21 septembrie 2008

My dream is to Fly ...



Iarasi am zburat!


Azi noapte s-a intimplat de 3 ori in 3 vise diferite.

Uneori am cite 3-4-5 vise pe noapte, si aproape intotdeauna le tin minte.
Imi place sa memorizez visele mele.

Uneori le scriu, uneori le retraiesc in memorie de citeva ori (deobicei de dimineata in transport public), pina cind acestea devin o parte vie a memoriei mele.

Visele in care zbor, le tin minte chiar peste zeci de ani.

Unul din primele mele vise "zburatore", pe care, mi-am spus ca-l voi tine minte toata viata a fost pe la 6 ani.

Zburam deasupra unei suprafete, care nu imi era cunoscuta, si pe care nu am perceput-o ca pe vreun loc de pe planeta pamint. Era altceva.

In acel vis oamenii lipseau. Eram numai eu, un copil care zbura in foarte multe culori.
Zburam printre culori. Culorile se schimbau daca clipeam din ochi, daca respiram/inspiram sau daca imi miscam degetele. Eu ma jucam in vis, zburam si schimbam culorile. O infinitate de nuante. Puteam sa i-au cite o bucata din fiecare si apoi sa le amestec. Cream diferite culori dupa care le aruncam in sus si zburam.

Cind am vazut filmul "Куда приводят мечты", aveam vreo 15 ani si mi-am amintit visul din copilarie, care avea ceva similar cu imaginile din film.

Azi noapte insa, am fost invisibila.

Zburam printre oameni si nimeni nu ma observa. Am gasit numai o singura persoana care, ma auzea, si m-a rugat sa-i demonstrez daca intr-adevar exist. Acum imi dau seama ca as fi facut la fel, in caz contrar, mi-as face mari griji in privinta sanatatii mele psihice.
Pentru a demonstra ca exist persoanei cu care am reusit sa stabilesc un contact, trebuia sa zbor pina la o cladire inalta si sa arunc citeva pietricele de pe acoperis. Ceea ce am si facut, si am fost acceptata in realitatea acelei persoane. Ce usurare :)

Deja pot clasifica visele mele "zburatoare" in mai multe categorii:

- vise in care zbor paralel cu o suprafata (fie ca sunt invisibila sau nu);
- vise in care zbor in sus (si imi vad corpul ramas jos);
- vise in care zbor in trup (in orice directie), dar sunt perceputa invizibila;

Cele mai tari senzatii le am in visele din a 2-a categorie. Traiesc senzatii de parca m-as detasa de mine insumi, si zborrr cu o viteza nebuna in sus, de parca m-ar absoarbe ceva.
La inceput ma prives de sus, apoi imaginea mea de jos devine neclara ... apoi sunt foarte sus ... apoi nu mai realizez unde sunt.

Insa azi am fost invisibila, si mi-a placut sa fiu asa. Eram o masa de aer care se misca, dar realizam ca sunt eu, nu eu Natalia, dar un alt eu - eu cineva, care inca nu stiu cum sa-l numesc. Era un eu fericit, linistit si calm. Un eu, care as vrea sa-l simt inauntru o viata intreaga. Oare numai in vise pot fi acel eu? Cum sa pastrez aceasta senzatie si dupa ce ma trezesc?

Zbor in vise ... poate din aceasta cauza imi place mult piesa " Yves Larock - Rise up"

My dream is to fly over the raibow so high ... fraza pe are o inteleg si o simt atit de bine.

Am dansat si am sarit intr-o agonie nebuna sub ritmurile acestei piese ieri la "Evolution party".

Tot ieri, m-am convins ca mai avem de asteptat mult timp, pina cind moldovenii vor fi in stare sa coordoneze evenimente de mare aploare, depasind fenomenul "efectul turmei".

Mai avem mult de crescut, inclusiv fiecare din noi, dar mai ales organizatorii.

Dar, pina cind ... My dream is to fly over the rainbow so high ... la la la si iar ma rupe!

17 septembrie 2008

My first Shamanic Journey


A fost vineri.

Eram culcata jos cu fata in sus. Relaxata. Respiram adinc. Ma imaginam undeva intr-o pestera. Simteam sa sunt deja acolo. Simteam pamintul de sub picoare. Incercam sa ma cobor in jos. Sa simt cum ma strecor prin pamint, cum plutes in jos, cum alunec si cum ma strecor intr-o alta realitatea. M-am pornit intr-o calatorie. Urma sa-mi gasesc animalul totemic.

Prima data am fost intr-o calatoie shamanica.
Cum a fost?

O voi lua de la inceput.

Totul a avut loc in cadrul unei conferinte (multumesc Irinei pentru informatie) dedicate jubileului de 5 ani a Asociatiei de Psihologie Transpersonala. Am fost doar in prima zi, si doar la sesiunea "Practica Shamanica" care a fost descrisa si apoi realizata in practica de catre Steven Schmitz, profesor la o universitate din SUA, membrul Fondului de Cercetare a Shamanismului, care deasemenea face parte din Asociatia Shamanilor Practicini (a indienilor americani).

Initial ne-a vorbit despre Shamanism la general. Pentru cei interesati vizitati aici (in engleza) sau aici (in romana).

Shaman -
este un cuvant de provenienta tribala siberiana care denumeste practicantii vindecarii traditionale.

Shamanii sunt un tip de vindecatori (vindecatoare) care se disting de alte tipuri prin folosirea calatoriei in lumile ascunse sau mai putin vizitate si simtite de noi, lumi care ne sunt cunoscute prin intermediul viselor si experientelor traite la limita dintre viata si moarte.

Este uimitoare unitatea si similaritatea tehnicilor folosite de shamani in colturi indepartate ale Planetei : de exemplu - calatoria shamanica. Ea este acceasi fie ca e facuta de un eskimos, sau de un shaman din Tibet, sau de un bushman din Kalahari, sau de un Kahuna din Hawai'i.

Shamanii nu " cred " in spirite, ci interactioneaza, vorbesc cu spiritele de peste tot si conlucreaza cu spiritele pentru vindecarea pacientului.

Shamanii nu doresc in nici un caz sa demonstreze ca sistemul lor este cel mai bun, ci prioritatea lor este vindecarea, starea de bine a pacientului, de aceea ei de multe ori conlucreaza cu practicantii altor sisteme de vindecare .

Dupa cite am inteles scopul calatorie shamanice este regasirea starii de sanatate si echilibru, rezolvarea problemelor ce ne preocupa. Acolo ne putem intilni cu ghizii nostri spirituali si putem interactiona cu intelepciunea aflata in mijlocul lumilor noastre interioare.

Desigur ca acest seminar de o zi nu m-a facut expert in arta shamanismului, acesta doar mi-a deschis un pic calea spre o alta experienta spirituala.

Simteam vibratii in intregul corp. Ma identificam cu sunetul tobelor. Simteam de parca aceste sunete, trezesc ceva in mine, care se misca in ritmul dictat de tobe.

Ochii imi erau acoperiti cu o esarfa de culoare inchisa. Cu fiecare sunet al tobelor vibratiile deveneau tot mai puternice. Simteam de parca vibratiile pe care le emana corpul meu vor da jos esarfa ce statea neclintita pe ochi.

Un tunel negru, prin care ma strecor, cu fiecare sunet ma cobor tot mai jos, nu vad sfirsitul tunelului, iar in acelasi timp, simt toata fiinta mea cuprinsa de vibratii puternice.

Sunt aici si acolo, ma simt de parca as fi prezenta in 2 locuri simultant.
Ma percep in ambele dimensiuni, si nu pot sa-mi dau seama in care parte sunt mai mult.

Simteam de parca niste degete invisibile se miscau la dorinta mea, in ciuda faptului ca mina mea, parte a corpului meu fizic, era complet relaxata si nemiscata.

Sunt inca in tunel. Insa ma simt de parca o forta ma trage si ma ridica in sus, vreau sa parcurg acest tunel pina la capat.

Insistent ma cobor tot mai jos, la capatul tunelului incep a vedea culoarea verde usor amestecata cu nuante galbene.

Niste fluturasi se strecor din partea opusa a tunelului spre care ma indreptam, si zboara spre mine. Sunt colorati si foarte fini.

Vreau sa ies din tunel, vreau sa descoper ce se ascunde in partea cealalta, insa acceasi forta (neidentificata in ratiunea mea) ma ridica si ma face sa ma intorc treptat inapoi.

Insistent, in timpul intregei calatorii, doream sa ajung in partea cealalta, insa nu am reusit.

Ritmul tobelor s-a schimbat si a fost dat semnalul de a te intoarce inapoi de unde ai inceput calatoria. Am multumit universului in care ma aflam, si am inceput sa ma ridic in sus spre pestera de unde am efectuat intrarea in pamint.

Cind sunetul tobelor s-a disolvat in liniste, am deschis ochii si am terminat prima mea calatorie shamanica.

Senzatiile erau placute si neobisnuite.

Dupa cum ne-a spus Steven, in acea realitate urma sa intilnim animalul nostru totemic.

Eu nu am intilnit nici un animal cu exceptia fluturilor care intrau din alta parte a tunelului. Spre mirarea mea am aflat ca si fluturii sunt animale totemice. Si acesti fluturi ma vor ajuta in realizarea sarcinilor mele in calea pe care urmeaza s-o parcurg.

Vineri m-am intors acasa cu o bucurie mai mare de a trai acest mister numit viata.

Un exemplu de Shamanic Drumming de pe Youtube

11 septembrie 2008

Unisex Enthusiasm


"Rolul Mass-Media in promovarea Drepturilor Omului si a Valorilor Democratice", "Rolul Tinerilor in promovarea Drepturilor Omului si a Valorilor Democratice", "Jurnalism Civic", "Consolidarea sectorului asociativ din regiunea transnistreana" ... Rezina, Varnita, Sanatauca, Tiraspol ... 2 septembrie, 6 septembrie, 12 septembrie, 13 septembrie ... sirul va mai continua ...

In septembrie, deobicei copii se trezesc in shock: " :( asa de repede...vacanta s-a terminat...eu mai vrea sa stau acasa/mare/padure/munti...nu vreau la ore".
Unii mai bucurosi de viata, sau cei mai plictisiti de vara, astepta sa-si revada colegii, mai putin si profesorii, insa aceasta stare e una de euforie temporara ce dureaza pina ... pina la prima tema pe acasa.

In Septembrie 2008 eu nu m-am mai simtit nici eleva, nici studenta, dar culmea ... profesoara ... da, da PROFESOARA!

Nu, nu mi-am schimbat serviciul, sunt tot acolo, doar ca a inceput perioada seminarelor de instruire pentru elevi.

Imi place sa-mi impart cunostintele cu altii, pentru ca de fiecare data, personal invat tot mai mult intr-un anumit domeniu. Uneori, am impresia ca acesta este unicul rezultat al activitatilor de training pe care le fac.

Trist, dar cu toate ca tinerii la inceput sunt foarte entuziasmati, acest "Parfum Unisex Enthusiasm" pare sa se evapore foarte repede.

Miine plec la Sanatauca. Va fi prima mea vizita in acest sat. Pe zi ce trece, descopar Moldova tot mai mult si mai mult, si tot mai mult si mai mult as vrea sa fac ceva sa nu fie tot mai rau si mai rau.

In acest domeniu am mai implementat un proiect.
Experienta este. Insa ca si toate abilitatile, experienta trebuie actualizata si racordata la timpul prezent. Asa ca m-am gindit sa fac upgrade la presentarea mea.

Voi incerca doar sa-i parfumez un pic cu "Unisex Enthusiasm" ... hmmm, feel the flavour?

Numai ca acum trebuie sa ma gindesc la vreo strategie cum se poate de mentinut aceasta aroma. Concluzie: Ma fac Parfumer!

8 septembrie 2008

Încerc


Recent, în timpul unor momente de plictiseală faţă de tot ce este pur social şi "monden" m-am delectat cu o lectură pe net.

Sinceră să fiu, încă nu am citit întreaga carte. Acest lucru nu este din cauză că textul este în limba rusă, dar pentru că aproape fiecare gînd expus este atît de puternic şi plin de sens, încît eu - ca simplu om de rînd, cu o mentalitate "приземлённая", am nevoie de mult mai mult timp să înţeleg şi să pătrund în ceea ce vrea să spună autoarea.

Mi-a plăcut foarte mult exemplul despre renunţarea la proprietate (отказ от собственности).

Pe scurt tradus în romană textul sună aşa:
" Un discipol a lăsat toate lucrurile, toată proprietatea sa, însă cu toate acestea, profesorul lui mai continua să-i reproşeze că el le mai posedă. Ul alt discipol, a rămas înconjurat de lucruri, dar nu i s-a reproşat nimic."

Concluzia mi-a plăcut foarte mult:

"Sentimentul de proprietate nu este măsurat de lucrurile ce sunt în posesia ta, dar de gândurile tale ce posedă acele lucruri. Puteţi avea lucruri dar să nu fiţi proprietarul acestora".

Uneori obosesc singură de la gîndurile şi dorinţele mele, care mă ataşează puternic faţă de anumite lucruri. De multe ori eşuez despirată ... cazînd pradă propriilor fantezii şi iluzii.

Încerc să mă detaşez. Încerc să înţeleg că lucrurile nu au nici o valoare, încerc să nu le mai fiu proprietară. Încerc să-mi eliberez toate lucrurile, pentru ca într-un final, eu să fiu cea eliberată cu toate că le voi avea.

5 septembrie 2008

I love

I love, I love, I love.





















I love the rainbow, the colors, the smells and tastes as well. I love touching things with the bottom of my fingers. Touching the wind, the air, the watter, the freedom. I love touching the air with my right hand when driving with hight speed. I like breathing and feeling all my body filled with air.


I love watching the horizon and always wanted to reach it with my hand, and was wondering if there is someone on the other side that is doing and thinking the same.


I love watching the clouds, and always wanted to taste them. I like the sun, and always wanted two of them, but not both yellow. One yellow and one green.


I love green color, green grass, green leaves, green clothes, green cups, green wallpaper that i have in my kitchen. I love green thoughts that i have, green people and green mountains.


I love the night even if its not green and its scares me. I love the night even if i don't get any rest. I love the moon and always wanted to see the view of earth from the moon. I would like to pain the moon with colors, but still i like white/gray also.


I love white feelings, they are warm. White feelings are pure and filled with love and nothing else.


Love is white for me and not red. I love “love” even when i don't love. I love my dreams. I love to loose myself in my thoughts. I love to loose myself. I loose my things. I loose my passports. I loose my bags but still I love to fly in my dreams.


I love my dreams. I love realizing then even more. I love to melt in the my universe. I love to forget that I exists. I love to loose my memory and forget all the bad things that happened in my life. I like the bad things which now are gone. I like the bad things which still will come. They will make me stronger.


I love to flow. To flow on the river of life. I love to swim in ocean. I love the sounds on rain and ocean. I like the journey I have, which is full of colors and white feelings. I love to observe people and i love to smile.


I love to smile to children even more. They are white and pure. I love to hear a child laughing. It gives me power. I like to cry from happiness. I like to cry when i am filled with love. I don't like to cry when i am feeling bad. I like watching the sky at night. I like finding my stars. I like watching the falling stars. I love to feel the stars close. I love the music of night and stars. I love the music of trees also. I love how leaves laughs when they are tickled by wind. I love to touch the green, yellow and red leaves. I love sounds. I like voices from my head. I like to hear myself thinking. I love my voice when i think. Its a white voice.


I love to walk. I love to run. I love to ride a bike. I love to fall down and rise again.I love to climb the mountains. I love to be close to the sky. I love to be in the sky.


I want to see the color of other people thoughts. I want to see the colors of other people feelings. I want to be free and i want to escape from this social tricky life. I want to get lost. I want to leave. I want to go back home. I want back to India. I want back to Himalaya. I want to go from where I came. I want to go to the only existing reality. I want to be everything and nothing. I want to be the children laugh. I want to be the wind which plays with leaves. I want to be the shining sun. I want to bring people happiness. I want to share my love with those who suffer. I want to be the love and live in everyone. I want to be the falling star, the moon, the sun, the leaves, the tree, the wind, the river. I want to go back from were i came. I want to end my mission. I want to complete it. I want to feel free and i want to fly.


Who am I? Who is this Natalia typing this text?


Sometimes too sad. Sometimes too full with joy. Sometimes filled with love. Sometimes filled with hatred. Sometimes smiling. Sometimes crying. Sometimes crazy. Sometimes climbing the rocks and almost falling down. Sometimes clever. Sometimes extremely stupid. Sometimes feeling too proud of myself. Sometimes really ashamed to be me. Sometimes helping people. Sometimes needing help. Sometimes alone. Sometimes with friends. Sometimes understanding, listening, giving advices. Sometimes wants to live forever and sometimes to die today. Sometimes wants to have an endless sleep and sometimes wants to stay awake all the night and observe her thoughts.


Who is her? Who is this girl talking now in my head?


- Its just a soul living its moments of eternity. Its just like you!

4 septembrie 2008

Gînduri răzlete în ajunul nopţii

E noapte iarăşi.

Curând va veni momentul când în mintea mea, în gîndurile mele, în fiecare celulă din creerul meu leneş va pătrunde frica.


Deja dorm cu lumina aprinsă.

Noapte trecută am stins-o doar spre dimineaţă, pe la vreo opt când m-am trizit, am mers la baie, am stins lumina, şi în speranţa că mă voi pierde iarăşi în vise, m-am culcat sa adorm din nou.

Uneori să scap de frică mă ajută muzica. Îmi fac un playlist cu durata de vreo opt, zece ore şi mă ghibuiesc singură în patul meu rece şi mic.

Privesc peste geam, se observă doar luminile slabe din apartamentele din casa de vis a vis. De obicei, pot sa număr cîte lumini sunt aprinse la o anumită oră de noapte.

Cînd mă culc, am tendinţa să mă uit peste geam, să văd dacă cineva mai este treaz în casa de alături. Mă gîndesc oare ce mai face lumea la aşa ore de dimineaţă, pe la patru sau pe la cinci. Oare încă nu s-au culcat, sau deja sau trezit să meargă la lucru. Uneori, cînd deja mă obosesc şi mă gândesc că ar fi o idee bună să merg la culcare, ceilalţi...din casa de alături, deja fac toaleta de dimineaţa şi se pregătesc de o nouă zi. Eu însă, mă pregătesc de o nouă noapte.

Sunt în pat, mâinele sunt strînse în pumn, sau sunt pe piept. Mă simt mai bine cînd mă strîng mai compact. Unii numesc aceasta poză, poza copilului din uter. Cînd ne este frică avem tendinţa de a dormi în aşa poză involuntar. Cred că este vreo moştenire genetică, aşa ne simţim în siguranţă, mai înăuntru, departe de orice pericol extern.

Nu pot închide ochii, adică pot, dar nu pot să stau mult cu ei închişi. Îi deschid în continuu, deja am un ritm stabilit. Îi deschid, şi mă asigur dacă nu mai este nimeni în cameră, că sunt singură.

Uneori simt prezenţe străine, ca şi cum cineva m-ar urmări. Privesc peste geam. Perdelele lipsesc, încă nu le-am pus de cînd am făcut reparaţie. În cameră este lumina aprinsă, aşa că nu pot vedea ce se întîmplă afară. Observ numai o creangă de viţă-de-vie uscată, care la bătaia vântului işi joacă frunzele, făcîndu-le să tremure, precum tremur şi eu toată.

Tremur înăuntru, discomfort, nesiguranţă, frică. Inchid ochii, întuneric. Deschid ochii şi privesc iarăşi la fereastră. Florile lipsesc de pe pervaz, în schimb este plin cu jucărele, dăruite de mama. Sunt două calendare cu file, ambele fiind cu mult în trecut. Nişte decoraţii de crăciun cu toate că suntem deja in toamna, şi doi Dumnezei aduşi din India, Ganesh şi Lakshmi. Lîngă raperul negru, bine, aş putea fi spus şi de culoare, dar este doar o jucărică care cîntă, sta icoana sfinţită a Măicii Domnului, la fel cadou de la mama.

Examinez fiecare obiect, încerc să-mi obosesc privirea. Treptat, ochii se fac din ce în ce mai grei. Însă deschizîndu-i iarăşi văd nişte umbre pe pereţii de culoare ros. Umbre, cărora imaginaţia mea bolnavă le găseşte nişte forme, ca mai apoi să-i fie frică de ele. Mă întorc pe altă parte. Cînd eram mică, înainte de somn spuneam întotdeauna rugăciunea Tatăl Nostru. Au trecut deja ani buni de cînd am pierdut acest obicei.

În schimb încerc să visez ca să adorm în vise. Totul în jur e verde, e linişte, mă legăn într-un scrînciob, sunt îmbrăcată în alb, şi văd marea. Nu departe, este o casă. Este pustie, nu e nimic în ea, nici mobilă, nici măcar un pat, nimic.
E frumoasă şi pustie, numai perdelele de culoare albă se mişcă în ritmuri tantra.
Mă concetrez în mişcarea lor în adierea brizei. Simt aerul curat, totul e curat, e alb şi verde.

Adorm, adorm.

Pentru a scapa de frică imi creez singură această privelişte.
Eu sunt Dumnezeul ei. Eu am creiat iarba moale pe care calc sa ajung la scrînciob, eu am creat vîntul cald ce îmi răsfaţă pielea şi îmi încurcă părul, eu am creat marea ce în departare sclipeşte reflencînd norii, care tot eu i-am creat.
Eu sunt Dumnezeul visului meu. Dumnezeu poate alunga frica, şi dacă eu sunt Dumnezeu în vis, atunci cel puţin acolo o alung. Mă pierd în propria creaţie. Mă dau în leagăn. Totul e atât de calm, cald şi placut. Am scapat de orice sentiment ce îmi zgîrea sufletul.

Adorm. Dorm.

Cu fiecare început de zi, mai bine zis de amiază, îmi propun să schimb ceva în viaţa mea plină de plictiseală. Însă eşuez. Totul se repetă. Aceleaşi activităţi. Aceiaşi oameni. Aceaşi mîncare. Aceleaşi ţigări, haine, şi aceleaşi dorinţe.
Dorinţe ce nu se schimbă. Chiar şi ele deja au devenit plictisitoare. Nu îmi găsesc rostul. Sunt inutilă. Îmi pierd existenţa între patru pereţi.

Mă gîndesc. Fac planuri. Însă puţin acţonez. Aştept inspiraţia. Însă ea vizitează pe alţii şi intra rar pe la mine.

Reflectez asupra vieţii, învii amintirile, le trăiesc din nou.

Mă gîndesc unde am greşit, analizez dacă am adus bucurie, am inspirat speranţă, am pus pe gînduri, sau am motivat alţii să-şi găseacă fericirea şi s-o trăiască.

Îmi aduc aminte cine sau ce m-a facut fericită pe mine...adorm.

I lost my memory ... but i am back again

Recent, mi-a venit o idee "ce-ar fi oare sa-mi dau în google la cautare numele meu".
Foarte geniala ideea.
Am aflat ca pot gasi si numărul de telefon în caz că-l uit, este chiar şi CV-ul meu (deşi ştiam că l-au postat pe un site), mi-am adus aminte de activităţile prin care m-am implicat şi de anunţurile pe care le-am mai scris.
Aşa o nostalgie...
Însă cel mai haios a fost că am găsit şi acest început de blog.

Sincer deja uitesem de el. Adică ştiam că l-am făcut cîndva cînd mă plictiseam, dar deja nu-mi mai aduceam aminte nici cum se numeşte nici care este parola.
Dar eri - lucky me! mi-am adus aminte parola şi iată că în sfîrşit am şi eu acces la acesta.

A trecut mai mult de un an decînd l-am facut. Nu mi-e ruşine să recunosc că am fost foarte leneşă (as usual), am postat doar la început cît încă mă mai umplea entuziasmul, însă odată ce au apărut multe alte ocupaţii, foarte repede am reuşit să uit de acesta.

Azi sunt hotarîtă să revin. Să-mi reanimez blogul şi să-l aduc la viaţă.

So hold on, i am back again!