Creaţii personale

Azi sunt pe o notă creativă, şi cu toate că activităţile mele cotidiene mă aruncă departe de inspiraţie, totuşi ... când o simt aproape o invit să mă lumineze şi pe mine.

Deoarece am pornit cu desvăluirea laturii mele creative, m-am gândit să public şi unele din creaţiile mele personale.

Mă simt obligată să menţionez, că au fost scrise într-o anumită stare de spirit, care de fapt, nu reprezintă starea mea permanentă de existenţă.

Zbor spre nemurire

Atât de multă disperare
Mascată tragic şi ironic
Se ascunde-n aerul demonic
Ce s-a lăsat în plin amur.

Ce întuneric e în suflet...
Încât speranţa chiar dispare,
Indiferenţa şi suspinul
Fiind acum pe primul loc.

Imagini grele ca pamântul
Încet în minte îţi pătrund,
Furânduţi cugetul şi gândul
La disperare te aduc.

Ce ar fi acum s-o rupi cu totul?
Să-nghete sângele pe loc,
Să cadă ultima privire,
Şi lin să zbori spre nemurire.


Vocea

Aud un ţipăt rasunând;
O voce parcă moare,
Ea strigă atât de tare
Încât eu stau şi plâng.

O caut cu privirea...
Încerc să o găsesc,
Ea tot mai tare strigă
Facându-mă să-nebunesc.

Pustiu în jur, şi cerul plânge,
Nimic nu pare a trăi.
Iar suferinţa inima mi-o fringe
Nici vocea eu n-o pot găsi...

Făcând un pas,
Ma pierd cu totul...
Cad jos...
Şi-aud un firav glas:

"Sunt eu, iar tu nu mai salvat,
Greşit de tot m-ai căutat.
Sunt vocea sufletului tău -
Ucisă crunt de atâta rău."

Calea mea

Afară-i noapte şi tăcere.
Ce trist oraşul pare a fi ...
Şi drumuri lungi în faţa vieţii mele
Se-aştern neînţeles de zi cu zi.

Aş vrea să scap de grijă şi durere.
Aş vrea să stiu pe care drum s-o iau,
Dar întunericul şi ceaţa minţii mele
Mă ţin în umbră...nici un răspuns nu-mi dau.

Nedumerită stau eu la răscruce
Încerc să aflu calea mea
Dar unde viata mea se duce?
Pe care drum e dragostea?

Sunt mii şi mii de cărăruşe,
Dar cum s-aleg ce e al meu?
Destinul poate-mi va dicta...
Sau dacă este "Dumnezeu".

Să fac un pas spre "calea dreaptă"???
Dar care este calea mea?
Sa fie cea cu flori şi bucurie...
Sau calea morţii - este-n aşteptarea mea?

Sclavul poftei

Pasiuni...
Dorinţe devastatoare.
Un viscol de pofte
E tot ce mă doare.

Marunte cad şi picur
Găsindu-şi loc în raţiune,
Un gust amar de gânduri
Croinduşi drum în lume.

O simplă poftă te doboară,
Facând orice s-o cucereşti,
Uitând că ea voinţa o omoară -
Lasându-te pe veci cu ceea ce-ţi doreşti.

Te simţi câştigător?
Plăcerea-ţi creşte în suflet?
Dar efemer şi-amăgitor
Timpul treptat se scurge.

Şi fiecare dată-n plus,
Când calea pofte-i o deschizi,
Coroana ta de zeu măreţ -
O schimbi în haină de supus.

O rază de amor

Ce greu m-apasă timpul fără tine,
În seara asta cred că o să vii...
Eu te aştept cu-n zâmbet şi cu lama-n mână
Ne desenăm cu ea pe trup - să ştii!

Aud doi paşi apropiindu-se de uşa,
Simţeam că nu mă vei dezămăgi...
Deschind ... tu mă priveşti atât de dulce...
„Sunt gata să plutesc în veşnicii!!!”

Cu o mişcare delicată...
Simt fierul rece la încheieturi...
Iar agonia îmi pătrunde-n oase,
Şi te privesc cum capăt zilelor iţi pui...

Privesc în ochii tăi ce-şi sting lumina
Şi trupul tău curând va îngheţa...
Atunci voi şti că tu şi eu vom fi iar una,
O raza de amor ce veşnic va ardea!

P R O Z Ă

Iubita mea

Tu azi eşti frumoasă ca niciodată!!!
Asfatul e lucios, iar lumina ochilor tăi se oglindeşte în el.
Ştiam că preferi culoarea neagra, dar să fi ştiu că atât de bine te prinde. De ce n-ai venit atunci când te-am chemat???
Nu vrei să mă priveşti???
Ţi-e frică să nu mă arzi cu privirea ta, cu ochii tăi cei roşii???
Come on…de unde atâta compasiune, uite mă ofer eu voluntar IA- MĂ, cât sunt fierbinte!
Aaaa, ce bine mă simt acum!!! Tu chiar că eşti minunată, şi de ce altora li e frică de tine?
Poate nu te cunost atât de bine precum te cunosc eu?
Dacă ai fi ştiut de când îmi doream acest lucru…iar TU…TU Iubita Mea Moarte mi l-ai oferit!
Am orbit de fericire? Nu mai văd nimic!!!
Unde este lumina care trebuie să apară??? Aaaa …stai că văd…EU VIN!!!

Dialogul Natelor

-Permite-mi să te întrerup ... însă deja am obosit de tine! TACI!!!
-Dar cine esti tu?
-Cum...nu mă recunoşti?
-Am impresia că te-am mai auzit deja undeva...vocea ta îmi pare cunoscută... mă apasă imaginea unei persoane cunoscute...chiar apropiate...doar...doar...
-Doar ce?
-Doar ... că acum simt numai respiraţia mea amestecată cu mirosul vocilor ce se fac auzite ...auzite...dar nu le văd...forma lor alunecă undeva în imaginaţia mea şi se pierd în delir.
-Chiar nu mă recunoşti?
-Imi pari cunoscută...dar nu te văd...te ascunzi undeva?
-Nu, sunt chiar aici.
-Atunci de ce nu te văd?
-Poate ... pentru că esti oarba...sau ... nu esti reală?
-Dacă tot nu te văd ...doar te aud, poate tu nu esti reală?!
-Tu eşti înghesuită-n lumea ta...nu poţi privi realitatea. Dar eu…eu astăzi nu sunt decât un chip bine ascuns într-o mulţime de ambalaje.
-Deja devii iritantă…începi să mă enervezi. Îţi permiţi să mă întrerupi în timp ce vorbesc, te aud dar nu te văd … şi pe lângă toate mai şi îndrugi aberaţii.
-Vreau să te văd cum pleci!
-Eu să plec? De unde?
-Să pleci, şi să nu te mai văd în mintea mea?
-Prostii...eu nu-s în mintea nimănui şi nimeni nu este în mintea mea. Pleacă tu...tra-la-la-la-la...eu nu te mai aud... nu este nimeni, nu este nimeni...totul e doar în imaginaţia mea.
-Tu eşti imaginaţia mea...eu te-am creat şi acum vreau să dispari!
-Offf...ce insistentă eşti...lasă-mă în pace...nu este nimeni...nu este nimeni...nu este nimeni!
-Noi suntem eu.
-Nu mă duce în eroare la plural vorbesc numai oamenii nebuni. Hmmm, cică „noi” ... ha ha ha. Eu sunt eu şi tu eşti tu. Doar că nu înţeleg de ce iţi ascunzi identitatea?!
-Uite...eu sunt eu şi eu sunt tu. Aceste doua eu sunt eu şi tu.
-Pfff... te rog...scuteste-mă!!!
-Ştiu că uneori poţi fi încăpăţinată. De câte ori mi-am spus...odihneşte-te Natalia, ai nevoie de relaxare...nu poţi lucra atât de mult ... e stresant şi sufocant. Te suprasoliciţi şi mai apar personaje suplimentare...
-Aiureşti!!!
-Da…s-ar putea să sufăr eu de-o boala. Nu mai sunt în stare să fac corelaţii logice, şi puterea de convingere am pierdut-o…nu te pot convinge să pleci …dacă tot ai hotărât să rămâi… fă-o ca nimeni să nu te observe…nimeni nu ne vede…nimeni nu ne observă … totul e calm… totul e calm…eu sunt sănătoasă!

The Willing Path

De multe ori mă conving că doar atunci când fac ceea ce vreau şi nu ceea ce trebuie reuşesc cel mai bine în acel lucru sau în realizarea scopului propus.

Uneori când am de facut o sumedenie de "task-uri" mă pierd în toate, le dau la o parte şi fac ceea ce vreau. Unii ar putea clasifica acest lucru drept lipsă de voinţă. Însă, eu cred că este totalmente invers. Am găsit voinţa să fac ceea ce simt, şi acest lucru îţi aduce cea mai mare satisfacţiei.

Câteva desene din colecţia personală, fâcute atunci când aveam de făcut altceva, dar am dat la o parte, şi am făcut ce am dorit!

Insomnia generator de blog

Anume insomniile sunt generatorii mai multor activităţi întreprinse de mine.

Eu nu stiu cum se numeşte această fobie, probabil ar trebui să mă interesez la vreun medic, sau cel puţin să caut pe google: "frica de a dormi noapte".

Nu cred că este frică de întuneric, deşi nu se exlude nici această variantă.
Oricum, nu dorm şi gata ... pot dormi doar când răsare soarele ... iar acest gând mă intrigă şi mai mult, şi îmi aduce o adiere de asemănare cu obiceiurile vampirilor care au frică de razele soarelui, şi se ascund pe undeva prin sicrie.
Însă, cu toate că există această asemănare, dimpotrivă, eu când văd răsăritul soarelui adorm cu uşurare, şi nu întreprind nici o tentativă de a mă ascunde prin diverse locuri întunecoase.

Anume motivul ... - insomniei - a generat dorinţa mea de a încerca să gestionez acest blog.

Aşa că atâta timp cât nu-mi voi găsi o altă ocupaţie mai "decentă" în timpul nopţii, mă voi tortura stând cu ochii "atârnaţi" de ecranul calculatorului şi scriind toate prostiile ce-mi trec prin acest cap, care greu se lasă pe umeri generând o durere musculară pe toată lungimea coloanei vertebrale.

Absolvind facultatea

Au trecut şi anii de stundenţie...

Incă nu m-am obişnuit cu faptul că în cadrul rubricii "ocupaţie/profesie" deja nu mai am dreptul moral să scriu "studentă".

Interesant este faptul, că actuala mea profesie "Expert în Relaţii Internaţionale" nici măcar nu este în lista profesiilor şi activităţilor disponibile spre a fi alese în compartimentul "work/occupation" de pe acest blog. Dar, ingenioasă fiind, am ieşit din situaţie optând pentru "Government" - hmm ... sună cât se poate de impunător, chiar solid aş spune, dar nu cred că poate cuprinde în întregime domeniul acoperit de "Relaţii Internaţionale".

Studentimea:
Nu cred că am simţit într-adevăr gustul acestui fruct :)
Motive:
Nu a existat noţiunea de "grupă", însă şi-au găsit loc în relitate noţiunile de "bâci", "ţărani", "paţani krutâe", "padruji klasnâe" etc. Eu nu neg dreptul de a fi diferit şi original, dar în acest caz: interesele, tipul de activităţi şi diapazonul discuţiilor este atât de diferit, încât iţi vine greu să mai construieşti un "pod" de comunicare şi stabilire de contacte. Ar fi păcat să spun că toţi au fost atât de "vai de capul lor şi eu unica am fost atât de "exemplară" ... însă oricât de mult nu aş dori să cred acest lucru, acum ... după ce am absolvit facultatea, cred că în "Agenda mea telefonică" vor rămâne maximum 2-3 persoane, cu care voi mai schimba câte o vorbă despre evoluţiile ulterioare a carierei noastre.

2. Nu a existat noţiunea de "ore interesante", în schimb a existat noţiunea de "pierdere constantă de timp", "vorbă aiurea", "haide-ţi să notăm câte ceva"(în traducere din limba profesorilor - să vă dictez aşa de mult şi repede, încât să nu aveţi timp de vorbă)". Aaaa...urăsc asta. De mai multe ori profii spuneau: "Dacă vă dictez, atunci nu vorbiţi şi nu faceţi gălăgie. În caz contrar, sunteţi foarte gălăgioşi" - înţeleg acum că recurgeau anume la "metoda dactilografică", dacă nu aveau alte modalităţi de a cuceri atenţia şi interesul studenţilor.

3. Nu a existat noţiunea de "calitate a învăţământului". La subiectul dat aş putea să scriu o sumedenie de lucruri mai puţin pozitive, mai ales cu referinţa la instituţia de învăţământ superior unde mi-am făcut eu studiile (USPEE). Dar, aş dori să-mi păstrez calmul, şi deaceea voi face doar câteva remarci: - Marea majoritate a studenţilor nu au nici un interes faţa de obiectul pe care îl studiază, dezinteres total, fapt ce nu stimulează cererea calităţii. Iar profesorii, la rândul lor sunt indiferenţi pentru că stundenţii sunt indiferenţi. Ce cerc vicios ... fiecare tabără se învinuieşte reciproc, oare cine trebuie să genereze schimbarea? Iată că am ajuns la faimoasa dilemă "oul şi găina"...

Bănuiam că ar fi posibil să aibă loc unele "porcării" în timpul examenelor de stat, dar nici aşa de evident... S-a plătit ... MULT (din unele surse se spune că 150 euro pentru examen). Dacă a-ţi încă pentru ce... - pentru a putea copia. Astfel, cineva care a "achitat taxa" putea liniştit să se inspire din surse externe, lăsându-se în continuare pradă fenomenului "descompunerii intelectuale". Unicul cuvânt adecvat care îmi vine acum în minte "печально"!!!

Cel puţin mă bucură un fapt: cei care nu au platit au fost lăsaţi în pace şi apreciaţi după capacităţi.

Acum mă simt liber şi împlinită că am absolvit cu succes facultatea. Însă ştiu că nu este departe clipa, când voi realiza că nu sunt absolventă dar şomeră.

Dar până când, trăiesc cu gândul "Life may not be the party we hoped for, but while we are here we might as well dance".

Take a risk

Oare am ce spune?
- Sigur. Am ce spune şi atunci când nu am nimic ce spune.
De ce nu am facut-o mai înainte?
- Didn't had the proper mood for it
Pot acum?
- Încerc
Voi reuşi?
- Cu siguranţă, de alfel nici nu m-aş chinui acum să mă descurc în toate categoriile/posts-urile/settings-urile şi templates-urile acestea. rrrr..tehnica asta :)