Deoarece am pornit cu desvăluirea laturii mele creative, m-am gândit să public şi unele din creaţiile mele personale.
Mă simt obligată să menţionez, că au fost scrise într-o anumită stare de spirit, care de fapt, nu reprezintă starea mea permanentă de existenţă.
Zbor spre nemurire
Atât de multă disperare
Mascată tragic şi ironic
Se ascunde-n aerul demonic
Ce s-a lăsat în plin amur.
Ce întuneric e în suflet...
Încât speranţa chiar dispare,
Indiferenţa şi suspinul
Fiind acum pe primul loc.
Imagini grele ca pamântul
Încet în minte îţi pătrund,
Furânduţi cugetul şi gândul
La disperare te aduc.
Ce ar fi acum s-o rupi cu totul?
Să-nghete sângele pe loc,
Să cadă ultima privire,
Şi lin să zbori spre nemurire.
Vocea
Aud un ţipăt rasunând;
O voce parcă moare,
Ea strigă atât de tare
Încât eu stau şi plâng.
O caut cu privirea...
Încerc să o găsesc,
Ea tot mai tare strigă
Facându-mă să-nebunesc.
Pustiu în jur, şi cerul plânge,
Nimic nu pare a trăi.
Iar suferinţa inima mi-o fringe
Nici vocea eu n-o pot găsi...
Făcând un pas,
Ma pierd cu totul...
Cad jos...
Şi-aud un firav glas:
"Sunt eu, iar tu nu mai salvat,
Greşit de tot m-ai căutat.
Sunt vocea sufletului tău -
Ucisă crunt de atâta rău."
Calea mea
Afară-i noapte şi tăcere.
Ce trist oraşul pare a fi ...
Şi drumuri lungi în faţa vieţii mele
Se-aştern neînţeles de zi cu zi.
Aş vrea să scap de grijă şi durere.
Aş vrea să stiu pe care drum s-o iau,
Dar întunericul şi ceaţa minţii mele
Mă ţin în umbră...nici un răspuns nu-mi dau.
Nedumerită stau eu la răscruce
Încerc să aflu calea mea
Dar unde viata mea se duce?
Pe care drum e dragostea?
Sunt mii şi mii de cărăruşe,
Dar cum s-aleg ce e al meu?
Destinul poate-mi va dicta...
Sau dacă este "Dumnezeu".
Să fac un pas spre "calea dreaptă"???
Dar care este calea mea?
Sa fie cea cu flori şi bucurie...
Sau calea morţii - este-n aşteptarea mea?
Sclavul poftei
Pasiuni...
Dorinţe devastatoare.
Un viscol de pofte
E tot ce mă doare.
Marunte cad şi picur
Găsindu-şi loc în raţiune,
Un gust amar de gânduri
Croinduşi drum în lume.
O simplă poftă te doboară,
Facând orice s-o cucereşti,
Uitând că ea voinţa o omoară -
Lasându-te pe veci cu ceea ce-ţi doreşti.
Te simţi câştigător?
Plăcerea-ţi creşte în suflet?
Dar efemer şi-amăgitor
Timpul treptat se scurge.
Şi fiecare dată-n plus,
Când calea pofte-i o deschizi,
Coroana ta de zeu măreţ -
O schimbi în haină de supus.
O rază de amor
Ce greu m-apasă timpul fără tine,
În seara asta cred că o să vii...
Eu te aştept cu-n zâmbet şi cu lama-n mână
Ne desenăm cu ea pe trup - să ştii!
Aud doi paşi apropiindu-se de uşa,
Simţeam că nu mă vei dezămăgi...
Deschind ... tu mă priveşti atât de dulce...
„Sunt gata să plutesc în veşnicii!!!”
Cu o mişcare delicată...
Simt fierul rece la încheieturi...
Iar agonia îmi pătrunde-n oase,
Şi te privesc cum capăt zilelor iţi pui...
Privesc în ochii tăi ce-şi sting lumina
Şi trupul tău curând va îngheţa...
Atunci voi şti că tu şi eu vom fi iar una,
O raza de amor ce veşnic va ardea!
P R O Z Ă
Iubita mea
Tu azi eşti frumoasă ca niciodată!!!
Asfatul e lucios, iar lumina ochilor tăi se oglindeşte în el.
Ştiam că preferi culoarea neagra, dar să fi ştiu că atât de bine te prinde. De ce n-ai venit atunci când te-am chemat???
Nu vrei să mă priveşti???
Ţi-e frică să nu mă arzi cu privirea ta, cu ochii tăi cei roşii???
Come on…de unde atâta compasiune, uite mă ofer eu voluntar IA- MĂ, cât sunt fierbinte!
Aaaa, ce bine mă simt acum!!! Tu chiar că eşti minunată, şi de ce altora li e frică de tine?
Poate nu te cunost atât de bine precum te cunosc eu?
Dacă ai fi ştiut de când îmi doream acest lucru…iar TU…TU Iubita Mea Moarte mi l-ai oferit!
Am orbit de fericire? Nu mai văd nimic!!!
Unde este lumina care trebuie să apară??? Aaaa …stai că văd…EU VIN!!!
Dialogul Natelor
-Permite-mi să te întrerup ... însă deja am obosit de tine! TACI!!!
-Dar cine esti tu?
-Cum...nu mă recunoşti?
-Am impresia că te-am mai auzit deja undeva...vocea ta îmi pare cunoscută... mă apasă imaginea unei persoane cunoscute...chiar apropiate...doar...doar...
-Doar ce?
-Doar ... că acum simt numai respiraţia mea amestecată cu mirosul vocilor ce se fac auzite ...auzite...dar nu le văd...forma lor alunecă undeva în imaginaţia mea şi se pierd în delir.
-Chiar nu mă recunoşti?
-Imi pari cunoscută...dar nu te văd...te ascunzi undeva?
-Nu, sunt chiar aici.
-Atunci de ce nu te văd?
-Poate ... pentru că esti oarba...sau ... nu esti reală?
-Dacă tot nu te văd ...doar te aud, poate tu nu esti reală?!
-Tu eşti înghesuită-n lumea ta...nu poţi privi realitatea. Dar eu…eu astăzi nu sunt decât un chip bine ascuns într-o mulţime de ambalaje.
-Deja devii iritantă…începi să mă enervezi. Îţi permiţi să mă întrerupi în timp ce vorbesc, te aud dar nu te văd … şi pe lângă toate mai şi îndrugi aberaţii.
-Vreau să te văd cum pleci!
-Eu să plec? De unde?
-Să pleci, şi să nu te mai văd în mintea mea?
-Prostii...eu nu-s în mintea nimănui şi nimeni nu este în mintea mea. Pleacă tu...tra-la-la-la-la...eu nu te mai aud... nu este nimeni, nu este nimeni...totul e doar în imaginaţia mea.
-Tu eşti imaginaţia mea...eu te-am creat şi acum vreau să dispari!
-Offf...ce insistentă eşti...lasă-mă în pace...nu este nimeni...nu este nimeni...nu este nimeni!
-Noi suntem eu.
-Nu mă duce în eroare la plural vorbesc numai oamenii nebuni. Hmmm, cică „noi” ... ha ha ha. Eu sunt eu şi tu eşti tu. Doar că nu înţeleg de ce iţi ascunzi identitatea?!
-Uite...eu sunt eu şi eu sunt tu. Aceste doua eu sunt eu şi tu.
-Pfff... te rog...scuteste-mă!!!
-Ştiu că uneori poţi fi încăpăţinată. De câte ori mi-am spus...odihneşte-te Natalia, ai nevoie de relaxare...nu poţi lucra atât de mult ... e stresant şi sufocant. Te suprasoliciţi şi mai apar personaje suplimentare...
-Aiureşti!!!
-Da…s-ar putea să sufăr eu de-o boala. Nu mai sunt în stare să fac corelaţii logice, şi puterea de convingere am pierdut-o…nu te pot convinge să pleci …dacă tot ai hotărât să rămâi… fă-o ca nimeni să nu te observe…nimeni nu ne vede…nimeni nu ne observă … totul e calm… totul e calm…eu sunt sănătoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu