28 decembrie 2008

Eu, Timpul, Hitler si "Lacrimossa" lui Mozart



Singura si Relaxata.
La nebunie imi place sa umblu aiurea singura prin muzee, galerii, temple, biserici, moschei, cimitire atit in Moldova cit si in alte tari.
Atit de mult imi plac aceste locuri, incit pot sa petrec si o zi intreaga hoinarind pe acolo. Pot sa ma pierd si sa uit de timp.
Ultima data, in Praga in Galereea Nationala, am pierdut notiunea de timp, si aproape 5 ore mi-au parut citeva minute. Nu-mi venea sa cred, am plecat pentru ca trebuia, si nu pentru ca-mi doream.
Mi-am promis ca ma voi intoarce sa savurez pina la capat lucrarile lui Kupka.
Acest pictor ceh m-a impresionat atit de mult. In primul rid, lucrarile lui imi taie respiratie, ma arunca in orgasme si fiori, iar in al 2-lea rid, pentru faptul ca a facut parte dintr-un grup de artisti surealisti "Abstraction Creation", pe cind eu cind eram mai mica imi doream sa fac parte dint-run grup de artisti sau sa am un spatiu unde pot picta, care s-ar numi "Creation Destination". Un cuvint asemenator, si ideea pare sa fie similara, dar ideile sunt in aer si uneori sunt prinse de oameni ai diferitor timpuri si spatii. Pe Kupka oricum il admir, si il simt ca pe un prieten de creatie.

Iarna trecuta cind ningea, ma duceam la cimitirul armenesc. De ce? Pentru ca la cimitir, cind ninge si este frig, putini merg in vizita, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, cind toti sunt cuprinsi de shoping-mania, si cimitirile ramin pustii. Atunci, zapada in cimitire este neatinsa, si doar eu pot lasa urme. Pasesc de parca prima data ar calca picior de om pe acolo. Imi place senzatia de a fi prima, unde nimeni nu a mai fost si nu a patruns, dar in acelasi timp nu vreau sa stric fumusetea. Incerc sa nu calc haotic, dar sa desenez pe zapada, mergind in diferite directii, facind cercuri, romburi, hexagoane.
Imi place sa citesc pe cavouri numele celor ce se odihnesc, calculez citi ani au avut cind au murit, si ma gindesc la viata mea, si daca as fi pregatita sa plec acum.

Timpul. Timpul. Timpul.
Ceasurile. Tic-tac obositor. Aceste mecanisme oribile care tin cont de scurgerea timpului. Urasc alarmele si ceasurile. Insa auzind cum trece timpul, auzind incontinu acest "tic-tac" ce vesteste moartea unei alte secunde din viata ta, te poate determina la actiune.

In video de mai sus am incercat sa filmez, o parte mica (nici 3%) din intreaga galerie, care prin mesajul sau, m-a pus pe ginduri si mi-a adus aminte ca timpul se scurge, si eu ma scurg incet si odata cu el. Si Hitler s-a scurs. A fost mic, a crescut mare si apoi a murit, ceea ce s-a intimplat si cu Mozart si se va intimpla si cu mine si cu tine. Incerc sa traiesc si sa las o urma in acest timp!