale indiene.

Deepti

Familia din Hattiban sunt Brahmini (casta cea mai înaltă din religia Hindu).

Bunica este o bramină conservatoare, și mai mult decît atît este Brahma Kumari (o sectă Hindu). Brahma Kumari au niște reguli foarte rigide. Trebuie să meditezi, 2 ore dimineața și 2 seara. Trebuie să fii vegetarian, să nu consumi alcool, țigări și alte substanțe toxite. Cel mai important este că este permis să mănînci doar mîncare făcută de tine sau de persoane pe care le cunoști (și care desigur trebuie să fie Brahmini). Mai mult decît atît, dacă ai fost la WC, trebuie neapărat să-ți faci baie și să-ți schimbi hainele. Așa că bunica se ține toate ziua de scăldat și de schimbat sarele (haine indiene/nepaleze pentru femei). Nu-i de mirare că a răcit acum. Cu aproape 0 grade afară și fără apă caldă, ea continuă să practice același obicei de scăldătură.

Eu, Vishnu, Durga si Deepti

Deepti, Eu si Vishnu

Eu merg la ei în fiecare weekend. Cum termin lucrul, cum i-au atobusul spre Hatiban (sătuc înafara Khatmandu). Mai văd copii de la orfelinat, mă joc cu ei, mai umblu aiurea prin sat. Privesc cu întreaga familie seriale indiene. Eu am și un nume din serial -”Vhutni” ( din Hindi – fantomă), deoarece am speriat-o odată pe Deepti. Uneori mergem în vizită la rudele de familie. Am fost în multe sate, la diferite rude, la diferite sărbători, performînd diferite ritualuri. Durga ma numește întotdeauna ”Ammako chori” – fiica mamei. Eu îî spun Amma. Săptămîna trecută am fost la ei și am gătit împreună Momo (mîncare chinezească). Bunica nu a mîncat, deoarece eu am participat la pregătire și eu nu sunt Brahmină. Așa că după ce noi am terminat, ea și-a pregătit cina ei.

Raju lucrează la o clinică aiurvedică (medicină bazată pe ierburi care iși are originea în India), și de la ei cumpăr tot felul de uleiuri, prafuri, lichori în cazul în care am nevoie.

Sunt atît de fericită că-i am aproape pe acești oameni minunați.

Eu, Raju, Vishnu, Deepti si Durga - Intreaga familie

De la stinga la dreapta primul rind: sora lui Durga, Mama lui Durga, Durga, fiul surorii lui Durga, Deepti.

Al doilea rind: Eu, Fiica lui fratele lui Duga si fiul lui fratele lui Durga

Familia angajaților

Pentru cei intresați – EU LUCREZ ÎN NEPAL din luna August 2010. Sunt profesoară (Special Education Teacher) la un copil de autism într-un program de educație la domicilui (Home Schooling Program).

Val si Eu in Bhaktapur

Eu in clasa, poza facuta de Val

Val este elevul meu. Are 10 ani. Are PDD (Progressive Development Disorder), care este din spectrul Autismului. Eu implementez un program induvidual de educație (Idividual Educational Plan), elaborat de către niște specialiști din Statele Unite. De 2 ori pe săptămînă avem videoconferințe și discutăm progresele copilului. Îmi place ceea ce fac, și învăț multe în fiecare zi. Mă gîndesc să-mi continui vocația în lucrul cu copii din acest spectru (autism). Ziua de lucru durează de la 8.30 – 15.30. Predau totul în engleză, Val altă limbă nu cunoaște.

Val

Camila – mama vitrigă a lui Val. Diplomat Norvegian. Calculată. Elegantă. Discutăm despre politică și proiecte UNICEF/UNDP în Nepal.

Vijay – tatăl adevărat a lui Val. Cetățean american de origine indiană. Fost angajat la Warners Brothers, care a vîndut casa în California și a venit în Nepal să trăiască cu întraga sa familie. Val și Vishal sunt copii lui Vijay din prima căsătorie. Discutăm despre Val, meditații și Uniunea Sovietică.

Val – elevul meu. 10 ani. Copil adorabil. Ascultător. Drăguț. Hazliu.

Vishal – fratele lui Val. 12 ani. Încearcă să pară adolescent. Poartă maiouri cu scheletoane și este dependent de zahăr.

Erik-Vikram – fratele lui Vishal și Val, copilul comun a lui Camila și Vijay. 4 ani. Deștept. Alintat dar foarte simpatic.

Erik-Vikram si Val

Sunt invitată la toate petrecerile de familie. Sunt respectată de către Vijay și Camila, de copii și de către tot staful casei unde lucrez (bucătar, menajere, security guard și dadacă).

Familia gazdă

Pînă nu demult nici nu le cunoșteam numele. Le-am aflat recent. Mă adresam ”daddy” (tată), ”amma” (mamă) și Prativa, fiica lor (dar numele ei îl cunoșteam).

De multe Amma mă invită să mănînc cu ei. Ea tot își face griji că eu nu gătesc, și nu poate înțelege cum pot trăi pe biscuiți, chifle, fructe, ciocolată și mîncare de stradă.

Lakshmi (Zeița Prosperității în panteonul Indus) – Amma. Nu vorbelște engleză, dar ne înțelegem perfect. Amma îmi face masaj la spate cînd mă apucă durerile, și îmi spune să nu mă mai pornesc cu rugzacul cela mare nicăieri (Amma a făcut ritualuri și rugăciuni de fiecare dată cînd am plecat – în treking sau în India). Mă îndeamnă să stau în Nepal, să mă căsătoresc cu fiul ei, care are acceași vîrsta ca și mine, dar la moment nu este acasă pentru că lucrează în SUA.

Lakshmi - Amma

Eu si Lakshmi

Mahadev (alt nume a lui Shiva, Dumnezeul Distrugător) – Daddy. Nu știu ce face și ce lucrează, dar arată ca un bussiness man și majoritatea timpului nu este pe acasă. A practicat Kung fu, și a vizitat destul de multe țări pentru un Nepalez : India, China, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan.

Prativa - fiica lor. Nu e chiar vorbăreață. A terminat Universitatea dar nu lucrează, stă acasă toată ziua pe internet sau privește filme. Ea îmi împrumută DVD cu filme hindi și nepaleze.

Prativa si Amma

Familia gazdă sunt din casta Kshatria (Luptătorii, a doua castă după importanță la Hindu) și pregătesc carne la fiecare masă. Recent am fost la ei și am mîncat mistreț sălbatic, care l-a vînat Daddy în Maharaj ganj (regiune din Nepal). Se simte că sunt Khatria - luptatori - și sunt tare mîndri de acest lucru.

Eu, Amma si Prativa

Toace cele trei familii au un rol important în viața mea în Nepal, fără de aceștin oameni minunați, viața mea ar fi mult mai decolorată!

Iaka așa trăim noi în Kathmandu.

Un an plecata de acasa

2010-12-27T15:45:00.003+02:00

Iată că a venit ziua în care împlinesc un an decînd sunt plecată din Moldova. Un an în urmă pe 27 decembrie înghețam de frig în drumul spre aeroport cu Ana, iar acum sunt pe plaja din Gokarna la Oceanul India unde mă bronzez și beau suc din mentă și lamîie împreuna cu Mariana.

Ceea ce am făcut în prima jumătate de an am posta aici, acum să vă povestesc ce am făcut din 27 iunie pînă pe 27 decembrie 2010.

- Am vizitat următoarele localități: Khatmandu, Hatiban, Patan, Bhaktapur, Changu Narayan, regiunea Langtang, satele din apropierea Kathamndu, Delhi, Agra, Varanassi, Mumbai și Gokarna.

- Am trăit în orfelinatul Happy Home (aici detalii despre experiența mea) cu copii de stradă de pe 15 iunie pînă pe 10 august;

- În tot acest timp cît am stat la orfelinat am avut grijă de copii, făceam lecțiile împreună, ne jucam, mergeam la bazin, în diferite excursii și plus la toate de predam limba engleză și obiectul Social Studies la școala unde copii erau înrolați;

- Am fost la o nuntă Nepalezăla sora unui băiat pe care l-am cunoscut la o universitate din India;

- Am fost la o zi de naștere a unei fetițe de 6 ani dintr-o familie care trăia în apropierea orfelinatului;

- Am dormit acasă la Directoarea Școlii unde predam (Sun Hwa International Academy), care era din secta Moon și a încercat să mă convertească;

- Am găsit un post de muncă bine plătit. Din 10 august lucrez ca teaching aid într-un proiect de home schooling pentru un copil bolnav de autism dintr-o familie de diplomați;

- Mi-am găsit gazdă, și am locul meu în Khatmandu pe care îl pot numi casă. Am 2 camere, baie, WC și balcon cu priveliștea spre Himalaya;

- Am fost la petreceri în Thamel (regiune din Khatmandu unde stau toți străinii);

- Am fost la expoziții de artă și fotografie artistică în Khatmandu;

- Am fost pe 10 zile în mountain trecking in Langtang. Mai multe detalii sunt disponibile aici;

- Am luat viza non-touristică pentru Nepal, cu destul de mult efort și mită (in total toata procedura m-a costat 1300 dolari SUA), dar care expiră pe 9 noiembrie 2011;

- Am luat visa pentru India iarăși pe 6 luni pentru a pleca în vacanța de iarnă;

- Am vizitat toate cele 7 monumente istorice care sunt sub patronajul UNESCO din Nepal:
Patan Durbar Square, Bhaktapur Durbar Square, Changu Narayan village, Pashuphatinath temple, Kathmandy Durbar Square, Swuyombunath temple, Boudanath Temple;

- Am mers cu autobusul 44 de ore din Kathmandu pînă în Delhi;

- Am întîlnit-o la aeroportul din Delhi pe Mariana Ciobanu;

- Am fost iarăși (am pierdut șirul a cîta oară) în Delhi, a 2-a oară în Agra și Varanassi;

- Am fost pentru prima dată în Mumbai și am vazut casele starurilor din Bollywood;

- Am fost în Gokarna, unde acum mă bronzez și aștept să plec în Goa unde urmează să petrec Anul Nou;

- Am urmarit alegerile din Moldova si mi-a fost dor de Mama si prieteni;

Sărbători Fericite!

Himalaya din Nepal

2010-10-27T05:45:00.009+03:00

În Octombrie Nepal este cuprins de febra Dashain. Este unul din cele mai importante festivale Hindu. În acest timp orice activitate este suspendată. Practic totul este inchis și lumea sărbătorește din plin. Eu am decis să plec în munți, singură.

Prefață

Am decis să fac trekul Lantang-Gosaikund din 2 motive:

- Este mai puțin turistic în comparație cu Everest base camp treck și Anapurna Circuit treck

- Dureaza mai puțin (deaoarece am liber numai 10 zile)

În perioada 15-19 octombrie (cele mai importante zile în cadrul festivalului, în care se sacrifică capre, rațe etc.) tot genul de transport public este suspendat. Nu circulă autobuse, numai taxi și mijloacele de transport private.

Între timp mi-am făcut TIMS card (Trekkers Information Management System), card de identitate fără de care nu te poți porni în munți în oricare treck din Nepal, deoarece există anumite puncte de control (controlate de către armată) în care trebuie să prezinți cardul.

La fel trebuie să cumperi prealabil bilet de intrare în regiunea Langtang, deoarece această regiune este declarată zonă de conservare și parc național. Acest două chestii birocratice m-au costat 2500 rupii (35$).

Agențiile turistice taxează enorm de scump pentru serviciile de organizare a trekului dat în care sunt incluse cheltuielile de pregătire a documentelor, transport, mîncare, cazare și ghid. Dacă aș fi mers prin agenție turistică această plăcere m-ar fi costat minimum 1500$ pentru 10 zile. Eu organizîndu-mi totul singură am economisit mult deoarece aceste 10 zile m-au costat 11965 rupii (168$).

În această regiune de munți dispar turiști. Cel mai recent (aprilie 2010) a dispărut o fată din SUA de 23 de ani, care la fel s-a pornit în munți singură. Aceste statistici nu m-au încurajat dar nici nu m-au speriat, ci mi-au creat anumite dificultăți la posturile de control.

Syabru Besi este ultimul punct în care este curent electric. În celelalte localități nu există curent electric, apă curgătoare, gas sau orice gen de infrastructură.

Am parcurs următorul traseu:

Ziua 1: Kathmandu (1320m) – Syabru Besi (1467m)

Ziua 2: Syabru Besi (1467m) – Lama Hotel (2470m)

Ziua 3: Lama Hotel (2470m) - Langtang (3430m)

Ziua 4: Langtang (3430m) – Kyanjin Gompa (3870m)

Ziua 5: Kyanjin Gompa (3870m) – Tsergo Ri (5050m) - Kyanjin Gompa (3870m)

Ziua 6: Kyanjin Gompa (3870m) – Bamboo (1970m)

Ziua 7: Bamboo (1970m) – Foprang Danda (3210m)

Ziua 8: Foprang Danda (3210) – Gosaikund (4380m)

Ziua 9: Gosaikung (4380m) – Dunche (1960m)

Ziua 10: Dunche(1960m) – Kathmandu (1320m)

Ceea ce urmează sunt extrase din jurnalul zilnic în care descriu fiecare zi.

Ziua 1

Am ajuns în Syabru Besi. Pînă cînd totul merge corespunzător planului. Suntem în mijlocul sărbătorii Dashain, și acest fenomen mi-a pus semne majore de întrebare dacă voi ajunge azi în Syabru sau nu.

E sărbătoare mare, acest Dashain, în care națiunea nepaleză intră în puja (rugăciuni), tot felul de rituale și tone de mîncare. Cînd am fost 2 zile în urmă la autogară să cumpăr bilet la autobus spre Syabru Besi mi s-a spus că autobusele nu vor circula în perioada 15-19 octombrie, nu m-am descurajat și mi-am spus că oricum voi ajunge acolo chiar dacă trebuie să fac autostop. Ceea ce am și făcut.

În Syabru am ajuns ca o capră transportată de la fermă spre piața de animale sau spre locul unde urmează a fi sacrificată de Dashain.

De la 6 dimineață am mers cu o mașină de ocazie pînă în Trisuli (la 60 km depărtare de Syabru), dar de acolo a urmat cea mai interesantă parte. Azi este ziua din cadrul festivalului în care se sfințesc autoturismele și aproape toți proprietarii îl cheamă pe pandit (preot) să facă puja (ritual+rugăciune) pentru automobil sau motocicletă. Din acest motiv puțini azi conduc sau se deplasează cu autoturismul. Drumurile sunt pustii, foarte stranie și neobișnuită senzație deaorece drumurile din Nepal sunt întotdeauna victimile traficului.

Stăteam și mă gîndeam în Trisuli ”Oare unde voi dormi în această noapte?” , dar tare îmi doream să dorm în Syabru. După 15 minute de așteptare la intersecție, văd în zare un camion, unul dintre acelea care are numai 2 locuri în față, iar în spate este ”un prițep” fără acoperiș. Nu am ezitat și l-am oprit. În ”prițep” erau deja vreo 30 de oameni stînd in picioare și m-am înghisuit și eu printre ei. Acele 60 km le-am parcurs în 6 ore. Incredibil 10km/oră de chin enorm dar în același timp momente hazlii de neuitat. Majoritatea persoanelor erau țărani care mergeau în localitățile lor cu rațe, găini, și care tare s-u bucurat să mă vadă printre ei. Eram ”gvozdi programî” din acel ”prițep”. La picioare mele era un cucoș leșinat, și la fiecare cotitură îmi faceam griji să nu cumva să-l calc. Drumul a fost foarte și foarte greu. Extrem de deznivelat cu hopuri și gropi mai ceva ca în drumurile din Moldova. Fiind in picoare ne clătina în toate direcțiile lovindu-ne de barele de fier de la margini. Acum mă doare tot corpul de la lovituri și am 3 semne albastre ca amintile (2 la mîini și unul la picior). Oricum ceea ce mi-am propus s-a întîmplat și acum sunt în Syabru. Aleluyaaa.

Sunt entuziasmată pentru ceea ce urmează să parcurg și să văd. Este prima mea experiență în Himalaya din Nepal. Înafară de orașe, în Nepal nu am văzut altceva. Nu am simțit munții aproape, nu am respirat aerul curat din munți, nu am călcat cărărușele mici și bătătorite.

În special mă inspiră faptul că această regiune, Langtang, este traseul vechi de comerț dintre Nepal și Tibet, și se află la hotar cu Tibet, iar cînd ajug la înalțimi am să văd de sus o parte de Himalaya care aparține Tibetului.

Îmi imaginez și mă teleportez în trecut și realizez că văd aceleași piesaje pe care le vedeau negustorii din trecut transportînd bunuri dintr-o parte în alta. Natura în aceste regiuni a rămas practit intactă. Îmi amintesc de filmul ”Himalaya enchance du chef” și sunt culminată de priveliști.

Acum afară plouă marunt. Sunt în nouri în sensul direct al cuvîntului. Aceștea plutesc purtați de aer dintr-o parte a muntelui în alta. În geam îmi bate un munte verde îar în vale curge rîul Trisuli Nadi culoarea căruia îmi amintește de Ganga din Rishikesh sau Haridwar (India).

Cam atît pe ziua de azi. Sunt ruptă de oboseală, iar mîine trebuie să parcurg o distanță decentă. Scularea la 6 și plecarea la 7 dimineață. Noapte bună prima zi de aventură.

Ziua 2

Scriu din Lama Hotel (2470m). Așa se numește localitatea. Este un sat mic, vreo 10 case maxim care nu aveau nici o denumire. Apoi aici s-a deschis primul hotel mic pentru turiștii care fac acest treck, care se numea Lama Hotel, astfel, această localitate mică și-a căpătat denumirea.

Drumul spre Lama hotel a fost ușor de depistat. Majoritatea drumului este print-ro pădure întunecoasă. Dacă te ghidezi după recomandările din internet este foarte ușor să parcurgi distanța fără de ghid. Urcușurile și coborîșurile un pic te epuizează ținînd cont de faptul că am 15 kg în spate, dar cu mici popasuri am parcurs distanța în 6 ore de mers. Sincer, azi am obosit și simt că am încordat puțin mușchii picioarelor.

După ce la primul post (chiar după Syabru) am fost avertizată că este periculos să mă pornesc singură și ofițerii de armată mi-au citit morală că din cauza celor ca mine care se pornesc singuri ei au probleme, și în cazul în care dispar vor avea mult de lucru, eu am intrat puțin în panică și unicul lucru la care m-am gîndit următoarele ore mergînd, a fost oare ce s-a întîmplat cu fata ceea din SUA care recent a disparut. Mă gîndeam dacă a căzut pe undeva, dacă a fost atacată de animalele sălbatice din pădure, dacă a fost violată și apoi ucisă, dacă singură a decis să se ascundă și să mediteze undeva în munți, dacă dacă dacă ... acest incident mi-a perturbat psihologia în prima zi, fapt care nu mi-a permis din plin să savurez plimbarea fiind mereu în situație de alertă și imaginîndu-mi ce ar face mama, Ana sau prietenii dacă ar afla că sunt dată dispărută. În localitatea Bamboo unde am luat prînzul, era afișată poza fetei , deoarece în această localitatea ea a fost vazută ultima oară luînd, la fel - prînzul. Imaginația mea bolnava a început să se joace și își inchupuia cît de bizar ar fi dacă acesta ar fi ultimul meu prînz. A fost necesar mult efor de a-mi organiza atenția asupra altor chestii decît dispariția lui Aubrey.

Oricum, am ajuns cu bine în Lama Hotel iar afară iarăși plouă. Ploaia începe pe la orele 15.00 și durează toată noaptea. Spre dimineață este senin. Acest ritual se repetă deja de 2 zile de cînd am sosit în Syabru.

E foarte multă ceață în jur de nu poți vedea nimic la 5 metri depărtare. Dar am să fac cale întoarsă pe același drum cînd mă întorc din Kyanjin și la acel moment sper să pot vedea ceva din împrejurări.

Dar dacă plouă și cînd mă întorc din Kyanjin? De ce acum? Acum cînd m-am pornit și eu în munți s-au început ploile. Anotimpul ploilor a trecut. Ce s-a întîmplat? De ce este atît de posomorît?

Oricum mă bucur că cel puțin pot respira aer curat și mă pot odihni de la rutina din Kathmandu.

Citesc ”Sophie’s World” de Jostein Gaarder. Am ajuns la Spinoza, care spune că pasiunea și ambițiile sunt un obstacol în atingerea adevăratei fericiri și armoniei în viață. Dacă realizăm că totul se întîmplă din necesitate putem căpăta cunoștințe intuitive despre natură ca un tot întreg. Putem realiza cu claritate că totul este interdependent, că totul este UN TOT ÎNREG. Acest proces Spinoza l-a numit ”sub specie aeternitatis” – adică a privi la lucruri din perspectiva eternității.

(engleză: Our passions such as ambition and lust prevent us from achieving tru hapiness and harmony, but if we recognize that everything happens from necessity, we can achieve an intuitive understanting of nature as a whole. We can come to realize with crystal clarity that everything is related, even that everything is ONE. This was what Spinoza called seeing everything from the perspective of eternity.)

Mi-am propus să fac un exercițiu și să privesc la lucruri din perspectiva eternității, și am realizat că nimic înafară de sentimentul de dragoste nu contează. Realizez cît de fericită sunt acum. Merg ca culcare cu gîndul la eternitate și la faptul că întotdeauna voi exista, ceea ce ar putea fi diferit este forma și substanța, dar nimic nu contează înafară de dragoste. Noapte bună zi, o mică flacără în eternitate.

Ziua 3

Azi am ajuns în Langtang (3430m).

Drumul a fost iarăși prin pădure. După Ghora tabela (iarași post de control de armată unde am prezentat cardul și am primit următoarea doză de morală) drumul a fost mai ușor și în zare au început să strălucească munții cu căciulițe albe de zăpadă.

M-am oprit acasă la Purpu. Purpu este cu un an mai mică decît mine, dar este căsătorită și are 2 copii (fată de 5 ani, băiat de 4 ani). Pe Purpu am cunoscut-o azi, deoarece m-a oprit din drum și m-a invitat să stau la ea acasă. Eu nu pot refuza astfel de oferte. Mai mult decît atît mi-a spus că azi în Gumpa (biserica buddhistă din Langtang) va fi o ceremonie de înmormîntare și că tot satul și alte sate din apropiere vor fi în Gumpa și eu trebuie numadecît să merg cu ea. Am fost foarte pătrunsă de faptul că m-a oprit din drum și a început foarte familiar să vorbească cu mine de parcă m-ar fi așteptat și m-ar cunoaște de o viață. Purpu este tibetană și trăiește foarte sărac, dar cu cea mai mare plăcere m-a hrănit cu orez și cartofi și mi-a facăt un ceai cu lămîe.

După jumătate de oră eram deja îmbrăcată în haine tibetane și întîmpinam oamenii care veneau la ceremonie de întormîntare.

A murit cel mai bogat om din Langtang, care era proprietar la cîteva hotele din Kathmandu. A murit de diabet zaharat la 52 de ani. A fost ars (încremat) ieri, dar azi are loc o ceremonie majoră de rugăciuni și dansuri (da da, dansuri, am sa explic mai tîrziu) pentru sufletul acestuia.

Casa lui Purpu este chiar la începutul satului, la 10 minute depărtare de Gumpa. Conform tradițiilor, persoane tinere (rude a decedatului) trebuie să întîmpene oaspeții la ceremonie înainte ca aceștea să ajungă la Gumpa, unde au fost invitați. Ceremonia nu are loc acasă, ci la biserică (Gumpa).

Astfel, chiar lîngă casa lui Purpu au venit vreo 5 băieți tineri și o fată să întîmpene pe cei care vin din satele din apropiere. Oaspeții trebuie întîmpinați cu bețisoare aromatizante și apoi le sunt oferite băuturi. La dispoziție sunt 3 feluri de băutură: ceai cu lapte, vin de orez și un fel de samagon din fructe, nu am înțeles din care anume (localnicii numesc această băutură Roxy). Oaspeții servesc din băuturi, stau așezați vreo 5 minute apoi pleacă spre Gumpa. Persoana care trebuie să întîmpene oaspeții cu bețișoare aromatizante trebuie să fie de gen femenin.

Astfel, în scurt timp, am ajuns eu să fiu persoana de gen femenin cu bețișoare întîmpinînd oaspeții. M-am infiltrat atît de ușor în această comunitate și toți vorbeau cu mine, și eu într-o tibenă stîlcită (mulțumesc că am făcut o lună cursuri de tibetană în India) răspundeam și toți se bucurau și radiau de fericire. Îmi spuneau că azi îmi vor găsi soț în Gumpa și că trebuie să rămîn la ei în sat. Toți erau atît de zîmbăreți și fericiți în pofida faptului că veneau la înmormîntare.

Eu am mers la Gumpa cu Cheopema (nepoata de pe soră a lui Purpu) și Purpu. Partea cea mai importantă începe pe la 7 seară (a doua zi după ce corpul a fost ars) și ceremonia durează pînă pe la 5 dimineața.

Ritualul de înmormîntare durează zile întregi. Prima zi cît este ars, apoi a doua zi de dimineață timp de 24 ore sunt intonate mantre și pe fundalul mantrelor barbații și femeile separat danzează niște dansuri ritualice.

În Gumpa erau foarte mulți oameni. Aceasta avea 2 etaje. La primul, femeile și bărbații dansau, iar la al 2-lea în continuu avea loc puja (rugăciune – intonare de mantre). Purpu a ramas la primul etaj. Eu am mers la al 2-lea etaj cu Cheopema. Mulți, mulți oameni erau așezați pe jos, țineau în mîini mici lumnări și întonau mantrele după lamas (călugări buddhiști). Mantrele erau acompaniate cu sunete de clopoței și tobe, de care, la fel, erau responsabili lama. După ceva timp, 3 lama îmbrăcați cu veste lungi negre cu fular roșu pedeasupra și căciuli albe cu ”bumbonchik” roșu s-au ridicat și au dansat un dans ritualit la fel cum am văzut și în India în mănăstirea Buddhistă ”Tashi Jhon” de lîngă satul Bir unde am stat 1 lună jumate.

După acest dans, am mers jos să văd ce se întîmplă. La primul etaj la fel aveau loc dansuri. Cînd spun dansuri, nu am în vedere ceva modern, dar dans ceva asemănător dansului de Shaman cînd acesta dansează cu toba creînd anumite sunete, doar că persoanele care dansează în această ceremonie nu au tobe, ei doar dau din mîini de parcă ar avea tobe, și toți se mișcă la fel. Dansul are loc în cerc în direcția acelor ceasornicului. Primii bărbații intoneaza matre și fac anumite mișcări, apoi aceleași cuvinte și mișcări sunt făcute și de femei. Totul are loc în cerc. În mijlocul cercului sunt copii și femeile bătrîne care nu pot dansa. Ei doar recită matre, vorbesc între ei sau privesc ce se mai întîmplă în jur.

Eu am stat cu Cheopema un pic în interiorul cercului, apoi am fost trasă în dans de către alte femei. Încercam să reproduc aceleași sunete și să fac aceleași mișcări. Toți îmi zîmbeau și mă încurajau. Mi-a venit să plîng în acele momente, nu stiu de ce, deoarece situația nu era tristă deloc. Am fost atît de mișcată de toată atmosfera din Gumpa, de faptul cît de accidental am nimerit acolo. Oamenii din Gumpa mi-au parut atît de simpli, atît de prietenoși, atît de deschiși și buni, încît acest fapt cred că m-a emoționat.

La această ceremonie de înmormîntare nu am văzut nici o lacrimă, nici o urmă de tristețe. Se serveau aceleași băuturi cu care au fost întîmpinați oaspeții, iar mîncare a fost doar de 3 feluri: bucățele de brînză de yak, cartofi cu carne de yak, și alune cu foarte multe mirodenii. Am gustat din toate, și pe la 9 seara am spui lui Purpu că vreau să merg la culcare, căci mîine mă pornesc la drum de dimineață. Purpu a mers cu mine, mi-a deschis, eu m-am culcat, ea m-a încuiat în casă și s-a întors în Gumpa.

Ritualul s-a sfirșit pe la 5 dimineața cînd Purpu cu copii și soțul s-a întors acasă și toți s-au culcat la podea, deoarece au numai un pat pe care dorm eu.

Ziua 4

M-am trezit la 6 ca deobicei, am ieși afară și timul era minunat. Am reușit să văd muntele Lantang Lirung de 7245m.

Ieri, unul din băieții care întimpina oaspeții mi-a explicat de ce a ploat aceste zile. Oamenii din satul Langtang venerează muntele Langtang Lirung ca pe o zeitate, crezînd că este locașul în care trăiesc anumite spirite care îi protejează. Localnicii nicioadată nu urcă pe acest munte, crezînd că este un păcat mare dacă calci pe aceste locuri sfinte. Aparent, în acestă perioadă, pe munte a urcat o expediție din Japonia, și băiatul mi-a spus că ei au facut un păcat mare, și din această cauză plouă citeva zile, deoarece zeitățile muntelui sunt supărate. Azi însă, după 3 zile de ploaie timpul este senim, și eu m-am bucurat că lui Lirung i-a trecut supărarea și că eu îl pot vedea clar fără de nourii care i-ar acoperi frumusețea.

Purpu s-a trezit odată cu mine, doar după o oră de somn. Mi-a pregătit pîine tibetană cu omlet și ceai cu lapte pentru dejun.

Mi-am luat rămas bun și am plecat la drum spre Kyanjin Gompa.

Această porțiune de drum a fost cea mai frumoasă de pînă acum. De dimineață munții cu căciulițe albe de zăpădă îmi tot furau privirile și mă zăboveau din drum, deoarece la fiecare colț priveliștea îmi părea atît de minunată, încît mă opream să o admir.

Am ajuns în Kyanjin după 3 ore de mers. Drumul a fost scurt și foarte plăcut. Din toate părțile Kyanjin este înconjurat de munți ce au inalțimi cuprinse între 4700 – 7200m.

Chiar dacă acum sunt la 3870m nu simt nici o diferență în organism, adică dificultăți în respirație, dureri de cap, tensiune sau alte simptoame a bolii de altitudine, de care sunt avertizați cei care se pornesc în Kyanjin.

Mîine de la 5 dimineață mă pornesc spre Tsergo ri, vîrful de munte de lîngă Kyanjin care are 5050m înălțime. Drumul este greu, îmi spun localnicii, dar merită.

Am mîncat acum pîine tibetan cu brinză de yak, stau la foc și mă încălzesc cu o cană de ceai cu lămîie. Este 6 seara și apusul este fermecător. Sunt obosită dar fericită. Noapte bună Purpu, noapte bună munți, noapte bună lume.

Ziua 5

Acum cît scriu am observat că este 20/10/2010 sau 2010/2010. O zi norocoasă pentru mine. M-am trezit la 5 dimineața. Am mîncat pîine tibetană cu jam de ananas și am pornit să-l cuceresc pe Tsergo Ri.

Drumul a fost greu, practic urcînd tot timpul. Cel mai complicat a fost de mers prin pietre, și cînd spun pietre, nu am în vedere petricele pe care calci, dar bolovani mari peste care trebuie să te cațări și peste care trebuie să sari, aceștea cîndva fiind glaciar. Respirația devine din ce în ce mai grea, simt că am trecut de 4500. Inima îmi bate mai intens. Sunt singură în drum spre vîrf, drumul este complicat și am grijă să nu mă dau de-a tavalucul și să-mi găsesc pacea în aceste locuri. Aproximativ la 10 dimineața eram deja lîngă mult doritele stegulețe.

Vîrfurile de munte în India și Nepal sunt marcate cu stegulețe de rugcăciune buddhiste (buddhist praying flags). Mulți urcă aceste virfuri ca un fel de ritual și atîrnă stegulețele pe munte, ca vîntul să le bată. Astfel rugăciunile vor fi împrăștiate în întreaga lume.

De pe tsergo ri, în toate direcțiile, adică la 360 de grade ai parte de priveliști cu vîrfuri de munte albi acoperiți de zăpadă. De fiecare dată cînd mă uit la acești munți îmi par diferiți. Poțizia soarelui, nourii, influențează imaginea acestora și combinațiile pot fi diferite, una mai frumoasă decît alta.

În Kyanjin m-am întors pe altă cale. Așa numita ”cale lungă”, care nu este pe verticală în jos ca cea pe care am urcat. Pe la 13.45 eram înapoi în Kyanjin , am mîncat tibetan vegetable soup, care constă din ceapă și usturoi fiert, dar la cît de flămîndă eram mi-a părut foarte gustos.

Azi nu mai merg nicăieri. Îmi salvez picioarele și puterile pentru mîine deoarece trebuie să ajung înapoi în Bamboo, dar voi vedea pînă unde mă vor duce puterile. Noapte bună Tsergo ri și munțumesc pentru timp bun pentru priveliști.

Ziua 6

Din Kyanjin m-am pornit pe la 7.30. Pe drum m-am împrietenit cu un cuplu francez - Sophie (37 ani) și Erik (46 ani), care la fel mergeau spre Bamboo. Mi-a părut o coincidență plăcută că întîlnesc o persoană cu același nume ca și cartea pe care o citesc. Din Kyanjin spre Bamboo trebuie să faci același drum, adică trebuie să treci de localitățile: Langtang, Ghora tabela, Lama Hotel și apoi urmează Bamboo.

Cînd am ajuns în Langtang m-am întîlnit cu Lakpa (sora lui Purpu și mama lui Cheopema cu care am fost în Gumpa). Aceasta a insistat să mergem la ea acasă la o cană de ceai. Eu nu pot refuza astfel de oferte. Asftel, Sophie, Erik și eu am mers la Lakpa acasă. Lakpa are 3 copii, 2 băieți și o fată. Conform tradiției din localitate, dacă primul născut este băiat, acesta este dat la mănăstire să devină călugăr.

Sonam este primul născut a lui Lakpa, care are acum 16 ani și de 10 ani este la mănăstirea buddhistă Somdling din Khatmandu. Nawang este cel mai mic, are 12 ani și îî place să fie numit Harri în loc de Nawang. Are chiar și un tricou albastru pe care cu corector alb a scris HARRI pe spate, imitîtnd un tricou de fotbalist.

Am băut ceai, și după vreo 30 minute de vorbă am pornit din nou la drum. Lakpa m-a rugat să trec pe la mănăstire și să-i transmit salutări lui Sonam (fiul călugăr), pe care nu l-a văzut de 4 ani, de ultima dată cînd a fost în Kathmandu.

Pe drum înapoi am trecut iarăși pe la Purpu. Ea cu lacrimi în ochi și-a luat rămas bun, și m-a rugat dacă pot să-i cumpăr și să-i transmit cumva niște papuci de iarnă pentru ea și pentru copii săi. Am luat măsura cu o ață, și nu este o problemă să-i cumpăr papuci, o problemă mai mare este cum să fac ca acești papuci să ajungă la ea. Vom vedea.

La ora 1 ziua am trecut de Lama Hotel. Sophie și Erik au rămas mult în urmă. Dar urma să ne revedem în Bamboo. După Lama Hotel, în urma mea am observat o femei singură. Cînd am făcut un mic popas, ea m-a ajuns din urmă și m-a întrebat unde merg. Atunci am realizat că este Kristine (44 ani), o femeie din Austria care a stat în același Guest House ca și mine în Kyanjin, dar deoarece ne-am vazut numai o singură dată și atunci noapte, nu am recunoscut-o din prima dată, dar am recunoscut-o după voce.

Am mers cu ea pînă în Bamboo. În Bamboo am stat în aceași cameră în Guest House și am discutat foarte mult despre viață, experiențe, călătorii. A văzut ce carte citesc, și mi-a spus că la aceași vîrstă ca și mine ea la fel a citit ”Sophie’s World”, iarași am fost surprinsă de mici coincidențe. Kristine are 44 ani, nu are copii, este divorțată de 9 ani și este în căutarea sufletului păreche. Mi-a părut foarte tristă și singuratică. Prin această călătorie prin Nepal și India, ea încearcă să-și găsească scopul în viață. A lucrat într-o companie de IT, a renunțat la lucru și a pornit în căutarea unei vieți noi.

Am mîncat supă de ciuperci. Cînd am mers să urc scările spre cameră am realizat că merg cu greu. Genunchii mei erau uciși deoarece am coborît 2000m altitutine de la 3970 Kyanjin spre 1970 în Bamboo, plus la toate aveam și bulbuci la vreo 4 degete de la picoare. Noapte bună Kristine.

Ziua 7

Din Bamboo deja ne-am pornit în 4. Shopie, Erik, Kristine și eu. Cu toate că ei sunt mai în vîrstă nu simt această diferență. Viteza este diferită. Cînd ne oprim toți la un popas glumim și discutăm diferite chestii.

Din Bamboo am mers spre direcția Thulo Syabru (a nu fi încurcat cu Syabru Besi). Acesta este drumul care duce spre Gosaikung, destinația mea finală după care mă întorc în Dunche și apoi Kathmandu. Sophie, Erik și Kristine pleacă mai departe împreună după Gosaikund spre Helambu.

Azi mi-a fost foarte greu să merg. Mă duceau genunchii și mă deranjau ranile de la degetele de la picioare, deoarece am spart bulbucii. Un bătrîn localnic de pe drum, văzînd cum merg mi-a rupt o creangă și mi-a dat-o ca toiag. Am mers cu acest toiag pentru restul zilei, care sincer a ajutat să capăt viteză. Spre seară am ajuns în Foprang Danda (3210m), ceea ce înseamnă că din Bamboo am urcat în deal 1240m înălțime, ceea ce a fost foarte greu, ținînd cont de situația picoarelor mele.

Proprietarul Guest Hous-ului din Foprang Danda se numește Shubas, are 28 de ani și are 2 copii: o fată Christina și un băiat Emos. Nume deloc nepaleze. Kristine a fost foarte entuziasmată să vadă o mică fată nepaleză pe nume Christina și a facut multe poze cu ea.

Din Foprang Danda deja poți vedea prontiera dintre Nepal și Tibet.

Mîine planific să ajung în Gosaikund (4380m) dar nu sunt încrezută că voi putea, tare mă dor picioarele.

Din Foprang Danda apusul a fost fermecător dar foarte rece. Camerele nu au geamuri și afară cred că este temperatură minus, am urcat în sat în scurta de iarnă. Noapte bună Christina, Noapte bună Emos.

Ziua 8

Yuhuuuuuuuuuuuuu. Am ajuns în Gosaikung. Nu-mi vine să cred că am reușit.

Din Foprang Danda ne-am pornit iarăși în 4 patru spre Sing Gompa. Direfența de altitudine nu este mare, de la 3210m la 3330m. A fost o plimbare plăcută prin pădure. Această pădure a fost întruchiparea perfectă a unei păduri din poveste. Copacii cu mușchi verde pe ei, creînd diferite figuri iar razele soarelui dansau pe frunzele copacilor creînd o imagine din poveste, incomparabil.

Din Sing Gompa spre Laurebina am avut parte de timp frumos și mergînd admiram munții verzi, în spatele cărora se zăreau munții măreți de culoare albă. Am luat prînzul în Laurebina, unde Shopie, Erik și Kristne au rămas să înopteze, iar eu m-am pornit singură mai departe spre Gosaikund. Laurebina este la 3910m înălține și de aici pe timp senin se vede clar frontiera cu Tibet și munții din circuitul Anapurna.

Noi nu am avut parte de timp senin, cînd am ajuns în Laurebira, era foarte frig și înnourat de nu vedeai nimic la cîțiva metri depărtare. Din Laurebina spre Gosaikund drumul a fost destul de ușor, cel mai greu a fost să trec un pass (vîrf de munte de 4165m), după acest pass, drumul nu a fost greu doar că am mers prin nouri și nu am văzut nimic, înafară de 1 metru de cărărușă din față.

Cînd am ajuns în Gosaikund, nourii au dispărul și am văzut cerul senin deasupra mea. Gosaikund care se află la 4380m este faimos pentru 3 lacuri glaciare, care sunt sfinte pentru Hindu, și conform tradiției se spune că au fost create de Shiva.

Am ajuns, m-am cazat în Tibet Hotel, care sună bine, dar era o mică casă de lemn cu polietelen în loc de geamuri la fereastră. Am mers apoi spre lacuri. Îmi place să privesc cum munții se reflectă în apa cristalină a lacurilor. În hotel, la cină am discutat cu 2 astrologiști din SUA, care fac trekul după ce au participat la o conferință pe tema gaurilor negre care a avut loc recent în Kathmandu. Este foarte frig și în jur este zăpadă. Am sa dorm în sac îmbrăcadă în scurtă, cu căciulă și cu cele mai calde haine. Noapte bună Gosaikund, noapte bună gaură neagră.

Ziua 9

Iarași am fost bravo. Am parcurs distanța de la Gosaikind spre Dunche, pe care deobicei alți turiști o parcurg în 2 zile. Am coborît de la 4380m spre 1960m. Drumul de la Gosaikind spre Sing Gompa a fost ok, și l-am parcurs în 3 ore. Am făcut o pauză și am pornit spre Dunche. De la Sing Gompa spre Dunche am crezut că leșin. 3 ore de coborîre abruptă și picoarele mele m-au nu m-au trimis la origini. Tare lung și greu mi-a părut drumul. Împrejurimile au fost frumoase, ceea ce a fost cît decît tolerabil.

Acum sunt în Langtang view hotel din Dunce. Am cumpărat bilet spre Kathmandu și sunt gata să mă întorc.

În hotel erau 4 băieți din Israel, cam aceeași vîrstă ca și mine. Unul din băieți cînta la ghitară pe terasa hotelului cît eu îmi mîncam Thukpa (un fel de supă de legume cu pasta și ou prăjit). Cînd m-am ridicat să plec în cameră, m-au întrebat dacă nu vreau să stau cu ei la masă la un ceai. Cum pot refuza astfel de oferte? Au cîntat multe cîntece, pe care le știe și Viorel, și pe care le-a cîntat la mine în bucătărie. Cel mai tare m-o rupt dorul de casă cînd au cîntat Wanderwall de Oasis. Am baut ceai de fructe, am vorbit despre situația politică din Moldova, Israel, Nepal, iar apoi am mers fiecare în camerele lor. Ei trebuie de dimineață să plece spre Sing Gompa (caci fac trekul pe care l-am facut și eu doar că în direcția opusă), iar eu plec înapoi în Kathmandu. Noapte bună Dunche. Noapte bună vacanță.

Ziua 10

Autobusul este gata de plecare. Este plin înauntru, vreu 20 de oameni sunt și pe acoperiș. Locul meu este pe ultimul scaun, adică acea banchetă unde stau 5 persoane. Eu stau la geamul din partea stîngă. Spațiul dintre scaune este atît de minim încît nu este suficient pentru genunchii mei. Stau înghisuită. Pe acceași banchetă suntem 3 străini și 2 nepaleji. Străinii suntem: Eu, Ada (din Polonia) și Marc (juma francez juma britanic, dar trăiește în Londra). Drumul durează 9 ore. Am vorbit toți trei de mă dureau mușchii faciali.

Am vorbit despre experiența din treck, despre studii, despre politică. Ada este studentă în Nepal, studiază Peace and Conflict, iar Marc a absolvit International Law, așă că într-o oarecare măsură toți suntem dintr-un domeniu. Am vorbit atît de mult și despre toate, încît 2 Japoneji în vîrstă care stătea în fața noastră, la sfîrșit, ne-au mulțumit că au aflat foarte multe lucruri interesante din discuțiile noastre.

Salut Kathmandu!

Eu pe virful Tsergo Ri - 5050m (20 octombrie 2010)

Am filmat privelistea de pe virf. Enjoy :)

PS: Am facut multe multe poze, dar viteza la internet in Nepal e proasta, asa ca urmeaza sa le pun pe facebook in viitorul apropiat.

Pani Puri

2010-09-28T11:28:00.005+03:00

În postul precedent am promis că scriu despre gustarea din stradă, care m-a cucerit și îmi bucură senzațiile gustative și stomacul de aproape 2 luni în fiecare zi.

Pani puri, este un snack de stradă, care îl poți găsi practic la fiecare colț în India sau Nepal.

Biluțe de aluat crocante (fierte în ulei), care conțin aer înauntru sunt sparte și împlute cu cartofi fierți (cartofii fiind amesticați cu tot felul de mirodenii) și apoi scufundate într-un lichid (care deobicei este de culoare roșie sau verde deschis) și servite – aceasta ar fi descrierea succintă a pani puri.

Pentru cei care sunt grețoși, nu aș recomanda să privească felul în care este servit pani puri.

Vînzătorii de pani puri, sunt deobicei foarte săraci, murdari, și deseorin trăiesc în stradă.

Vînzătorul din Bhaisepati, are soție și 2 copilași. Apare pe la orele 12 amiaza la stația de autobus din Bhaisepati și vinde Pani puri pînă pe la 8 seara. Uneori sunt foarte mulți oameni în rind, și soția îl ajută să servească. De cîteva ori m-a servit soția sa, dar nu prea mă încîntă acest lucru, deoarece are lungii lungi, care lîngă faptul că sunt departe de a fi îngrijite, au acumulat cîțiva milimetri de negreață. Tinîng cont de faptul că ea trebuie să spargă Pani puri cu degetul și apoi să-l scufunde în lichid … această imagine cu unghiile ei … nu este deloc apetisantă. Eu închid ochii sau întorc capul într-o parte ca să nu văd procesul, dar pani puri au același gust.

Sunt norocoasă că nu am probleme cu stomacul, mulți străini vomită sau au dearee cronică dacă gustă pani puri, dar cred că stomacul meu e antrenat în materie de mîncare mai puțin igienică.

Moarea de la roșii murate ar fi cel mai aproape gust pe care l-aș asocial cu gustul lichiduluii din Pani puri, dar din păcate nu stiu cum îl pregătesc. Localnicii spun că gustarea este foarte bună pentru digestie, fapt care nu este valabil și pentru străini.

7 bucăți de pani puri costă 10 ruppies (95 ruppies – 1 euro). Eu mănînc numai 2 porții de pani puri la cină și dorm liniștită pînă dimineață.

Priviți și poftă bună.

http://www.youtube.com/watch?v=MBomaeshKzE

Prin Patan

2010-09-21T09:08:00.016+03:00

Soare de dimineață mi-a șoptit că azi (19 septembrie 2010) va fi o zi frumoasă.

Mi-am luat camera și m-am pornit în Patan Durbar Square.

Această ”piață” este inclusă în UNESCO World Heritage.

Cine a vazut filmul Baraka, poate își amintește imaginile din minutul 3:31 – 4:09, și apoi 4:57 – 5:17. Acolo apare Durbar Square din Patan, care este 30 minute depărtare de locul unde trăiesc eu în Nepal.

Îmi place să merg acolo cu toate că este un loc foarte foarte turistic.

Îmi place să stau pe treptele ”Templului lui Krishna” și să urmăresc cum se scurge timpul în acest loc. Turiștii par a fi antrenați într-o cursă ”cine face mai multe poze pe minut”, iar localnicii își caută de treabă.

Am mîncat ”most ingienic pani puri in town”, mi-am cumpărat 3 măști de lemn și am făcut și eu cîteva poze.

PS: Apropo ... despre acestă gustare ”pani puri” trebuie să scriu un post aparte. Încă fiind în India și văzînd cum se prepară, mi-am jurat că nu voi gusta niciodată.

Acum poftim! Sunt dependentă de pani puri și mănînc cel puțin 7 bucăți în fiecare zi. Yammm!

Poze din Patan

Vrei sa schimbi niste vorbe cu Dumnezeu? Acum il poti apela direct :)

Daca ar fi sa-mi decorez usa de intrare, as face ceva asemanator.

Templu, mere si banane.

Pooja (sau rugaciune). Preotii recinta mantre asupra bunurilor (sacrificiilor pentru Dumnezeu) in unul din templele din Patan.
Clopotei.
Descoperindu-l pe Dumnezeu.

Treptele templului cu lei si tot felul de dragoni.

Rirual
Patan Durbar Square
Culori din Nepal
Unde este WC?
Elevii, femeile, copilul sin inghetata.

Urmarind un ritual.
O femeie adevarata intotdeauna trebuie sa arate frumos.

Temple din Patan

Incalzindu-se la focul din ograda templului dupa o baie din biltoaca din apropiere.

N-am idee ce este ...
Apa sfinta.
Acoperisul unui templu.
In stinga imaginii "Krishna Mandir", sau templul lui Krishna. Pe treptele lui imi place sa stau.

Acelasi ritual ... expresii diferite.

2 galeti cu apa.
Somnul din ograda templului.

Zimbete.
Mic si mare.
Mic popas.

In ultimele 6 luni eu ...

2010-06-27T11:36:00.005+03:00

Azi, pe data de 27 iunie 2010, se implinesc 6 luni de cind ultima dată am fost în Moldova.

De atunci s-au intimplat multe, însă am să încerc sa comprim totul în cîteva date importante pentru mine.

Un post similar am postat aici.

În ultimele 6 luni eu:

- Am vizitat următoarele localități:

Delhi - Meerut – Hastinapur – Delhi – Kajuarao – Varanasi – Haridwar – Rishikesh – Haridwar – Jaipur – Pushkar – Ajmer – Ahmedabad – Diu – Ahmedabad – Delhi – Dharamsala – Bir – Dehradun – Rishikesh – Haridwar – Dehradun – Dharamsala – Bir – Daramkot –Amritsar – Daramkot – Dharamsala – Manali – Vashisht – Delhi – Meerut – Delhi – Calcutta – Darjeeling – Gangtok – Lachung – Gangtok – Pelling – Katchaperry – Yuksom – Tashiding – Pelling – Selliguri - Kakarvita – NEPAL;

- Cel mai mult am stat in Bir - 1.5 luni (12 februarie – 31 martie);

- Am trait mai mult de o zi în 22 orașe și 3 sate, doar o zi am stat în 5 localități

- Am văzut munții Himalaya în fiecare zi timp de 3.5 luni (în Bir, Daramkot, Manali, Darjeeling, Gangtok, Lachung, Pelling, Yuksom , Tashiding, Ketchaperry), timp în care m-am aflat la înălțimi ce variază între 1600m – 2800m;

- M-am scăldat în Marea Arabică 5 zile;

- Am dormit în: 17 hotele, 4 apartamente, 1 camin de universitate, 1 institut, 1 templu, 1 ashram, 1 peșteră;

- În Pahaj Ganj (regiune în Delhi), am stat în același hotel în care am stat 3 ani în urmă.

În total în Down Town Hotel, am dormit – 6 zile, dintre care 5 zile cu Ana;

- Am vizitat peste 200 de temple induse (numai în Kajaurao peste 30 de temple ) și peste 50 de mănăstiri budiste (numa în regiunea Dharamsalei am vizitat vreo 10), și o biserică creștin-ortodoxă din Calcutta;

- Am vizitat 3 grădini zoologice (Jaipur, Darjeeling și Gangtok);

- Am gătit de 2 ori borș (odată în Meerut și odată în Delhi);

- Am vizitat aproximativ 30 de waterfalls (cascade). Cel mai mult mi-au placut cele de pe traseul Yuksom-Tashiding, și cele de pe traseul Manali-Solang;

- Am discutat cu 3 profesori de yoga și zeci de călugări budiști;

- Am mers de 8 ori cu trenul dintre care de 3 ori cu trenul din General Class (unde călătoresc cei mai săraci oameni din India): Satna-Varanassi - 10 ore, Phatankot-Dehradun – 8 ore, Phatankot - Amritsar - 3 ore;

- Am văzut cum are loc încrimarea / procesul de ardere a morților;

- Am fost la o nuntă indiană;

- Am facut 2 ori rafting pe rîul Ganga;

- Am mers cu cămila prin deșertul Rajistanului;

- Am fost excortată cu mașina poliției din Dehradun în Haridwar de Kumbh Mela (15 martie);

- Am fost răcită de 3 ori, dintre care de 2 ori mi-au fost blocate urechile din cauza acestor raceli specifice;

- Am călătorit și am împărțit camera cu persoane din: Moldova , India, Slovachia, Elveția, Austria, Germania, Malayesia, Israel, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite, Polonia, Spania, Columbia, Corea și Olanda;

- Am citit 8 cărți;

- Am privit un film indian într-un cinematograf din India (”Kites” în Gangtok);

- Am învățat un alphabet nou și o limbă nouă (tibetana);

- Am mîncat mîncare indiană, tibetană și chineză, practic tot timpul. Mîncarea favorită indiană: Mutter paneer, tibetană: tenthuk, chineză: veg chowmein;

- Nu am vorbit deloc timp de 10 zile

- Nu am folosit internet maxim 13 zile, si in 20 de zile am folosit internetul doar o singura ora;

- Am petrecut pentru prima data ziua de naștere singură;

- În Nepal am fost numai în Kathmandu și Dhapakhel;

- Am treit 12 zile si inca traiesc impreuna cu 9 copii orfani;

Următorul post similar peste 6 luni.

2010-06-21T15:37:00.008+03:00

Deja de mai mult de o saptamina traiesc cu 9 copii in Dhapakhel in Happy Home.
Sunt Voluntar in Dhapakhel project si tot timpul il petrec in compania acestor copii, care nu demult au fost adusi in acest mic orfelinat de pe strada.

Programul este foarte intens si obosesc enorm, dar zimbetul lor ma alina. De la 8am pina la 16pm, copii mei sunt la scoala. Merg si eu la scoala in fiecare zi, unde predau enleza la copii din clasa 1-a pina in a 7-a. Am cite 7 lectii pe zi, si la sfirsitul zilei sunt sleita de puteri.

Fiecare lectie se incepe cu strigatul copiilor cu cit ii tin glandele de tare : "Good morning mam", si se termina cu "Thank you mam for teaching us". Cel mai mult imi place clasa a 3-a si a 7-a. Clasa a 3-a sunt monshtrii scolii. Sunt cei mai galagioshi si cei mai neascultatori, dar eu am reusit sa ma impreetenesc cu ei si ei ma asculta, doar ca eu trebuie sa-i shantajez. Le spun ca daca o sa fie ascultatori o sa ne jucam sau o sa cintam cintece in ultimele 15 min din lectie. Multi din ei sunt orfani si traiesc in case de copii sau manastiri budiste, si toti vor atentie, asa ca la repaos nu pot scapa din imbratisarile lor. Multi imi ating fata, se mira de culoarea ochilor mei si imi saruta mainile. Uneori imi vine sa pling la cit de draguti sunt.

Cu clasa a 7-a discutam in engleza diferite subiecte precum: tinerii si drogurile - deoarece multi in Nepal comsuma iarba; tarile europene - unde le povestec cum este in europa si le spun care sunt capitalele si moneda nationala; filemele indiene si actorii preferati - deoarece eu stiu multe si ei tot. Clasa a 7-a sunt destepti si foarte ascultatori, cu ei e mai relaxant de lucrat.

Programul meu zilnic este:
5.30-6.00- trezirea/ toaleta de dimineata;
6.30 - 7.30 - repet tema pentru acasa cu copii si facem lectii de desen (ceva de genul "artfel" cum faceam acasa) ;
7.30 - dejunul ;
8.00 - mergem la autobus spre scoala ;
8.30 - 9.00 - in autobusul scolii, care e ca-n "costea si jenea", fiecare copil e pe unda lui, care cinta, care plinge, care striga, care se imbrincesc, care dorm, care scot capul si mainele pe fereastra ... strasnic ;
9.00 - 10.00 - umblu prin scoala si vorbesc cu copiii, pentru ca lectiile se incep la 10 ;
10.00 - 16.00 - predau engleza in scoala (Sun Hwa International Academy - suna bine, dar conditiile nu prea), cu 1 ora intrerupere pentru prinz;
16.30 - autobusul spre casa;
17.00 - acasa;
17.00 - 19.30 - fac tema pentru acasa cu copii si apoi ne uitam la TV sau ne jucam diferite jocuri sau desenam;
19.30 - cina;
21.00 - otboi;

Azi mi-am luat liber de la scoala ca nu mai am voce.
Iata copii mei:

Srijana, 8 ani
Rajwana, 2 ani

Soarele meu!
Eu si Rajwana. Simbata am fost cu copii la bazin.

Srijana in apa!
Rajwana, la bazin
Dolma, 3 ani
Mazbula, 5 ani
Bijita, 8 ani
Pramila, 10 ani
Oesang, 5 ani
Pasand, 7 ani
De la stinga spre dreapta: Pramila, Rajwana, Choisang, Pasand, Mazbula, Srijana, Debi ( femeia care are grija de ei si gateste mincare) Oesang, Bijita si Dolma

Luni dimineata copii si "Mam teacher" aka Gligor sunt gata de scoala! (in roz este Debi - femeia care gateste si face curat si are grija de casa);

Tomorrow back to school!

Orasul ceaiului - Darjeeling, partea 1

2010-05-27T14:54:00.007+03:00

27 mai

De 2 zile sunt în Darjeeling – orașul, care poartă denumire de ceai :) A ploat puternic aceste zile (s-a inceput perioada moonson-ului - ploi intense care se termina prin august), așă că alte activități remarcante decît ”a fi udată de ploaie” nu am experimentat.

Ieri, fiind pe terasa hotelului, admirînd cerul înstelat, am simțit că azi va fi o zi bună și am hotărît să mă trezesc de dimineață să văd împrejurimile.

Dealul Tigrului și mănăstirea

Sincer nu știu de ce se numește așa, și nu am auzit nici o legendă, probabil au fost tigri cîndva pe aici, însă azi acolo am văzut doar oameni.

Pentru a merge la Tiger Hill trebuie să te trezești la 3.30 dimineața, să mergi la intersecția principală de lîngă Clock Tower și să prinzi un jeep ce merge spre Tiger Hill. Sunt o mulțime. Toate mașinile merg în acestă direcție la această oră. La ieșirea din oraș este trafic.

Cu toată că este la 11 km de Darjeeling, am mers vreo 30-40 min cu mașina pînă am ajuns. Sus, pe un vîrf de deal, de unde poți privi răsăritul soarelui, deja erau adunati vreo 200 de oameni, majoritatea indieni. De nu știam că au venit aici să privească răsăritul soarelui, credeam că este vreo manifestație sau protest (in Darjeeling sunt proteste in ultimul timp). Femeile din satul apropiat tot strigau ”coffee, coffee” pe care o vindeau la preț dublu.

Priveliștea este uluitoare. În depărtare poți vedea munții a căror vîrfuri sunt acoperiți cu zăpadă. În ghid scrie că se văd Everestul (8848m), Lhotse (8501), Makalu (8475), Khangchendzonga, Kabru (6691) și Janu (7710m). În total poți vedea 250 km de orizont a munților Himalaya. Piveliștea pare a fi furată din tablouri, iar în depărtare se auzea ecoul unor întonații de mantre, probabil din mănăstirile din apropiere.

Am bucurat ochii o oră, apoi am mers în direcția mănăstirii din Ghoom (Ghum).

Construită în 1850, este una din cele mai vechi mănăstiri din această zonă. Deja la ora 7 dimineața, erau o mulțime de oameni. Azi e sărbătoare. Așa am înțeles că este celebrată ziua de naștele a lui Buddha. În ograda mănăstirii poți servi gratis suc, ceai și biscuiți. Am stat vreo 2 ore și am ascultat rugăciunile călugărilor (mantre), iar cînd a devenit prea aglomerat, am plecat. Puternic loc din punct de vedere energetic.

Trenul jucărică

Cînd am ajuns înapoi în Darjeeling, am observat că în gara din Darjeeling "trenul jucarică" (Toy Train) se pregătea de plecare. Această cale ferată este cea mai înaltă din lume, și a fost construită de Britanici în 1881. Este inclusă în patrimoniul UNESCO. Cea mai lungă cursă este spre New Jailpaiguri (la 80 km de Darjeeling), distanță pe care trenul o parcurge în aproape 9 ore.

Eu am mers cu "jucărica" pînă la cea mai apropiată stație, și din nou am ajuns in - Ghoom. Am parcurs 8 km în vreo oră, dar a meritat. Experiența este nemaipomenită. Trenul merge încet, și încontinuu claxonează. Toți de pe stradă îți dau din mîini și te salută.

Pentru o perioadă trenul a fost suspendat, datorită grevei din tot orașul. Aparent în Darjeeling există o mișcare de eliberare națională, care dorește instaurarea unui stat independent care s-ar numi ”Gorkhaland”. Acum totul s-a calmat. Orașul este plin de armată indiană, și a revenit la viață.

Dacă timpul va fi bun, mîine merg să vizitez plantațiile de ceai.

Lumea este informata in Darjeeling

Biserica catolica "Sf. Andrei"

Armata indiana in strada

Ghokas vor independenta

Clock tower (la fiecare cinta un cintec si bate clopotele)

Rasaritul soarelui vazut de pe Tiger Hill

Manastirea Ghoom

Trenul jucarica

Calcutta - ziua a treia + 4

2010-05-27T13:51:00.007+03:00

23 mai

Lenea urbană și micile plăceri culinare

Azi Calcutta este liniștită. Este duminică. Cu toate că este deja ora 10 dimineața, orașul încă doarme și agitația din stradă lipsește. Mașini puține, iar strazile sunt practic pustii. Ieri am trecut pe aceeași stradă și era plină de viață. Tarabele din stradă forfoteau cu oameni. Vînzătorii pregăteau mîncare în drum, iar oamenii străzii se săponeau, se rodeau și se spălau în jurul rubinetelor publice cu apă, care sunt amplasate pe marginea străzilor.

Bucatele din care poți gusta în stradă în Calcutta sunt diverse. Chiar pe stradă poți mînca orez cu mazăre, și diferite legume pregătite în stil indian. Mie mi-a plăcut egg roll. Receta: o foaie de aluat este încălzită pe o tava. În aceasta este spart un ou și este întins pe toată suprafața foii. Se întoarce pe o parte și alta în mișcări ritmice. După ce este aproape gata pe această foaie se presoară roșii, ceapă și vreo 4 feluri de sosuri: chilly, mustar, soia, ketchup apoi se adaugă sare și alte mirodenii indiene și se învîrte în forma unui kebab. Am mîncat de 2 ori așa chestie. E plăcută la gust, doar că este foarte uleioasă.

Azi însă, nu mai văd pe nimeni pregătind mîncare. Mulți din cei care forfoteau ieri, azi, dorm pe marginea străzii ascunși sub ubra polietelenilor de culoare neagră sau albastră. E duminica, oreșul este lenos.

Febra alegerilor și tramvaiul

Din cînd în cînd străzile pustii sunt asaltate de grupuri de oameni (nu mai mult de 200 persoane). Aceștia scandează diferite slogane și poartă semne distinctive a diferitor partide polite (drapele, umbrele, chipiuri, maiouri). Am aflat că pe 30 mai în Calcutta sunt alegeri locale. Am remarcat că prevalează 2 partide: comuniștii și alții. Am considerat destul de straniu faptul că nici o femeie nu era în rîndurile celor ce agitau în stradă. Numai bărbați, care după părerea mea o făceau mai mult din datorie sau din profit.

Am tot hoinărit pe strada Kolotola pînă am dat de o moschea Nakhoda, roșie cu acoperiș verziu. Tot cartierul moscheii la fel era roșu, plin de simbolică comunistă. Am văzut că se apropie un tramvai. Părea atît de vechi, atît de arhaic încît am urcat în el, fără să mai conteze direcția în care merge. Norocul meu că mergea în direcția în care planificam și eu să merg pe jos. Am coborît aproape de ”Marble Palace”, pe care planficam să-l vizitez.

Marble Palace și Casa lui Tagore

Marble Palce sau Mullik Bari este un palat din marmoră, care a fost construit în 1835 pentru Raja Rajendra Mullick, un zamindar -titlu conferit de către Britanici, unui nobel local care colecta taxe. Pentru acest palat au fost folosite 130 de tipuri de mramoră din întrega lume. Familia acestui nobil încă mai trăiește în unele părți ale palatului, iar restul palatului este deschis pentru a fi vizitat de către turiști.

Palatul pare a fi mai mult un muzeu, conține foarte multe opere de artă, care aparent sunt colecția personală a familiei Mullick. Îngeri, venere, apoloni, ceasuri, bibelouri, tablouri, foarte multe obiecte de artă prețioase. Ulcioare enorme din China, mese de biliard din Germania, ceasuri enorme din Anglia, tablouri de Reynolds și Rubens, toate m-au fascinat prin vechimea și frumusețea lor. Cu siguranță Mullick era un mare admirator de artă. Grădina palatului este în stil italian. Multe havuzuri cu îngerași și venere nude. Grădina este plină cu copaci de maglonii de coloarea roz, care împînzesc un miros plăcu în aer. Fazani, papagali, păsări exotice din India, Australia și Africa sunt păstrate în colivii în grădină. Acest palat te răpește de la realitatea cotidiană din Calcutta și te transportă în secolul 19 în sînul unei familii de nobili.

În același cartier cu Palatul lui Mullick este și Casa lui Tagore. Născut în familie de nobili, case în care Rabindranath Tagore s-a născut și a murit a fost construită în 1784, și se numește ”Maharshi Bhavana”, în cinstea lui Maharshi Debendranath Tagore, tatăl lui.
Casa are 3 etaje, și are ceva din stitul mogul, adică felul în care sunt construite arcadele și ferestrele.

În ograda casei este bustul lui Tagore, iar în interior au fost păstrate obiecte care i-au aparținut. Poze personale, scrisori, haine și 2 galerii separate: una cu tablouri pictate de Tagore în bătrînețe, iar alta cu obiecte și poze din călătoriile sale din Japonia. Am fost uimită să aflu cît de mult a călătorit Tagore. A fost în întrega Europa, chiar și în Romania, a vizitat Burma, Ceylon, Iran, Indonezia, Statele Unite, Rusia. Casa încă mai păstreză o energie pozitivă, plăcută și liniștită.
Sincer nu am citit nimic de Tagore, doar am auzit de el, și am auzit poeziile lui fiind citite în Bengoli (în limba lui natală) în Bir, în cadrul Art retreat.

Kali și picioarele lipicoase

Plutind într-o plăcută atingere de divin, amprentă lăsată de Casa lui Tagore, am pornit spre Kali temple din Kalighat.

Afară era deja întuneric, dar templul este deschis pînă la 10 seară și este încontinuu vizitat de către ce-o venerează pe Kali (o reîncarnare a consorții lui Shiva). Pînă la templu se întinde o stradelă unde se vînd diferse obiecte religioase: tablouri și figuri ale lui Kali, la fel și obiecte oferite drept sacrificiu lui Kali: nuci de cocos, diferite flori și dulciuri. Înăuntru este destul de murdar pe jos, iar la intrare trebuie numaidecit sa te descalti. Cît am umblat desculț prin templu, aveam impresia că mi se lipesc picioarele de podea. Eram atît de obosită încît nu am găsit puteri să fac poze. În schimb am găsit puterea să mînînc o rassgula (desert bengol), care seamănă cu un bol din griș care este îmbibat cu apă dulce și cînd îl mănînci, ai impresia că mănînci un burete din care curge apă dulce. Am încununat gustul de rassgola cu un un lassi din trandafir (asemănător chefirului nostru) și eram gată să fiu furată de somn.

Febra alegerilor locale in Calcutta

Casa lui Tagore
Ograda si Casa lui Tagore

Tramvaiul de la Moschee pina la Marble Palace

Moscheia Naskhoda

Ziua a patra am petrecut-o in intregime in Kali Temple din Dakineshwar

Calcutta - a doua zi

2010-05-23T07:20:00.006+03:00

Șoarecii și alergia

Doi șoareci se joaca cu hîrtia de ciocolată pe care am scapat-o jos în camera, iar eu am alergie la mango. Ieri seara cît am scris articolul pentru blog am mîncat vreun kg de mango. Azi dimineață m-am trezit toată cu pete roșii și mîncărime. Cred ca este mango de vină, dar nu murdăria, deoarece nu este prima dată cînd sunt în așa condiții (căldură și transpirație abundentă).

Hooghly și barca

De dimineață m-am trezit cu gîndul să merg să-mi cumpăr bilet la tren pentru Darjeeling. După cum am mai menționat, trenurile sunt un coșmar, dar sunt cel mai ieftin mijloc de transport, și cu toate că întîrzie, cel puțin nu se strică. Mi s-a întîmplat de multe ori deja să se strice autobusul și să așteptăm ore în șir să vină alt autobus să ne i-a. Oricum trenurile sunt agglomerate, dar ce admir este faptul că există o quota destinată turiștilor, și există anumite ”booking office ” special în fiecare oraș unde turiștii pot procura bilete, fără a fi taxați extra pentru bilet.

”Railway Booking office” din Calcutta este practic pe malul rîului Hooghly, affluent al rîului Ganga.

Din Park street metro station am luat metro pînă la Chandni Chock și de acolo am mers pe jos spre rîu. Strada este foarte largă cu construcții imense în ”colonial style”. Pe merginea drumului se vinde foarte multă mîncare de stradă. Multî mănîncă în picoare sau pe motociclete. Mirosul uleiului ars plutește în aer combinat cu mirosul de bețișoare (incence sticks). Fiecare vînzător aprinde bețisoare, mai ales vînzătorii de fructe.

Anjunsă la rîu, am uitat că am venit pînă aici cu scopul de a procurara bilet la tren. Am văzut că o barcă urmează să traverseze rîul în cealaltă parte, și m-am grăbit să cumpăr bilet. Barcă traversa rîul spre Howrah, unde este una din gările de tren din Calcutta. Am ajuns la Baboo Ghat, unde priveliște era similară cu ceea ce se întîmplă în Varanassi. Multe persoane se scăldau în rîu sau își spălau rufele. Bărbați pe jumătate în apă și cealaltă jumătate fiind cu spumă de săpun, foarte conștiincios își rod dinții cu periuța de dinți. Femeile colorate, pînă la genunchi în apă, aplecate spală rufe. Poluare. Miros de apă bîhlită. Am urcat în pimul autobus care s-a oprit. Așa ca întîmplat că am ajuns din nou în Howrah, dar de acolo am luat alt autobus înapoi, și am coborît la Rabindra Sadan, care este în centru Calcuttei și unde sunt concentrate multe ”puncte fierbinți” din ghidurile turistice despre Calcutta.

Rabindra Sadan și ploaia

Am uitat să i-au dejunul, și deja era ora prinzului și îmi era foame. Plus, a început să ploaie foarte puternit, și multă lume s-a refugiat sub un cort imens roș-verzui din fața Nandan-ului (un cinematograf care se află în area Rabindra Sadan). Mai tîrziu am aflat că în fiecare seară, lumea se adună în cort și recită poezii sau cîntă cîntece. Pe lîngă cort sunt multe tarabe cu mîncare, fructe, băuturi etc. Am mîncat în cort contemplînd sunetul picătorilor de ploaie ce puternic loveau suprafața cortului. După ce m-am încărcat cu energie, am mers spre ”Academy of fine arts” (Academia de artă). Plouă puternic. În 5 minute m-am udat toată. În academie erau vreo 3 expoziții de pictură a tinerilor artiști din India. Cîteva tablouri m-au impresionat . ”French kiss” – pe canvas ilustrat un cîine care linge penisul unui bărbat. Lucrare realizată în ulei pe canvas în culori alb și negru. ”Headless drummer ” – un botoșat fără cap, care în loc de tobă bate în cap. Mi s-a făcut dor de periuțele mele pentru o perioadă.

Iarăși prin ploaie am pornit spre Catedrala Sfîntului Paul. Această catedrală a fost consacrată în 1847 drept prima Biserică Episcopală din Orient. Biserică în stil gotic, de culoare alba care în prezent se renovează în exterior. Security (da, biserica are security la intrarea în ogradă) mi-a cerut 10 ruppie, să le cumpere cîinilor din biscuiți. Am rămas puțin mirată de acest pretects de extorcare de bani dar am apreciat originalitatea.

După biserică am mers spre Victoria Memorial. Construit în 1920 de către britanici, această constructive este o ”corcitură reușită” dintre Buckingham palace și Taj Mahal. Construcția a durat 15 ani și i-a costat pe britanici 7.5 millioane de rupii (foarte mult pentru acea perioadă). Această grădină și clărire (transformată în Muzeu după independență) dedicate Reginii Victoria au ramas intacte și din India, te teleportează în Londra. Eu am vizitat-o în timpul ploii, ceea ce mi s-a asociat cu Anglia și mai mult.

Am întîlnit apusul în Victoria Memorial. Parcul practic pustiu, numai niște cupluri, ”hunters of extreme sensations” se sărutau în ploaie pe băncile din parc, și eu umblînd ca o stafie udă printre copaci.

La 18.30 am mers la Birla Planetariu. Prezentarea a durat 30 minute, și am vazut stelele așa cum se văd ele în Calcutta. Prezentarea s-a axat mai mult pe prezentarea planetelor și cîtorva constelații majore. Doamna care vorbea avea un glas oribil, plus accentul indian era prea puternic, ca trebuia sa mă concentrez să înțeleg ce spune ea în engleză. Am cedat și pur și simplu admiram proiecțiile de pe pod.

Akash și cafeaua

La ieșirea din Planetariu m-am întiîlnit cu Akash, un băiat din Calcutta de pe Couchsurfing. Este un prieten al unor prieteni din Delhi. Am mers la o cafea și am discutat mult despre India, Calcutta, călătorii, familie, căsătorii. Sora lui Akash are 24 de ani, și toată familia îi caută mire pentru a-i aranja căsătoria. Căsătoria poate fi decisă după prima întîlnire a părinților, chiar fără acordul fetei. Dar, în prezent fetele deobicei se întrebă după ce-l văd pe băiat prima dată. Akash vrea să plece din Calcutta în Pune, Delhi sau Gurgaon, pentru că spune el: ” Calcutta este un oraș foarte ”slow” (încetinit)”. ”Totul aici se întîmplă foarte încet, lumea este prea relaxată și vorbește mult, discută, dar în realitate nu face nimic”, astfel Akash și-a motivat decizia de a pleca.

Ceea ce spune Akash este relativ adevărat, dar eu aș atribui această afirmație nu numai Calcuttei, dar întregei Indii.

Shanti! Shanti! Shanti! Close your eyes, relax and enjoy, you are in India

In "Citizen park" copii alearga sub sarele mamei

Victoria Memorial

Catedrala Sf. Pavel

Birla Planetarium

Baboo Ghat

Podul Howrah

Priveliste din Barca

Podul Vivekananda

In drum spre riu

Calcutta - prima zi

2010-05-22T07:56:00.010+03:00

Miros de fecalii si urina, sobolanii aleargă pe calea ferată, eu mă întreb cîti din ei timp de un an îsi sfîrsesc zilele fiind măcelăriti de rotile trenurilor. Gara de tren din Delhi, locul unde nu îmi place să revin, dar trebuie. În general gările de tren în India sunt un cosmar pentru cei cu inima slabă.

Poorva Express
Trenul Poorva Express din New Delhi pînă în Howrah (ultima statie din Calcutta(sau Kolkata)) pleaca la 16.20 din Delhi. Spre mirarea mea a plecat la timp. Distanta este 1530 km.

În ”copartimentul” meu sunt: 4 bărbati (3 indieni si un străin) si o familie (tata, mama si Anisha de 2 ani). Ca deobicei mai multe persoane decît locuri destinate acestor persoane, dar acest lucru este mai mult o ”obisnuintă” decît o ”exceptie”.

Cu Anisha m-am împrietenit din prima, a sărit la mine în brate si tot mai jucat cu ea tot drumul. Am realizat ca vreau un copil, de dorit fată, de dorit indian-mixture, de dorit tot atît de drăgut ca Anisha. La fel am realizat că acest lucru va cauza ”atac de cord” mamei, care tot insistă că vrea nepoti ”albi”. În ultimă instant pot adopta un copil de stradă, dar cu toată birocratia indiană, cred ca va dura decenii.

Trenul a întîrziat cu 6 ore, respectiv, Calcutta m-a întimpinat peste 30 de ore după ce am pornit din Delhi. În Calcutta am venit eu si rapănul meu. Pe aproape 45 grade căldură în tren, fară aer conditionat, doar cu ferestrele deschise si niste ventilatoare vechi, fără dus, dar în schimb cu procesul de transpiratie non-stop, mă simteam lipicioasă, murdară si foarte foarte dezgustătoare, si tot la ce îmi zbura gîndul era un dus rece.

Prima zi si noapte bengală
Am urcat în ”yellow cab” (am observant că în Calcutta lipsesc auto-rikshaw), am redus pretul la jumate din cît mi-a cerut taxistul, si am plecat spre Sudder street, unde este ”backpacker area”, si unde poti găsi cazare relativ ieftină. Mi-am aruncat oasele si mi-am spălat murdăria în ”Continental guest house” cu 250RS/ zi (4.3 euro).

În Calcutta în această perioadă toti transpiră încontinuu. Este cald si umiditatea este foarte ridicată, dar nu-mi pasă, pentru că în lumina noptii m-am îndrăgostit de ea, de Calcutta. Din taxi, noaptea, Calcutta m-a cucerit. Iar azi, la lumina zilei am descoperit-o si mai fascinantă.

In Calcutta le bate inima la 13 milioane de locuitori, plus bătăile de inimă a fluxului de turisti. Aceasta este capitala statului West Bengal, care este cel mai dens populat stat al Indiei. Bengal, în special Calcutta, se consideră centrul cultural al Indiei, bastina lui Rabindranath Tagore (care a fost nascut in aceeasi zi ca si mine), laureat al premiului Nobel pentru Literatură, Swami Vivekananda, care a introdus în Hinduism idea progresului materialistic din West, si Paramahansa Yogananda, cel care a răspîndit în West conceptul si cunostintele sale în Kriya Yoga.

Numele orasului derivă din cuvîntul ”Kalikshetra” (tradus din hindi înseamnă ”pămîntul zeitei Kali din panteonul Indus”).
Kali temple, Durga Puja (rugăciuni către zeita Kali) sunt specificul acestui oras, care în acelasi timp din 1960 fără întrerupere este guvernat (inclusiv tot statul West Bengal este guvernat) de Partidul Comunist. Mi-am amintit de casă cînd am aflat acest mic detaliu.

Arhitectură europeană, case în cîteva etaje, străzi largi, poduri, lumini, panouri de publicitate, masini luxoase, curatenie (relativă, adică orasul este mai curat decît alte orase din India) m-a făcut să simt un aer pronuntat european. Se vede că la contructia orasului britanicii au pus o mina bună de ajutor.
Privelistele din oras, pot fi cu usurintă atribuite unui oras din Europa, doar că este populat dens de indusi, pe stradă poti vedea rikshaw, care te cară într-un carucior înalt alergînd printre tramvaiurile rosii, autobusele albastre, taxiurile galbene si alte masini colorate. Este o mixtură plăcută la gust dintre Europa si India.

Kalu
Am pornit din Sudder street spre Park Street Metro Station cu Kalu (din hindi, însemnînd ”Negru”). Kalu a fost cel care noapte m-a ajutat să găsesc o camera în această zonă, si dimineata mi-a arătat un loc bun unde pot bea ceai.
Kalu trăieste afară cu rikshaw lui. El aleargă prin Calcutta cu căruciorul lui, cărînd oameni si alte greutăti în spinare. Dimineata a propus să mă care pînă la metro. Într-o hindi stîlcită încercam să-i explic că nu vreau să merg cu el, deoarece nu încurajez exploatarea umană. Dar el m-a convins că îî place ceea ce face, si că nu este deloc greu ... si că este din cea mai joasă castă ... si alt lucru nu poate avea ... si că asta este soarta lui ... si altfel nu-si poate cîstiga banii pentru mîncare... Prea multe argumente. I-am plătit dublu, din jale, dar mi-am promis că nu mai merg niciodată în viată cu ”hand pulling rikshaw”, că mă simt ca un pui de burjui alb, care vine în India si profită de suferinta oamenilor. Kalu, a cerut să-mi strîngă mîna la sfîrsit, părea bucuros si fericit, cît de putin le trebuie acestor oameni ca ”Kalu” să se simtă fericiti. Eu iarăsi m-am simtit vinovată, că sunt mai norocoasă în viată decît multi altii din India, dar poate nu sunt la fel de fericită.

Shin
Din Park street Metro, o stradă frumoasă cu cladiri rosii sau galbene, cu miros vechi European, am mers spre Kalighat, care este în Calcutta de Sud. Acolo stă Shin Hui, o prietenă din Taiwan, cu care am făcut cunostintă în Dharamsala în aprilie. Shin trăieste în Calcutta de vreo 9 ani, timp în care a făcut voluntariat pentru ”Home for Dying” a Măicii Teresa (locul unde sunt adusi oameni de stradă în stare gravă sau pe cale de moarte si sunt îngrijiti pînă îsi revin sau pînă mor), a învătat bengola si a făcut masterat în literatura indiană. Am împrumutat bicecleta ei si am pornit să cuceresc traficul din Calcutta.

Bicicleta
La început cam mi-au tremurat pedalele la fiecare claxonat . Ceea ce noi ne închipuim haos în traffic, nu este nici pe aproape de cel care este în realitate India. Aici reguli practic nu există, iar traficul poate fi oprit poate doar de o vacă care traversează drumul unde vrea ea. Am supravietuit. Multi mă claxonau doar pentru că sunt alba si merg cu bicileta, si culmea!!! încă mai reuseau din mers să strige ”Hellou madame, how are you?”.

Am mers spre Ramakrishna Mission, Institute of Culture, care aproape pe gratis (taxa: maxim 200Rs – mai putin de 4 euro pe lună pentru 2 ore de lectii în fiecare zi de lucru) oferă cursuri de limbi străine, în total 16 limbi cred că. M-am interesat despre cursurile de ”sanskrită”. Admiterea începe din iunie, cursurile din iulie si durează 3 ani. Mi-am făcut un plan de alternativă pentru 3 ani, mi-am imaginat cum trăiesc în Calcutta si în fiecare zi merg la lectiile de Sanskrită si în timpul liber fac voluntariat pentru Casele Măicii Teresa, mi-am sters saliva, mi-am rolat buza înapoi, si am mers mai departe.

Am vizitat Birla temple. Dedicat lui Krishna si Radha (consoarta lui). Templul seamană foarte mult cu templele din Khujarao, vizitate în ianuarie. Acelasi stil, doar că mai putine decoratii sculptate în exteriorul templului. După 10 minute m-am plictisit si am mers aiurea dînd din pedale prin Calcutta. Am trecut multe cartiere luxoase, case încercuite de security, cu gradini vezi în interior, de măsura unor parcuri. Am trecut Universitatea Calcutta, Science Department, am savurat fiecare clipă si îmi venea că cînd de fericire, doar că nu-mi venea nici un cîntec în minte.

Biserica
Calcutta este plină în biserici pe tot gustul: catolice, anglicane si culmea - ortodoxe. Peste drum de Kalighat Metro Station este Biserica Greco-Ordodoxă, care se numeste ”Schimbarea la fată a Domnului”. Am intrat, si m-a uimit mixtura dintre Ortodoxism, Catolicism si Hinduism. Icoanele de pe pereti sunt în still orthodox, ca la noi în biserici, si înăutru ard lumnări. Biserica are peretii albi, are scaune destinate pentru femei si barbati, are orgă, si camerută pentru spovedanie – în stil catholic, iar icoana de la altar avea floricele împrejur, si lumea se descaltă la intrare – în stil hindu. Cred că numai în India poti vedea asa ceva.

Autobusul
Am luat autobusul din Kaligath pînă la metro. Da, asta este capital culturală. În autobus nu era muzică din filmele Bollywod, da era un fel de jazz indian, foarte plăcut la auz. Autobusul părea asa de underground, cam ca cel care este în localul ”Avtobus ” din Chisinău. Este seara. Luminile de afară joacă frumos pe oglinzile din interiorul autobusului, niste pasageri citesc ziare, iar eu sunt multumită de prima zi în Calcutta.

PS: Panouri de publicitate în metro ”Help line for depressed and suicidal”, iar eu mi-am spus "Bine ai venit in orasul indian al artistilor si poetilor".

Mai jos citeva privelisti facute ieri prin oras.
More to come :)

Fluerind in Vashisht

2010-05-09T13:28:00.012+03:00

Manali este un oraș situat la poalele munților Himalaya.

De aici sunt aproximativ 50 km pînă la Rothang, care este cel mai înalt punct care poate fi traversat cu ajutorul mijloacelor de transport.

Priveliștele sunt uluitoare, dar la fel de uluitor este și numărul turiștilor care vizitează Manali în această perioadă. În categoria de turiști intră și turiștii locali, adică indieni care vin din zonele călduroase, spre munte pentru a se răcori un pic.

Astfel Manali mi-a părut extrem de aglomerat și m-am refugiat într-un sat, care este la 3.5km de Manali și se numește Vashisht.

Potrivit lui Sanjiv, profesor yoga din Vashisht cu care am stat cîteva ore de vorbă, Vashisht este un sat foarte vechi și este numit în cinstea unui înțelept pe nume Vashisht, care a fost potrivit legendei profesorul lui Rama și Laxman.

Templul lui Vashishta, templul lui Rama, și alte cîteva temple sunt atracția principală a turiștilor locali, care vizitează Vashisht pentru cîteva ore, în special pentru a-și înmuia picoarele în izvoarele termale care sunt aici.

Lîngă templul lui Vashishta, sunt cîteva izvoare termale, adică cu apă caldă.Mulți dintre localnici și-au tras țeve pînă în ogradă, astfel se bucură de apă caldă în orice vreme.

Eu stau într-un guest house, care se numește ”Kalptaru”, și este situat la vreo 10 metri de izvoare. În templul lui Vashisht de unde aparent unul din izvoare iși are originea sunt amenajate doua secții pentru scăldat, una pentru bărbați și alta pentru femei.

Mulți vin special pentru a face baie, și templul după părerea mea este transformat într-o adevărată baie publică, care este gratuită.

În jurul templului gospodinele (care probabil nu au trasă apă caldă în ogradă), spală toată ziua rufe, străchini, oale etc. Aici tot satul încontinu se spală.

În guest house-ul în care stau eu, persoanele nici nu s-au chinuit să facă baie. Stau într-o cameră fară baie cu WC afară, și fară baie. De ce să te cheltui să faci baie, dacă baia este la 10 metri în templu.

Astfel eu mă scald în templu alături de toate femeile satului și alți turiști. Fotografiatul în templu est interzis, probabil pentru a nu intimida persoanele în timpul scăldăturii.

În sat apa este foarte curată (și cea caldă și cea rece), chiar în rubinete curge apă de rîu de munte. Eu demult am refuzat să mai cumpăr apă, și beau din rubinet, care este proaspătă și plăcută la gust.

La 2 km de sat, sus în munți este o cascadă (cu apă rece). La alte 9 km este Solang valley, unde cînd este zăpadă lumea vine aici să schieze, iar acum vine să facă paragliding.

Aaaa, am uitat să menționez, această regiune mai este faimoasă prin iarba de calitate, care este cultivată aici. Cea mai calitativă se numește ”Manala cream”. Fiind întrebată de un negustor de pe stradă dacă vreau să cumpăr ”Manala cream”, am crezut că vorbește de înghețată, și am rămas un pic nedumerită, de ce îmi propune să cumpăr înghețată cînd nu are nici una cu el.

Iarba este o cultură aparte în aceste regiuni. Bărbații (chiar și unele femei) fumează în loc de țigări. Chiar cînd am venit în guest house, băiatul de la recepție linștit își învirtea un ”joint”. Apoi,
cînd am fost la frizerie să-mi pună niște ață în păr, toți frizerii fumau liniștit. Mirosul de iarbă este unul obișnuit aici în sat.

Probabil din această cauză, aici stau permanent izraeliteni. Foarte mulți tineri din Israel vin anume pentru acest gen de experiență și nu fac nimic toată ziua decît să fumeze.

Eu nu mi-am făcut mulți prieteni în Vashisht, deoarece mult plouă și mai mult stau în camera mea, privesc filme, citesc sau cînt la fluer.

Iată ultima mea aiureală:

Poze din Manali, Vashisht si imprejurimi:

Priveliste din Manu temple (Old Manali)

Old Manali

Vashisht village

Priveliste in drum spre Sollang Valley

Localnica in haine traditionale cu iepure

My last amazing one and a half month

2010-03-23T13:23:00.005+02:00

Many things happened since my last post. It’s one of those moments when you have so much to share that you even can’t find the proper words to do it.
My life during the last 1.5 months was amazing, so peaceful and intense in the same time.
Will try to be short, and describe everything that happened with me in Bir (and not only) during the last one and a half month. All these experiences I am about to briefly mention bellow are described in numerous pages in my personal diary, but I won’t describe them in details on my blog, as no one would mentally resist in reading such long posts. Maybe a book, later …

- Tibetan classes got more and more complicated with each lesson, but I am facing the challenge.

- A group of Burmese monks and nuns came for some teachings to Deer Park.
For two nights I thought I was having divine dreams. That is because I could clearly hear mantras in my dream, but later I found out that the Burmese monks would wake up and 4 am and sing mantras just outside my room.

- The Prim-minister of Tibet visited Deer Park and I had the chance to see him.

- I walk during the night to Sherab Ling Monastry through the wheat field.
I walk during the night up in the mountain to the water fall.

- I felt in a mountain river during the night with all my clothes on (winter coat, warm pullover, jeans, and trekking shoes).

- I dried my clothes near the fire on a huge stone near the waterfall.
Took me about two hours to dry at least my underwear and shoes, I borrowed some clothes for my way back. I listen to harmonica sounds while cooking (drying) my panties near the fire.

- I visited Dongyu Gatsal Ling Nunnery and had an audition with Tenzin Palmo.

- Attended the teachings of Dzongsar Khyentse Rimpoche on “Bodhisatva avvatara” (or the way of a Boddhicitta mind).
Boddhicitta mind is the one which has a strong desire and dedication to bring enlightenment to all sentient beings.

- Tried to get during the night to the Billing (2200m), paragliding starting point, which is 14 km from Bir.
I noticed that most of the trees on the way too Billing, have the form of a “bad rabbit” during the night.

- Had a color fight for HOLI with the kids from the Bir village.

- I felt that I am flying while listening to Raji Ramanan singing live different Vedic chants and mantras.
I sang together with Raji, the Prayer for a long life in Sanskrit.

- Attended the Art Retreat from Deer Park.
The art retreat was concentrated on 5 elements of the nature (earth, air, water, fire and metal).

- I took chines calligraphy lessons.
I know how to write with a beautiful script “The path of the Spirit is the Love”. My calligraphy teacher said I am gifted, and have a really beautiful way of writing the symbols. I also participated in a common work where we had to represent all elements in any form we like.

- I watched the movie “The Sacrifice” by Andrew Tarkovski.
It was part of the Art retreat program.

- I translated “Four measurable attitudes”, “Aspiration prayer”, “Blessings for the Lama”, “praises of Tara”, “Long life pray for Dalai Lama” and “Heart Sutra” from Tibetan into English.
Here is a small article on blog, written by my room mate Dana (i am "the orange one"in the picture). I really started to understand Tibetan language, and enjoy translating.

- I had a slight spring depression for several days and listened to sad songs.
I mostly listened to Ben Harper. I really put on repeat the songs „Susie Blue”, „Another lonely day”, „One road to freedom”.

- I listened to poetry and guitar near the fire.
Chris (from UK) sang some funny songs for us on his ukulele. Also, Karma (from Netherlands, which is in the intermediate Tibetan class) sang some of her personal songs too. The atmosphere was unique. We were a group of people united by the 5 elements of the art retreat (as it was the last evening of the retreat). We sat in a circle around the fire, and I had the sensation that I am sitting in a circle of some old friends (like used to happen during old times in my kitchen with Viorel playing the guitar). I experienced amazing feelings of friendship and interconnection. I enjoyed every moment at maximum.

- I attended the workshop “Exploring the body and mind embodiment through theatre improvisation”.
We were 9 people in the class: 3 Indians, 3 US citizens, 1 lady from Belgium (which likes opera, and somehow has a really strong Russian accent), 1 man from El Salvador (diplomat, working in El Salvador Embassy in New Delhi) and me. We did lots of exercises and explored our inner world better.

- We gave a concert for the Tibetan monks and owners of the Himalaya Café from Bir.
First we would try to talk to the monks in Tibetan. I was trying to impress them with my knowledge by reciting various old prayers, but I ended up dancing the flamingo dance in front of them while Chris (friend from UK) and Kay ( friend from Germany) would play ukulele and respectively - harmonica. Felt like we are a good team, just perfect for giving concerts in Bir. The Owner lady of the Café recorded everything on her mobile and looked like in the 7th heaven while watching and listening to us. It was such a great atmosphere of jam, music, chaos, laughs, smiles, peace, and awesome energy.
- Tried to go to Billing (again during the night) by scooter and killed the scooter.
Left the scooter in mountains, cover it with leaves and walk back about 8 km, around 3 am I was in Deer Park.

- I talk for about 4 hours in row with slights break about Moldova (about everything: from political situation to wine and women status in the society) with Sandeep (an Indian from Chandigar, a lawyer and paraglider in his early 5o s ) .

- Celebrated JamYang (a friend from Bhutan) and Genevive (a friend from US) birthdays.
They are one day and 3 years difference. She is older.

- I went with Deer Park administration to Dehradun.

- I spend 2 nights in the house of the Head of Police from Dehradun.

- I listen to too much trance and electronic music in that house and police car.

- I did rafting for Ana’s birthday.

The same root we did with Ana in Risikesh back in January. The difference was that for this time we were 10 people in the boat, the weather was better and the water was warmer.

- I visited a flower farm owned by a friend in Dehradun.

- We were escorted for the 3rd bath of KUMBH MELA which was on 15th of March in Hardwar.

- I took a dip in the Holy Ganga River for Kumbh Mela.
Now according to Hindu tradition all my bad karma and sins are washed away.

- I got stonned by Sadhus.
I head extraordinary sound hallucinations.

- I attended a private trance party near the Holy Ganges River.

- I tried to control my mind.
Sometimes the procedure would end up unsuccessfully, too many crazy horses.

- I read 5 inspirational books full of precious knowledge.

- I was happy of the time and I always loved India for the experiences it kindly offered me.

Soon moving from Bir, but it will always have special place in my heart :)

Bir gang

2010-02-28T11:03:00.002+02:00

In my previous post, I was saying that I am the youngest one here in Deer Park, but now I can see more and more “of my peers” coming.

There is Maggie, a girl from US which studied Musicology (can play violin and piano). We are both in the same classes: Tibetan language and Thai Chi. Before coming here she stayed 2 months in Kopan Monastery in Nepal, so we mainly talk about her experience there and of course – Moldova (as it’s a mystery for everyone around here) With Maggie i talked about wine festival we have each year.

There is Aaron, and I don’t know what he actually is. He looks Indian has a completely American accent (was always asking me” How’s it going?” with the purest American accent possible) and has a Portuguese passport. Well, later I found out that he actually has 3 passports: Indian, Canadian and Portuguese. His mother is half Jewish Portuguese half Indian from Goa, so the whole story about passports started to make sense. What a lucky person, can travel most of the world without visa, and he travels a lot.
Last year he did a land trip from Great Britain to Syria, so we mainly talk about our travels and of course about my small country Moldova, about soviet cartoons, school uniforms and my experience in a post-soviet country.

There is Kay. He is from Germany, but has a French accent (at least I hear it). We first saw each other at internet cafe, and i thought he is French, and he thought i am French too. (How good was too hear that "French" sounds better than "Russian"). For 2 years he is in Indian studying Tibetan language. Kay always wears a cap and says that I am a “Russian spy”. We mostly talk about Second World War, Hitler, Stalin, vodka and of course - KGB.

There is Marta. She is from US, and volunteering here at Deer Park. She coordinates a landscape project of designing the garden from Deer park. You can always see her carrying or arranging some stones around the trees. We mostly talk about clothes and what we have been doing todays. And I have to mention this – we never talked about Moldova.

There is Robyn. She is a middle age women, and I mentioned about her in my Tibetan class. Well, she does not come to the beginner class anymore and goes to the intermediate class, which is after lunch. We mostly talk about her stay in Bir. She and her partner plan to open a Homeopathic clinic in Bir, but of course we talked about Moldova too.

Everything started after Jyoti (a business lady from Mumbai) taught me the Mrittiun Jaya Mantra, and then I went to take dinner with: Maggie, Aaron, Kay, Marta and Robyn.
As eating Tibetan food and drinking Indian apple non-alcoholic beer (which tastes like sparkling apple juice) we watched the TV news about Dalai Lama visit to United States.

And because, while talking about my soviet union experience, i mentioned that “Chip and Dale” where one of the foreign cartoons that we got in the post-soviet countries, Aaron invited the all of us to watch “The Rescuers” cartoon, which apparently was the inspiration for Chip and Dale.

So far, the most adventurous experience during this trip i assume I experienced on this weekend. As usually it happened unplanned.

I fely down in a mountain river from 2 meters high stone, and reached to a monastry in the middle of the night. About this adventure - will write in my next post.

My First Tibetan language class

2010-02-15T13:48:00.008+02:00

15 February

I just couldn’t stay long in Dharamsala. Even if its peaceful and pretty, and more important is less crowded because now it’s not the season, I felt I need something else.

When Dalai Lama is giving teachings, I bet Dharamsala is facing a large influx of tourist, but as I arrived there when His Holiness was on a retreat (from 3rd to 14th of February) it seemed a passive and lazy small city showered by a cocktail of rain and snow.

Recommended by some Indian friends, after 3 days of exploring the surroundings of Dharamsala, I head to Bir (small Tibetan colony in Kangra District of Himachal Pradesh), where I plan to stay at Deer Park Institute.

Deer Park

Sheltered by the Himalaya Mountains and surrounded by tea gardens in this small mountain village, we are 1600 m high and there are at least 4 beautiful Buddhist monasteries nearby. It’s a relaxing place, which I compared to paradise when I arrived.

Extremely peaceful, and even if we are around 30 people here, except the meal time you can hardly see someone outside. Even I stay most of the time in the room reading or just thinking about my life purpose.

I assume I am the youngest person here. Most of the people are aged between early 40 and maybe up to 70, and most of them are female. Some of them are reading the whole day in the library, others are writing their own researches or book, so that’s inspires me to do the same.

In one day I read a 300 page book. And now I am keen to read as many books as possible, because the library is just amazing. There is a large collection of books on ancient philosophy, history of religions, Tibetan Buddhism, Hinduism, various types of meditation, self-teacher books for various languages, dictionaries, encyclopedias, and my brain goes crazy and greedy desires for all this knowledge.

In the Deer Park campus, there is also a Buddhist Temple, called Buddha Hall. And for the Tibetan New Year (or here called Losar), which was when all people are on their romantic dates for Valentine’s (14 of February), people gathered inside and chanted mantras. I am not ready yet to become a Buddhist or to embrace any religion, but I feel so good in such moments of devotion.

Almost all people are foreigners, and almost all are from United States, and when we talk and get to know each other, almost everyone says “Ohhh, can you please spell the name of your country? Ohhh, Moldova … You know, I see a Moldovan for the first time in my life.”, or “Is it somewhere near Czech Republic?”.

I must admit that I feel good expanding the knowledge universe of other people, but sometimes I get so tired explaining again and again our dramatic history, tradition and other stuff I am asked about language, religion and any other questions that arise in people mid. Today at breakfast I gave a speech about religion and Moldova and my two listeners (an American lady and my roommate Dana) were astonished that we don’t have Dharma Centre or Mosques in our country.

What I like about Deer Park, is that is a study center, and no specific person is worshiped. I even don’t know who the “Biggest Boss” here is. Linda is meeting newcomers, Jennifer is in charge of the library, Metilis is in charge of the meals, Sara is in charge of Zero garbage zone and recycling the garbage. Everyone has its own responsibilities and I didn’t heard yet of “Deer Park Director Position”, the only thing I noticed is what is written on a pamphlet about Deer Park, that it’s under the Patronage of His Holiness the Dalai Lama and that it’s also called a Centre for Study of Classical Indian Wisdom Traditions.

The accommodation and food are not so expensive here, and all classes are free, but of course any donation is welcomed, but at least it’s not a tax and everyone gives as much as he/she wants.

I am in Deer Park for already 3 days, and the first two days I was lucky enough to have a four places dorm jus for myself.

Dana - my roomate

Yesterday the first of my roommates arrived. Her name is Dana, and she is from Switzerland. Born in Czech Republic, in 1968 along with her family she immigrated to Germany and then further to Switzerland. Dana is around her early 50, but is in a good shape. Since 3 years she leaves in McLeod Gunj (or Upper Dharamsala), which is the spiritual center of exiled Tibetan Buddhism. She goes once in a while back home to Switzerland, but firmly declared that for the rest of her live she will live there where Dalai Lama lives, because His Holiness (“HH”) is the biggest love of her live. After that followed a question “Do you love Him too?” ... For some seconds I got lost because I didn’t expected this specific question. I guess I never loved someone trylly trully (soi could sacrificy my life), but in the same time I love everybody and everything, so I reply “I would rather say - I deeply respect Him”. Dana still talks to me, so I hope I satisfied her curiosity about the feeling I have for His Holiness.

She has a student visa for 1 year, at 50 years! So I asked if she really studies somewhere or just did it to not have problems with these new visa regulations. Dana said that she studies alone in the McLeond Gunj Library, and they provide her a letter stating that she comes there almost every day for her personal studies. I was quite amazed, and maybe I will be using the same technique when my visa expires. Dana knows a lot about Buddhism and has huge collection of recorded lectures/teachings of HH, various Lamas, teachers, nuns, etc.

My roomate came to Deer Park to study Tibetan. This is her 3rd attempt to study this language (she already started 2 more times, ones with a teacher and once alone, but never went too far). She said if she fails this time, she will never try to study Tibetan again. I laugh inside, but admire her strong will.

My first Tibetan class

Starting from today (15th of February) and for a whole month I will attend Tibetan classes.

I don’t know what made me decide that, because I am also trying to study Hindi (took some classes at JNU, but now trying to study alone), and I might get really confused, but I give a try.

In case I don’t succeed I can adopt Dana’s position – 3 attempts to learn a language. For the Hindi, this attempt is the second one, so I have 1 attempt left. The lesson starts at 9.30 am each day and lasts until lunch (12 pm) with a 20 min break.

We are 8 people attending the class. I guess everyone is American (including the professor) except me (Moldova), Dana (from Switzerland) and Shivami (a former Italian, who lives now in India, adopted Buddhism and shaved her hair). So, quite weird classmates, but I find everyone interesting and special in her own way.

I am sitting near Dana, and she seems really attentive while the professor talks and tries to write down everything. I hope she really succeeds for this time.

There is another Lady Robyn (this name always been associated with a male, but I have meet one Robyn before), which I think is not a beginner and keeps asking sophisticated questions about the pronunciation, dialects and other small details.

Today our professor (Kurt) revealed a secret to us. “We are going to learn the Classical Tibetan Language. It is a language comparable to Latin language or Sanskrit, no one speaks it and you won’t be able to go in the streets and talk with Tibetans other some Chai. This is the language in which the Buddhist scriptures (called Sadnas in Tibetan) are written. After this course you will be able to read and understand the scriptures but you will not be able to speak to ordinary people in the street, well only to some monks who study the scriptures”.

I must say I got a bit depressed, I was already imagining myself exercising by language skills with children from the Tibetan Colony, but I guess I will be able to speak only to monks. This Classical Tibetan is like old Hebrew in which the Bible was written.

The alphabet is the same as in the Modern Tibetan, but the pronunciation and word arrangement and grammar are very different.

I must say that back home, I had some attempts in writing in Tibetan “Ohm mane padme hum” mantra, and during today lesson I was happy to recognize some letters.

The Tibetan Alphabet (or better let’s call it Syllbary – because there are not letters but syllabus) contains 30 signs for 30 different syllabus and 4 sings for the vowels.

Then, you can add the vowel sing to the already existing syllabus sing and form other sing for other syllabus. Sounds quite complicated, but for me seemed ok for the beginning and I am enjoying the process.

Let’s share with you a song used to learn the signs of the syllabus “Ka” while mixed with the 4 vowel sings (i, u, e, o). So the sign KI is called Kiku, KU is called Shepqui, KE – Dengbu and KO – Naro, and the song is like this: Ka kiku ki ka shepqui ku ka dengbu ke ka naro ko.

Imagine how much fun we had while singing it for at least 5 times in the class to remember those signs. That was the class for today. Already waiting for tomorrow and I am going now to the TAI CHI (for the well-being of the mind and body) class which is every day starting from today until Feb 25th. Quite a tough study program, feels like back to school but I am so happy.

Bus addventure

2010-02-15T13:33:00.003+02:00

Lack of Romanian language and an extremely abundant usage of English here in India, make my thoughts come more easily in this “not my mother language”. So i will publish my posts in English from now on.

My brain always cherished some inner dialogues in English. There were times when I was making up various replies that I can give for different occasions, sometimes remembering some movie phrases, what a cliché … but whatever, I don’t care what language I use, as long as I can express my thoughts clearly.

So, here I am in Dharamsala (9th of February). The place where I thought I will spend minimum 1 month. But as usually, things never happen according to my plan.

I was never good at planning things, or following my plans (whenever I had them) accordingly. I guess in a way it means that I am not attached to a plan and I am not rigidly following it when I have better options. I am giving myself freedom to enjoy “going with the flow feeling” (which I actually classify as a good thing) but on the other hand, it means that I am getting too much chaotic lately (which according to my opinion is less good, unfortunately).

The way to Dharamsala itself, was a bit challenging from the very beginning.

Bus trip adventure

First it was hard to get an auto rikshaw from JNU (Jawarlang Nehru University – place where I stayed for a week and which is in South Delhi) to Manju Ka Tilla (it’s a Tibetan colony, from where buses depart to Dharamsala and it is in North Delhi). No autowallah (a name used by some people for autorikshaw drivers) was willing to take me there, and I was too lazy and more than that carrying way too much luggage to take a public bus and then a metro and then again a bicycle rikshaw to get to the destination. Finally one agrees, but ripped me off, as usually.I crossed Delhi from South to North in about one and a half hour with some traffic and changes of smell on the way.

In the end, I was dropped in a damaged and seemed like on the outskirts of Delhi - Bus Parking place. It was nearby the Timar Pur Police Station (the place where almost 3 years ago, I was desperately answering the Police man that I didn’t notice who took my bag away). Some memories came back; I enjoyed them and started to ask for the bus to Dharamsala.
Apparently I was in the place where the buses of Himachal Pradesh are parked and not the place from where the buses depart to Himachal Pradesh. So, the driver, whose name was “Rajiv” made some phone calls. I am not so good at Hindi, but I guess he spoke to the ticket counter person to find out whether there is any available seat for me. “No more tickets for today”, said Rajiv, “… but … (pause)” (and I was sure Rajiv won’t disappoint me and will come with an alternative plan) … but Madam can sit here”, and Rajiv showed me the small driver cabin. The cabin looked quite clean, but quite small, with almost no place to keep your feet down. That means you have to keep them on the chair, which is long and looks like a sofa inside the cabin.

I asked Rajiv how many people does he intend to “invite” in this cabin, as I was aware of Indian skills and abilities to squeeze as much people as possible in limited spaces. “Only two people Madame, you and one more”, and I almost believed him. Finally, the empty bus, and me sitting in the cabin with the driver and his helper boy departed to the place from there the bus actually is supposed to go to Dharamsala. People started to get in, lots of luggage, bags, loud talks, children crying and rain sounds. The water gradually started to penetrate the cabin via a broken window.

The weather had cooled down in Delhi on the day I left, and suddenly I find the bus cold and hoping that I won’t find it wet soon. Started to shiver and admiring through the window the monks coming on bicycle rikshaw, and signs they do after getting off. Then, one man entered and sat in the cabin, then another one. Damn it, I knew Rajiv will let me down, but not in this way. By the time bus was ready to departure I was enjoying a 100% male company around, consisting of fife men. So, either Rajiv is a big liar, or he is completely bad at math. But I guess there is a big possibility that both variants could work.

To avoid all kind of conversation I was contemplating the little “Changing Color Shiva Statue”. As for me, it looked more like a Christmas decoration, changing its color gradually from blue to red, and then flashing several times. I almost got hypnotized looking at this Shiva, when a young boy, maybe in his early 20’s asked me if I want some water. I didn’t replied, just showed him my bottle of water and smile.

I was already “enjoying” imagining 13 hours ride, with my feet on the small couch, without any space to move them, and feeling the cold air mixed with rain coming from the opened window. I noticed that lots of Indians keep the window opened even if they are terrible cold. I couldn’t figure it out yet, but maybe there is some kind of “permanent need in oxygen” to make their brain work better. And I was so weak that I even didn’t find the courage to ask “the helper boy” to close the window. I guess my complex of being considered “a spoiled western girl” was too strong at that moment.

Here we are from left to right in the driver cabin: helper boy, me, young Tibetan refugee, Buddhist monk, Indian guy 1 and Indian guy 2 and the driver, my dearest Rajiv.The young Tibetan took out a shawl and while trying to cover himself, asked me if I have one too. I didn’t have so, he proposed to share his. Well, at the beginning I refused, but later on, changed my mind and covered my legs.
Sometimes you talk to someone for a while and you can talk and talk, and then, at the end, you find out that you even haven’t asked the person’s name. That happened with the young Tibetan refugee. But let call him “Tashi”, I guess it’s a Tibetan name. So, Tashi is still in High School, somewhere in Dharamsala, and for the winter break he visited some of his friends in Delhi. He came to India in 2003, but the rest of his family is still living in Tibet. He has one elder brother which is a monk, and a married sister. He said that he never went to school in Tibet, because they teach only in Chines, and he doesn’t want to study in Chinese, and wants to study in his own language. His father and brother taught him Tibetan writing and reading. Tashi knows some Chinese too, but English he started to study only when he came to India. He knows some Hindi too, but very little, maybe a bit better than I do.I felt that he is very sad about the Tibet destiny. He almost was crying while talking about his parents back home. He can’t go back, because now he has a refugee certificate and he says that Chinese can put him in jail for that, because he escaped from China illegally through mountains. He loves Dalai Lama, and considers him a god, and said that whoever is caught with Dalai Lama portraits can have troubles in Tibet. Also, he mentioned that you can’t google “Dalai Lama” in Tibet. “We didn’t knew anything there. That we have parliament of Tibet in India, that we have a prime minister, nothing”, said Tashi, his words being filled with sorrow. And suddenly I forgot about the cold, and water coming through the wndow and even the flashing Shiva didn’t disturb me much. I felt deeply sad for Tibet and its people. They all seem so peacefully, so kind and harmless. The monk was heading to Bir, which is a Tibetan colony with several monasteries in Kangra District of Himachal Pradesh. I was also thinking of going there for the Tibetan language classes which are held at the Deer Park Institute, but I thought I would check first how is Dharamsala, and maybe I want to stay there. With my other cabin travellers I dint exchange much words, only looks. Then the night came and we all tried to find a place to feel comfortable. Just when everybody was already chilled out, after losing the hope in finding a good position for the night, “the helper boy” turned on the DVD player inside the cabin, and started to enjoy his favorite Bollywood songs in such a loud volume, that I think you could hear the bus coming being 1 km away.

I usually enjoy Indian music, but this was too much for me to handle. Again my complex of being considered “a spoiled western” was too strong and I tried to keep my inner peace and imagine that I am deaf, or at least deaf on one ear, just like I was less than 10 days ago.

The bus stopped at the Punjabi Dhaba (Punjabi kitchen) and I had Pallak Paneer (Spinach with Paneer) with 3 butter rotti and one masala chai. Something was wrong with that Pallak or Paneer, because I had to eat 2 chocolates after to kill the taste in my mouth.Again back to the cage.

I forgot to mention but Rajiv proved to be a keen smoker. And he didn’t smoke good smelly cigarettes, but the really bad smelly one. The one wrapped in some kind of a leaf and their smell is capable to drive you into a state of maddness stoness close to vomiting.

With such loud music and the Rajiv’s awful smelling cigarettes and bad body position I tried to sleep, but I was not lucky enough, because I just couldn’t do it, no matter how hard I tried. Tashi’s head was falling on my shoulder, it was pretty heavy, but he seemed so tired that I endured the weight of his head. Then the “helper boy” also felt asleep and his legs were litter by little falling on mine. And I felt so squeezed and sad that everyone around can sleep and I just can’t. I started to contemplate Shiva statue again and hoping that Dharamsala is not so far and that the time passes fast, and that I am strong enough to resist.
Dharamsala

A cocktail of rain and snow was what we found in Dharamsala. The bus could not make his way to McLeond Gunj (the place where the Dalai Lama temple is, and where he usually stays when he is in India). The road was a bit frozen and Rajiv though his bus, won’t be able to go all the way up.
Finally, I find myself in rain with my backpack almost getting wet; I take off my rain cover and try to save it from being totally wet.
People are running to get a taxi, my travel companions vanished. I still can see the monk staying in rain. He was still there when I left with an old hippy American. This sweet old hippi man had a guitar, long hair and long beard, which for me seemed "quite a poetical look". He was coming from Bangkok back to McLeond Gunj, so he knew a good guest house and was very friendly to me. After the got off the taxi, I walked in my sandals through snow and my feet got totally wet and freeze, so we stopped in “Peace cafe” for the breakfast so I could change and ware my tracking shoes. He ordered Tibetan bread with butter, jam and peanuts butter and suggested that I drink honey ginger lemon tea. I drank 2 glasses to recover from the cold.

I managed to recover my feet and we continue the walk. Finally we got to the “Friend Guest House”, the place where I will spend 3 nights, most of the time sleeping.
Somehow, when i arrived I was still having energy and in spite of a slight head each, I decided to explore the surroundings. It was still raining, but I didn’t care. The air was so fresh and so revitalizing that I thought its good for heath to have a walk. All around Mc leond Gunj you can see the mountains, the green one, wearing on top a hat of snow. I adore this kind of views and felt so much pleasure from contemplating them. Almost got a visual orgasm, only the fog was bothering a bit. After 2 hours of walking around, mostly staring around like a zombie I decided that it would be a wise decision to go to sleep. After watching 2 movies: Twilight (teeny bullshit) and My sister’s keeper (I cried at this one) I went to my sleeping bag and still shaking for some 30 minutes, finally managed to lose myself in a deep sleep.

Partea 7 - Pushkar

2010-01-19T12:32:00.005+02:00

17 ianuarie

Pushkar este destinația următoare după Jaipur.

Mic, populația căruia este de 12500 oameni, majoritatea fiind implicați în turism. Pushkarul este vechi.

Se spune că lacul din Pushkar este vechi vechi, chiar de la crearea lumii. Acum nu sunt decît cîteva bîltoace. De 5 ani sunt foarte puține ploi, iar de 2 ani, lacul este aproape uscat.

Imaginele de pe internet cu lacul azuriu au rămas în trecut, iar noi am facut puja într-o bîltoacă.

Lacul este înconjurat de 52 de întrări (Ghats), și nu se permite să faci poze nici la lac, nici la Sacret Ghats. Încălțămintea trebuie lăsată la 30 feets de lac, acesteastă avertizate o poți vedea oriunde, chiar și la noi în Guest house este.

Stam în Akash hotel, pe care l-am descoperit pe hostelbookes. Un loc deosebit, curat, frumos amenajat. Este afacerea a 3 frați, unul dintre care se numește Filter.

Nu sunt sigură dacă este numele lui adevărat, sau este nick name, dar toți îî spun Filter. Filer here, Filter there.

Cu toate că drogurile sunt înterzise în Pushkar, Filter pare întotdeauna high. Este atît de calm, vorbește încet și este foarte foarte amabil. ”You come as tourist and you leave au friend, welcome home my friend”, ne-a întimpinat el în Akash, casa noastră din Pushkar.

Filter niciodată nu a văzut zăpadă și marea (ocean). A lucrat de mic, și nu a făcut multă școală. Vorbește limba marvari (care este vorbită în Rajistan), și cunoaște puțin hindi.

Ziare în limba Marvari nu sunt, sunt doar emisiuni la TV locale. Anul viitor filter vrea să meargă la Sudul Indiei să vadă oceanul. L-am întrebat de ce nu a călători pînă acum, pentru că oceanul este atît de aproape, iar Filter a spus că nu i-a trecut această ideie prin cap, și că toate se vor întîmpla la timpul lor.

Filter este hindu, iar cînd i-am spus că venim din Haridwar de la Kumb Mela, s-a închinat în fața mea în semn de respect, și a spus că încă nu a cunoscut turiști, care să fi fost la acest festival.

În Pushkar sunt 2000 de brahmini, care slujest în 550 de temple. Orașul practic este constituit din temple, hotele, bazar și case. Numeroase afișe făcînd publicitate la diferite companii care organizează Safari rides, Camel rides, Horse rides.

Cel mai vechi și faimos templu din Pushkar este Brahma temple, iar pe alte 2 dealuri sunt cele 2 temple dedicate soțiilor sale, prima Savitri și a doua Gayatri.

Am mers în Brahma temple, în care sunt foarte multe plăci cu diferse înscripții, cu numele diferitor oameni. La ieșire am hrănit niște maimuțe cu chapati (pâinea locală), unele din ele mîncînd și prasad (dulciuri care sunt oferite în temple).

Bazarul din Pushkar este deosebit. Aici poți găsi lucruri de care nu am vazut în alte orașe, prețurile nu sunt atît de mari, iar noi cu Ana entuziasmate discutam idei de business toată seara.

18 ianuarie

Planul de a urca pe muntele din apropiere, unde este templul soției lui Brahma s-a anulat din imposibilitatea de a ne trezi de dimineață. Ambele am visat cum fugeam, eu de tigri și Ana de oameni în speț nas. În Rishikes, la fel am avut vise similare, doar că ambele zburam. Cred că se întîmplă ceva straniu în India de avem aceași temă de vise.

Deoarece nu am reușit să întîlnim răsăritul pe deal în templu, l-am vizitat după amiază.

Templul se numește Savitri Hill Top Temple, și este situat la 750 feets înălțime. Îți i-a aproximativ o oră să urci muntele, dar priveliștea care se deschide sus merită tot efortul. Se vede tot Pushkarul, cu gaura uscată în mijloc în loc de lac.

Pushkar este situat între munți, dar împrejur este pustiu. Sunt puțini copaci, în schimb sunt numeroși schini.

În Savitri, a fost deosebit.

Mulți vin să citească cărți, noi însă am băut ceai, am ascultat muzica, am admirat priveliștea și pe la 15.00 ne-am pornit în jos pentru a reuși la timp la Night Safari ride on Camels.

Cînd ne apropiam de Hotel, 2 cămile și 2 băieți deja ne așteptau la poată. Aceștea au crezut că eu sunt mama și Ana copilul. Mulți cred așa, deoarece presupun că Ana este minoră, și că minorii nu pot călători singuri, astfel presupun că eu aș fi mama, ”young mama with very good shape”, cum au menționat unii.

La 17.00, deja eram pe cămile în drum spre deșert. Eu eram cu Seti și Jimmy, iar Ana cu (cineva ... nu ținem minte numele) și Rama. Jimmy și Rama erau cămilele. Jimmy avea 5 ani, iar Rama 7. Maxim ele trăiesc 25 de ani, și vîrsta la care pornesc în safari este de 2-3 ani.

Seti, părea straniu la început, tot menționa că este sezonul de înmulțire a cămilelor și că ”Jimmy needs a woman”, eu presupuneam că și Seti needs a woman, dacă tot vorbește atît de mult despre asta.

Seti nu este căsătorit, săptămîna viitoare împlinește 25 de ani, cu toate că arată mult mai în vîrstă, poate nu s-a păstrat, dar poate spune minciuni.

Seti lucrează ”camel boy” deja de 9 ani, și este întotdeauna cu Jimmy.

El iubește mult cămilele, și într-o bună zi, poate anul viitor, vrea să-și cumpere și el o cămilă, să aibă propria afacere și să nu depindă de stăpîn. O cămilă mică costă aproximativ 900 de dolari. Iar una mai mare deja poate ajunge la 1500. Seti nu are decît 300 de dolari, și strînge bani din tips pentru cămilă, deoarece nu cîstigă bine cu acest lucru.

Seti crede că este secetă pentru că oamenii și-au pierdut religia și nu se mai roagă la Dumnezeu.

”Înainte oamenii nu mîncau carne, nu consumau alcool și diferite droguri, și se rugau la Dumnezei și aceștea trimiteau ploaia pe pămînt. Iar în timpurile noastre, mulți au început să mănînce carne, beau, apoi merg în templu și se roagă, fațarnicii. Dumnezeu nu dă ploaie pentru că oamenii și-au pierdut religia. Dumnezeii ne pedepsesc prin asta”, aceasta a fost motivația lui Seti despre seceta din Rajistan.

Am mers aproximativ o oră, timp în care am vazut în deșert 2 tabere de țigani.

Seti mi-a spus că o tabără stă acolo deja de 5 ani, și guvernul deja le-a separat acest lot pentru ca ei să-și construiască case, iar cealaltă tabără este de un an jumate și probabil curînd va pleca.

Am poposit pe un deal în spatele dealului pe care este construit Savitri temple.

Seti și alt camel boy au început pregătirile pentru cină, deoarece cina este inclusă în preț. Seti este gospodar bun, el a făcut focul, a început a curăți legumele, iar camel boy a Anei (numele căruia nu-l ținem minte), este cam lenos și nu face nimic, înafară de a glumi întruna despre faptul că toată familia sa este în Pakistan.

Au mai venit 3 țigani mici din tabăra alăturată. Unul de vreo 14 ani, unul de vreo 10 și altul maxim 6. Toți erau foarte mari gospodari, și roiau și ei să-i ajute pe a-i noștri, înn speranța că le va nimeri și lor cva de-ale gurii.

Cel mai mare se numește Sheitan, cînd am fost în Azerbaijan, acolo așa se numea Diavolul, însă aici posibil Sheitan să aibă o semnificație diferită.

Sheitan cîntă la un instrument, care seamănă mult cu o vioară, și este specific pentru Rajstan.

Muzica pe care o cîntă se numește Bhopal music. Toată familia sa cîntă.

Sheitan are un album întreb cu poze a familiei sale și diferiți turiști. Toate sunt aranjate frumos și îngrijit și se vede că Shaitan ține mult la ele. Acum am înțeles de ce indușii țin atît de mult să facă poze cu turiștii, probabil mulți din ei au albume cu turiști, precum are Sheitan.

Pe lîngă toate Sheitan mai are și un disc, pe care la început te roagă să-l asculți pe un CD player, iar apoi îți propune să-l cumperi, pentru a contribui la dezvoltarea muzicii Bhopal și la bunăstarea familiei lui. Această muzică este transmisă de la tată la fiu, și nu este scrisă pe note, sau notată pe undeva. Se transminte prin memorie.

Mîncarea este gata. Băieții au pregătit chapati, orez, dhal (sos din mazăre) și chilly sos. Chapati l-am pregătit într-o modalitate deosebită, copt pe excremente de vacă, după care l-au uns cu unt. A fost gustos, ne-am săturat.

În deșert noaptea suflă vîntul și este destul de frig. Sleeping bag, nu m-a dezamăgit, și am dormit călduț și bine admirînd stelele. Foarte multe stele, am văzut și din cele căzătoare, și cîteva avioane. Spre dimineață a apărut și ursa cea mare, care era chiar deasupra noastră. Atît de plăcut să dormi afară și să admiri cerul plin plinuț de stele. Pentru a adormi, desenam diferite linii imaginare între stele, și vedeam diferite figuri.

Partea 6 - Jaipur, Rajistan

2010-01-19T12:16:00.005+02:00

15 ianuarie

Jaipur, nu ne-a impresionat de la prima vedere, nici chiar de la ultima.

Jaipur este capitala statului Rajistan, care se afșă în deșertul indian Thar.

Mari deosebiri față de restul indiei nu am identificat, totul fiind aproximativ la fel.

Ceea ce-l deosebește pe Jaipur de alte orașe indiene, este faptul că este primul oraș indian planificat.

Se mai spune că ar fi micul Paris indian, dar numai Paris nu este. Nu știu ce ingenios a făcut această asemănare pe care o poți găsi pe google și alte pagini turistice, dar poate că eu nu am fost în Paris și nu am sesizat asemănările, sau poate cineva are imaginația prea bogată.

Am mers la City Palace, dar nu am intrat, intrarea fiind cu plată și noi fiind obosite să mergem prin clădiri de gen muzeu, cu tot feluri de arme, oale și alte rechizite istorice.

Am reușit să ieșim apoi pe un drum de bazar, unde iarăși a început ademeneala. Am găsit locul de unde pleacă autobusle publice spre Amber Fort. Cu numai 7 ruppies de persoană am ajuns la 11 km de Jaipur la Amber Fort. Ne-am obosit stomacul cu Samosa și Kachori și am pornit spre cetate.

Amber Fort este o cetate care a fost construită de pe timpul mogulilor.

Din plin vizitată de turiști, Amber Fort se bucură de o aglomerare mare de ghizi, care îți tot ptopun serviciile sale.

De fiecare dată reușesc să refuz, motivînd că am citit totul pe internet și cunosc bine istoria acestor locuri. Ghizii cunosc multe limbi, în special spaniola.

În Jaipur mulți induși vorbesc spaniola, iar auzindu-ne vorbind în română, de multe ori cred că și noi vorbim spaniola, doar că suntem din America Latină și avem alt accent. De cîteva ori am glumit, și am spus că suntem din Argentina.

Hawa Mahal, se mai numește ”The wind palace”, ”hawa” – în hindi însemnînd briză, sau vînt.

Mulți Japoneji, coreeni, chineji, care văd lumea prin obiectiv. Deobicei doar indușii vor să facă poze cu noi, dar în Hawa, deja și un Japonez m-a rugat să fac o poză cu el.

Construit în 1799 de Maharaja Sawai Pratap Singh, dedicat lui Krishna, Hawa este construit în forma unei coroane, pe care ar fi purtat-o Krshna. Se spune că familiile regale din Rajistan ar fi trăit în acest palat, și că palatul este construit în așa fel, ca femeile din curtea regală să poată observa ceea ce se întîmplă în stradă, fără a fi observate de trecători. Ferestrele palatului fiind foarte mici, și cu vetralii.

Am savurat din energia acestui loc, și am pornit spre al nostru Ever Green Hotel.

Jaipur, nu ne fascinează atît de mult, și nu suntem foarte entuziasmate de al descoperi.

16 ianuarie

Azi am hotărît să vizităm niște grădini, sau parcuri.

Alegerea a fost Sisodia Rani Garden/Palace, dar rikshaw nu a știu unde este, și atunci am schimbat decizia, spunîndu-i să ne ducă în Ram Niwas Garden.

Biciclistul nostru s-a bucurat mult cînd a auzit că mergem în Ram Niwas, deoarece știa unde este, a cotit și mergînd în întîmpinarea altor vehicole am ajuns în Ram Niwas. Acolo, deja Jaipurul a început a adia a Paris. Era mai curat și arhitectura clădirilor era în stil european.

În Ram Niwas sunt amplasate: parcul central, grădina zoologică și central museum.

Din toate am ales grădina zoologică, pentru că este în aer liber și pentru că este sîmbăta și multă lume merge cu copii în vizită la animale. Noi am mers să vedem animalele. Noi ne uitam la animale, iar indușii se uitau la noi. Stateam lîngă cușca tigrului, și în loc să admire mișcările lui grațioase, ne admirau pe noi. Unii ne mai făceau poze cu mobilul, dar atîta timp cît nu ne deranjează cu întrebări, suntem și noi mulțumite și ei bucuroși.

Tigri, lei, multe cărioare, urși și crocodili. Nimic nou și deosebit, dar mazayyaa.

Bapu și Johari sunt Bazarele faimoase în care poți cumpăra de toate, în special haine, materiale și așternuturi. Atît de multe culori care îți sustrag atenția, dar și mai mulți vînzători, care te tachinează cu slogane de genul ”Please madam, take a look inside. Looking free, trying free”, ”Nice scarfs, nice kurtas, only 100 rupies”. Toți stau cu haine la marginea tarabelor, iar cînd treci pe lîngă ei ai impresia că o să te îmbrace din mers cu bluze, eșarfe și bijurerii.

În perimetrul pieții am găsit un local foarte frumos, care se numește ”Shri U N ME Restaurant”.

Decorat în stil rajistani, cu pozele familiilor regale din Jodpur și altele, ai senzația că ai nimerit într-un mic palat, sau chiar reședința regelor.

Am mers pe acoperiș, unde aveau o terasa uimitoare. Nu era nimeni, numai noi și alte 6 mese goale. De sus se deschide o priveliște minunată a orașului, iar noi am fost norocoase să fim acolo chiar în timpul apusului. Bazar, Temple, Moschee din minaretele cărora se aud rugăciuni, sute de zmei care au invadat cerul, culoarea roz a cerului ne-a dăruit singurele clipe în care am savurat Jaipurul.

Partea 5 - Haridwar. Kumbh Mela

2010-01-19T12:00:00.004+02:00

14 ianuarie

În Haridwar este Kumb Mela.

Chiar fiind în Chișinău, am scris odată pe twitter ”oare o să fiu de Kumb Mela în Haridwar”, și iată că raspunsul a fost DA! Dorința mea a fost realizată.

Despre Kumb Mela

Pe Sadhu scăldîndu-se așa și nu i-am văzut. Aceștea se vor scălda pe 12 februarie, cînd este the second Bath.

Am găsit autobus direct din Haridwar în Jaipur, și am luat 2 bilete Sleeper de 724 ruppies.
Noi așa autobuse nu avem. Autobusul cu care am mers, are un etaj, doar că este un mic mai înalt. Sunt scaune, iar sus (unde la noi ar fi fost polițele pentru genți) sunt amenajate locuri pentru dormit. Astfel, noi ne-am ales cu o lojă regală, unde urma să ne petrecem noaptea.

Este destul de comfortabil, și mult mai rapid decît trenul. Plus, este mai curat și nu suflă vîntul din toate găurile.

Partea 4 - Rishikes

2010-01-19T11:26:00.007+02:00

10 ianuarie

Pe la 6 dimineața am ajuns în Haridwar. Am luat un rikshaw șii am cutreerat vreu 10 hotele, dintre care multe nici nu aveau locur libere, iar altele erau excesiv de scumpe. Totul este din cauza festivalului Kubh Mela, care în acest an are loc în Haridwar. Acesta se întîmplă odată la 12 ani, și are loc în 4 într-o anumită ordine. Acest an este Haridwar, și mulți induși fac pelerinaj relegios pînă în Haridwar pentru a se scălda în Ganga. În Guest House în Varanasi, un lucrător mi-a spus că dacă te scalzi în Ganga de Kumb Mela, toată Karma ta negtivă will be vanished away.

Cu toate că a fost foarte tentant să mergem în Haridwar, noi cel puțin am încercat. Cînd am văzut că nu sunt hotele libere, dar și noi cam am dat din urechi că nu am rezervat din timp, am mers la autogară să luăm autobusul spre Rishikesh, care este doar la 25 km de Haridwar, și la fel este pe Ganga.

Am ajuns cînd se lumina de zi. Ceea ce este deosebit pentru Rishikesh, este că aici sunt foarte multe ashrame, locuri unde poți studia ypga, reiki, astrology, music, hindi. Sunt foarte mulți străini, care stau pe aici li trec diferite cursuri de inițiere.

Rîul este de o culoare verde, și este mult mai crat decît în Varanasi. În jur munți, aer curat, clădiri mici și fromoase. Aici lumea nu se leagă de tine pe drum precum în alte orașe, și toți se salută. În special ne salută alți străini, ceea ce nu se întîmpla în alte orașe.

Pînă cînd este cel mai frumos loc dn trip. Stam în Lakshman Jhula în Shri Sait Swan Ashram, de 150 ruppie pe noapte pentru 2 persoane.

Azi am cam lenevit, am fost doar să vedem împrejurimile și am mees de-a lungul rîului. Pietrele de la mal, seamănă cu niște ouă de dinozaur, atît de albe și ovale. Sunt și pietre de alte culori, la fel ovale, cît și de alte forme.

După ce am stat un pic la rîu, în piatra unde probabil locuia un sadhu am încercat să ne ridicăm sus.

Acolo am dat de un templu de 12 etaje. O persoană de jos, s-a oferit să ne arate calea să ieșim afară, dar totul nu a fost atît de simplu precum ne-am imaginat. Ieșirea în oraș, din locul în care ne-am pomenit era prin templu, la etajul 12 deasupra dealului. Noi eram la etajul 1, lîngă rîu și încă nu ștam ce ne așteaptă. Eram destul de epuizate și doream să ieșim cît mai repede, însp ghidul era foarte bucuros să ne arate întreg templu. Astfel, am ridicat cvele 12 etaje, și la fiecare etaj ne uitam la diferite statui de Dumneei din panteonul hindu. Ei sunt foarte mulți, dar la fel mulți seamănă ntre ei, și ai impresia că sunt clonați, mai ales Durga și alte 5 dumnezie. În final am ajuns sus, că deabea ne țineam pe picioare. Am mers la Cafe Delmare pentru un ceai, apoi în ashram unde oleaca oleacă am dormit.

Pare că nu ne săturam de somn. Sau ne epuizăm foarte repede, sau rău ne odihmin, dar obosim repede și întotdeauna ne este somn.

11 ianuarie

Pline de puteri, de dimineață am găsit forțele necesare și puterea să mergem pînă în Ram Jhula (a 2-lea regiune din Rishikesh, în care sunt amplasate foarte multe ashrame).

La fel în Ram Jhula este și Parmarth Niketan, care este unica școală de studii vedice (unde se studiază vedele în sanskrită, plus multe alte obiecte precum: astrologia, yoga, istoria religiilor și multe altele).

În Ram Jhula, este doar o stradelă lungă, pe malul lui Ganga, de-a lungul căreia sunt amplasate doar Ashrame (loc destinat studiilor și meditațiilor, care deobicei este deschis de către un guru/yogin/profesor).

Desigur că pe lîngă ashrame mai sunt o sumedenie de magazine, unde poți găsi haine, bijuterii, cărți și mîncare. Alcoolul este interzis, nimic nu se menționează despre iarbă, probabil că nu este interzisă, deoarece este folosită de Sadhu (asceticii hindu) pentru a atinge unele performanțe în ale exaltării spirituale.

Vis a vis de Parmarth Niketan, în fiecare seară la 17.00, are loc Aarti Puja (rugăciune dedicată rîului Ganga). Zeci de studenți de la școala vedică, îmbrăcați în saari galbene cu fulare roșii pe deasupra au invadat scările, care duc spre Ganga și au început pregătirile pentru puja.

Mulți străini, mai ales evrei, mai ales bătrîni. Eram unele din cele mai tinere turiste, care au venit să admire studenții bramini a școlii Prarmarth. Mantre, sunetul Gangei, luminile crează o atmosferă relaxant- meditativă.

După Aarti puja, un profesor de astrologie de la Parmarth ne-a făcut turul templelor din Ashram, și ne-a hrănit cu prasad. Am întrebat cine poate studia în această școală, profesorul a răspuns că doar băieții din casta brahmini (casta superioară – preoții, slujitorii templelor) sunt admiși după anumite probe/examen. Apoi am mers împacate pe întuneric din Ram Jhula spre Laxman Jhula.

Drumul, ne-a fost acompaniat de un indus (care probabil ne urmărea de la amiază), deoarece a menționat că ne-a văzut la amiază la rîu. A fost inofensiv.

12 ianuarie

Șiiii rafting!

Rishikes este un loc potrivit pentru a face rafting.

Perioada în care sunt concentrați cei mai mulți turiști este aprilie-mai, deoarece în iunie-iulie se începe moonson-ul (perioada în care plouă continuu).

Noi, am hotărît să facem rafting în ianuarie, pe aproximativ 10 grade căldură.

Am fost sfătuite să facem cursă lungă, de aproximativ 4-5 ore, de vreo 26 km, dar deoarece am menționat că facem rafting pentru prima dată, au insistat să facem cursa mijlocie, de 18 km, care pornește de la Mecury Rafting Camp, are 7 rapids (puncte în care cursul rîului este foarte rapid, și sunt valuri foarte mari), și durează aproximativ 2.5-3 ore.

Astfel, ne-am pomenit în barca de 10 locuri doar 4 persoane.

Fiecare raft (barcă) trebuie condus de 2 ghizi (șoferi, care schimbă direcțiille) și mai pot participa maxim 8 oameni. Noi eram numai 2, iar alți doritori, pe așa timp, pare că nu mai erau. 4 persoane în raft, dintre care 2 începători virgini în ale raftingului.

Băieții și-au dat seamă că tooată responsabilitatea este pe spatele lor.

Shivam este unul din ghizi. Tatăl lui este proprietarul companiei ”Adventure innovators”, care organizează rafting, tracking, rope jumping, rock climbing și alte adventures pentru turiști.

El lucrează de la 15 ani, și foarte mult îi place ceea ce face.

Ieri a împlinit 20 de ani, iar azi, de la 10 dimineața deja este gata pentru rafting cu 2 începătoare. A menționat că încă este puțin beat și nu a mîncat nimic de dimineață, și că tot ce este în stomacul lui este – romul și vodka from yesturday party. ”We had very much alchohool. 7 bouttles of rom and vodka for 11 people”, se tot lăuda Shivam.

Băieții au fost foarte hazlii, și aveam împresia că uneori se rîd de noi, deoarece noi aveam împresia că murim pe drum.

Noi speram că vom fi în raft, și vom admira împrejurimile, dar eu am lăsat cîteva picături de sînge de pe degete în Ganga.

Nu țin minte precis denumirile tuturor celor 7 rapids, dar unele aveau niște denumiri foarte interesante. Le țin minte doar pe ”Trouble, trouble”, ”Hole power”, ”Rolercoaster”, în care Ana a sărit în sus de pe raft, și mai nu și-a găsit pacea în Ganga.

Shivam și al doilea băiat (numele căruia a fost prea complicat pentru memoria mea) ne tot povesteau cum este vara, cît de mulți turiști vin, și cît de interesant este atunci, și că numaidecît trebuie să venim în aprilie, pentru că este camping season, și au foarte multe oferte interesante de trecking. Pe drum ne-au menționat că nu departe de Laxman Jhula, la doar 3 km, este o cascadă (waterfall) și că ar fi bine să ne ducem să o vedem.

După rafting, ude leoarcă, de am făcut Ganga wash la toate hainele cu care eram îmbrăcate, am mers și ne-am schimbat și am hotărît că efortul depus azi la raftin nu este suficient , și că am dormi mult mai bine dacă mergem spre cascadă.

Pe la 16.00 am pornit pe jos, și nu am estimat că aici întunecă destul de repede, cam pe la 17.30. La cascadă am ajuns cînd aproape era întuneric. În drum spre cascadă am văzut și o casă izolată, unde probabil trăiau Sadhu.

Nu am riscat să rămînem pentru mult timp, pentru că ar fi fost complicat să coborîm jos pe întuneric. Pentru 5 minute de amirație a unei cascade, cam de genul uneia din Țipova am mers vreo 3 ore dus-întors, dar am fost împlinite că am mai vazut ceva din împrejurimi.

Spre seară durerile musculare s-au acutizat, și simt că o să ne mai țină mult.

13 ianuarie

Ne-a trezit sunetul ploii. Ploa, și timpul nu era în favoarea nostră pentru a ne plimba.

Am apreciat mult intuiția noastră de a face rafting ieri, deoarece pe timpul de azi, nu s-ar porni nimeni.

Am încercat să mai dormim, sau să privim niște filme, dar totul ne plictisea. Eu am realizat că nu pot sta mult pe loc și am nevoie de mișcare. Probabil această stare și nevoia de schimbare este o exteriorizare a stării interioare, care este un haos complet.

Sunt în căutare a ceva, a cărui/cărei denumire nici nu o cunosc. Vreau să găsesc pacea și liniștea și să mă stabilesc undeva în liniște, și să știu că aici este locul meu. Pînă cînd încă nu am găsit acest loc, și încă sunt în căutare.

În India sunt mari probleme cu energia electrică. De foarte multe ori lumina este întreruptă, și revine peste cîteva ore. În acest timp nu poți face nimic. Mulți au generatoare, care fac o gălăgie îngrozitoare. Pe acest timp ploios și fără lumină, nu am facăt nimic decît să încerc să scap de gînduri, gînduri, gînduri care îmi invadează mintea.

A apărut lumina, și repede am pornit spre Internet, să ne alungăm plictiseală și amarul online.

La internet am cunoscut o persoană, indus, care ne-a spus că azi în Ram Jhula, după Aarti Puja, va avea loc un concert. Noi, entuziasmate ne-am pornit spre Ram Jhula.

În ziua precedentă, Shivam ne-a sugeram să vizităm și Beatles Ashram, care este în Ram Jhula, și este locul pe care l-a vizitat formația cînd au fost în India. Se spune că au și meditat acolo, sau au găsit inspirația pentru unele piese.

În ashram nu am intrat, pentru că un sadhu, care probabil avea grijă de ashramul care este închis, a cerut bani pentru ca să intrăm, și noi în semn de protes nu am intrat.

Am mers iarăși la Aarti Puja, și studenții școlii Parmarth ne-au bucurat privirile. Acești băieți sunt atît de frumoși și îngrijiți, încît îți este de o plăcere să-i vezi cum cîntă mantre și fac diferite ritualuri. Nu mi-a putut rupe privirile de la unul din ei. Atît de grațioși și dedicați par, încît nu mă săturam să-i prives.

După Puja, nu a mai fost nici un concert, și am înțeles că localnicul ceva a încurcat, sau a făcut o glumă pe seama noastră.

Am mers pe același drum întunecat din Ram Jhula spre Laxman Jhula, admirînd cerul înstelat și încercînd să găsim unele constelații. Iarăși l-am întîlnit pe băiatul, care ne-a petrecut 2 seri în urmă pe același drum. M-a întrebat dacă poate să meargă din nou cu noi, noi am refuzat, pentru că deja era un pic straniu. Drumul a fost fără peripeții, numai vaci și sadhu pe drum, și linișteeee.

Partea 3 - Varanasi

2010-01-12T16:14:00.003+02:00

6 ianuarie

Ajunse în Varanassi

Am mers cu General class, which can be considered a consacration into a new way of life. De la 20.00 pînă la 6.00 dimineața a doua zi am mers într-un tren plațcard, așezate și încunjurate de 12 barbați, care și pe unde. Care dormea sus pe rafturi, cîte doi, cîte 5 pe raftul de jos. O nevoie...mama, dar ne-am isprăvit. Am trecut cu bine testul și ne-am împăcat de minune cu vecinii nostri de vagon.

După ce am dormit, am mers spre Ganga. Am ajuns la poarta Dasuswomedh Ghat, de unde am pornit încet cu încetul spre Harishchandra Ghat, care este cel mai mare și faimos loc în Varanassi unde se face ceremonia de cremație. Mulți turiști, și mulți localnici, care te zăpăcesc cu întrebări clonate ”Madam, which country? Do you want a bout? You want poscards? ”.

Din totalul de 2 milioane de locuitori în Varanassi sunt 50 000 de Brahmini, mulți dintre care stau pe marginea rîului pe un postament și fac puja pentru localnici, dar încearcă sp ademenească și turiști.

Am făcut și eu puja, care a constat din următoarele: mi-a dat să țin în mîini niște flori, peste care a turnat apă din Ganga, mi-a pus Bindi roșu, și apoi a început a exclama o rugăciune pe care eu trebuia s-o repet. Am repetat-o. După acest ritual, mi-a arătat oglinda, și îmi repeta”Brahma, Brahma, Brahma”.

Încerca să-mi spună că ceea ce văd eu în oglindă este chiar creatorul universului, începutul începuturilor, Dumnezeu autotputernic. Mi-a îmbrăcat niște flori în loc de mergele și am mers spre rîu. A mai spus niște rugăciuni, mi-am spalat mîinele în Ganga și am pus o floare cu o lumnare pe rîu. După care Braminul iarăși mi-a arătat oglinda cu Brahma înăuntru.

E destul de obositor să mergi pe malul lui Ganga, fiindcă fiecare încearcă să-ți vîndă sau propună ceva, sau să-ți fie ghid, sau doar să vorbească cu tine. Acest lucru te epuizează foarte repede și devii foarte eritat.

La Harishchandra Ghat – sau burning gods, are loc procesul de cremație. Nu este ceva care m-a marcat foarte mult. Probabil eu sunt indiferentă, sau nu este chiar atît de strașnic. Am vazut juma de trup de bărbat și pe alt rug niște picioare, iar alte 4 ruguri sau se pregăteau sau deja erau pe terminate pentru că nu am văzut pe nimeni pe ele.

Priveliștea nu este îngrozitoare, dimpotrivă am găsit-o destul de hazlie. De aici, două picioare ard pe foc, în jurul rugului stau vreo 10 bărbăți, care încontinuu vorbesc. O căpriță mică mănîncă niște flori, care stau tăvălite într-o bîltoacă cu apă și noroi, care probail au fost pe muribund.Copii aleargă cu zmeul, chiar printre ruguri, iar persoanele responsabile de arderea cadavrelor, uneori singuri se avîntă în fugă după zmeu, și se i-au de joacă cu copii, mai apoi iarăși revenind la cadavrul lor. Hazliu, în această situație înțelegi că noi complicăm totul cu mintea. Totul este atît de simplu, și indușii par să înțeleagă asta foarte bine. Totul este relaxant pe aici, chiar și câînii par a fi într-o anumită stare de meditație, cu ochii pe juma întredeschiși.

Unii câîni, capre sau vaci sunt îmbrăcați. Aici este iarna, și este aproximativ 10-15 grade celsius, și tuturor le este frig. Atît de mult le pasă de animale, încît cred că și lor le este frig, astfel vezi multe capre îmbrăcate, cîini în haine de copil, sau vazi acoperite cu pături. Este atît de hazliu să vezi aceste animale îmbrăcate, dar înțelgi cît de mult le pasă îndușilor de tot ce este viu.

Un alt obicei este focul de dimineață și cel de seară. Toți fac focuri mici și se încălzesc la ele. Lîngă foc poți vedea căței, capre și oameni. Toți stau clai grămadă lîngă rug și se încălzesc. Uneori, dacă ești în trecere pe lîngă un rug, poți fi invitat să te alături.

La 18.00 în fiecare zi la Dasuswomed Ghat are loc Puja pentru ganga.

Este un ritual pe care îl fac zi de zi pentru timp de cîteva mii de ani. Prin acest ritual, exprimă rîului sfît și dătotor de viață tot respectul și admirația lor. Procedura durează aproximativ o oră, și este o combinație din mai multe cîntece, mantre și diverse ritualuri și apă, foc și fum.

7 ianuarie

De dimineață ne-am trezit amorțite și răcite. Ne dor încontinuu glandele în fiecare dimineață, iar apoi pe parcursul zilei durerea trece. Mucii par a fi nesecați, și sunt de o calitate foarte înaltă, avînd o culoare verde aprinsă.

De dimineață deja au început a mă durea ochii. Încontinuu lăcremează, și sunt foarte roșii, de părcă am fumat marijuana 2 zile încontinuu. Arăt jalnic, și prin asta mulți ezită să mă calce pe nervi.

În caz că cineva din localnici iarăși începe să ne chinuie cu întrebările lor originale, le spun cu un glas răgușit că sunt bolnavă și obosită și să mă lase în pace.

Acum realizez că am uitat să fac un lucru în Moldova, și anume să imprim un maiou cu înscripția: I am from Moldova, if you dont know where it it, google it. Please leave me alone. No boat. No ruppies. No riksha. No poscards. Thank you and leave me alone.

Ne-am sculat la 6.30 să vedem răsăritul, dar nu am mai vazut nimic fiindcă ceața este foarte densă, și nu vedeai nici măcar la juma de metru în față. Mai erau niște ingenioși pe mal, care ne propuneau boat trip, dar noi rîdeam cînd auzeam propunerea loc, fiindcă pe așa timp cred că un boat trip este cel mai potrivit. Toți fac dușul de dimineață, care deja spălă rufele, care se berberesc, care fac puja, care cară apă din ganga, propabil pentru ceai. Am fost avertizate să nu bem ceai pe mal, că probabil folosesc apă din rîu. Indușii îl consideră sfînt și sacru, dar defapt este foarte poluat și murdar, dar everything is in your mind.

Iarăși am făcut același traseu pe mal, și am mers spre hotel să luam dejunul.

După am hotărît să mergem pe jos spre Durga temple (care se mai numește și Monkey temple), apoi mai era și Tulsi temple, în care nu am întrat fiindcă ne era lene să ne descalțăm.

Ceea ce mă deranjează, este faptul că și în temple ai impresia că tot ceea ce vor de la tine sunt banii. Plătește bani pentru că îți păzesc încălțămintea, că îți pun bindi în frunte. Toți se uită straniu, și te savurează din priviri. Obositor.

Tot pe jos, am mers spre Benaris Hindu University (BHU), care este cea mai mare universitate din Asia. Campusul este foarte mare, aproximativ 14 km lungime, și multe multe facultăți, spitale, cantine și alte facilități. Campusul, pare a fi un alt oraș în inima lui Varanassi. Este mult mai liniștit, fiindcă se înterzice claxonarea. În sfîrșit am găsit pacea și liniștea în campus. A dispărut hausul, gălăgia și era o atmosferă foarte plăcută. Am realizat că cam așa este și atmosfera în oricare alt oraș european chiar în centru, însă în India, e foarte gălăgios și obositor.

Am mîncat apio în cantină, unde mîncarea este foarte iefină, ca pentru studenți și am pornit spre Vishwanath Temple, care este îm apropierea campusului. Iarăși au fost tentative de a vorbi cu noi, dar noi deja devenim din ce în ce mai experementate în a le explica indușilor că vrem pace și liniște și nu vrem să vorbim cu nimeni. Am adormit un pic în templu, și ne-am descleet complet. Am luat bicycle riksaw și am mers spre hotel unde ne-am atrubit pe la 18.00 și am dormit pînă la 9.00 a doua zi.

8 ianuarie

Am fos in Ramnagar fort pe jos, dus si intors, seara plimbat peGanga, puțină lume, liniște.

În fiecare seară copii se joacă de pe acoperișul case cu zmei colorați. Ai impresia că cerul este inundat de păsări, ce zboară în diverse direcții.

9 ianuarie

Mai nu am întîrziat la tren. Am venit cu cîteva minute ca acesta să se pornească. Eram în Sleeper S1, care pare că era izolat de restul vagoanelor sleeper prin General class, ceea ce ne-a limitat la accesul la ceai, cafea și mîncarea făcută ăn tren.

În despărțitura noastră a fost un bărbat cu 3 băieți. Noi eram cel mai curat compartiment din tot S1. Uneori am impresia că indușii nu se vor simți confortabil dacă nu vor avea gunoi imprejurul lor. Dau tot pe jos, sau aruncă pe fereastra din tren. Nu este deloc dezvoltată cultura ecologică, de a arunca gunoiul la locul lui. Oriunde nu te-ai întoarce este gunoi. Gunoi împrejur, dar în același timp pare că pe nimeni asta nu deranjează.

Pe percurs s-a urcat un polițisc indus musulman, mîndru că este născut în India, mîndru de cultura țării sale și de faptul că toți reușesc să trăiască în pace împreună, adică musulmanii și indușii.

Acesta ne-a întrebat diverse lucruri despre india, asemănări/deosebiri dintre culturi.

Toate întrebările sunt la fel. În majoritatea cazurilor dialogul se rezumă la următoarele întrebări: Where are you from? Do you like India? What expecially do you like? Where you have been? Where you are going? Do you have a boyfriend? Are you married? When do you marry? How is with marrigies in your country? What is the differences between your country and india?, cam acestea sunt standartul, iar în cazul în care civena deviază de la ele înseamnă că este original, sau nenormal.

Prin ce s-a deosebit dialogl cu polițistul indus musulman din tren este faptul că ne-a întrebat: Do you love each other? Who loves more? Do you like lesbians/gay? Are you lesbians? How many boyfriends did you have? Do you smoke? Do you drink alchohol? What do your parents work? Sisters, brothers? Coutry size, population, currency? Will you come and visit me?

Cam strane persoană, dar se vedea că este sinceră, foarte autoritară și conservativă. Cînd l-am întrebat dacă fiica sa va avea o căsătorie aranjată, a raspuns ”sigur că da”, iar cînd l-am întrebat dacă ea nu va fi împotrivă, el nici nu-și imagina o astfel de posibilitate, aceasta era exclusă automat din viziunea aceastuia, și cred că și a fetei.

Atunci m-am simțit fericită că m-am născut undeva prin Europa, că de nu, acum pe la 25 era să fiu căsătorită добровольно принудительно, și vreo 2 copii deja erau să-mi bucure ochii.

Totul s-a terminat cu aceea că ne-a dat numărul lui de mobil și a spus că dacă suntem în trecere prin Lucknow, feel free to come.

În rest noapte pe tatăl cu cei 3 fii, i-a apucat veverița. Toată noaptea și-au schimbat locurile între ei. Ba dormeau doi, ba cîte unul, ba mîncau.

Eu am dormit cu chiu cu vai, totuși spatele încă doare.

Partea 2 - Hastinapur. Anul Nou

2010-01-12T16:02:00.006+02:00

Pe 30 decembrie am mers in Hastinapur, care este un loc istoric de pelerinaj al religiei Jain.

Mahavi, este divinitatea în religia Jainistă, care seamănă foarte mult cu Budha, unica diferență fiind faptul că lobul urechii este mult mai lung decît a lui Budha. După vizitarea templelor, am hotărît să luăm o căruță, care să ne ducă spre un deal unde sunt amplasate niște statui.

Înainte de a pleca, Vasu fiind preucupată de securitatea noastră, a anunțat poliția că plecăm în acea direcție. Pe deal, l-am găsit pe Shiva și Kali Yuga, care erau supravegheați de un preot în vîrstă. Acesta din cînd în cînd alunga monițele cu praștia.

Tînărul vizitiu, ne-a ghidat la el în sat, care era în valea dealului pe care erau amplasate statuile. Sărăcie, murdărie, dar în același timp zîmbete. În acceași orgadă respiră și vaca și copii sugari.

Toți cărau trestie de zahar, care pare a fi foarte raspîndită în acea regiune. Am intrat și într-n salon de sculptură în piatră, care sculptau diferite figuri a lui Mahavi și Ganesh, și alți Dumnezei.
Ceea ce ne-a amuzat mult este faptul că a cam durat vizita noastră prin sat, și cînd ne întorceam înapoi pe dealul unde erau statuile deja ne căutau polițiștii.

În autobus toți erau cu ochii după noi, deoarece această regiune nu este deloc turistică.
După ce am revenit, am promis că pregătim Borș, ceea ce am și facut. Dar l-am lăsat să se răcească și am mers în vizită la bunelul lui Vasu (Papa Ji), care ne-a făcut horoscopul. Ne-a spus în ce cadrane (case) erau amplasate stele în momentul în care ne-am născut și cum aceastea ne influențează viața.

După, ne-am umplut stomacul cu borș, și am mers la o plimbare în parcul din colonia unde trăiește Vasu, și am discutat cu mama ei despre atitudini, religii, calendare.

Ultima zi din an începe mâine.

31 decembrie 2009

Ne-am trezit destul de tîrziu, și iarăși totul a continuat în stil indian relaxant și fără grabă.
Un lucru am observat, noi am putea numi acest lucru lene, la ei însă se numește relaxare. Nu sunt grabiți sau agitați în nici un fel. Foarte încet se mișcă și fac totul agale.
Am mîncat niște borș de ieri, și acum așteptăm ora 15.00 să mergem cu mașina vecinilor la Delhi.

Vecinii lui Vasu au inghesuit tot bagajul nostru in mahina si amortite in aproximativ 3 ore am ajuns in Delhi in Pozitua Y si X, amortite la maxim, dar ajunse la timp.

Anul Nou

Stil Punjabi, muzică, dans, veselie. Băuturi și mîncare all inclusive. Printre prietenii lui Vasu, era și unul Abiduuuu, care spunea că ar fi terminat școala de piloți de avioane, în două cuvinte liotcik istrebiteli, m-a sunat 2 zile în continuu, funny Abiduu :)

Jurnal de calatorie "India 2010" - Partea 1 "Calea spre India. Meerut"

2010-01-12T15:45:00.005+02:00

În sfîrșit, după mici pregătiri, cu resurse modeste și fară nici un plan am pornit în India.

Din motive economice a fost aleasă ruta: Chișinău (Moldova) – Istanbul (Turcia) – Sharjah (Emiratele Arabe Unite) – Delhi (India).

Am pornit pe 27 decembrie la 17.00 din Chișinău și la destinția finală am ajuns pe 28 decembrie la ora 20.00 (ora Indiei, sau 16.00 – ora Moldovei), deci aproximativ 24 ore în drum. Este mai puțin decît data trecută (în 2007), deși nu la fel de intens.

Istanbul

Zborul a fost amînat cu 30 minute, astfel în Istanbul am ajuns aproximativ la 19.30.

Totul nu era să fie atît de interesant dacă nu trebuia să schimbăm aeroporturile.

Din Chișinău noi am aterizat în Ataturk Int. Aerport, dar zborul spre Sharjah este de la Sabiha Gokcen Int. Aerport. Diferența dintre aceste două aeropoarte este de aproximativ 70 km. Ataturk se află în partea europeană, iar Sabiha în cea asiană. De cînd am aterizat aveam fix 4 ore pînă se închide check in la celălalt zbor.

Mai departe aș putea spune că doar norocul ne-a ajutat să fim la timp.

Taxi nu am luat fiindca este foarte scump (aproximativ 110 lire sau 55 euro). În schimb am reușit să ajungem în 2.30 ore cu transportul public (am schimbat metro de 2 ori, am trecut Borsforul cu barca (ferry), și apoi am luat autobusul). Toată aceasta călătorie ne-a costat cîte 8 lire (sau 4 euro) de persoană. Ruta am luat-o de pe net, însă confirmam de fiecare dată la localnici dacă mergem în direcția corectă.

Airarabia nu hrănesc. Am zborat 4 ore, și ne-au dat doar un pahar de apă.

La începutul zborului în avion a fost difuzată o rugaciune. Ceva de genul ce auzi in moschee. Ca vecin de zbor am avut un domn din Casa blanka care are afaceri în Sharjah și crede că Moldova este o țară din fosta Iugoslavie. I-am deschis adevărul despre Moldova, și el a continuat să mănînce diferse nucușoare și fructe uscate, care nu prea miroseau apetisant. Am dormit rău, chiar și acum mă doare coloana vertebrală.

Sharjah, Emiratele Arabe Unite

În Sharjah vezi mai multi induși decît arabi, deși uneori din mulțimea colorată se mai deosebesc figuri albe de bărbat și negre de femei.

Unii bărbați (presupun că sunt arabi, sau chiar „Sheihi” ) sunt îmbracați într-o manite lungă de o culoare alb imaculat. Au și o eșarfa albă în cap, care este prinsă de un cerc negru. De departe se privesc ca niște mirese, pe cînd multe dintre femei sunt îmbrăcate în nergru de nu li se vad nici ochii. Alb și negru. Clorile de mire și mireasă, doar că aici - mireasa este „Sheihul”.

Suntem în Sharjah de la 7 dimineața ora locală. Sunt +2 ore diferență față de Moldova. De sus acest oraș, al treilea ca mărime din Emiratele Arabe Unite , este galben nisipos și uscat.

Zborul în Delhi este la 15.10. Aproimativ 8 ore petrecute în zona transit a aeroportului din Sharjah unde leșinam de somn. Ne era foame și am mers la food store. Erau restaurante cu mîncare chineză, indiană, fructe de mare, și alte fast fooduri. Eram foarte nerabdătoare să gust din nou mîncarea indiană, dar am insistat să nu fie pipărată. Vinzătorul mi-a dat să gust, după care am plecat la alt colț cu fast food și ne-a luat cîte o salată. Ana a dormit pe masa unde am mîncat în food store, iar în fața mea bea ceai un Sheih arab în alb și nu-mi pot lua privirile de la el.

INDIAAAA

Din Sharjah in Dlehi zborul a durat 2.5 ore. Am dormit ca niște oameni uciși, eram la maxim epuizate după aproape 24 ore de călătorie.

Înainte de a ateriza ne-au dat avionul cu niste spay dezinfectant, au menționat că nu ne va afecta sănătatea.

Am atezizat la 19.30. Initial am planificat să stam la Star Palace Hotel, însă taxistul nu a reușit să găsească hotelul in Pahaj Ganj, și am rămas în același Hotel în care am stat și data trecută (in 20070) Down Town Hotel. L-am cunoscut pe recepționist.

După ce am lăsat gențile, am mers în piață și am mîncat Mutter Panner și Alu Poka, care nu erau pipărate și ne-au bucurat stomacul în acea seara.

Am discutat cu niște băieți respopnsabili de atragerea clienților în Friends Bar. Mulți cunosc rusa în Pahar Ganj, dar noi ținem să menționăm că suntem din Moldova, și nu suntem ruse.

Ne-am întors, am făcut duș din căldări, și am mers în saci.

29 decembrie 2009

In aceasta zi am mers in Meerut, unde ne-a invitat Vasu să petrecem 2 zile.

Traficul ste nebun de tot. Șoferii clacsonează incontinuu. Este un haos complet, în care toți se descurcă de minune. Am impresia că în cazul în care cineva ar păstra toate regulile de circulație, ar fi mai multe accidente decît cînd toți le încalcă. Distanța pe care o lasă între mijlocurile de transport este foarte mică, și de fiecare dată ai impresia că autocarul în care mergi v-a anina pe cineva și îl va lua cu valul.

Daksha și tatăl lui Vasu ne-au întîmpinat la gara de autobus. Pînă a veni ei, mulți au încercat să ne ajute sau să ne arate calea. Un riksha a fost foarte hazliu, a tot încercat să ne ademenească să ne urcăm în trasura lui și să mergem cu el. Nu înțelegea nimic în engleză și nici noi nu eram în stare să înțelegem ceva, dar am rîs mult, el fiind foarte hazliu.

Fiind avertizate de către sora lui Vasu că am putea fi în pericol, noi totuși am mers în cartierul musulman. Acolo este cea mai mare piață de foarfece și cadîr (un fel de material). Toți fac ceva, toți forfotesc. Cine prăjește dulciuri, cine ascute foarfece, cine coasă haine.

După ce Vasu și-a amintit istorii din istoria orașului despre ciocnirile dintre hindi și musulmani, a mers la un medic de homeopatie. Tratamentul hoemopatic se axează pe prevenirea bolii și pe terapie pas cu pas, în care înghiți zilnic niște pastile dulci, peste care medicul presoară niște picături de licoare (în dependență de boala pe care o ai). Împreună cu Daksha am fost pe cîteva minute în Templul Hanuman din Meerut.

Fiind tentată de Vasu am mîncat îmreună niște Bhel Puri.După ce am vent de la piață au urmat lungi discuții cu tatăl lui Vasu. Era foarte hazliu, deoarece tatăl lui Vasu nu prea înțelegea că un baiat și o fată pot trăi împreună fără a fi căsătoriți.

Am dormit în sacii de dormit, iar Daksha tot mai era lipită cu mobilul de ureche discutînd cu logodnicul său. Daksha se casatoreste in martie, si sper sa joc la nunta ei.

773 de zile

2009-12-20T01:40:00.002+02:00

De ce o las în urmă pe mama întristată?
De ce las în urmă apartamentul fară înrijire?
De ce las serviciul pe timp de criză?
De ce las prietenii?
De ce las persoane care s-au atașat de mine?
De ce las broasca țestoasă?
De ce las tablourile?
De ce las pensulele și vopselele?
De ce las colecție de DVD pline cu filme care m-au impresionat de-a lungul anilor?
De ce las unele lucruri neterminate?
De ce las atît de multe amintiri?
De ce las Moldova, care poate are nevoie de mine?
De ce nu ma simt acasă în Moldova?
De ce nu mă pot liniști?
De ce las totul atît de ușor?
De ce? De ce? De ce?

Pentru că din clipa A pînă în clipa B s-au scurs 773 de zile, și în fiecare zi mi-am dorit și îmi doresc să ma întorc de unde am venit.

Clipa A - 13 noiembrie 2007
Clipa B - 27 decembrie 2009

În sfîrșit, eu mă duc acasă!

Youth Initiative Video Project - Moldova Video

2009-12-04T18:13:00.000+02:00

Global Youth Day for Democracy coming soon ...

2009-10-13T06:45:00.004+03:00

Each year on October 18th is celebrated the Global Youth Day for Democracy in order to highlight youth-led initiatives that: mobilize young people to participate in discussions, debates, educational campaigns, trainings and other activities which are aimed to promote democratic values and concepts.

This is only the intro of a short (around 10-15 min) video about Moldovan young people, their concerns, motivations to act, achievements and vision of the future of the country.

The rest of the video shall be posted on the Global Youth Day for Democracy - October 18th 2009.
Everyone else, who is supporting the democratic values and principles, is welcomed to implement various campaigns during this day (and not only - preferable the whole year).

I will go to a school in a village and screen a thematic movie for the young people of that locality.

Video Author: Natalia Gligor
Music: Zdob si Zdup

Free Clever Bere NOW

2009-08-07T00:24:00.003+03:00

Clever Bere, ZINASU (The Zimbabwe National Students Union) President
from Zimbabwe

Clever and I attended the same Connecting Youth Movement event, held in Thailand.

I remember during the round table, on country presentation - Clever was talking about students arrest in Zimbabwe, about terrors and torture which they are going through.
He mentioned about students being expelled from University, just because they participated or supported a youth/student peaceful manifestation. We even watched some pictures and some videos of all those young people who have been arrested, detained and tortured.
It was hard to watch ... in one word: TERRIBLE.

Today i found out that Clever Bere has been arrested.

The lectures at the Universities were about to start on August, 4th.
In this way, students at the University of Zimbabwe had a manifestation to address the exaggerated tuition fees (which range from US$400 - $600 per semester), as 3/4 of students have not been able to pay their fees this semester, in this way being prevented from attending the classes and accessing the libraries.

As the arrest of students in Zimbabwe have been condemned by Amnesty International, the smallest thing we can do in Moldova is collect signatures urging the Zimbabwe Republic Police to ensure that the students, including Clever, are treated in compliance with human rights standards governing the treatment of detainees, and call for their his immediate and unconditional release.

I hope and pray that they are safe!

This is a group picture of Thailand meeting participants.
Clever is in the red circle and he needs your support.

ROMĂNĂ

Clever Bere, Preşedintele ZINASU (Uniunea studenţilor) din Zimbabwe

Împreună cu Clever am avut ocazia să particip la acelaşi eveniment care a avut loc în luna mai a acestui an în Thailanda. Acest eveniment s-a intitulat Connecting Youth Movement şi despre el am scris aici.

Acum îmi amintesc, prezentarea ţării pe care a făcut-o Clever în timpul mesei rotunde.
În mare parte el a vorbit despre situaţia tinerilor din Zimbabwe. Despre tortura şi teroarea prin care trec în cazul în care sunt arestaţi. A povestit despre faptul cum sunt exmatriculaţi studenţii de la Universitate dacă participă la difeste manifestări. "Destul de multe asemanări cu Moldova", am spus eu, ţinînd cont de faptul că eram în perioada post 7 Aprilie.

În timpul prezentării am urmărit şi nişte poze şi video cu tineri arestaţi, torturaţi şi mutilaţi. Unele din ele nici nu le putem privi la cît de groaznice erau.

Astăzi am aflat că Clever Bere a fost arestat.

Pe data de 4 August urma să înceapă anul de învăţămînt. În această zi, studenţii de la Universitatea de Stat din Zimbabwe au organizat o manifestare paşnică pentru a protesta împotriva taxelor pentru studii care sunt etrem de exagerate (variind între $ 400 - $ 600 pentru semestru). Conform datelor, 3/4 din studenţii înrolaţi nu au fost în stare să-şi achite taxa de studii, accesul lor la ore şi în bibliotecă fiind restrictionat de către reprezentanţii autorităţilor.

Arestul tinerilor din Zimbabwe a fost condamnat şi de Amnesty International.

Cel mai mic lucru pe care îl putem face noi, tinerii din Republica Moldova este de a ne solidaziza cu cei care se confruntă cu aceaşi problemă - şi anume: arestul ilegal al tinerilor şi aplicare toturii în perioada de detenţie.

În acest fel, voi discuta cu reprezentanţii Amnesty Moldova, pentru a organiza un eveniment de colectare de semnături în Chişinău, în care să cerem autorităţilor din Zimbabwe - eliberarea emidiată şi necondiţionată a studenţilor arestaţi şi asigurarea faptului că drepturile deţinuţilor sunt respectare în conformitate cu normele şi standartele internaţionale de respectare a drepturilor omului.

Sunt alături de ei!

Fără pete colorate şi ochelari

2009-07-28T23:45:00.003+03:00

Campania electorală m-a epuizat. Sunt bucuroasă că a luat sfîrşit.

Azi ochii mei s-au bucurat pe strazi, deoarece pe panouri au lipsit pete roşii, verzi, albastre, galbene şi mai ales ochelari.

Lumea e apatică, indiferentă, uneori agresivă. M-am molipsit şi eu...

În urma organizarii acestor evenimente - nu aş vota nici un partid, dar în poziţia în care sunt, conştiinţa m-ar ucide. Aşa că azi voi alege mai puţin răul şi cu un entuziasm moderat am să urmăresc ştirile şi am să aştept rezultatele.

In toiul verii, ma odihnesc...la pat!

2009-06-30T12:25:00.003+03:00

Intotdeauna am stiut ca am un organism puternic.
Chiar am. Simt durerea, insa pot sa o suport si rar ma pling ca ceva ma doare. Totul e suportabil.
"Eii, bronsita acuta ... nu e grav, va trece", mi-am spus eu saptamana trecuta dupa vizita la medic cind nu aveam voce, tuseam de-mi ieseau plamainii pe gura, ma dureau glandele si capul ametea la fiecare miscare.
"Principalul sa nu fie o surpriza adusa din Thailanda, vreun H1N1", imi spuneau prietenii.
Nu a fost.
Ieri, dupa un alt control am aflat ca in mine traieste altceva, taaaa dammm - e Bronhipneunonie segmentata pe dreapta. Adica segmentul 7-9 a plamanului drept nu respira deloc si este grav afectat. Cel stang este mai putin contaminat. Atunci am inteles de ce ma innadus si nu pot respira.
Medicul m-a intrebat cum de mai sunt in stare sa merg, in starea mea, trebuie sa stau la pat, sau chiar la spital. Eu mirata, i-am raspuns: "Eu in general ma simt bine, nu ma deranjeaza nimic, doar ca ma tusesc prea mult si am citeodata slabiciuni".

Verdicul a fost dat: "odihna la pat" o saptamana cu urmatorul "meniu":

Forcef - 2/zi intramuscular - 5 zile
Dexametasoni - 1/zi intramuscular - 5 zile
Solutie mucoza - 1/5 zile intramuscular
Euphilini - 1/2 de 2 ori pe zi - 10 zile
Bromgexini - 3/zi - 10 zile
Subtil - 3/zi - 10 zile
Azitronicin-RNP - 2 capsle/zi - 10 zile
Lymphomyosot - 5 picaturi 3 ori pe zi - 1 luna
Galium-Heel - 5 picaturi 3 ori pe zi - 1 luna
Tartephedreel - 5 picaturi 3 ori pe zi - 1 luna
Citomix - 3 grame 3 ori pe zi - 1 luna
Traumeel - 3/zi - 1 luna

Cu atitea medicamente nici mancare nu-mi mai trebuie.

Ma apuc sa citesc "Кафка на пляже" de Haruki Murakami, demult tot planificam s-o citesc, iata ca i-a venit timpul.

First time skydiving

2009-06-08T22:40:00.011+03:00

The feelings i experienced this Sunday made me speechless.
So i have nothing to say.

If you want, just take a look.

Connecting Youth Movements

2009-06-02T17:19:00.008+03:00

Most of you maybe already know that i spend some nice time in Thailand (a small part of the pictures i took are available here) but not many of you know what was my main purpose going there.

Of course besides visiting Wat Phrathat Doi Suthep, playing with tigers, riding elephants and visiting long neck village there was a mission which i hope i carried out with dignity, and this was: representing Moldova at Thailand World Youth Round-table.

Background of the meeting

Within the period May, 20th - 23rd in Chaing Mai, Thailand, the 2nd World Youth Round-table took place. This meeting was a follow up activity of the Istanbul Initiative: Connecting Youth Movements.

The themes of the 1st Round-table, which was held in Istanbul in December 2008, revolved around “alternative media as a tool for change”, and “use of pop culture in democracy activism”.

During this meeting the participants learned from each other by discussing their different experiences and sharing of knowledge and strategies to enhance their leadership capacity.

The conclusion on which the participants of the Istanbul meeting agreed were: to foster international solidarity amongst the meeting participants, to develop a list of journalists in each country, to provide others with technical assistance and to organize activities on the World Youth Day for Democracy, which is on October, 18.

In particular considerations about the limited resources with which youth movements have to operate with, challenges in building relationships with other groups and building regional and international solidarity were agreed.
Also during the Istanbul meeting it was proposed to meet again in Thailand, where would be possible to have some dialogue and exchange with young Burmese in exile.

In this way the goal of the Thailand Meeting was to consolidate the follow up activities of the Istanbul initiative, especially in considering how linkages can be developed with young people in rural areas, and how the participants as youth leaders can develop the working capacity in youth from such regions.

As a concrete outcome of the Istanbul meeting in building regional and international solidarity with young people from countries with a tough regime was the idea implemented by the Belarussian participant, Christina Karchevskaya. The third issue of the Belorusian Multimedia Magazine 34, a DVD entitled "Life Hacker" included two interviews whith particpants from the First Youth Round-table in Istanbul.

Below you can watch the interviews with Aung Maw Zin from Burma and John from Cuba who shared with us some interesting fact about the educational system in their countries and about student life in general.

Life in Cuba for students

Life in Burma for students

Country presentation

The Thailand Round-table was attended by 16 participants from 9 countries: Belarus, Burma, Cuba, Czech Republic, Egypt, Kenya, Moldova and Thailand.

During the first day of the meeting the report of the previous Round-table was revised and country presentation by all of the participants were made. During the country presentation the participants discussed the latest developments in their countries regarding political environment, youth movements and social issues. Because most participants were coming from countries where democracy is in danger or does not prosper, the presentations were mostly angled at highlighting the human rights violation and youth or community efforts to change the existing situation.

Use of alternative media

Significant attention was payed to review of use of alternative media. The participants shared their achievements in using IT media in their work. The use of social networks such as: facebook, myspace, yahoo/google groups, twitter and other networks were highly appreciated as to bring good results in the mobilizing of young people. Besides that, some other means of launching a message via pop culture attributes were mentioned, for example involving famous bands or artist to promote a social message. In this way a song of a famous Cuban band Porno para Ricardo “A mi no me gusta la politica” (I am not interested in politics), was mentioned which stressed the excessive involvement of the regime in people's life.

Partially based on the previous meeting in Istanbul in December, a participant from Egypt has developed a project, called “Spreading it: Received by Everyone” and during the meeting it was discussed how this project could serve as a basis for the meeting participants to build international solidarity, share information and news.

Building Strategic Relationships with Other Groups

This session was focused on the relationship between youth movements and other groups. Participants shared their experiences and explored the importance and limitations in some of these relations. The relationship with the government was evaluated as the weakest of all other relations. During this session the participants agree on using any of the alternative media tools in order to strengthen the relationship with other organisations and the relation within the meeting group.

Alternative Media and Youth in Rural Areas

Because rural areas are often excluded from mainstream media, and usually do not have as much access to modern tools of communication, the participants tried to identify what kind of tools of alternative media can be used effectively to mobilize youth in rural areas.

Thus such issues as: unemployment, education, access to health, access to information, electoral rights, sexual education, lack of alternatives for a bright future were identified by participants as key issues that can attract and mobilize youngsters. Along with these issues were pointed out the tools which can mobilize the young people to consolidate their efforts in solving a certain problem. Musical performances, art workshops and exhibitions, sport competitions, street theater, role play activities and flash mobilization were identified as convenient and efficient tools which can easily engage youth people from rural areas in various activities.

Mobilizing for Democracy in Burma

A presentation about the current situation in Burma, human right violations, political prisoners and arrest of Aung San Suu Kyi was made by Debbie Stothard Coordinator of ALTSEAN Organization in Burma.
Also were organized meetings and dialogues with some Burmese activists in exile. I personally visited the headquarter of DVB TV (Democratic Voice of Burma) and Mezzima office and discussed with Burmese media representatives. The participants tried to identify various means for building an international solidarity with Burmese people and gave interviews with support messages for DVB TV.

Moving Forward

By the end of the three days meeting the participants drafted some conclusions and ideas for future initiatives.
All participants agree on further actions and activities to be developed within the existing group:
- Elaborate with common efforts on documentary movies or stories with human aspect about young people facing different obstacles in their fight for democracy;
- Elaborate DVDs with useful information for young people in villages or areas with low access to alternative source of media and Internet;
- Organize various activities to put pressure on government in case they act to the determent of the people. For example: write letters and petitions to the decisions taking bodies or to international community, organize advocacy campaigns to raise local or international awareness pertaining some vital issues;
- Organize simultaneous events or street actions on a certain topic in the same time in the all participating countries;
- Come up with future project ideas;
- Get involved in the organization of the Global Youth Democracy Day in their county or even at international level;
- Each participant will have to produce a 10 minutes length video about the country background, youth concerns, personal motivation to act, group achievements and personal vision about the future of the country which will be broadcast at the Global Youth Democracy Day Celebration at October 18, in New York;

Hopefully we will respect our engagements and we'll contribute together to make the youth voice much stronger in the world.

This initiative was launched by the World Movement for Democracy, a global network of democracy and human rights activists, and practitioners, and is being supported by the U.S-based Hurford Foundation and the U.S. Department of State – Bureau of Democracy, Rights and Labor.

Ps: In case some of you would like to get involved in producing the 10 minutes video about moldovan youth, let me know by dropping a comment to this post, and i will get back to you.

Listen to the Cuban Song "A mi no mi gusta la Politica" i mentioned in the post (thanks to John)

Natalia Gligor,
Moldovan representative at the Thailand Meeting

Sa was dee

2009-05-22T07:53:00.009+03:00

Sa was dee!!! (Salut in Thai)

Mission completed! Am ajuns cu bine la destinatia finala.

Sunt in Chaingmai, si pina pe 24 mai voi participa la evenimentul “Youth initiative: connecting youth moovements”, care este o initiativa a World Movement for Democracy.

Sunt numai 18 participanti care sunt din urmatoarele tari: Belarus, Burma, Cuba, Cehia, Egipt, Kenya, Thailanda, Zimbabwe, Venesuela si eu sunt bucuroasa sa reprezint Moldova.

Toti sunt activisti in domeniul drepturilor omului, in mare parte fiind blogeri sau jurnalisti civici.

Timp de 3 zile vom incerca sa stabilim cu ce obstacole se confrunta miscarile de tineri si vom invata unii de la altii cum sa facem asa, incit organizatia sau miscarea din care facem parte sa aiba puterea de a mobiliza cit mai multa lume pentru a ridica nivelul de constientizare a populatiei asupra problemelor tinerilor si a drepturilor omului.

Acum deja este noapte. Prima noapte in Chaing mai ( a se pronunta Shangmai) este linistita.

Stau pe terasa de la balconul camerei mele, beau un ceai si ascult broastele ce cinta zgomotos de la primul etaj.

Cu toate ca se apropie perioada moonson, inca nu ploua, insa aerul este greu si indadusitor.

La iesirea din aeroport am avut senzatia ca intru intr-o sauna. Era atit de sufocant, incit cu greu mai puteam respira.

Chaing mai este curat. Aceasta a fost prima mea impresie. Avind in spate o mica experienta de calatorie pe meleagurile asiei, acest lucru mi sa parut ciudat. La fel, lipses mirosurile ciudate, care deobicei predomina in aceasta parte a lumii.

La fel ca si in India, transportul local practic lipseste la putere fiind rickshaw (care aici se numeste tuk-tuk) si niste taxiuri, care mai mult semana cu "canareicele" noastre care te duc direct la sectia de politie, doar ca sunt de culoare rosie.

Dupa cina, am mers intregul grupul pina la Night Bazat. Da, asa si se numeste Piata lor Centrala, unde poti gasi orice: de la suvenire la legume si haine. Se numeste anume asa, fiindca chiar este Night, adica piata se deschide la 4 pm si lucreaza pina la 3am. Oras de noapte as spune, desi nu este chiar atit de zgomotos.

Desigur ca dupa 13 ore de zbor, eram un pic obosita, si trebuia sa ma recuperez cumva. Foarte repede a fost identiicata si solutia. In Night Bazar este o stradela plina cu localuri unde se face massage, a nu se confunda cu stradela felinarelor Rosii din Amsterdam. Vazind ca pretul pentru o ora de Thai Massage este doar 200 de batt (1 euro 43 batt) am decis ca corpul meu nu ar fi impotriva sa se relaxeze un pic. La fel au hotarit si corpurile lui John din Cuba si Ahmed si Ahmad din Egipt. Astfel, noi in 4 am mers si am savurat din plin fiecare atingere.

Sincer ma simt mai bine, tehnica folosita de ei nu pot s-o explic, trebuie de aratat :)

Acum, cind toti mustii corpului s-au relaxat, merg sa ma odihnesc si sa prind la puteri pentru discutiile de maine.

Welcome to Thailand

Fructe exotice: chestia rosie cu ace si umplutura alba se numeste "rambutan", fructul care seamana cu kiwi, dar este alb se numeste "dragon fruit", celalat fruct rosu se numeste "shampou". Gustos...mmm

Some thai colors, violet si roz predomina :)

"Middle of may" and "Bullet and Butterflies"

2009-05-14T12:37:00.007+03:00

Its middle of May. Some people associate this period of time with the end of spring, blooming trees, school exams, upcoming summer holidays, and other personal memories attached to this period. But...there is just one more association which comes into my mind and its directly related to the "middle of May" - and that is "Cronograf".

Already 5 "middle of Mays" from my life where dedicated to this event.
Unfortunately, due to the "political stability" from Moldova, the 8th edition will be postponed. Its planned to held it in October, and hopefully it will take place then.

In order to keep alive the tradition of watching documentaries during this time of the year, i looked up myself for documentaries and short movies to feed my personal needs and soul requirements for this "middle of may".

There is one documentary which i saw quite a long time ago. I also recommended to Sushmit (the author) to apply for Cronograf, not sure about the results, but anyway the movie worth watching.

Small intro:

While i was blocked in Delhi for 2 months, i got the chance to meet extraordinary people and spend some really nice time with them. Vasu and her bunch of friends were involved in various volunteering and social activities. One day, i went with them to Jamghat and there i meet about 15 Delhi street children. All so cute, joyful and nice. We played some games together, draw some paintings and tried to talk, although my Hindi was really bad, and we mostly laugh.

This movie is about Rajiv, a handicapped street child from Jamghat and his cityscape of Delhi to the serene hills of Himachal Pradesh along with a biking enthusiast.

Enjoy Bullet and Butterflies
Director: Sushmit Ghosh
Genre: Documentary

View this movie at cultureunplugged.com

Just another positive vibration

2009-05-06T23:50:00.003+03:00

Sunt fericita genetic :) Adica m-am nascut deja fericita!

Chiar si acum imi amintesc cum plingeam de fericire cind m-am nascut.(Pe aceasta cale tin sa multumes parintilor mei si tuturor crengilor din arborele meu geneologic). Nu era nici urma de frica, nici de durere, doar fericire ... fericirea ca sunt. Ma gindeam "Eu sunt!!! Iarasi aici!!!", si bufneam in plins de fericire :)

Fericirea asta dureaza deja de 25 de ani.

Ce sa ma fac cu ea? Nu, nu cu fericirea, ea s-a acomodat perfect la universul meu "pofighisto pozitivnii" - Ce sa ma fac cu virsta?

Cred ca ea trebuie pedepsita :)

Bad virsta, bad ... De ce te grabesti? Adica...de ce asa repede?
Eu doar am urcat in carusel cind aveam 8 ani...am facut 2 cercuri...si deja sunt 25. Fac life ... you have a very high speed, dar mie imi plac sporturile extreme, din cauza asta te iubesc atit de mult.

Ce se intimpla deobicei la 25 de ani?

Hmmm, cred ca in acest an:
- Tot mai des voi auzi intrebearea "Cind ai de gind sa te maturizezi?"
- Mi se vor ofili urechile de la intrebare "Ei...shi cind ai de gind sa te mariti?"
- Mi se vor adinci ridurile de pe frunte, si voi cumpara crema de fata "dupa 25" :)
- Imi voi schima buletinul de indentitate
- Voi fi cu 5 ani mai aproape de "temporarul 29" :)
- Voi avea iarasi 18 ani pentru persoane necunoscute :)
- Voi trai viata in continuare, pentru ca in fond, virsta nu exista :) and i am so happy about it...mai ales la 25 :)

Yuhuuuu, everything is just a positive vibration:

"A view from inside" sau ziua alegerilor pentru Transnistria

2009-04-05T23:15:00.015+03:00

Azi am urmarit procesul electoral "inside" la sectiile de votare speciale.
Amintesc ca acestea au fost amplasate in dreapta Nistrului pentru cetatenii RM ce au visa de domiciliu in regiunea transnistreana.

De dimineata am pornit spre Sectiile speciale de votare nr. 40 si 41 din or. Varnita. Acolo urmau sa voteze alegatorii din: Bender (sectoarele Solnecinii si Nordic), Lipcani, Tiraspol, Caragas, Blijnii Hutor, Parcani, Suclea si Tirnauca. Cei mai harnici si responsabili sau dovedit a fi cetatenii RM din Bender si Tiraspol. Probabil din cauza ca sunt studenti din aceste orase care isi fac studiile la Chisinau, sunt licee cu predare in romana (unde se mai discuta pe diverse subiecte ce tine de RM) sau deoarece sunt cele mai numeroase localitati din regiune. Acestor sectii au fost distribuite 4000 de buletine, spre sfirsit au folosit aproximativ jumatate.

La sectiile din Varnita au participat cele mai multe persoane din regiune, dar acestea sau confruntat cu unele obstacole privind libertatea circulatiei. Autobusele din Tiraspo sau Beder erau oprite la postul din Varnita si verificate mai mult timp decit deobicei. LA fel, la iesire din localitatea Varnita, s-au format cozi de masini. Documentele erau verificate luung (probabil se verifica daca au aplicata in buletin stampila de vot).

Martori la acest "traffic" au fost si reprezentantii OSCE, care la fel monitorizau regiunea.

La iesirea di orasul Varnita

Postul central din Chisinau spre Tiraspol. 5 aprilie 2009.

Viitorul este al lor. (Elevii liceului din Bender, in fata sectiei de votare din Varnita)

Elevei liceului din Tiraspol ii pasa de viitorul ei

Primarul din Varnita ofera un interviu presei transistrene. "Pervii Respublikanskii" a fost prezent la evenimet.

Dupa aceasta am mers la sectia de votare din Hagimus, unde trebuiau sa voteze cetatenii RM domiciliati in partea de sud a orasului Bender. Pina la ora 15.00 votase doar 70 persoane, in schimb maicutele de la Manastirea Marta si Maria, si-au indeplinit datoria civica.

Maicutele la sectia de votare.

La sectia de votare din Hagimus, persoanele deobicei votau "in doi" :)

Am ajuns si la sectia de votare nr. 23 din Rascaieti, unde voteaza cetatenii RM din or. Dnestrovsc si Slobozia. In jurul orei 16.00 - sectia de votare era practic pustie. Aici "Urma speciala" era mult mai mica decit in alte sectii. Unii alegatori s-au simtit descriminati.

Aici a fost foarte boring. Cel mai mult mi-au placut observatorii. Acestea erau asezati intr-un rind de scaune si discutau activ intre ei. Parca erau niste pasarelele de pe firul de electricitate din publicitatea Orange.

Spre seara am ajuns si la Farladeni, atit bateriile mele, cin si a aparatului deja s-au asezat. Aici la ora 18.00 au votat numai 25 de persoane din regiunea transnistreana.

Au fost sesizate anumite incalcari, observatii. Raporul de monitorizare va fi disponibil curind aici

Merg sa dorm. Acum orice cosmar va fi un vis placut in comparatie cu urmatorii 4 ani cu comunistii la putere.

Ps: Poate totusi Moldova isi merita conducerea. Si daca eu nu merit, ce sa fac?
Unde plec acum?
*Poze realizate de Natalia Gligor. 5 aprilie 2009

Tu mergi azi la vot?

2009-04-04T23:18:00.011+03:00

Au mai ramas 7 ore pina merg la vot. In sfirsit am decis pentru cine sa-mi dau votul. Greu mi-a mai fost...
Voi vota la ora 7 dimineata. Nu ... nu din cauza ca vreau sa fiu prima la urnele de vot sau ca sufar de insomnie, dar deoarece sunt observator national la sectiile de votare speciale pentru persoanele din stinga Nistrului. Va fi interesant sa vedem daca ajung cele 14500 buletine de vot pe care CEC le-a repartizat celor 10 sectii de votare, deschise pentru 223 580 alegatori din regiunea transnistreana. (Mai multe detalii aici)

Azi am facut o mica vizita de monitorizare sa vedem daca sectiile de votare sunt pregatite pentru "The DAY" :). Am fost la secttile de votare din satele: Cocieri, Molovata Noua si Dorotcaia.

Sumarul concluziilor:

- Sectia de votare nr. 4 din Cocieri nu era pregatita deloc. Era doar deridicatoare. Sala nu era amenajata. Un lucru mi-a parut straniu si dubios: presedintele sectiei de votare lipsea, il astepta doar un barbat. Acesta a vorbit cu mine in rusa. S-a prezentat ca reprezentant al CEC, insa afara il astepta o masina cu numere transnistrene, in care era o domnisoara. Strange ...

- Sectia de votare nr. 5 din Molovata Noua a fost cea mai pregatita. Listele electorale atirnau frumos pe fringhie ca rufele la uscat. Sectia era deja pazita de 2 politisti RM. Erau prezente 2 doamne din comisia electorala. Nice job :)

- Sectia de votare nr. 6 din Dorotcaia era in toiul pregatirelor. Presedintele sectiei de votare completa listele pentru 2 urne mobile. Sectia era in supravegherea a 2 politisti zimbitori. Deridicatoarele spalau toate geamurile casei de cultura (cica era Subotkic :)). Pentru cetatenii din stinga Nistrului aveau destinate doar 1000 de buletine. La aceasta sectie de votare isi vor exercita dreptul la vot toti cetatenii RM din raionul Grigoriopol.

Um mic fororeportaj realizat de mine in drum spre si la aceste 3 sectii de votare.

El merita un viitor mai bun! ( BAC-ul spre Molovata Noua)

"Bine a-ti venit in lumea Artei". Sectia de votare din Cocieri.

Bine a-ti venit in lumea "listelor la uscat". Sectia de votare Molovata Noua.

Bine a-ti venit in "Lumea Rosie" ( NB! nu fac referinta la palitra de culori a partidelor)

Nu uita, si Ea merita un Viitor mai Bun!

Mergi AZI la vot!

Poate impreuna reusim sa aducem parintele acestor copii din Molovata Noua plecati la munca in Moscova.

*Poze realizate de Gligor Natalia pe 4 aprilie 2009.

Gata la culcare. Maine ma asteapta o noua zi!

Am pierdut periutele si am gasit printesele

2009-03-30T23:58:00.005+03:00

Straniu ...
In ultimul timp se intimpla ceva straniu in casa mea ... sau cu mine.
Azi am observat ca au disparut toate periutele mele cu care pictez.
Cui nafig ii trebuie periutele mele?
Hmm, in ultimul timp, mai multe persoane, atit cunoscute cit si necunoscute vin la mine "in opetie", dar cine are nevoie de periutele mele?
Foarte straniu. Incerc sa-mi pastrez cumpatul. Azi seara, dupa ce mi-am baut ceaiul, am inceput sa caut in toata casa periutele mele. Incercam sa-mi amintesc unde le-as putea pune. Le-am cautat. Am scotocit timp de 3 ore in fiecare colt al casei. Dar in zadar. Periutele mele au disparut. WTF? Things are getting a bit scary. Poate e timpul sa sfintesc casa?

Incer sa identific posibilele motive:
1. Eu am amnezie, dubla personalitate, whatever, etc;
2. Cuiva i-au placut periutele mele;
3. Cineva nu mai vrea eu sa stric canvasul si vopseaua;
4. Mai este cineva in casa inafara de mine;
...

Oricum, de azi, am un nou scop in viata - sa rezolv "misterul periutelor".
...

Azi seara cit mi-am cautat "lucrurile pierdute" (nu vreau sa le declar inca disparute), am dat peste multe chestii arhaice, de existenta carora am si uitat. Prima mea albinuta desenata cu pix si creion simplu, albume de desen din clasele primare si liceu, caiete de note cu diverse melodii de la orele de flaut, agende cu note din clasa 1-12...ehh asa o nostalgie de copilarie, de timpurile cind eram princessa (asa imi spunea mama cit eram mica, desi uneori imi mai spune si acum).

La 4 ani (in '88) am realizat prima mea colectie de "tablouri" - "Printesele". Aceasta "colectie" niciodata nu a fost afisata publicului, deci voila ... lucrari arhaice de 21 de ani vechime.

Si totusi unde sunt periutele mele?

I can

2009-03-19T16:02:00.005+02:00

I can fly

But without him I am iron bounded to the earth

I can dream

But my dreams are coming true only when he's around

I can be happy

But my truly happiness is in locked in his eyes

I can feel pain

But only he knows to convert my pain into pleasure

I can be strong

But only in his arms I surrender

I can be green

But only he makes me colorful

I can shine

But I need his light to beam forever

I can't miss

But my soul tears into pieces even if I never meet him

I can feel lonely

But he has been with me from the very start …

My angel,

My mystery,

My twin soul,

My other part of me.

My Nymphomaniac Fantasia

2009-03-03T23:55:00.014+02:00

Asa se intituleaza ultimul meu tablou - "Nymphomaniac Fantasia".
Nu, nu l-am numit asa intentionat. Totul e mult mai simplu. Cind l-am finisat nu stiam cum sa-l intitulez, si am hotarit sa o fac in cinstea cintecului care cinta la moment in boxe (e o tehnica practicata mai des de mine cind sunt in criza de inspiratie).
In boxe s-a intimplat sa cinte Nightwish - Nymphomaniac Fantasia
Deci, m-am suit pe o sha si v-am spus istoria.

Iata cum arata tabloul "Nymphomaniac Fantasia", oil on canvas 30cm*30cm

Acum citeva detalii macro a aceluias tablou: