Fără pete colorate şi ochelari

Campania electorală m-a epuizat. Sunt bucuroasă că a luat sfîrşit.

Azi ochii mei s-au bucurat pe strazi, deoarece pe panouri au lipsit pete roşii, verzi, albastre, galbene şi mai ales ochelari.

Lumea e apatică, indiferentă, uneori agresivă. M-am molipsit şi eu...

În urma organizarii acestor evenimente - nu aş vota nici un partid, dar în poziţia în care sunt, conştiinţa m-ar ucide. Aşa că azi voi alege mai puţin răul şi cu un entuziasm moderat am să urmăresc ştirile şi am să aştept rezultatele.

"Middle of may" and "Bullet and Butterflies"

Its middle of May. Some people associate this period of time with the end of spring, blooming trees, school exams, upcoming summer holidays, and other personal memories attached to this period. But...there is just one more association which comes into my mind and its directly related to the "middle of May" - and that is "Cronograf".

Already 5 "middle of Mays" from my life where dedicated to this event.
Unfortunately, due to the "political stability" from Moldova, the 8th edition will be postponed. Its planned to held it in October, and hopefully it will take place then.

In order to keep alive the tradition of watching documentaries during this time of the year, i looked up myself for documentaries and short movies to feed my personal needs and soul requirements for this "middle of may".

There is one documentary which i saw quite a long time ago. I also recommended to Sushmit (the author) to apply for Cronograf, not sure about the results, but anyway the movie worth watching.

Small intro:

While i was blocked in Delhi for 2 months, i got the chance to meet extraordinary people and spend some really nice time with them. Vasu and her bunch of friends were involved in various volunteering and social activities. One day, i went with them to Jamghat and there i meet about 15 Delhi street children. All so cute, joyful and nice. We played some games together, draw some paintings and tried to talk, although my Hindi was really bad, and we mostly laugh.

This movie is about Rajiv, a handicapped street child from Jamghat and his cityscape of Delhi to the serene hills of Himachal Pradesh along with a biking enthusiast.

Enjoy Bullet and Butterflies
Director: Sushmit Ghosh
Genre: Documentary

View this movie at cultureunplugged.com

Imi las aripile sa creasca

Incerc sa ma simt. Incer sa-mi imaginez cum arat fara acesta haina din piele impletita cu singe, cusuta cu par si decorata cu unghii roase.

Incerc sa ma studiez. Sa inteleg de ce culoare sunt cind sunt goala ... fara trup.

Incerc sa-i simt pe altii. Incerc sa-i vad pe altii fara trup. Imi este greu. Sunt oarba.
Pe unii ii simt atit de aproape, atit de intens si atit de constant.
Pe unele persoane pot sa le simt aproape chiar daca nu le cunosc sau le cunosc putin, pe altii insa ... ii simt departe cu toate ca ne cunoastem de mai mult timp.

Eu cred in energie.
Iar extazul spiritual savurat in timpul contopirii energiilor, cred ca ar putea fi "dragostea".
Iar cind energiile se atrag, numesc asta "chemistry/instinct/pasiune".
Totul este atit de simplu. Este sau nu este. Atit. Putzin - nu exista.

Uneori ma simt plina, uneori secata. Uneori simt ca o primesc de la cineva, uneori o dau intens pentru ca simt ca merita. Imi place sa ma joc cu ea, si imi place la nebunie cum se joaca ea in mine. O simt cum curge. Cum ma cuprinde, cum ma ridica si cum ma coboara.
Ea imi da aripi, iar eu din prostia mea si din greselele mele constante involuntare mi le tai.

M-am hotarit, imi las aripile sa creasca! O primesc!

Pauza Muzicala

Acum ascult Terry Riley "In C" .

Secundele se scurg in eternitate la fel de repede precum sunetele se dizolva in vibratii. Secundele si sunetele. Timpul si notele muzicale. Eternitatea si Respiratia Eternitatii.
Fiecare din noi este un sunet. O nota muzicala.
La fel, fiecare dintre noi are un cintec al vietii, si fiecare din noi este compozitorul si direjorul principal al melodiei sale. La moment imi compun partea a II-a din opera vietii mele. Aceasta se numeste "Maturitatea". Greu capitol ... nu ma pot concentra sa-l incep odata.
Sunetele zilelor de lucru ma obosesc.
Sunetele zilelor de odihna imi dau puteri noi si ma ajuta sa-mi cint melodia pe tot parcursul saptaminii ce vine. In acest week-end mi-am incarcat bateriile cu foaarte multe sunete/melodii/piese/energie.

Part I. Simbata. Vadul lui Woodstock

Rezultate: Gitul il misc greu. Toti muschii imi tremura. Vocea la fel tremura...a ragushit.
13 ore de somn dupa eveniment.

Impresii: Dintre toti invitatii, as dori sa mentionez si sa multumesc toti autorii sunetelor care au fost gasiti vinovati pentru toate consecintele mentionate mai sus.
Deci la categoria "Vinovatii principali ca mi-am pierdut vocea" au fost: ...da da da dam ... 2 cistigatori: Truda & Corbus Albus. Cred ca am rupt ceea cea mai ramas din vocea mea la acel moment in timpul piesei "Masini unelte".

Urmeaza "Vinovatii care mi-au obosit muschii". Aceasta categorie a fost impartita la fel de mai multe trupe, insa un impact major au avut-o cei de la: Tepes si Doll.
Pentru faptul ca gitul meu cu greu se mai tine "in picioare" sunt vinovati TOTI.

Mi-a placut mult festivalul. Muzica buna, insa din pacate oameni putini.
Posibile cauze: octombrie, temperaturi joase, ziua vinului, vadului lui voda, lispa iubitorilor de rock in Moldova, apatia populatiei/tinerilor ... nu mai conteaza, principalul ca atmosfera a fost extraordinar de rupatoare si eu personal m-am rupt cum nu am mai facut-o foarte demult.

Part II . Duminica. Lansarea revistei cu spirit si constiinta (imi place fraza) Munchhausen.

Rezultate: Gitul nu-l mai pot misca deloc. Tremur toata de parca as fi in agonie. Sincer ... mii greata, greu imi structurez gindurile. Durerea din spate imi striga sa ma culc, insa eu stau asezata pe scaun in fata comp-ului si scriu pe blog. Vocea a revenit un pic. Azi pina la concert nu am vorbit deloc. Acum insa deja ma dor si glandele. Offf, batrinete haine grele.

Impresii: Wau. Bravo. Se poate.
Rock concert in Leo Grand? Hmm, parce incredibil, dar spre marea mea mirare a fost chiar foarte bine. Spatiu enoght. Idea buna: 2 sali. Una in care se dansa si alta chill out. Puteai sa stai pe jos si sa te relaxezi pe covorasul moale din sala de receptie. Chelnerii atit de amabili stringeau tot, aveau grija sa mentina curatenie. Imi dau seama cit de speriati au fost cind li s-a comunicat ca foarte multi tineri vor lua in asalt Leo Grand.
Revista - merita a fi citita. Concertul - a depasit asteptarile mele.

Vinovatii "impotentii" gitului meu: Snails, Stereodoping si Alternosfera.
Vinovatii senzatiei de greata: Vitanta si Parliament.

Moldova are nevoie de mai multe evenimente/fenomene/activitati, care sa cultive tinerilor o alta perspectiva si viziune asupra intregului concept "cultura" cu toate componentele sale: muzica, literatura, arta. Oare Munchhauzen, va reusi? Acesta este doar inceputul :)

Deja aud sunele zilei de lucru. Alarma va suna in patru ore. Inca cinci zile voi mai auzi aceasta groaznica melodie. Asadar, in premiera, part II- "Maturitatea": do, mi sol, la, do, mi sol, la. Fiecare din noi e un sunet. Fiecare din noi e o nota muzicala. Oare suntem numai 7?

Noapte Buna.

Paralele Paralele

Serge Gainsbourg cinta ... ador Marilou Reggae.
Nu am TV. Ferice de psihicul meu.
Uneori, din plictiseala ... incerc sa ma informez. Mai citesc stiri pe net, urmaresc bloguri, iar in urechi imi suna Serge Gainsbourg, Francoise Hardy, Brigitte Bardot, Jane Birkin ... ehhh, si asa ma razbate o indiferenta fata de toate razboaiele, certurile, ciondanelile, PL-urile, PLDM-urile, guvernele, conducerile, boicotarile, protestele, atacurile, initiativile, reactiile, caravanele, armatele, conflictele, frontierele, limbile, istoriile ... hmm, aceasta idee de haos, incertitudine, mizerie si BEZPREDEL (nu pot sa gasesc cuvint potrivit in romana) s-ar reflecta reusit intr-un tablou sau piesa de teatru.

M-am schimbat. Poate inainte eram altfel...mai naiva. Credeam intr-un viitor luminos in Moldova. Acum am crescut mai mare si declar sincer: imi este indifirent de toate evenimentele de pe arena circului politic, care, cu un succes foarte mare ar putea fi plasate si pe youporn, eogli, etc. Sincer, ma simt intr-un fel...?... vinovata... ca am aceasta atitudine de paralelelism si indiferenta fata de tot ce se intimpla la conducerea tarii, insa la moment, nu am alta optiune.

Gata, am obosit de politica, politica, politica. Teribil ma doare capul doar la auzul acestui cuvint.

Iata ca am ajuns si la Stina Nordenstam.
This is no final solution
No this is just for today

Tare nice cintec "Parliament Square"

Beau un ceai, fumez o tigara si ma apuc de pictat ceva abstract, haotic. Cel putin ma mai stimuleaza la ceva toata mizeria din Teatrul Comico-Dramatic "Clasa politica din RM" cu cei mai straluciti actori ai sai.

* Imagine: Evolutionism perspectiva politica



OK...ok...mai sunt si rare exceptii: unii se mai transforma in magari, boi, si alte animale domestice sau salbatice...putini mai ramin OAMENI.

PS: Bafta celor care mai doresc sa schimbe ceva. Moral mai sunt inca alaturi ... fizic ... am obosit (trebuie sa dorm mau mult) :)

Încerc

Recent, în timpul unor momente de plictiseală faţă de tot ce este pur social şi "monden" m-am delectat cu o lectură pe net.

Sinceră să fiu, încă nu am citit întreaga carte. Acest lucru nu este din cauză că textul este în limba rusă, dar pentru că aproape fiecare gînd expus este atît de puternic şi plin de sens, încît eu - ca simplu om de rînd, cu o mentalitate "приземлённая", am nevoie de mult mai mult timp să înţeleg şi să pătrund în ceea ce vrea să spună autoarea.

Mi-a plăcut foarte mult exemplul despre renunţarea la proprietate (отказ от собственности).

Pe scurt tradus în romană textul sună aşa:
" Un discipol a lăsat toate lucrurile, toată proprietatea sa, însă cu toate acestea, profesorul lui mai continua să-i reproşeze că el le mai posedă. Ul alt discipol, a rămas înconjurat de lucruri, dar nu i s-a reproşat nimic."

Concluzia mi-a plăcut foarte mult:

"Sentimentul de proprietate nu este măsurat de lucrurile ce sunt în posesia ta, dar de gândurile tale ce posedă acele lucruri. Puteţi avea lucruri dar să nu fiţi proprietarul acestora".

Uneori obosesc singură de la gîndurile şi dorinţele mele, care mă ataşează puternic faţă de anumite lucruri. De multe ori eşuez despirată ... cazînd pradă propriilor fantezii şi iluzii.

Încerc să mă detaşez. Încerc să înţeleg că lucrurile nu au nici o valoare, încerc să nu le mai fiu proprietară. Încerc să-mi eliberez toate lucrurile, pentru ca într-un final, eu să fiu cea eliberată cu toate că le voi avea.

Gînduri răzlete în ajunul nopţii

E noapte iarăşi.

Curând va veni momentul când în mintea mea, în gîndurile mele, în fiecare celulă din creerul meu leneş va pătrunde frica.


Deja dorm cu lumina aprinsă.

Noapte trecută am stins-o doar spre dimineaţă, pe la vreo opt când m-am trizit, am mers la baie, am stins lumina, şi în speranţa că mă voi pierde iarăşi în vise, m-am culcat sa adorm din nou.

Uneori să scap de frică mă ajută muzica. Îmi fac un playlist cu durata de vreo opt, zece ore şi mă ghibuiesc singură în patul meu rece şi mic.

Privesc peste geam, se observă doar luminile slabe din apartamentele din casa de vis a vis. De obicei, pot sa număr cîte lumini sunt aprinse la o anumită oră de noapte.

Cînd mă culc, am tendinţa să mă uit peste geam, să văd dacă cineva mai este treaz în casa de alături. Mă gîndesc oare ce mai face lumea la aşa ore de dimineaţă, pe la patru sau pe la cinci. Oare încă nu s-au culcat, sau deja sau trezit să meargă la lucru. Uneori, cînd deja mă obosesc şi mă gândesc că ar fi o idee bună să merg la culcare, ceilalţi...din casa de alături, deja fac toaleta de dimineaţa şi se pregătesc de o nouă zi. Eu însă, mă pregătesc de o nouă noapte.

Sunt în pat, mâinele sunt strînse în pumn, sau sunt pe piept. Mă simt mai bine cînd mă strîng mai compact. Unii numesc aceasta poză, poza copilului din uter. Cînd ne este frică avem tendinţa de a dormi în aşa poză involuntar. Cred că este vreo moştenire genetică, aşa ne simţim în siguranţă, mai înăuntru, departe de orice pericol extern.

Nu pot închide ochii, adică pot, dar nu pot să stau mult cu ei închişi. Îi deschid în continuu, deja am un ritm stabilit. Îi deschid, şi mă asigur dacă nu mai este nimeni în cameră, că sunt singură.

Uneori simt prezenţe străine, ca şi cum cineva m-ar urmări. Privesc peste geam. Perdelele lipsesc, încă nu le-am pus de cînd am făcut reparaţie. În cameră este lumina aprinsă, aşa că nu pot vedea ce se întîmplă afară. Observ numai o creangă de viţă-de-vie uscată, care la bătaia vântului işi joacă frunzele, făcîndu-le să tremure, precum tremur şi eu toată.

Tremur înăuntru, discomfort, nesiguranţă, frică. Inchid ochii, întuneric. Deschid ochii şi privesc iarăşi la fereastră. Florile lipsesc de pe pervaz, în schimb este plin cu jucărele, dăruite de mama. Sunt două calendare cu file, ambele fiind cu mult în trecut. Nişte decoraţii de crăciun cu toate că suntem deja in toamna, şi doi Dumnezei aduşi din India, Ganesh şi Lakshmi. Lîngă raperul negru, bine, aş putea fi spus şi de culoare, dar este doar o jucărică care cîntă, sta icoana sfinţită a Măicii Domnului, la fel cadou de la mama.

Examinez fiecare obiect, încerc să-mi obosesc privirea. Treptat, ochii se fac din ce în ce mai grei. Însă deschizîndu-i iarăşi văd nişte umbre pe pereţii de culoare ros. Umbre, cărora imaginaţia mea bolnavă le găseşte nişte forme, ca mai apoi să-i fie frică de ele. Mă întorc pe altă parte. Cînd eram mică, înainte de somn spuneam întotdeauna rugăciunea Tatăl Nostru. Au trecut deja ani buni de cînd am pierdut acest obicei.

În schimb încerc să visez ca să adorm în vise. Totul în jur e verde, e linişte, mă legăn într-un scrînciob, sunt îmbrăcată în alb, şi văd marea. Nu departe, este o casă. Este pustie, nu e nimic în ea, nici mobilă, nici măcar un pat, nimic.
E frumoasă şi pustie, numai perdelele de culoare albă se mişcă în ritmuri tantra.
Mă concetrez în mişcarea lor în adierea brizei. Simt aerul curat, totul e curat, e alb şi verde.

Adorm, adorm.

Pentru a scapa de frică imi creez singură această privelişte.
Eu sunt Dumnezeul ei. Eu am creiat iarba moale pe care calc sa ajung la scrînciob, eu am creat vîntul cald ce îmi răsfaţă pielea şi îmi încurcă părul, eu am creat marea ce în departare sclipeşte reflencînd norii, care tot eu i-am creat.
Eu sunt Dumnezeul visului meu. Dumnezeu poate alunga frica, şi dacă eu sunt Dumnezeu în vis, atunci cel puţin acolo o alung. Mă pierd în propria creaţie. Mă dau în leagăn. Totul e atât de calm, cald şi placut. Am scapat de orice sentiment ce îmi zgîrea sufletul.

Adorm. Dorm.

Cu fiecare început de zi, mai bine zis de amiază, îmi propun să schimb ceva în viaţa mea plină de plictiseală. Însă eşuez. Totul se repetă. Aceleaşi activităţi. Aceiaşi oameni. Aceaşi mîncare. Aceleaşi ţigări, haine, şi aceleaşi dorinţe.
Dorinţe ce nu se schimbă. Chiar şi ele deja au devenit plictisitoare. Nu îmi găsesc rostul. Sunt inutilă. Îmi pierd existenţa între patru pereţi.

Mă gîndesc. Fac planuri. Însă puţin acţonez. Aştept inspiraţia. Însă ea vizitează pe alţii şi intra rar pe la mine.

Reflectez asupra vieţii, învii amintirile, le trăiesc din nou.

Mă gîndesc unde am greşit, analizez dacă am adus bucurie, am inspirat speranţă, am pus pe gînduri, sau am motivat alţii să-şi găseacă fericirea şi s-o trăiască.

Îmi aduc aminte cine sau ce m-a facut fericită pe mine...adorm.

Insomnia generator de blog

Anume insomniile sunt generatorii mai multor activităţi întreprinse de mine.

Eu nu stiu cum se numeşte această fobie, probabil ar trebui să mă interesez la vreun medic, sau cel puţin să caut pe google: "frica de a dormi noapte".

Nu cred că este frică de întuneric, deşi nu se exlude nici această variantă.
Oricum, nu dorm şi gata ... pot dormi doar când răsare soarele ... iar acest gând mă intrigă şi mai mult, şi îmi aduce o adiere de asemănare cu obiceiurile vampirilor care au frică de razele soarelui, şi se ascund pe undeva prin sicrie.
Însă, cu toate că există această asemănare, dimpotrivă, eu când văd răsăritul soarelui adorm cu uşurare, şi nu întreprind nici o tentativă de a mă ascunde prin diverse locuri întunecoase.

Anume motivul ... - insomniei - a generat dorinţa mea de a încerca să gestionez acest blog.

Aşa că atâta timp cât nu-mi voi găsi o altă ocupaţie mai "decentă" în timpul nopţii, mă voi tortura stând cu ochii "atârnaţi" de ecranul calculatorului şi scriind toate prostiile ce-mi trec prin acest cap, care greu se lasă pe umeri generând o durere musculară pe toată lungimea coloanei vertebrale.