Partea 7 - Pushkar

17 ianuarie

Pushkar este destinația următoare după Jaipur.

Mic, populația căruia este de 12500 oameni, majoritatea fiind implicați în turism. Pushkarul este vechi.

Se spune că lacul din Pushkar este vechi vechi, chiar de la crearea lumii. Acum nu sunt decît cîteva bîltoace. De 5 ani sunt foarte puține ploi, iar de 2 ani, lacul este aproape uscat.

Imaginele de pe internet cu lacul azuriu au rămas în trecut, iar noi am facut puja într-o bîltoacă.

Lacul este înconjurat de 52 de întrări (Ghats), și nu se permite să faci poze nici la lac, nici la Sacret Ghats. Încălțămintea trebuie lăsată la 30 feets de lac, acesteastă avertizate o poți vedea oriunde, chiar și la noi în Guest house este.

Stam în Akash hotel, pe care l-am descoperit pe hostelbookes. Un loc deosebit, curat, frumos amenajat. Este afacerea a 3 frați, unul dintre care se numește Filter.

Nu sunt sigură dacă este numele lui adevărat, sau este nick name, dar toți îî spun Filter. Filer here, Filter there.

Cu toate că drogurile sunt înterzise în Pushkar, Filter pare întotdeauna high. Este atît de calm, vorbește încet și este foarte foarte amabil. ”You come as tourist and you leave au friend, welcome home my friend”, ne-a întimpinat el în Akash, casa noastră din Pushkar.

Filter niciodată nu a văzut zăpadă și marea (ocean). A lucrat de mic, și nu a făcut multă școală. Vorbește limba marvari (care este vorbită în Rajistan), și cunoaște puțin hindi.

Ziare în limba Marvari nu sunt, sunt doar emisiuni la TV locale. Anul viitor filter vrea să meargă la Sudul Indiei să vadă oceanul. L-am întrebat de ce nu a călători pînă acum, pentru că oceanul este atît de aproape, iar Filter a spus că nu i-a trecut această ideie prin cap, și că toate se vor întîmpla la timpul lor.

Filter este hindu, iar cînd i-am spus că venim din Haridwar de la Kumb Mela, s-a închinat în fața mea în semn de respect, și a spus că încă nu a cunoscut turiști, care să fi fost la acest festival.

În Pushkar sunt 2000 de brahmini, care slujest în 550 de temple. Orașul practic este constituit din temple, hotele, bazar și case. Numeroase afișe făcînd publicitate la diferite companii care organizează Safari rides, Camel rides, Horse rides.

Cel mai vechi și faimos templu din Pushkar este Brahma temple, iar pe alte 2 dealuri sunt cele 2 temple dedicate soțiilor sale, prima Savitri și a doua Gayatri.

Am mers în Brahma temple, în care sunt foarte multe plăci cu diferse înscripții, cu numele diferitor oameni. La ieșire am hrănit niște maimuțe cu chapati (pâinea locală), unele din ele mîncînd și prasad (dulciuri care sunt oferite în temple).

Bazarul din Pushkar este deosebit. Aici poți găsi lucruri de care nu am vazut în alte orașe, prețurile nu sunt atît de mari, iar noi cu Ana entuziasmate discutam idei de business toată seara.

18 ianuarie

Planul de a urca pe muntele din apropiere, unde este templul soției lui Brahma s-a anulat din imposibilitatea de a ne trezi de dimineață. Ambele am visat cum fugeam, eu de tigri și Ana de oameni în speț nas. În Rishikes, la fel am avut vise similare, doar că ambele zburam. Cred că se întîmplă ceva straniu în India de avem aceași temă de vise.

Deoarece nu am reușit să întîlnim răsăritul pe deal în templu, l-am vizitat după amiază.

Templul se numește Savitri Hill Top Temple, și este situat la 750 feets înălțime. Îți i-a aproximativ o oră să urci muntele, dar priveliștea care se deschide sus merită tot efortul. Se vede tot Pushkarul, cu gaura uscată în mijloc în loc de lac.

Pushkar este situat între munți, dar împrejur este pustiu. Sunt puțini copaci, în schimb sunt numeroși schini.

În Savitri, a fost deosebit.

Mulți vin să citească cărți, noi însă am băut ceai, am ascultat muzica, am admirat priveliștea și pe la 15.00 ne-am pornit în jos pentru a reuși la timp la Night Safari ride on Camels.

Cînd ne apropiam de Hotel, 2 cămile și 2 băieți deja ne așteptau la poată. Aceștea au crezut că eu sunt mama și Ana copilul. Mulți cred așa, deoarece presupun că Ana este minoră, și că minorii nu pot călători singuri, astfel presupun că eu aș fi mama, ”young mama with very good shape”, cum au menționat unii.

La 17.00, deja eram pe cămile în drum spre deșert. Eu eram cu Seti și Jimmy, iar Ana cu (cineva ... nu ținem minte numele) și Rama. Jimmy și Rama erau cămilele. Jimmy avea 5 ani, iar Rama 7. Maxim ele trăiesc 25 de ani, și vîrsta la care pornesc în safari este de 2-3 ani.

Seti, părea straniu la început, tot menționa că este sezonul de înmulțire a cămilelor și că ”Jimmy needs a woman”, eu presupuneam că și Seti needs a woman, dacă tot vorbește atît de mult despre asta.

Seti nu este căsătorit, săptămîna viitoare împlinește 25 de ani, cu toate că arată mult mai în vîrstă, poate nu s-a păstrat, dar poate spune minciuni.

Seti lucrează ”camel boy” deja de 9 ani, și este întotdeauna cu Jimmy.

El iubește mult cămilele, și într-o bună zi, poate anul viitor, vrea să-și cumpere și el o cămilă, să aibă propria afacere și să nu depindă de stăpîn. O cămilă mică costă aproximativ 900 de dolari. Iar una mai mare deja poate ajunge la 1500. Seti nu are decît 300 de dolari, și strînge bani din tips pentru cămilă, deoarece nu cîstigă bine cu acest lucru.

Seti crede că este secetă pentru că oamenii și-au pierdut religia și nu se mai roagă la Dumnezeu.

”Înainte oamenii nu mîncau carne, nu consumau alcool și diferite droguri, și se rugau la Dumnezei și aceștea trimiteau ploaia pe pămînt. Iar în timpurile noastre, mulți au început să mănînce carne, beau, apoi merg în templu și se roagă, fațarnicii. Dumnezeu nu dă ploaie pentru că oamenii și-au pierdut religia. Dumnezeii ne pedepsesc prin asta”, aceasta a fost motivația lui Seti despre seceta din Rajistan.

Am mers aproximativ o oră, timp în care am vazut în deșert 2 tabere de țigani.

Seti mi-a spus că o tabără stă acolo deja de 5 ani, și guvernul deja le-a separat acest lot pentru ca ei să-și construiască case, iar cealaltă tabără este de un an jumate și probabil curînd va pleca.

Am poposit pe un deal în spatele dealului pe care este construit Savitri temple.

Seti și alt camel boy au început pregătirile pentru cină, deoarece cina este inclusă în preț. Seti este gospodar bun, el a făcut focul, a început a curăți legumele, iar camel boy a Anei (numele căruia nu-l ținem minte), este cam lenos și nu face nimic, înafară de a glumi întruna despre faptul că toată familia sa este în Pakistan.

Au mai venit 3 țigani mici din tabăra alăturată. Unul de vreo 14 ani, unul de vreo 10 și altul maxim 6. Toți erau foarte mari gospodari, și roiau și ei să-i ajute pe a-i noștri, înn speranța că le va nimeri și lor cva de-ale gurii.

Cel mai mare se numește Sheitan, cînd am fost în Azerbaijan, acolo așa se numea Diavolul, însă aici posibil Sheitan să aibă o semnificație diferită.

Sheitan cîntă la un instrument, care seamănă mult cu o vioară, și este specific pentru Rajstan.

Muzica pe care o cîntă se numește Bhopal music. Toată familia sa cîntă.

Sheitan are un album întreb cu poze a familiei sale și diferiți turiști. Toate sunt aranjate frumos și îngrijit și se vede că Shaitan ține mult la ele. Acum am înțeles de ce indușii țin atît de mult să facă poze cu turiștii, probabil mulți din ei au albume cu turiști, precum are Sheitan.

Pe lîngă toate Sheitan mai are și un disc, pe care la început te roagă să-l asculți pe un CD player, iar apoi îți propune să-l cumperi, pentru a contribui la dezvoltarea muzicii Bhopal și la bunăstarea familiei lui. Această muzică este transmisă de la tată la fiu, și nu este scrisă pe note, sau notată pe undeva. Se transminte prin memorie.

Mîncarea este gata. Băieții au pregătit chapati, orez, dhal (sos din mazăre) și chilly sos. Chapati l-am pregătit într-o modalitate deosebită, copt pe excremente de vacă, după care l-au uns cu unt. A fost gustos, ne-am săturat.

În deșert noaptea suflă vîntul și este destul de frig. Sleeping bag, nu m-a dezamăgit, și am dormit călduț și bine admirînd stelele. Foarte multe stele, am văzut și din cele căzătoare, și cîteva avioane. Spre dimineață a apărut și ursa cea mare, care era chiar deasupra noastră. Atît de plăcut să dormi afară și să admiri cerul plin plinuț de stele. Pentru a adormi, desenam diferite linii imaginare între stele, și vedeam diferite figuri.

Partea 6 - Jaipur, Rajistan

15 ianuarie

Jaipur, nu ne-a impresionat de la prima vedere, nici chiar de la ultima.

Jaipur este capitala statului Rajistan, care se afșă în deșertul indian Thar.

Mari deosebiri față de restul indiei nu am identificat, totul fiind aproximativ la fel.

Ceea ce-l deosebește pe Jaipur de alte orașe indiene, este faptul că este primul oraș indian planificat.

Se mai spune că ar fi micul Paris indian, dar numai Paris nu este. Nu știu ce ingenios a făcut această asemănare pe care o poți găsi pe google și alte pagini turistice, dar poate că eu nu am fost în Paris și nu am sesizat asemănările, sau poate cineva are imaginația prea bogată.

Am mers la City Palace, dar nu am intrat, intrarea fiind cu plată și noi fiind obosite să mergem prin clădiri de gen muzeu, cu tot feluri de arme, oale și alte rechizite istorice.

Am reușit să ieșim apoi pe un drum de bazar, unde iarăși a început ademeneala. Am găsit locul de unde pleacă autobusle publice spre Amber Fort. Cu numai 7 ruppies de persoană am ajuns la 11 km de Jaipur la Amber Fort. Ne-am obosit stomacul cu Samosa și Kachori și am pornit spre cetate.

Amber Fort este o cetate care a fost construită de pe timpul mogulilor.

Din plin vizitată de turiști, Amber Fort se bucură de o aglomerare mare de ghizi, care îți tot ptopun serviciile sale.

De fiecare dată reușesc să refuz, motivînd că am citit totul pe internet și cunosc bine istoria acestor locuri. Ghizii cunosc multe limbi, în special spaniola.

În Jaipur mulți induși vorbesc spaniola, iar auzindu-ne vorbind în română, de multe ori cred că și noi vorbim spaniola, doar că suntem din America Latină și avem alt accent. De cîteva ori am glumit, și am spus că suntem din Argentina.

Hawa Mahal, se mai numește ”The wind palace”, ”hawa” – în hindi însemnînd briză, sau vînt.

Mulți Japoneji, coreeni, chineji, care văd lumea prin obiectiv. Deobicei doar indușii vor să facă poze cu noi, dar în Hawa, deja și un Japonez m-a rugat să fac o poză cu el.

Construit în 1799 de Maharaja Sawai Pratap Singh, dedicat lui Krishna, Hawa este construit în forma unei coroane, pe care ar fi purtat-o Krshna. Se spune că familiile regale din Rajistan ar fi trăit în acest palat, și că palatul este construit în așa fel, ca femeile din curtea regală să poată observa ceea ce se întîmplă în stradă, fără a fi observate de trecători. Ferestrele palatului fiind foarte mici, și cu vetralii.

Am savurat din energia acestui loc, și am pornit spre al nostru Ever Green Hotel.

Jaipur, nu ne fascinează atît de mult, și nu suntem foarte entuziasmate de al descoperi.

16 ianuarie

Azi am hotărît să vizităm niște grădini, sau parcuri.

Alegerea a fost Sisodia Rani Garden/Palace, dar rikshaw nu a știu unde este, și atunci am schimbat decizia, spunîndu-i să ne ducă în Ram Niwas Garden.

Biciclistul nostru s-a bucurat mult cînd a auzit că mergem în Ram Niwas, deoarece știa unde este, a cotit și mergînd în întîmpinarea altor vehicole am ajuns în Ram Niwas. Acolo, deja Jaipurul a început a adia a Paris. Era mai curat și arhitectura clădirilor era în stil european.

În Ram Niwas sunt amplasate: parcul central, grădina zoologică și central museum.

Din toate am ales grădina zoologică, pentru că este în aer liber și pentru că este sîmbăta și multă lume merge cu copii în vizită la animale. Noi am mers să vedem animalele. Noi ne uitam la animale, iar indușii se uitau la noi. Stateam lîngă cușca tigrului, și în loc să admire mișcările lui grațioase, ne admirau pe noi. Unii ne mai făceau poze cu mobilul, dar atîta timp cît nu ne deranjează cu întrebări, suntem și noi mulțumite și ei bucuroși.

Tigri, lei, multe cărioare, urși și crocodili. Nimic nou și deosebit, dar mazayyaa.

Bapu și Johari sunt Bazarele faimoase în care poți cumpăra de toate, în special haine, materiale și așternuturi. Atît de multe culori care îți sustrag atenția, dar și mai mulți vînzători, care te tachinează cu slogane de genul ”Please madam, take a look inside. Looking free, trying free”, ”Nice scarfs, nice kurtas, only 100 rupies”. Toți stau cu haine la marginea tarabelor, iar cînd treci pe lîngă ei ai impresia că o să te îmbrace din mers cu bluze, eșarfe și bijurerii.

În perimetrul pieții am găsit un local foarte frumos, care se numește ”Shri U N ME Restaurant”.

Decorat în stil rajistani, cu pozele familiilor regale din Jodpur și altele, ai senzația că ai nimerit într-un mic palat, sau chiar reședința regelor.

Am mers pe acoperiș, unde aveau o terasa uimitoare. Nu era nimeni, numai noi și alte 6 mese goale. De sus se deschide o priveliște minunată a orașului, iar noi am fost norocoase să fim acolo chiar în timpul apusului. Bazar, Temple, Moschee din minaretele cărora se aud rugăciuni, sute de zmei care au invadat cerul, culoarea roz a cerului ne-a dăruit singurele clipe în care am savurat Jaipurul.

Partea 5 - Haridwar. Kumbh Mela

14 ianuarie

În Haridwar este Kumb Mela.

Chiar fiind în Chișinău, am scris odată pe twitter ”oare o să fiu de Kumb Mela în Haridwar”, și iată că raspunsul a fost DA! Dorința mea a fost realizată.



Despre Kumb Mela


Pe Sadhu scăldîndu-se așa și nu i-am văzut. Aceștea se vor scălda pe 12 februarie, cînd este the second Bath.


Am găsit autobus direct din Haridwar în Jaipur, și am luat 2 bilete Sleeper de 724 ruppies.
Noi așa autobuse nu avem. Autobusul cu care am mers, are un etaj, doar că este un mic mai înalt. Sunt scaune, iar sus (unde la noi ar fi fost polițele pentru genți) sunt amenajate locuri pentru dormit. Astfel, noi ne-am ales cu o lojă regală, unde urma să ne petrecem noaptea.

Este destul de comfortabil, și mult mai rapid decît trenul. Plus, este mai curat și nu suflă vîntul din toate găurile.

Partea 4 - Rishikes

10 ianuarie

Pe la 6 dimineața am ajuns în Haridwar. Am luat un rikshaw șii am cutreerat vreu 10 hotele, dintre care multe nici nu aveau locur libere, iar altele erau excesiv de scumpe. Totul este din cauza festivalului Kubh Mela, care în acest an are loc în Haridwar. Acesta se întîmplă odată la 12 ani, și are loc în 4 într-o anumită ordine. Acest an este Haridwar, și mulți induși fac pelerinaj relegios pînă în Haridwar pentru a se scălda în Ganga. În Guest House în Varanasi, un lucrător mi-a spus că dacă te scalzi în Ganga de Kumb Mela, toată Karma ta negtivă will be vanished away.

Cu toate că a fost foarte tentant să mergem în Haridwar, noi cel puțin am încercat. Cînd am văzut că nu sunt hotele libere, dar și noi cam am dat din urechi că nu am rezervat din timp, am mers la autogară să luăm autobusul spre Rishikesh, care este doar la 25 km de Haridwar, și la fel este pe Ganga.

Am ajuns cînd se lumina de zi. Ceea ce este deosebit pentru Rishikesh, este că aici sunt foarte multe ashrame, locuri unde poți studia ypga, reiki, astrology, music, hindi. Sunt foarte mulți străini, care stau pe aici li trec diferite cursuri de inițiere.

Rîul este de o culoare verde, și este mult mai crat decît în Varanasi. În jur munți, aer curat, clădiri mici și fromoase. Aici lumea nu se leagă de tine pe drum precum în alte orașe, și toți se salută. În special ne salută alți străini, ceea ce nu se întîmpla în alte orașe.

Pînă cînd este cel mai frumos loc dn trip. Stam în Lakshman Jhula în Shri Sait Swan Ashram, de 150 ruppie pe noapte pentru 2 persoane.


Azi am cam lenevit, am fost doar să vedem împrejurimile și am mees de-a lungul rîului. Pietrele de la mal, seamănă cu niște ouă de dinozaur, atît de albe și ovale. Sunt și pietre de alte culori, la fel ovale, cît și de alte forme.


După ce am stat un pic la rîu, în piatra unde probabil locuia un sadhu am încercat să ne ridicăm sus.

Acolo am dat de un templu de 12 etaje. O persoană de jos, s-a oferit să ne arate calea să ieșim afară, dar totul nu a fost atît de simplu precum ne-am imaginat. Ieșirea în oraș, din locul în care ne-am pomenit era prin templu, la etajul 12 deasupra dealului. Noi eram la etajul 1, lîngă rîu și încă nu ștam ce ne așteaptă. Eram destul de epuizate și doream să ieșim cît mai repede, însp ghidul era foarte bucuros să ne arate întreg templu. Astfel, am ridicat cvele 12 etaje, și la fiecare etaj ne uitam la diferite statui de Dumneei din panteonul hindu. Ei sunt foarte mulți, dar la fel mulți seamănă ntre ei, și ai impresia că sunt clonați, mai ales Durga și alte 5 dumnezie. În final am ajuns sus, că deabea ne țineam pe picioare. Am mers la Cafe Delmare pentru un ceai, apoi în ashram unde oleaca oleacă am dormit.

Pare că nu ne săturam de somn. Sau ne epuizăm foarte repede, sau rău ne odihmin, dar obosim repede și întotdeauna ne este somn.

11 ianuarie

Pline de puteri, de dimineață am găsit forțele necesare și puterea să mergem pînă în Ram Jhula (a 2-lea regiune din Rishikesh, în care sunt amplasate foarte multe ashrame).

La fel în Ram Jhula este și Parmarth Niketan, care este unica școală de studii vedice (unde se studiază vedele în sanskrită, plus multe alte obiecte precum: astrologia, yoga, istoria religiilor și multe altele).

În Ram Jhula, este doar o stradelă lungă, pe malul lui Ganga, de-a lungul căreia sunt amplasate doar Ashrame (loc destinat studiilor și meditațiilor, care deobicei este deschis de către un guru/yogin/profesor).

Desigur că pe lîngă ashrame mai sunt o sumedenie de magazine, unde poți găsi haine, bijuterii, cărți și mîncare. Alcoolul este interzis, nimic nu se menționează despre iarbă, probabil că nu este interzisă, deoarece este folosită de Sadhu (asceticii hindu) pentru a atinge unele performanțe în ale exaltării spirituale.

Vis a vis de Parmarth Niketan, în fiecare seară la 17.00, are loc Aarti Puja (rugăciune dedicată rîului Ganga). Zeci de studenți de la școala vedică, îmbrăcați în saari galbene cu fulare roșii pe deasupra au invadat scările, care duc spre Ganga și au început pregătirile pentru puja.

Mulți străini, mai ales evrei, mai ales bătrîni. Eram unele din cele mai tinere turiste, care au venit să admire studenții bramini a școlii Prarmarth. Mantre, sunetul Gangei, luminile crează o atmosferă relaxant- meditativă.

După Aarti puja, un profesor de astrologie de la Parmarth ne-a făcut turul templelor din Ashram, și ne-a hrănit cu prasad. Am întrebat cine poate studia în această școală, profesorul a răspuns că doar băieții din casta brahmini (casta superioară – preoții, slujitorii templelor) sunt admiși după anumite probe/examen. Apoi am mers împacate pe întuneric din Ram Jhula spre Laxman Jhula.

Drumul, ne-a fost acompaniat de un indus (care probabil ne urmărea de la amiază), deoarece a menționat că ne-a văzut la amiază la rîu. A fost inofensiv.

12 ianuarie

Șiiii rafting!

Rishikes este un loc potrivit pentru a face rafting.

Perioada în care sunt concentrați cei mai mulți turiști este aprilie-mai, deoarece în iunie-iulie se începe moonson-ul (perioada în care plouă continuu).

Noi, am hotărît să facem rafting în ianuarie, pe aproximativ 10 grade căldură.

Am fost sfătuite să facem cursă lungă, de aproximativ 4-5 ore, de vreo 26 km, dar deoarece am menționat că facem rafting pentru prima dată, au insistat să facem cursa mijlocie, de 18 km, care pornește de la Mecury Rafting Camp, are 7 rapids (puncte în care cursul rîului este foarte rapid, și sunt valuri foarte mari), și durează aproximativ 2.5-3 ore.

Astfel, ne-am pomenit în barca de 10 locuri doar 4 persoane.

Fiecare raft (barcă) trebuie condus de 2 ghizi (șoferi, care schimbă direcțiille) și mai pot participa maxim 8 oameni. Noi eram numai 2, iar alți doritori, pe așa timp, pare că nu mai erau. 4 persoane în raft, dintre care 2 începători virgini în ale raftingului.

Băieții și-au dat seamă că tooată responsabilitatea este pe spatele lor.

Shivam este unul din ghizi. Tatăl lui este proprietarul companiei ”Adventure innovators”, care organizează rafting, tracking, rope jumping, rock climbing și alte adventures pentru turiști.

El lucrează de la 15 ani, și foarte mult îi place ceea ce face.

Ieri a împlinit 20 de ani, iar azi, de la 10 dimineața deja este gata pentru rafting cu 2 începătoare. A menționat că încă este puțin beat și nu a mîncat nimic de dimineață, și că tot ce este în stomacul lui este – romul și vodka from yesturday party. ”We had very much alchohool. 7 bouttles of rom and vodka for 11 people”, se tot lăuda Shivam.

Băieții au fost foarte hazlii, și aveam împresia că uneori se rîd de noi, deoarece noi aveam împresia că murim pe drum.

Noi speram că vom fi în raft, și vom admira împrejurimile, dar eu am lăsat cîteva picături de sînge de pe degete în Ganga.

Nu țin minte precis denumirile tuturor celor 7 rapids, dar unele aveau niște denumiri foarte interesante. Le țin minte doar pe ”Trouble, trouble”, ”Hole power”, ”Rolercoaster”, în care Ana a sărit în sus de pe raft, și mai nu și-a găsit pacea în Ganga.

Shivam și al doilea băiat (numele căruia a fost prea complicat pentru memoria mea) ne tot povesteau cum este vara, cît de mulți turiști vin, și cît de interesant este atunci, și că numaidecît trebuie să venim în aprilie, pentru că este camping season, și au foarte multe oferte interesante de trecking. Pe drum ne-au menționat că nu departe de Laxman Jhula, la doar 3 km, este o cascadă (waterfall) și că ar fi bine să ne ducem să o vedem.

După rafting, ude leoarcă, de am făcut Ganga wash la toate hainele cu care eram îmbrăcate, am mers și ne-am schimbat și am hotărît că efortul depus azi la raftin nu este suficient , și că am dormi mult mai bine dacă mergem spre cascadă.

Pe la 16.00 am pornit pe jos, și nu am estimat că aici întunecă destul de repede, cam pe la 17.30. La cascadă am ajuns cînd aproape era întuneric. În drum spre cascadă am văzut și o casă izolată, unde probabil trăiau Sadhu.

Nu am riscat să rămînem pentru mult timp, pentru că ar fi fost complicat să coborîm jos pe întuneric. Pentru 5 minute de amirație a unei cascade, cam de genul uneia din Țipova am mers vreo 3 ore dus-întors, dar am fost împlinite că am mai vazut ceva din împrejurimi.

Spre seară durerile musculare s-au acutizat, și simt că o să ne mai țină mult.

13 ianuarie

Ne-a trezit sunetul ploii. Ploa, și timpul nu era în favoarea nostră pentru a ne plimba.

Am apreciat mult intuiția noastră de a face rafting ieri, deoarece pe timpul de azi, nu s-ar porni nimeni.

Am încercat să mai dormim, sau să privim niște filme, dar totul ne plictisea. Eu am realizat că nu pot sta mult pe loc și am nevoie de mișcare. Probabil această stare și nevoia de schimbare este o exteriorizare a stării interioare, care este un haos complet.

Sunt în căutare a ceva, a cărui/cărei denumire nici nu o cunosc. Vreau să găsesc pacea și liniștea și să mă stabilesc undeva în liniște, și să știu că aici este locul meu. Pînă cînd încă nu am găsit acest loc, și încă sunt în căutare.

În India sunt mari probleme cu energia electrică. De foarte multe ori lumina este întreruptă, și revine peste cîteva ore. În acest timp nu poți face nimic. Mulți au generatoare, care fac o gălăgie îngrozitoare. Pe acest timp ploios și fără lumină, nu am facăt nimic decît să încerc să scap de gînduri, gînduri, gînduri care îmi invadează mintea.

A apărut lumina, și repede am pornit spre Internet, să ne alungăm plictiseală și amarul online.

La internet am cunoscut o persoană, indus, care ne-a spus că azi în Ram Jhula, după Aarti Puja, va avea loc un concert. Noi, entuziasmate ne-am pornit spre Ram Jhula.

În ziua precedentă, Shivam ne-a sugeram să vizităm și Beatles Ashram, care este în Ram Jhula, și este locul pe care l-a vizitat formația cînd au fost în India. Se spune că au și meditat acolo, sau au găsit inspirația pentru unele piese.

În ashram nu am intrat, pentru că un sadhu, care probabil avea grijă de ashramul care este închis, a cerut bani pentru ca să intrăm, și noi în semn de protes nu am intrat.

Am mers iarăși la Aarti Puja, și studenții școlii Parmarth ne-au bucurat privirile. Acești băieți sunt atît de frumoși și îngrijiți, încît îți este de o plăcere să-i vezi cum cîntă mantre și fac diferite ritualuri. Nu mi-a putut rupe privirile de la unul din ei. Atît de grațioși și dedicați par, încît nu mă săturam să-i prives.

După Puja, nu a mai fost nici un concert, și am înțeles că localnicul ceva a încurcat, sau a făcut o glumă pe seama noastră.

Am mers pe același drum întunecat din Ram Jhula spre Laxman Jhula, admirînd cerul înstelat și încercînd să găsim unele constelații. Iarăși l-am întîlnit pe băiatul, care ne-a petrecut 2 seri în urmă pe același drum. M-a întrebat dacă poate să meargă din nou cu noi, noi am refuzat, pentru că deja era un pic straniu. Drumul a fost fără peripeții, numai vaci și sadhu pe drum, și linișteeee.

Partea 3 - Varanasi

6 ianuarie

Ajunse în Varanassi

Am mers cu General class, which can be considered a consacration into a new way of life. De la 20.00 pînă la 6.00 dimineața a doua zi am mers într-un tren plațcard, așezate și încunjurate de 12 barbați, care și pe unde. Care dormea sus pe rafturi, cîte doi, cîte 5 pe raftul de jos. O nevoie...mama, dar ne-am isprăvit. Am trecut cu bine testul și ne-am împăcat de minune cu vecinii nostri de vagon.

După ce am dormit, am mers spre Ganga. Am ajuns la poarta Dasuswomedh Ghat, de unde am pornit încet cu încetul spre Harishchandra Ghat, care este cel mai mare și faimos loc în Varanassi unde se face ceremonia de cremație. Mulți turiști, și mulți localnici, care te zăpăcesc cu întrebări clonate ”Madam, which country? Do you want a bout? You want poscards? ”.

Din totalul de 2 milioane de locuitori în Varanassi sunt 50 000 de Brahmini, mulți dintre care stau pe marginea rîului pe un postament și fac puja pentru localnici, dar încearcă sp ademenească și turiști.

Am făcut și eu puja, care a constat din următoarele: mi-a dat să țin în mîini niște flori, peste care a turnat apă din Ganga, mi-a pus Bindi roșu, și apoi a început a exclama o rugăciune pe care eu trebuia s-o repet. Am repetat-o. După acest ritual, mi-a arătat oglinda, și îmi repeta”Brahma, Brahma, Brahma”.

Încerca să-mi spună că ceea ce văd eu în oglindă este chiar creatorul universului, începutul începuturilor, Dumnezeu autotputernic. Mi-a îmbrăcat niște flori în loc de mergele și am mers spre rîu. A mai spus niște rugăciuni, mi-am spalat mîinele în Ganga și am pus o floare cu o lumnare pe rîu. După care Braminul iarăși mi-a arătat oglinda cu Brahma înăuntru.

E destul de obositor să mergi pe malul lui Ganga, fiindcă fiecare încearcă să-ți vîndă sau propună ceva, sau să-ți fie ghid, sau doar să vorbească cu tine. Acest lucru te epuizează foarte repede și devii foarte eritat.

La Harishchandra Ghat – sau burning gods, are loc procesul de cremație. Nu este ceva care m-a marcat foarte mult. Probabil eu sunt indiferentă, sau nu este chiar atît de strașnic. Am vazut juma de trup de bărbat și pe alt rug niște picioare, iar alte 4 ruguri sau se pregăteau sau deja erau pe terminate pentru că nu am văzut pe nimeni pe ele.

Priveliștea nu este îngrozitoare, dimpotrivă am găsit-o destul de hazlie. De aici, două picioare ard pe foc, în jurul rugului stau vreo 10 bărbăți, care încontinuu vorbesc. O căpriță mică mănîncă niște flori, care stau tăvălite într-o bîltoacă cu apă și noroi, care probail au fost pe muribund.Copii aleargă cu zmeul, chiar printre ruguri, iar persoanele responsabile de arderea cadavrelor, uneori singuri se avîntă în fugă după zmeu, și se i-au de joacă cu copii, mai apoi iarăși revenind la cadavrul lor. Hazliu, în această situație înțelegi că noi complicăm totul cu mintea. Totul este atît de simplu, și indușii par să înțeleagă asta foarte bine. Totul este relaxant pe aici, chiar și câînii par a fi într-o anumită stare de meditație, cu ochii pe juma întredeschiși.

Unii câîni, capre sau vaci sunt îmbrăcați. Aici este iarna, și este aproximativ 10-15 grade celsius, și tuturor le este frig. Atît de mult le pasă de animale, încît cred că și lor le este frig, astfel vezi multe capre îmbrăcate, cîini în haine de copil, sau vazi acoperite cu pături. Este atît de hazliu să vezi aceste animale îmbrăcate, dar înțelgi cît de mult le pasă îndușilor de tot ce este viu.

Un alt obicei este focul de dimineață și cel de seară. Toți fac focuri mici și se încălzesc la ele. Lîngă foc poți vedea căței, capre și oameni. Toți stau clai grămadă lîngă rug și se încălzesc. Uneori, dacă ești în trecere pe lîngă un rug, poți fi invitat să te alături.

La 18.00 în fiecare zi la Dasuswomed Ghat are loc Puja pentru ganga.

Este un ritual pe care îl fac zi de zi pentru timp de cîteva mii de ani. Prin acest ritual, exprimă rîului sfît și dătotor de viață tot respectul și admirația lor. Procedura durează aproximativ o oră, și este o combinație din mai multe cîntece, mantre și diverse ritualuri și apă, foc și fum.

7 ianuarie

De dimineață ne-am trezit amorțite și răcite. Ne dor încontinuu glandele în fiecare dimineață, iar apoi pe parcursul zilei durerea trece. Mucii par a fi nesecați, și sunt de o calitate foarte înaltă, avînd o culoare verde aprinsă.

De dimineață deja au început a mă durea ochii. Încontinuu lăcremează, și sunt foarte roșii, de părcă am fumat marijuana 2 zile încontinuu. Arăt jalnic, și prin asta mulți ezită să mă calce pe nervi.

În caz că cineva din localnici iarăși începe să ne chinuie cu întrebările lor originale, le spun cu un glas răgușit că sunt bolnavă și obosită și să mă lase în pace.

Acum realizez că am uitat să fac un lucru în Moldova, și anume să imprim un maiou cu înscripția: I am from Moldova, if you dont know where it it, google it. Please leave me alone. No boat. No ruppies. No riksha. No poscards. Thank you and leave me alone.

Ne-am sculat la 6.30 să vedem răsăritul, dar nu am mai vazut nimic fiindcă ceața este foarte densă, și nu vedeai nici măcar la juma de metru în față. Mai erau niște ingenioși pe mal, care ne propuneau boat trip, dar noi rîdeam cînd auzeam propunerea loc, fiindcă pe așa timp cred că un boat trip este cel mai potrivit. Toți fac dușul de dimineață, care deja spălă rufele, care se berberesc, care fac puja, care cară apă din ganga, propabil pentru ceai. Am fost avertizate să nu bem ceai pe mal, că probabil folosesc apă din rîu. Indușii îl consideră sfînt și sacru, dar defapt este foarte poluat și murdar, dar everything is in your mind.

Iarăși am făcut același traseu pe mal, și am mers spre hotel să luam dejunul.

După am hotărît să mergem pe jos spre Durga temple (care se mai numește și Monkey temple), apoi mai era și Tulsi temple, în care nu am întrat fiindcă ne era lene să ne descalțăm.

Ceea ce mă deranjează, este faptul că și în temple ai impresia că tot ceea ce vor de la tine sunt banii. Plătește bani pentru că îți păzesc încălțămintea, că îți pun bindi în frunte. Toți se uită straniu, și te savurează din priviri. Obositor.

Tot pe jos, am mers spre Benaris Hindu University (BHU), care este cea mai mare universitate din Asia. Campusul este foarte mare, aproximativ 14 km lungime, și multe multe facultăți, spitale, cantine și alte facilități. Campusul, pare a fi un alt oraș în inima lui Varanassi. Este mult mai liniștit, fiindcă se înterzice claxonarea. În sfîrșit am găsit pacea și liniștea în campus. A dispărut hausul, gălăgia și era o atmosferă foarte plăcută. Am realizat că cam așa este și atmosfera în oricare alt oraș european chiar în centru, însă în India, e foarte gălăgios și obositor.

Am mîncat apio în cantină, unde mîncarea este foarte iefină, ca pentru studenți și am pornit spre Vishwanath Temple, care este îm apropierea campusului. Iarăși au fost tentative de a vorbi cu noi, dar noi deja devenim din ce în ce mai experementate în a le explica indușilor că vrem pace și liniște și nu vrem să vorbim cu nimeni. Am adormit un pic în templu, și ne-am descleet complet. Am luat bicycle riksaw și am mers spre hotel unde ne-am atrubit pe la 18.00 și am dormit pînă la 9.00 a doua zi.

8 ianuarie

Am fos in Ramnagar fort pe jos, dus si intors, seara plimbat peGanga, puțină lume, liniște.

În fiecare seară copii se joacă de pe acoperișul case cu zmei colorați. Ai impresia că cerul este inundat de păsări, ce zboară în diverse direcții.

9 ianuarie

Mai nu am întîrziat la tren. Am venit cu cîteva minute ca acesta să se pornească. Eram în Sleeper S1, care pare că era izolat de restul vagoanelor sleeper prin General class, ceea ce ne-a limitat la accesul la ceai, cafea și mîncarea făcută ăn tren.

În despărțitura noastră a fost un bărbat cu 3 băieți. Noi eram cel mai curat compartiment din tot S1. Uneori am impresia că indușii nu se vor simți confortabil dacă nu vor avea gunoi imprejurul lor. Dau tot pe jos, sau aruncă pe fereastra din tren. Nu este deloc dezvoltată cultura ecologică, de a arunca gunoiul la locul lui. Oriunde nu te-ai întoarce este gunoi. Gunoi împrejur, dar în același timp pare că pe nimeni asta nu deranjează.

Pe percurs s-a urcat un polițisc indus musulman, mîndru că este născut în India, mîndru de cultura țării sale și de faptul că toți reușesc să trăiască în pace împreună, adică musulmanii și indușii.

Acesta ne-a întrebat diverse lucruri despre india, asemănări/deosebiri dintre culturi.

Toate întrebările sunt la fel. În majoritatea cazurilor dialogul se rezumă la următoarele întrebări: Where are you from? Do you like India? What expecially do you like? Where you have been? Where you are going? Do you have a boyfriend? Are you married? When do you marry? How is with marrigies in your country? What is the differences between your country and india?, cam acestea sunt standartul, iar în cazul în care civena deviază de la ele înseamnă că este original, sau nenormal.

Prin ce s-a deosebit dialogl cu polițistul indus musulman din tren este faptul că ne-a întrebat: Do you love each other? Who loves more? Do you like lesbians/gay? Are you lesbians? How many boyfriends did you have? Do you smoke? Do you drink alchohol? What do your parents work? Sisters, brothers? Coutry size, population, currency? Will you come and visit me?

Cam strane persoană, dar se vedea că este sinceră, foarte autoritară și conservativă. Cînd l-am întrebat dacă fiica sa va avea o căsătorie aranjată, a raspuns ”sigur că da”, iar cînd l-am întrebat dacă ea nu va fi împotrivă, el nici nu-și imagina o astfel de posibilitate, aceasta era exclusă automat din viziunea aceastuia, și cred că și a fetei.

Atunci m-am simțit fericită că m-am născut undeva prin Europa, că de nu, acum pe la 25 era să fiu căsătorită добровольно принудительно, și vreo 2 copii deja erau să-mi bucure ochii.

Totul s-a terminat cu aceea că ne-a dat numărul lui de mobil și a spus că dacă suntem în trecere prin Lucknow, feel free to come.

În rest noapte pe tatăl cu cei 3 fii, i-a apucat veverița. Toată noaptea și-au schimbat locurile între ei. Ba dormeau doi, ba cîte unul, ba mîncau.

Eu am dormit cu chiu cu vai, totuși spatele încă doare.

Partea 2 - Hastinapur. Anul Nou

Pe 30 decembrie am mers in Hastinapur, care este un loc istoric de pelerinaj al religiei Jain.

Mahavi, este divinitatea în religia Jainistă, care seamănă foarte mult cu Budha, unica diferență fiind faptul că lobul urechii este mult mai lung decît a lui Budha. După vizitarea templelor, am hotărît să luăm o căruță, care să ne ducă spre un deal unde sunt amplasate niște statui.

Înainte de a pleca, Vasu fiind preucupată de securitatea noastră, a anunțat poliția că plecăm în acea direcție. Pe deal, l-am găsit pe Shiva și Kali Yuga, care erau supravegheați de un preot în vîrstă. Acesta din cînd în cînd alunga monițele cu praștia.

Tînărul vizitiu, ne-a ghidat la el în sat, care era în valea dealului pe care erau amplasate statuile. Sărăcie, murdărie, dar în același timp zîmbete. În acceași orgadă respiră și vaca și copii sugari.

Toți cărau trestie de zahar, care pare a fi foarte raspîndită în acea regiune. Am intrat și într-n salon de sculptură în piatră, care sculptau diferite figuri a lui Mahavi și Ganesh, și alți Dumnezei.
Ceea ce ne-a amuzat mult este faptul că a cam durat vizita noastră prin sat, și cînd ne întorceam înapoi pe dealul unde erau statuile deja ne căutau polițiștii.

În autobus toți erau cu ochii după noi, deoarece această regiune nu este deloc turistică.
După ce am revenit, am promis că pregătim Borș, ceea ce am și facut. Dar l-am lăsat să se răcească și am mers în vizită la bunelul lui Vasu (Papa Ji), care ne-a făcut horoscopul. Ne-a spus în ce cadrane (case) erau amplasate stele în momentul în care ne-am născut și cum aceastea ne influențează viața.

După, ne-am umplut stomacul cu borș, și am mers la o plimbare în parcul din colonia unde trăiește Vasu, și am discutat cu mama ei despre atitudini, religii, calendare.

Ultima zi din an începe mâine.

31 decembrie 2009

Ne-am trezit destul de tîrziu, și iarăși totul a continuat în stil indian relaxant și fără grabă.
Un lucru am observat, noi am putea numi acest lucru lene, la ei însă se numește relaxare. Nu sunt grabiți sau agitați în nici un fel. Foarte încet se mișcă și fac totul agale.
Am mîncat niște borș de ieri, și acum așteptăm ora 15.00 să mergem cu mașina vecinilor la Delhi.

Vecinii lui Vasu au inghesuit tot bagajul nostru in mahina si amortite in aproximativ 3 ore am ajuns in Delhi in Pozitua Y si X, amortite la maxim, dar ajunse la timp.

Anul Nou

Stil Punjabi, muzică, dans, veselie. Băuturi și mîncare all inclusive. Printre prietenii lui Vasu, era și unul Abiduuuu, care spunea că ar fi terminat școala de piloți de avioane, în două cuvinte liotcik istrebiteli, m-a sunat 2 zile în continuu, funny Abiduu :)

Jurnal de calatorie "India 2010" - Partea 1 "Calea spre India. Meerut"

În sfîrșit, după mici pregătiri, cu resurse modeste și fară nici un plan am pornit în India.

Din motive economice a fost aleasă ruta: Chișinău (Moldova) – Istanbul (Turcia) – Sharjah (Emiratele Arabe Unite) – Delhi (India).

Am pornit pe 27 decembrie la 17.00 din Chișinău și la destinția finală am ajuns pe 28 decembrie la ora 20.00 (ora Indiei, sau 16.00 – ora Moldovei), deci aproximativ 24 ore în drum. Este mai puțin decît data trecută (în 2007), deși nu la fel de intens.

Istanbul

Zborul a fost amînat cu 30 minute, astfel în Istanbul am ajuns aproximativ la 19.30.

Totul nu era să fie atît de interesant dacă nu trebuia să schimbăm aeroporturile.

Din Chișinău noi am aterizat în Ataturk Int. Aerport, dar zborul spre Sharjah este de la Sabiha Gokcen Int. Aerport. Diferența dintre aceste două aeropoarte este de aproximativ 70 km. Ataturk se află în partea europeană, iar Sabiha în cea asiană. De cînd am aterizat aveam fix 4 ore pînă se închide check in la celălalt zbor.

Mai departe aș putea spune că doar norocul ne-a ajutat să fim la timp.

Taxi nu am luat fiindca este foarte scump (aproximativ 110 lire sau 55 euro). În schimb am reușit să ajungem în 2.30 ore cu transportul public (am schimbat metro de 2 ori, am trecut Borsforul cu barca (ferry), și apoi am luat autobusul). Toată aceasta călătorie ne-a costat cîte 8 lire (sau 4 euro) de persoană. Ruta am luat-o de pe net, însă confirmam de fiecare dată la localnici dacă mergem în direcția corectă.

Airarabia nu hrănesc. Am zborat 4 ore, și ne-au dat doar un pahar de apă.

La începutul zborului în avion a fost difuzată o rugaciune. Ceva de genul ce auzi in moschee. Ca vecin de zbor am avut un domn din Casa blanka care are afaceri în Sharjah și crede că Moldova este o țară din fosta Iugoslavie. I-am deschis adevărul despre Moldova, și el a continuat să mănînce diferse nucușoare și fructe uscate, care nu prea miroseau apetisant. Am dormit rău, chiar și acum mă doare coloana vertebrală.

Sharjah, Emiratele Arabe Unite

În Sharjah vezi mai multi induși decît arabi, deși uneori din mulțimea colorată se mai deosebesc figuri albe de bărbat și negre de femei.

Unii bărbați (presupun că sunt arabi, sau chiar „Sheihi” ) sunt îmbracați într-o manite lungă de o culoare alb imaculat. Au și o eșarfa albă în cap, care este prinsă de un cerc negru. De departe se privesc ca niște mirese, pe cînd multe dintre femei sunt îmbrăcate în nergru de nu li se vad nici ochii. Alb și negru. Clorile de mire și mireasă, doar că aici - mireasa este „Sheihul”.

Suntem în Sharjah de la 7 dimineața ora locală. Sunt +2 ore diferență față de Moldova. De sus acest oraș, al treilea ca mărime din Emiratele Arabe Unite , este galben nisipos și uscat.

Zborul în Delhi este la 15.10. Aproimativ 8 ore petrecute în zona transit a aeroportului din Sharjah unde leșinam de somn. Ne era foame și am mers la food store. Erau restaurante cu mîncare chineză, indiană, fructe de mare, și alte fast fooduri. Eram foarte nerabdătoare să gust din nou mîncarea indiană, dar am insistat să nu fie pipărată. Vinzătorul mi-a dat să gust, după care am plecat la alt colț cu fast food și ne-a luat cîte o salată. Ana a dormit pe masa unde am mîncat în food store, iar în fața mea bea ceai un Sheih arab în alb și nu-mi pot lua privirile de la el.

INDIAAAA

Din Sharjah in Dlehi zborul a durat 2.5 ore. Am dormit ca niște oameni uciși, eram la maxim epuizate după aproape 24 ore de călătorie.

Înainte de a ateriza ne-au dat avionul cu niste spay dezinfectant, au menționat că nu ne va afecta sănătatea.

Am atezizat la 19.30. Initial am planificat să stam la Star Palace Hotel, însă taxistul nu a reușit să găsească hotelul in Pahaj Ganj, și am rămas în același Hotel în care am stat și data trecută (in 20070) Down Town Hotel. L-am cunoscut pe recepționist.

După ce am lăsat gențile, am mers în piață și am mîncat Mutter Panner și Alu Poka, care nu erau pipărate și ne-au bucurat stomacul în acea seara.

Am discutat cu niște băieți respopnsabili de atragerea clienților în Friends Bar. Mulți cunosc rusa în Pahar Ganj, dar noi ținem să menționăm că suntem din Moldova, și nu suntem ruse.

Ne-am întors, am făcut duș din căldări, și am mers în saci.

29 decembrie 2009

In aceasta zi am mers in Meerut, unde ne-a invitat Vasu să petrecem 2 zile.

Traficul ste nebun de tot. Șoferii clacsonează incontinuu. Este un haos complet, în care toți se descurcă de minune. Am impresia că în cazul în care cineva ar păstra toate regulile de circulație, ar fi mai multe accidente decît cînd toți le încalcă. Distanța pe care o lasă între mijlocurile de transport este foarte mică, și de fiecare dată ai impresia că autocarul în care mergi v-a anina pe cineva și îl va lua cu valul.

Daksha și tatăl lui Vasu ne-au întîmpinat la gara de autobus. Pînă a veni ei, mulți au încercat să ne ajute sau să ne arate calea. Un riksha a fost foarte hazliu, a tot încercat să ne ademenească să ne urcăm în trasura lui și să mergem cu el. Nu înțelegea nimic în engleză și nici noi nu eram în stare să înțelegem ceva, dar am rîs mult, el fiind foarte hazliu.

Fiind avertizate de către sora lui Vasu că am putea fi în pericol, noi totuși am mers în cartierul musulman. Acolo este cea mai mare piață de foarfece și cadîr (un fel de material). Toți fac ceva, toți forfotesc. Cine prăjește dulciuri, cine ascute foarfece, cine coasă haine.

După ce Vasu și-a amintit istorii din istoria orașului despre ciocnirile dintre hindi și musulmani, a mers la un medic de homeopatie. Tratamentul hoemopatic se axează pe prevenirea bolii și pe terapie pas cu pas, în care înghiți zilnic niște pastile dulci, peste care medicul presoară niște picături de licoare (în dependență de boala pe care o ai). Împreună cu Daksha am fost pe cîteva minute în Templul Hanuman din Meerut.

Fiind tentată de Vasu am mîncat îmreună niște Bhel Puri.După ce am vent de la piață au urmat lungi discuții cu tatăl lui Vasu. Era foarte hazliu, deoarece tatăl lui Vasu nu prea înțelegea că un baiat și o fată pot trăi împreună fără a fi căsătoriți.

Am dormit în sacii de dormit, iar Daksha tot mai era lipită cu mobilul de ureche discutînd cu logodnicul său. Daksha se casatoreste in martie, si sper sa joc la nunta ei.