Miros de fecalii si urina, sobolanii aleargă pe calea ferată, eu mă întreb cîti din ei timp de un an îsi sfîrsesc zilele fiind măcelăriti de rotile trenurilor. Gara de tren din Delhi, locul unde nu îmi place să revin, dar trebuie. În general gările de tren în India sunt un cosmar pentru cei cu inima slabă.
Poorva ExpressTrenul Poorva Express din New Delhi pînă în Howrah (ultima statie din Calcutta(sau Kolkata)) pleaca la 16.20 din Delhi. Spre mirarea mea a plecat la timp. Distanta este 1530 km.
În ”copartimentul” meu sunt: 4 bărbati (3 indieni si un străin) si o familie (tata, mama si Anisha de 2 ani). Ca deobicei mai multe persoane decît locuri destinate acestor persoane, dar acest lucru este mai mult o ”obisnuintă” decît o ”exceptie”.
Cu Anisha m-am împrietenit din prima, a sărit la mine în brate si tot mai jucat cu ea tot drumul. Am realizat ca vreau un copil, de dorit fată, de dorit indian-mixture, de dorit tot atît de drăgut ca Anisha. La fel am realizat că acest lucru va cauza ”atac de cord” mamei, care tot insistă că vrea nepoti ”albi”. În ultimă instant pot adopta un copil de stradă, dar cu toată birocratia indiană, cred ca va dura decenii.
Trenul a întîrziat cu 6 ore, respectiv, Calcutta m-a întimpinat peste 30 de ore după ce am pornit din Delhi. În Calcutta am venit eu si rapănul meu. Pe aproape 45 grade căldură în tren, fară aer conditionat, doar cu ferestrele deschise si niste ventilatoare vechi, fără dus, dar în schimb cu procesul de transpiratie non-stop, mă simteam lipicioasă, murdară si foarte foarte dezgustătoare, si tot la ce îmi zbura gîndul era un dus rece.
Prima zi si noapte bengală
Am urcat în ”yellow cab” (am observant că în Calcutta lipsesc auto-rikshaw), am redus pretul la jumate din cît mi-a cerut taxistul, si am plecat spre Sudder street, unde este ”backpacker area”, si unde poti găsi cazare relativ ieftină. Mi-am aruncat oasele si mi-am spălat murdăria în ”Continental guest house” cu 250RS/ zi (4.3 euro).
În Calcutta în această perioadă toti transpiră încontinuu. Este cald si umiditatea este foarte ridicată, dar nu-mi pasă, pentru că în lumina noptii m-am îndrăgostit de ea, de Calcutta. Din taxi, noaptea, Calcutta m-a cucerit. Iar azi, la lumina zilei am descoperit-o si mai fascinantă.
In Calcutta le bate inima la 13 milioane de locuitori, plus bătăile de inimă a fluxului de turisti. Aceasta este capitala statului West Bengal, care este cel mai dens populat stat al Indiei. Bengal, în special Calcutta, se consideră centrul cultural al Indiei, bastina lui
Rabindranath Tagore (care a fost nascut in aceeasi zi ca si mine), laureat al premiului Nobel pentru Literatură,
Swami Vivekananda, care a introdus în Hinduism idea progresului materialistic din West, si
Paramahansa Yogananda, cel care a răspîndit în West conceptul si cunostintele sale în Kriya Yoga.
Numele orasului derivă din cuvîntul ”Kalikshetra” (tradus din hindi înseamnă ”pămîntul zeitei Kali din panteonul Indus”).
Kali temple, Durga Puja (rugăciuni către zeita Kali) sunt specificul acestui oras, care în acelasi timp din 1960 fără întrerupere este guvernat (inclusiv tot statul West Bengal este guvernat) de Partidul Comunist. Mi-am amintit de casă cînd am aflat acest mic detaliu.
Arhitectură europeană, case în cîteva etaje, străzi largi, poduri, lumini, panouri de publicitate, masini luxoase, curatenie (relativă, adică orasul este mai curat decît alte orase din India) m-a făcut să simt un aer pronuntat european. Se vede că la contructia orasului britanicii au pus o mina bună de ajutor.
Privelistele din oras, pot fi cu usurintă atribuite unui oras din Europa, doar că este populat dens de indusi, pe stradă poti vedea rikshaw, care te cară într-un carucior înalt alergînd printre tramvaiurile rosii, autobusele albastre, taxiurile galbene si alte masini colorate. Este o mixtură plăcută la gust dintre Europa si India.
Kalu
Am pornit din Sudder street spre Park Street Metro Station cu Kalu (din hindi, însemnînd ”Negru”). Kalu a fost cel care noapte m-a ajutat să găsesc o camera în această zonă, si dimineata mi-a arătat un loc bun unde pot bea ceai.
Kalu trăieste afară cu rikshaw lui. El aleargă prin Calcutta cu căruciorul lui, cărînd oameni si alte greutăti în spinare. Dimineata a propus să mă care pînă la metro. Într-o hindi stîlcită încercam să-i explic că nu vreau să merg cu el, deoarece nu încurajez exploatarea umană. Dar el m-a convins că îî place ceea ce face, si că nu este deloc greu ... si că este din cea mai joasă castă ... si alt lucru nu poate avea ... si că asta este soarta lui ... si altfel nu-si poate cîstiga banii pentru mîncare... Prea multe argumente. I-am plătit dublu, din jale, dar mi-am promis că nu mai merg niciodată în viată cu ”hand pulling rikshaw”, că mă simt ca un pui de burjui alb, care vine în India si profită de suferinta oamenilor. Kalu, a cerut să-mi strîngă mîna la sfîrsit, părea bucuros si fericit, cît de putin le trebuie acestor oameni ca ”Kalu” să se simtă fericiti. Eu iarăsi m-am simtit vinovată, că sunt mai norocoasă în viată decît multi altii din India, dar poate nu sunt la fel de fericită.
Shin
Din Park street Metro, o stradă frumoasă cu cladiri rosii sau galbene, cu miros vechi European, am mers spre Kalighat, care este în Calcutta de Sud. Acolo stă Shin Hui, o prietenă din Taiwan, cu care am făcut cunostintă în Dharamsala în aprilie. Shin trăieste în Calcutta de vreo 9 ani, timp în care a făcut voluntariat pentru
”Home for Dying” a Măicii Teresa (locul unde sunt adusi oameni de stradă în stare gravă sau pe cale de moarte si sunt îngrijiti pînă îsi revin sau pînă mor), a învătat bengola si a făcut masterat în literatura indiană. Am împrumutat bicecleta ei si am pornit să cuceresc traficul din Calcutta.
Bicicleta La început cam mi-au tremurat pedalele la fiecare claxonat . Ceea ce noi ne închipuim haos în traffic, nu este nici pe aproape de cel care este în realitate India. Aici reguli practic nu există, iar traficul poate fi oprit poate doar de o vacă care traversează drumul unde vrea ea. Am supravietuit. Multi mă claxonau doar pentru că sunt alba si merg cu bicileta, si culmea!!! încă mai reuseau din mers să strige ”Hellou madame, how are you?”.
Am mers spre Ramakrishna Mission, Institute of Culture, care aproape pe gratis (taxa: maxim 200Rs – mai putin de 4 euro pe lună pentru 2 ore de lectii în fiecare zi de lucru) oferă cursuri de limbi străine, în total 16 limbi cred că. M-am interesat despre cursurile de ”sanskrită”. Admiterea începe din iunie, cursurile din iulie si durează 3 ani. Mi-am făcut un plan de alternativă pentru 3 ani, mi-am imaginat cum trăiesc în Calcutta si în fiecare zi merg la lectiile de Sanskrită si în timpul liber fac voluntariat pentru Casele Măicii Teresa, mi-am sters saliva, mi-am rolat buza înapoi, si am mers mai departe.
Am vizitat Birla temple. Dedicat lui Krishna si Radha (consoarta lui). Templul seamană foarte mult cu templele din Khujarao, vizitate în ianuarie. Acelasi stil, doar că mai putine decoratii sculptate în exteriorul templului. După 10 minute m-am plictisit si am mers aiurea dînd din pedale prin Calcutta. Am trecut multe cartiere luxoase, case încercuite de security, cu gradini vezi în interior, de măsura unor parcuri. Am trecut Universitatea Calcutta, Science Department, am savurat fiecare clipă si îmi venea că cînd de fericire, doar că nu-mi venea nici un cîntec în minte.
Biserica
Calcutta este plină în biserici pe tot gustul: catolice, anglicane si culmea - ortodoxe. Peste drum de Kalighat Metro Station este Biserica Greco-Ordodoxă, care se numeste ”Schimbarea la fată a Domnului”. Am intrat, si m-a uimit mixtura dintre Ortodoxism, Catolicism si Hinduism. Icoanele de pe pereti sunt în still orthodox, ca la noi în biserici, si înăutru ard lumnări. Biserica are peretii albi, are scaune destinate pentru femei si barbati, are orgă, si camerută pentru spovedanie – în stil catholic, iar icoana de la altar avea floricele împrejur, si lumea se descaltă la intrare – în stil hindu. Cred că numai în India poti vedea asa ceva.
Autobusul
Am luat autobusul din Kaligath pînă la metro. Da, asta este capital culturală. În autobus nu era muzică din filmele Bollywod, da era un fel de jazz indian, foarte plăcut la auz. Autobusul părea asa de underground, cam ca cel care este în localul ”Avtobus ” din Chisinău. Este seara. Luminile de afară joacă frumos pe oglinzile din interiorul autobusului, niste pasageri citesc ziare, iar eu sunt multumită de prima zi în Calcutta.
PS: Panouri de publicitate în metro ”Help line for depressed and suicidal”, iar eu mi-am spus "Bine ai venit in orasul indian al artistilor si poetilor".
Mai jos citeva privelisti facute ieri prin oras.
More to come :)
Lumea este informata in Darjeeling
Biserica catolica "Sf. Andrei"
Armata indiana in strada
Ghokas vor independenta
Clock tower (la fiecare cinta un cintec si bate clopotele)
Manastirea Ghoom
Trenul jucarica 
