11 iunie 2007

The Willing Path

De multe ori mă conving că doar atunci când fac ceea ce vreau şi nu ceea ce trebuie reuşesc cel mai bine în acel lucru sau în realizarea scopului propus.

Uneori când am de facut o sumedenie de "task-uri" mă pierd în toate, le dau la o parte şi fac ceea ce vreau. Unii ar putea clasifica acest lucru drept lipsă de voinţă. Însă, eu cred că este totalmente invers. Am găsit voinţa să fac ceea ce simt, şi acest lucru îţi aduce cea mai mare satisfacţiei.

Câteva desene din colecţia personală, fâcute atunci când aveam de făcut altceva, dar am dat la o parte, şi am făcut ce am dorit!










Insomnia generator de blog

Anume insomniile sunt generatorii mai multor activităţi întreprinse de mine.

Eu nu stiu cum se numeşte această fobie, probabil ar trebui să mă interesez la vreun medic, sau cel puţin să caut pe google: "frica de a dormi noapte".

Nu cred că este frică de întuneric, deşi nu se exlude nici această variantă.
Oricum, nu dorm şi gata ... pot dormi doar când răsare soarele ... iar acest gând mă intrigă şi mai mult, şi îmi aduce o adiere de asemănare cu obiceiurile vampirilor care au frică de razele soarelui, şi se ascund pe undeva prin sicrie.
Însă, cu toate că există această asemănare, dimpotrivă, eu când văd răsăritul soarelui adorm cu uşurare, şi nu întreprind nici o tentativă de a mă ascunde prin diverse locuri întunecoase.

Anume motivul ... - insomniei - a generat dorinţa mea de a încerca să gestionez acest blog.

Aşa că atâta timp cât nu-mi voi găsi o altă ocupaţie mai "decentă" în timpul nopţii, mă voi tortura stând cu ochii "atârnaţi" de ecranul calculatorului şi scriind toate prostiile ce-mi trec prin acest cap, care greu se lasă pe umeri generând o durere musculară pe toată lungimea coloanei vertebrale.