First time skydiving

The feelings i experienced this Sunday made me speechless.
So i have nothing to say.

If you want, just take a look.

Sa was dee

Sa was dee!!! (Salut in Thai)

Mission completed! Am ajuns cu bine la destinatia finala.

Sunt in Chaingmai, si pina pe 24 mai voi participa la evenimentul “Youth initiative: connecting youth moovements”, care este o initiativa a World Movement for Democracy.

Sunt numai 18 participanti care sunt din urmatoarele tari: Belarus, Burma, Cuba, Cehia, Egipt, Kenya, Thailanda, Zimbabwe, Venesuela si eu sunt bucuroasa sa reprezint Moldova.

Toti sunt activisti in domeniul drepturilor omului, in mare parte fiind blogeri sau jurnalisti civici.

Timp de 3 zile vom incerca sa stabilim cu ce obstacole se confrunta miscarile de tineri si vom invata unii de la altii cum sa facem asa, incit organizatia sau miscarea din care facem parte sa aiba puterea de a mobiliza cit mai multa lume pentru a ridica nivelul de constientizare a populatiei asupra problemelor tinerilor si a drepturilor omului.

Acum deja este noapte. Prima noapte in Chaing mai ( a se pronunta Shangmai) este linistita.

Stau pe terasa de la balconul camerei mele, beau un ceai si ascult broastele ce cinta zgomotos de la primul etaj.

Cu toate ca se apropie perioada moonson, inca nu ploua, insa aerul este greu si indadusitor.

La iesirea din aeroport am avut senzatia ca intru intr-o sauna. Era atit de sufocant, incit cu greu mai puteam respira.

Chaing mai este curat. Aceasta a fost prima mea impresie. Avind in spate o mica experienta de calatorie pe meleagurile asiei, acest lucru mi sa parut ciudat. La fel, lipses mirosurile ciudate, care deobicei predomina in aceasta parte a lumii.

La fel ca si in India, transportul local practic lipseste la putere fiind rickshaw (care aici se numeste tuk-tuk) si niste taxiuri, care mai mult semana cu "canareicele" noastre care te duc direct la sectia de politie, doar ca sunt de culoare rosie.

Dupa cina, am mers intregul grupul pina la Night Bazat. Da, asa si se numeste Piata lor Centrala, unde poti gasi orice: de la suvenire la legume si haine. Se numeste anume asa, fiindca chiar este Night, adica piata se deschide la 4 pm si lucreaza pina la 3am. Oras de noapte as spune, desi nu este chiar atit de zgomotos.

Desigur ca dupa 13 ore de zbor, eram un pic obosita, si trebuia sa ma recuperez cumva. Foarte repede a fost identiicata si solutia. In Night Bazar este o stradela plina cu localuri unde se face massage, a nu se confunda cu stradela felinarelor Rosii din Amsterdam. Vazind ca pretul pentru o ora de Thai Massage este doar 200 de batt (1 euro 43 batt) am decis ca corpul meu nu ar fi impotriva sa se relaxeze un pic. La fel au hotarit si corpurile lui John din Cuba si Ahmed si Ahmad din Egipt. Astfel, noi in 4 am mers si am savurat din plin fiecare atingere.

Sincer ma simt mai bine, tehnica folosita de ei nu pot s-o explic, trebuie de aratat :)

Acum, cind toti mustii corpului s-au relaxat, merg sa ma odihnesc si sa prind la puteri pentru discutiile de maine.

Welcome to Thailand

Fructe exotice: chestia rosie cu ace si umplutura alba se numeste "rambutan", fructul care seamana cu kiwi, dar este alb se numeste "dragon fruit", celalat fruct rosu se numeste "shampou". Gustos...mmm



Some thai colors, violet si roz predomina :)

"Middle of may" and "Bullet and Butterflies"

Its middle of May. Some people associate this period of time with the end of spring, blooming trees, school exams, upcoming summer holidays, and other personal memories attached to this period. But...there is just one more association which comes into my mind and its directly related to the "middle of May" - and that is "Cronograf".

Already 5 "middle of Mays" from my life where dedicated to this event.
Unfortunately, due to the "political stability" from Moldova, the 8th edition will be postponed. Its planned to held it in October, and hopefully it will take place then.

In order to keep alive the tradition of watching documentaries during this time of the year, i looked up myself for documentaries and short movies to feed my personal needs and soul requirements for this "middle of may".

There is one documentary which i saw quite a long time ago. I also recommended to Sushmit (the author) to apply for Cronograf, not sure about the results, but anyway the movie worth watching.

Small intro:

While i was blocked in Delhi for 2 months, i got the chance to meet extraordinary people and spend some really nice time with them. Vasu and her bunch of friends were involved in various volunteering and social activities. One day, i went with them to Jamghat and there i meet about 15 Delhi street children. All so cute, joyful and nice. We played some games together, draw some paintings and tried to talk, although my Hindi was really bad, and we mostly laugh.

This movie is about Rajiv, a handicapped street child from Jamghat and his cityscape of Delhi to the serene hills of Himachal Pradesh along with a biking enthusiast.

Enjoy Bullet and Butterflies
Director: Sushmit Ghosh
Genre: Documentary

View this movie at cultureunplugged.com

Just another positive vibration

Sunt fericita genetic :) Adica m-am nascut deja fericita!

Chiar si acum imi amintesc cum plingeam de fericire cind m-am nascut.(Pe aceasta cale tin sa multumes parintilor mei si tuturor crengilor din arborele meu geneologic). Nu era nici urma de frica, nici de durere, doar fericire ... fericirea ca sunt. Ma gindeam "Eu sunt!!! Iarasi aici!!!", si bufneam in plins de fericire :)


Fericirea asta dureaza deja de 25 de ani.

Ce sa ma fac cu ea? Nu, nu cu fericirea, ea s-a acomodat perfect la universul meu "pofighisto pozitivnii" - Ce sa ma fac cu virsta?

Cred ca ea trebuie pedepsita :)

Bad virsta, bad ... De ce te grabesti? Adica...de ce asa repede?
Eu doar am urcat in carusel cind aveam 8 ani...am facut 2 cercuri...si deja sunt 25. Fac life ... you have a very high speed, dar mie imi plac sporturile extreme, din cauza asta te iubesc atit de mult.

Ce se intimpla deobicei la 25 de ani?

Hmmm, cred ca in acest an:
- Tot mai des voi auzi intrebearea "Cind ai de gind sa te maturizezi?"
- Mi se vor ofili urechile de la intrebare "Ei...shi cind ai de gind sa te mariti?"
- Mi se vor adinci ridurile de pe frunte, si voi cumpara crema de fata "dupa 25" :)
- Imi voi schima buletinul de indentitate
- Voi fi cu 5 ani mai aproape de "temporarul 29" :)
- Voi avea iarasi 18 ani pentru persoane necunoscute :)
- Voi trai viata in continuare, pentru ca in fond, virsta nu exista :) and i am so happy about it...mai ales la 25 :)

Yuhuuuu, everything is just a positive vibration:

"A view from inside" sau ziua alegerilor pentru Transnistria

Azi am urmarit procesul electoral "inside" la sectiile de votare speciale.
Amintesc ca acestea au fost amplasate in dreapta Nistrului pentru cetatenii RM ce au visa de domiciliu in regiunea transnistreana.

De dimineata am pornit spre Sectiile speciale de votare nr. 40 si 41 din or. Varnita. Acolo urmau sa voteze alegatorii din: Bender (sectoarele Solnecinii si Nordic), Lipcani, Tiraspol, Caragas, Blijnii Hutor, Parcani, Suclea si Tirnauca. Cei mai harnici si responsabili sau dovedit a fi cetatenii RM din Bender si Tiraspol. Probabil din cauza ca sunt studenti din aceste orase care isi fac studiile la Chisinau, sunt licee cu predare in romana (unde se mai discuta pe diverse subiecte ce tine de RM) sau deoarece sunt cele mai numeroase localitati din regiune. Acestor sectii au fost distribuite 4000 de buletine, spre sfirsit au folosit aproximativ jumatate.

La sectiile din Varnita au participat cele mai multe persoane din regiune, dar acestea sau confruntat cu unele obstacole privind libertatea circulatiei. Autobusele din Tiraspo sau Beder erau oprite la postul din Varnita si verificate mai mult timp decit deobicei. LA fel, la iesire din localitatea Varnita, s-au format cozi de masini. Documentele erau verificate luung (probabil se verifica daca au aplicata in buletin stampila de vot).

Martori la acest "traffic" au fost si reprezentantii OSCE, care la fel monitorizau regiunea.

La iesirea di orasul Varnita



Postul central din Chisinau spre Tiraspol. 5 aprilie 2009.



Viitorul este al lor. (Elevii liceului din Bender, in fata sectiei de votare din Varnita)


Elevei liceului din Tiraspol ii pasa de viitorul ei



Primarul din Varnita ofera un interviu presei transistrene. "Pervii Respublikanskii" a fost prezent la evenimet.


Dupa aceasta am mers la sectia de votare din Hagimus, unde trebuiau sa voteze cetatenii RM domiciliati in partea de sud a orasului Bender. Pina la ora 15.00 votase doar 70 persoane, in schimb maicutele de la Manastirea Marta si Maria, si-au indeplinit datoria civica.

Maicutele la sectia de votare.


La sectia de votare din Hagimus, persoanele deobicei votau "in doi" :)


Am ajuns si la sectia de votare nr. 23 din Rascaieti, unde voteaza cetatenii RM din or. Dnestrovsc si Slobozia. In jurul orei 16.00 - sectia de votare era practic pustie. Aici "Urma speciala" era mult mai mica decit in alte sectii. Unii alegatori s-au simtit descriminati.





Aici a fost foarte boring. Cel mai mult mi-au placut observatorii. Acestea erau asezati intr-un rind de scaune si discutau activ intre ei. Parca erau niste pasarelele de pe firul de electricitate din publicitatea Orange.



Spre seara am ajuns si la Farladeni, atit bateriile mele, cin si a aparatului deja s-au asezat. Aici la ora 18.00 au votat numai 25 de persoane din regiunea transnistreana.


Au fost sesizate anumite incalcari, observatii. Raporul de monitorizare va fi disponibil curind aici


Merg sa dorm. Acum orice cosmar va fi un vis placut in comparatie cu urmatorii 4 ani cu comunistii la putere.


Ps: Poate totusi Moldova isi merita conducerea. Si daca eu nu merit, ce sa fac?
Unde plec acum?
*Poze realizate de Natalia Gligor. 5 aprilie 2009

Tu mergi azi la vot?

Au mai ramas 7 ore pina merg la vot. In sfirsit am decis pentru cine sa-mi dau votul. Greu mi-a mai fost...
Voi vota la ora 7 dimineata. Nu ... nu din cauza ca vreau sa fiu prima la urnele de vot sau ca sufar de insomnie, dar deoarece sunt observator national la sectiile de votare speciale pentru persoanele din stinga Nistrului. Va fi interesant sa vedem daca ajung cele 14500 buletine de vot pe care CEC le-a repartizat celor 10 sectii de votare, deschise pentru 223 580 alegatori din regiunea transnistreana. (Mai multe detalii aici)

Azi am facut o mica vizita de monitorizare sa vedem daca sectiile de votare sunt pregatite pentru "The DAY" :). Am fost la secttile de votare din satele: Cocieri, Molovata Noua si Dorotcaia.

Sumarul concluziilor:

- Sectia de votare nr. 4 din Cocieri nu era pregatita deloc. Era doar deridicatoare. Sala nu era amenajata. Un lucru mi-a parut straniu si dubios: presedintele sectiei de votare lipsea, il astepta doar un barbat. Acesta a vorbit cu mine in rusa. S-a prezentat ca reprezentant al CEC, insa afara il astepta o masina cu numere transnistrene, in care era o domnisoara. Strange ...

- Sectia de votare nr. 5 din Molovata Noua a fost cea mai pregatita. Listele electorale atirnau frumos pe fringhie ca rufele la uscat. Sectia era deja pazita de 2 politisti RM. Erau prezente 2 doamne din comisia electorala. Nice job :)

- Sectia de votare nr. 6 din Dorotcaia era in toiul pregatirelor. Presedintele sectiei de votare completa listele pentru 2 urne mobile. Sectia era in supravegherea a 2 politisti zimbitori. Deridicatoarele spalau toate geamurile casei de cultura (cica era Subotkic :)). Pentru cetatenii din stinga Nistrului aveau destinate doar 1000 de buletine. La aceasta sectie de votare isi vor exercita dreptul la vot toti cetatenii RM din raionul Grigoriopol.

Um mic fororeportaj realizat de mine in drum spre si la aceste 3 sectii de votare.

El merita un viitor mai bun! ( BAC-ul spre Molovata Noua)


"Bine a-ti venit in lumea Artei". Sectia de votare din Cocieri.







Bine a-ti venit in lumea "listelor la uscat". Sectia de votare Molovata Noua.





Bine a-ti venit in "Lumea Rosie" ( NB! nu fac referinta la palitra de culori a partidelor)







Nu uita, si Ea merita un Viitor mai Bun!


Mergi AZI la vot!

Poate impreuna reusim sa aducem parintele acestor copii din Molovata Noua plecati la munca in Moscova.

*Poze realizate de Gligor Natalia pe 4 aprilie 2009.

Gata la culcare. Maine ma asteapta o noua zi!

Am pierdut periutele si am gasit printesele

Straniu ...
In ultimul timp se intimpla ceva straniu in casa mea ... sau cu mine.
Azi am observat ca au disparut toate periutele mele cu care pictez.
Cui nafig ii trebuie periutele mele?
Hmm, in ultimul timp, mai multe persoane, atit cunoscute cit si necunoscute vin la mine "in opetie", dar cine are nevoie de periutele mele?
Foarte straniu. Incerc sa-mi pastrez cumpatul. Azi seara, dupa ce mi-am baut ceaiul, am inceput sa caut in toata casa periutele mele. Incercam sa-mi amintesc unde le-as putea pune. Le-am cautat. Am scotocit timp de 3 ore in fiecare colt al casei. Dar in zadar. Periutele mele au disparut. WTF? Things are getting a bit scary. Poate e timpul sa sfintesc casa?

Incer sa identific posibilele motive:
1. Eu am amnezie, dubla personalitate, whatever, etc;
2. Cuiva i-au placut periutele mele;
3. Cineva nu mai vrea eu sa stric canvasul si vopseaua;
4. Mai este cineva in casa inafara de mine;
...

Oricum, de azi, am un nou scop in viata - sa rezolv "misterul periutelor".
...

Azi seara cit mi-am cautat "lucrurile pierdute" (nu vreau sa le declar inca disparute), am dat peste multe chestii arhaice, de existenta carora am si uitat. Prima mea albinuta desenata cu pix si creion simplu, albume de desen din clasele primare si liceu, caiete de note cu diverse melodii de la orele de flaut, agende cu note din clasa 1-12...ehh asa o nostalgie de copilarie, de timpurile cind eram princessa (asa imi spunea mama cit eram mica, desi uneori imi mai spune si acum).

La 4 ani (in '88) am realizat prima mea colectie de "tablouri" - "Printesele". Aceasta "colectie" niciodata nu a fost afisata publicului, deci voila ... lucrari arhaice de 21 de ani vechime.







Si totusi unde sunt periutele mele?

I can

I can fly

But without him I am iron bounded to the earth

I can dream

But my dreams are coming true only when he's around

I can be happy

But my truly happiness is in locked in his eyes

I can feel pain

But only he knows to convert my pain into pleasure

I can be strong

But only in his arms I surrender

I can be green

But only he makes me colorful

I can shine

But I need his light to beam forever

I can't miss

But my soul tears into pieces even if I never meet him

I can feel lonely

But he has been with me from the very start …

My angel,

My mystery,

My twin soul,

My other part of me.

Vise cu Flaut si Violoncel Colorat

Intotdeauna am fost indragostita de violoncel cu toate ca patru ani am cantat la flaut.
Acum imi amintesc cu nostalgie cum imi amorteau degetele de la 4-5 ore pe zi exersand incontinuu pentru Concursul Rebublican a flautistilor junior din '97.

Ador sunetul violoncelului incepand cu Suita Nr. 1 in sol major a lui Bach si pina la Nothing else matters interpretat de Apocalyptica. In oricare gen de muzica: clasica, jazz, rock - violoncelul suna perfect. Ma rupe in bucatele marunte de tot cind il ascult live.

M-as indragosti de cineva numai pentru faptul ca poate cinta la violoncel :) In copilarie credeam ca as putea atinge culmea fericirii daca ar fi cineva sa-mi dedice o piesa compusa (ok, daca e prea complicat task-ul cu creatia proprie, atunci cel putin o piesa invatata pederost) la violoncel ... ahh vise de copil naiv.

Muzica clasica imi place din copilarie. Probabil e influenta Scolii de Arte, si desigur a mamei cu care, in aproape fiecare simbata si duminica (incepind de la virsta de 5 ani si pina la 12 ani) frecventam diverse concerte la Filarmonica Nationala, Opera si Balet, Sala cu Orga etc. Stiam cind incepe stagiunea la fiecare teatru. Am ajuns sa le cunosc si tot repertoriul. Giselle, Lacul Lebedelor, Cipolino, si Frumoasa din Padurea Adormita erau "my favorite". Imi doream o dragoste ca cea dintre Odeta si Zigrid, rideam cind Cipolino il facea sa plinga pe "Cavaler Pomidor" si intotdeauna ma intrebam "Cum poti sa adormi pe citiva ani de la faptul ca te impungi cu un simplu fus???".

Cind eram mica, la Teatrul de Opera si Balet Orchestra "din groapa" acompania dansatorii in timpul spectacolului. La pauza, rar cand ma duceam sa beau niste suc de piersici cu o bucata de tort Napoleon, in schimb, ma duceam langa "groapa" si asteptam pana se intorceau muzicantii.

Asteptam sa-i ascult cum isi acordeaza instrumentele muzicale. Cu toate ca pe unii, aceste sunete ii deranjau, mie imi placeau la nebunie si le savuram mormaind sub nas "laaaaaa".
Ce timpuri ... acum insa avem parte de balet "sub fonograma".

Azi (2 martie), am plecat de la serviciu mult mai devreme decat deobicei. La ora 18.20 eram deja la Sala cu Orga. Ferice de Festivalul Martisor, ca mai ies si eu la concerte de muzica clasica.
Stiam ca vine Philip Bride (dirijor si violonist francez) si ca va avea loc un Concert de Camera unde se va interpreta doar Vivaldi. Concert, pe care chiar nu am vrut sa-l ratez. Am mers singura. Mi s-a mai intimplat sa mai merg singura la concerte, mai ales de muzica clasica. Motive sunt diverse (despre ele voi vorbi alta data, acum voi vorbi doar despre impresii). Intotdeauna ma ia valul cind ascult muzica clasica. Incep sa regret, sa ma blestem si sa ma urasc pentru ca nu am mers dupa clasa a 9-a la Colegiul de muzica "St. Neaga" asa cum insista profa de flaut impreuna cu mama. Ma imaginam pe scena, ma imaginam cantand din nou la falut (de care in acel moment mi s-a facut foaarte dor), imi imaginam cum ma aplauda spectatorii, florile de la final, multumirile, iesirea. Apoi iarasi imi imaginam cum revin pentru bis, apoi iarasi aplauze, le multumesc si plec ... vise...vise cu flaut...care nu au mai fost sa fie.
Interpretata de Philipe Bride la o viola din 1710, Primavara lui Vivaldi, a spulberat orice regret, si mi-a reamintit cat de frumoasa este viata, cu toate ca toti avem vise neimplinite.

Si totusi, doza necesara de energie muzicala, mi-a redat-o anume iarna(nu iarna care tocmai a plecat, dar cea din Anotimpurile lui Vivaldi). Mi-am luat un ramas bun frumos de la iarna, si ma bucur ca voi revedea numai peste 9 luni. Insa pina atunci cu siguranta o mai ascult ...

The spirit of Himalaya

Muntii au un farmec, iar in opinia mea Himalaya sunt cei mai fermecatori.
Odata ce-i cunosti, spiritul lor iti padrunde in gind, in singe, in inima, in suflet. Ma simt ca o drogata. Simt nevoia fizica si spirituala sa-i vad ... sa-i simt din nou. Mi-e dor ...

Azi am privit filmul "Himalaya - l'enfance d'un chef" de Eric Valli.
Acest film este un fel de "universal and timelss saga" care ne reda o poveste a puterii, mindriei si a gloriei. Imprejurimile in care este filmat: muntii Himalaya, satul Dolpo, Nepal, situat la atitudini intre 12000 şi 15000 de metri iti taie respiratia la propriu si la figurat.

Pentru colectia "My favorite movie quotes" am selectat urmatoarele:

*Tinle: “Everything that lives must die, then be reborn and die again.”
Pasang: “How many lives does it take to become a chief?”
Tinle: “We’ve been chiefs for a long time now; it’s your time next.”
*Karma: Hatred has never eased grief.
* Karma: “His demon is his grief.
And what’s your demon?”
* Karma: You’re betting our lives with these endless calculations.
*Norbou: A monastery isn’t a prison.
Pasang: You were not locked?
Norbou: No, reciting prayers, leaving your body and the world, it is the true freedom.
Pasang: How do you leave your body?
*Tinle: Heyyyyy, heyyyy, this cry scares a leopard!
Pasang: A cry like that scares everyone.
* Tinle: Budha of the three ages, Padmasambhava, remove all obstacles: inner, outside and secret. May our thoughts come true spontaneously.
*Talking to him is like trying to stop snow falling.
* We must succed
What success, what?
Just succeed, everything else doesn’t matter
*Nourbou: “When two passes open before you, always choose the hardest one.”
*Tinle: Don’t forget, a chief commands his peoples, but receives the orders from the god.
* Tinle: A real chief always starts by disobeying.
* Karma: I don’t want to loose you, now when we’ve just meet.
Tinle: We’ve always been together. We wanted the same thing.

Recomand pentru vizionare iubitorilor de filme bune.

Eu, Timpul, Hitler si "Lacrimossa" lui Mozart

Singura si Relaxata.
La nebunie imi place sa umblu aiurea singura prin muzee, galerii, temple, biserici, moschei, cimitire atit in Moldova cit si in alte tari.
Atit de mult imi plac aceste locuri, incit pot sa petrec si o zi intreaga hoinarind pe acolo. Pot sa ma pierd si sa uit de timp.
Ultima data, in Praga in Galereea Nationala, am pierdut notiunea de timp, si aproape 5 ore mi-au parut citeva minute. Nu-mi venea sa cred, am plecat pentru ca trebuia, si nu pentru ca-mi doream.
Mi-am promis ca ma voi intoarce sa savurez pina la capat lucrarile lui Kupka.
Acest pictor ceh m-a impresionat atit de mult. In primul rid, lucrarile lui imi taie respiratie, ma arunca in orgasme si fiori, iar in al 2-lea rid, pentru faptul ca a facut parte dintr-un grup de artisti surealisti "Abstraction Creation", pe cind eu cind eram mai mica imi doream sa fac parte dint-run grup de artisti sau sa am un spatiu unde pot picta, care s-ar numi "Creation Destination". Un cuvint asemenator, si ideea pare sa fie similara, dar ideile sunt in aer si uneori sunt prinse de oameni ai diferitor timpuri si spatii. Pe Kupka oricum il admir, si il simt ca pe un prieten de creatie.

Iarna trecuta cind ningea, ma duceam la cimitirul armenesc. De ce? Pentru ca la cimitir, cind ninge si este frig, putini merg in vizita, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, cind toti sunt cuprinsi de shoping-mania, si cimitirile ramin pustii. Atunci, zapada in cimitire este neatinsa, si doar eu pot lasa urme. Pasesc de parca prima data ar calca picior de om pe acolo. Imi place senzatia de a fi prima, unde nimeni nu a mai fost si nu a patruns, dar in acelasi timp nu vreau sa stric fumusetea. Incerc sa nu calc haotic, dar sa desenez pe zapada, mergind in diferite directii, facind cercuri, romburi, hexagoane.
Imi place sa citesc pe cavouri numele celor ce se odihnesc, calculez citi ani au avut cind au murit, si ma gindesc la viata mea, si daca as fi pregatita sa plec acum.

Timpul. Timpul. Timpul.
Ceasurile. Tic-tac obositor. Aceste mecanisme oribile care tin cont de scurgerea timpului. Urasc alarmele si ceasurile. Insa auzind cum trece timpul, auzind incontinu acest "tic-tac" ce vesteste moartea unei alte secunde din viata ta, te poate determina la actiune.

In video de mai sus am incercat sa filmez, o parte mica (nici 3%) din intreaga galerie, care prin mesajul sau, m-a pus pe ginduri si mi-a adus aminte ca timpul se scurge, si eu ma scurg incet si odata cu el. Si Hitler s-a scurs. A fost mic, a crescut mare si apoi a murit, ceea ce s-a intimplat si cu Mozart si se va intimpla si cu mine si cu tine. Incerc sa traiesc si sa las o urma in acest timp!

Две песни Шансона

Obosita. Da ... anume obosita. Acesta este cuvintul care-mi descria starea de la ora 19.45 cind am iesit astazi din oficiu. A venit. M-am urcat. Am achitat. M-am asezat.
Linga geam era asezat un baiat. Am observat doar ca e baiat, nimic mai mult. Nici cum arata, nici detalii ale garderobei, nimic, doar figura unei persoane ce parea a fi de gen masculin.

Eram prea obosita sa mai vad ceva, insa am observat ca el incepe sa ma priveasca.
Asculta muzica in casti. M-am intors o clipa spre el "dind ochii peste cap" pentru a-i semnala ca ma enerveaza faptul ca ma priveste. A tacut. A zimbit. A scos o casca si mi-a intins-o. Am mers la provocare. Am acceptat si am inceput sa acult muzica ce rasuna in castile lui. Taceam. Cind am dus-o la ureche am crezut ca mor de ris. Cu greu m-am abtinut sa nu rid in hohote, insistent ma opream sa o fac, gindindu-ma la ceva tragic (de exemplu: cum cad, si ma intind pe jos in Icebravo si cineva in viteza trece cu patinele peste degetele mele taindu-le). In castile lui rasuna Chanson pur, curat ca lacrima, de parca-l auzeam cum cinta pe cel condamnat pe vreo 10 ani in inchisoare. Nici unul din noi nu a scos o vorba timp de un cintec. S-a inceput al 2-lea track. Eu priveam in partea opusa, spre celalalt geam, incercind sa par serioasa cu toate ca ma tavaleam pe jos de ris in suflet, iar el parea fericit si savura cintecul.
La un moment dat a vorbit: "Жизнь прекрасна, улыбайся". Aceste cuvinte mi-au fost ultima picatura care a umplut paharul si am inceput sa rid in mici hotote spunind: "Вот я и улыбаюсь!!!". Nu stiu ce si-ar fi inchipuit baiatul despre mine, probabil i-a fost frica sa-mi mai vorbeasca din nou, pentru ca cuvintele lui imi provocau un ris isteric. Reprede am incercat sa ma linistesc si peste citeva clipe iarasi ambii am tacut. Dupa cel de-al 2-lea cintec, urma 31 August si trebuia sa cobor. Am ascultat numai 2 cintece, din fericire... pentru ca ambele erau la fel e oribile (dupa gustul meu).
Cu toate acestea, i-am intors casca si am spus zimbind "Multumesc mult", la care a urmat un raspuns frumos si incet in rusa "Удачи".
Cind am iesit din maxi taxi nu mai eram obosita. Chiar i-am facut din mina prin geam baiatului cind a plecat ruta din statie. Apoi, dupa ce am vazut ca a plecat, am rasuflat usurata ca nu a oprit sa coboare, crezind ca-i fac vreu semn sa ma urmeze. Rideam ca o nebuna si mergeam singura pe strada. Nu stiu ce mi-a facut sau cum a actionat Chanson-ul cela asupra psihicului meu fragil, dar aveam dispozitie buna, si simteam nevoia sa rid aiurea. Sincer ii sunt recunoscatoare baiatului ca m-a facut sa uit de oboseala.
Cel mai tare mi-a placut faptul ca a tacut si nu m-a luat la intrebari de genul "Как тебя зовут? Можно номер телефона? и т.д." ca era sa strice tot farmecul intimplarii.

Acum, cind se va aseza un baiat/fata obosit/a linga mine in maxi taxi iar eu voi asculta muzica in casti, voi face la fel :) cu toate ca inteleg ca as putea merge la riscuri foarte mari :)
Eheheiii "Жизнь прекрасна, улыбайся"!!!

Primul meu ORGASM

A fost dragoste de la prima vedere. Totusi exista.

Am disparut. M-am dizolvat. Am uitat de mine. Eram undeva in el. M-am pierdut in el.

Il priveam atent si incercam sa memorizez orice detaliu.

L-am privit lung si atent.Torul era perfect: tehnica, aspectul fizic, incarcatura emotionala.

El tacea. Nu mi-a spus nici un cuvint. Nu mi-a vorbit deloc. Nu poate vorbi.

Oricum cuvintele se pierd in vint si nu conteaza.

Conteaza mesajul, iar mesajul lui era puternic.

El a fost creat pentru a-mi darui un orgasm.

Un orgasm pe care nu-l voi uita niciodata.

Senzatiile erau atit de diferite. Imi venea sa pling, sa rid, sa sar, sa fug, sa gem de fericire si de durere, sa zbor si sa ma dizolv in tot.

Simteam cum mi se deschide inima si in ea se revarsa pasiunea si dragostea cosmica.

Dragostea de creatie. Dreagostea de frumos. Dragostea de primavara. Dragostea de fi ceea ce esti. Dragoste de altii si dragostea de sine. Ma simteam atit de fericita.

Imi doream sa nu se mai termine.

Eu am fost cea care a terminat. El nu termina niciodata.

A durat vreo 15 minute. Trebuia sa plec. Imi doream sa stau mai mult.

Dar...mai erau altii care ma asteptau sa-i savurez si pe ei.

Insa doar EL m-a marcat.

Am plecat, dar m-am intors din nou.

Am mai stat inca 10 minute si iarasi am plecat luind-ul in suflet cu mine pentru totdeauna.

L-am simtit atit de aproape. Era ceva al meu. Simteam de parca ar fi fost creat numai si numai pentru mine. El mi-a daruit unicul meu orgasm tabloral. Totul s-a intimpla in Galereia Nationala din Praga. Anume acolo am avut primul meu “orgasm tabloral”. "EL" - cel care mi-a daruit aceste senzatii este tabloul lui Frantisek Kupka “Cosmic Spring I”. As vrea Frantisek sa fie viu. Sa-i scriu vreun multumesc pentru asa senzatii. Dar…daca il vad cumva mai tirziu, ii transmit personal.

Idian Summer & Fall

Some of my memories from the last year trip!
Waamintirileeee

Meditatii intr-o noapte de noiembrie

Eu stiu ca nu am voita.
Eu stiu ca tot ce scriu, pictez, sau gindesc este numai ca sa-i dau o palma vointei mele inexistente.

Dar, poate nu stiu nimic. Ma simt atit de zapacita cind incerc sa aflu ceva din sufletul meu. Ar trebuie sa ma apuc sa studiez si ceva din psihologie, poate daca m-as cunoaste si lucrurile s-ar petrece altfel.

E foarte greu sa ma cunosc pe mine insumi. Nu ma pot analiza serios, pentru ca imi trec atit de multe ginduri prin minte, aud voci ... tocmai atunci cind am nevoie de mai multa patrundere.

Apoi, nu stiu de unde sa incep. Nu mai pricep nimic. Nu pot destinge de ceea ce e firesc in sufletul meu, de ceea ce nu exista decit prin imaginatie.
Nu ma recunosc in multe ginduri. Nu pricep de ce sunt citeodata trista si de ce alta data imi place sa umplu cu fleacuri glumete si superficiale unele discutii.
Dovada lipsei mele de vointa o am chiar in clipele acestea. In loc sa lupt impotriva imbecilitatii nostalgice a noptii de noiembrie, sa ma biciuiesc pina la singe si sa cad in extaz de placere, m-am asezat la comp si scriu...lucruri timpite, care in fond nu conteaza, si nu le va citi nimeni.

Trebuie sa ma cunosc. Trebuie odata sa stiu cine sunt si ce vreau. Partea cu "ce vreau" e inca ok, dar cu "cine sunt" e jale de tot.

Am hotarit de mai multe ori sa ma analizez pina la capt, sa patrund cit mai adinc si mai calm in suflet. Dar ... n-am izbutit, jalnice tentative... Niciodata nu m-am putut concentra. Nu pot gindi asupra mea insumi. De cite ori incerc sa ma analizez, ma trezesc intr-un intunerit desavirsit. Unde as putea fi eu insumi?

Cite ore am petrecut in incercari sa ma regasesc. Nici pina acum nu inteleg care este rostul hotaririi mele de a-mi regasi sufletul. Daca sufletul meu nu este unul ... ci o infinitate, cum pot sa-l cunosc pe cel adevarat?

Sufletul meu...iata ce ma tulbura. Nu-l pot aduce la lumina. As vrea sa-l gasesc, sa-l masor, sa-l cintaresc, si sa-l pretuiesc in valori, dar esuez...
As vrea sa stiu daca sufletul meu este unul tinar sau batrin...intelept sau putred de prost. As spune atunci: asa mi-e sufletul si asa vreau eu. Dar eu ma indrept prin viata de un suflet orb. As vrea sa stiu cine sunt, dar nu stiu. Am scris jurnale inutile ca sa descopar, dar n-am izbutit. Privesc in mine si vad atit de mult trasaturi straine, contradictorii.

Un an ... a trecut un an ... de atunci ...

Si nu a murit nici unul din noi, dar parca am murit de mai multe ori.
Mi-am revazut viata, am retrait la infinit momentele.
Ce departe imi par unele lucruri si cit de aproape sunt de altele.
Cita obsesie traieste in mine. Uneori mi-e frica sa ma gindesc cit de obsedata pot fi de amintiri. Vreau sa trec calm peste asta, dar nu pot. Eram atit de pura, gindeam atit de pozitiv...dar m-am racit cu totul.

Dar aceast lucru nu ar trebui sa ma indurereze. Oare nu mi-am dorit eu singura aceasta? Sunt rece, indiferenta, si nu-mi mai pasa.

Dar totusi ... simt...simt ca-mi lipseste ceva masiv, fromos, calm, sigur, intim - cu care sa ma contopesc. Ce-mi lipseste?
Truda mea, nu va lamuri nimic. Deasupra tuturor ipotezelor si explicatiilor va ramine neclintit faptul ca pe mine ma clatina vinturile.
M-am saturat de vinturi, vreau pace, vreau steguletze colorate pe virful muntelui, vreau aier ...pace in suflet si nimic altceva.

Vreau casa mea pustie ... doar cu niste perdele albe, ce usor sunt leganate de briza.
Vreau iarba verde de sub picioare. Vreau sa alerg catre acel scrinciob ce este in ograda. Vreau sa vad marea dindu-ma in scrinciob, vreau ... vreau visul meu inapoi!

Vreau sa fiu numai eu si misterul meu in oglindiri.

is artfel

It should be winter now, but in my mind its still June

constantly dreaming
constantly speaking with myself
constantly hearing my voice in my head
constantly working
constantly relaxing
constantly in contradiction with myself
constantly doing some inconstant things
constantly listening music in maxi-taxi ... today was Maia Hirasawa, simply love her.
Can listen her songs all day long. Strongly recommended!

Recently was suffering from nostalgia and other sick, pathetic, depressive and boring stuff, and decided to realize one of my childhood dreams ... baa baaam ... to be a painter and to have my own space called "creation destination". Ok ... i had more childhood dreams.
I wanted to be a ballerina, then pianist, then flautist, then painter, then theater actress ... and finally became Licentiate in International Relation ... wtf!

Anyway ... here are some of my lately creations!
Enjoy!

Inspiration drops



Abstract nature



Drums

My green sun


Some green grass


My inner universe with 3 suns

Balsam pe suflet

Cel mai mult mi-a placut filmul Taare zamen Par.

E deosebit, frumos, si foarte "touching". E despre copii.

Pauza Muzicala

Acum ascult Terry Riley "In C" .

Secundele se scurg in eternitate la fel de repede precum sunetele se dizolva in vibratii. Secundele si sunetele. Timpul si notele muzicale. Eternitatea si Respiratia Eternitatii.
Fiecare din noi este un sunet. O nota muzicala.
La fel, fiecare dintre noi are un cintec al vietii, si fiecare din noi este compozitorul si direjorul principal al melodiei sale. La moment imi compun partea a II-a din opera vietii mele. Aceasta se numeste "Maturitatea". Greu capitol ... nu ma pot concentra sa-l incep odata.
Sunetele zilelor de lucru ma obosesc.
Sunetele zilelor de odihna imi dau puteri noi si ma ajuta sa-mi cint melodia pe tot parcursul saptaminii ce vine. In acest week-end mi-am incarcat bateriile cu foaarte multe sunete/melodii/piese/energie.

Part I. Simbata. Vadul lui Woodstock

Rezultate: Gitul il misc greu. Toti muschii imi tremura. Vocea la fel tremura...a ragushit.
13 ore de somn dupa eveniment.

Impresii: Dintre toti invitatii, as dori sa mentionez si sa multumesc toti autorii sunetelor care au fost gasiti vinovati pentru toate consecintele mentionate mai sus.
Deci la categoria "Vinovatii principali ca mi-am pierdut vocea" au fost: ...da da da dam ... 2 cistigatori: Truda & Corbus Albus. Cred ca am rupt ceea cea mai ramas din vocea mea la acel moment in timpul piesei "Masini unelte".

Urmeaza "Vinovatii care mi-au obosit muschii". Aceasta categorie a fost impartita la fel de mai multe trupe, insa un impact major au avut-o cei de la: Tepes si Doll.
Pentru faptul ca gitul meu cu greu se mai tine "in picioare" sunt vinovati TOTI.

Mi-a placut mult festivalul. Muzica buna, insa din pacate oameni putini.
Posibile cauze: octombrie, temperaturi joase, ziua vinului, vadului lui voda, lispa iubitorilor de rock in Moldova, apatia populatiei/tinerilor ... nu mai conteaza, principalul ca atmosfera a fost extraordinar de rupatoare si eu personal m-am rupt cum nu am mai facut-o foarte demult.

Part II . Duminica. Lansarea revistei cu spirit si constiinta (imi place fraza) Munchhausen.

Rezultate: Gitul nu-l mai pot misca deloc. Tremur toata de parca as fi in agonie. Sincer ... mii greata, greu imi structurez gindurile. Durerea din spate imi striga sa ma culc, insa eu stau asezata pe scaun in fata comp-ului si scriu pe blog. Vocea a revenit un pic. Azi pina la concert nu am vorbit deloc. Acum insa deja ma dor si glandele. Offf, batrinete haine grele.

Impresii: Wau. Bravo. Se poate.
Rock concert in Leo Grand? Hmm, parce incredibil, dar spre marea mea mirare a fost chiar foarte bine. Spatiu enoght. Idea buna: 2 sali. Una in care se dansa si alta chill out. Puteai sa stai pe jos si sa te relaxezi pe covorasul moale din sala de receptie. Chelnerii atit de amabili stringeau tot, aveau grija sa mentina curatenie. Imi dau seama cit de speriati au fost cind li s-a comunicat ca foarte multi tineri vor lua in asalt Leo Grand.
Revista - merita a fi citita. Concertul - a depasit asteptarile mele.

Vinovatii "impotentii" gitului meu: Snails, Stereodoping si Alternosfera.
Vinovatii senzatiei de greata: Vitanta si Parliament.

Moldova are nevoie de mai multe evenimente/fenomene/activitati, care sa cultive tinerilor o alta perspectiva si viziune asupra intregului concept "cultura" cu toate componentele sale: muzica, literatura, arta. Oare Munchhauzen, va reusi? Acesta este doar inceputul :)

Deja aud sunele zilei de lucru. Alarma va suna in patru ore. Inca cinci zile voi mai auzi aceasta groaznica melodie. Asadar, in premiera, part II- "Maturitatea": do, mi sol, la, do, mi sol, la. Fiecare din noi e un sunet. Fiecare din noi e o nota muzicala. Oare suntem numai 7?

Noapte Buna.

Paralele Paralele

Serge Gainsbourg cinta ... ador Marilou Reggae.
Nu am TV. Ferice de psihicul meu.
Uneori, din plictiseala ... incerc sa ma informez. Mai citesc stiri pe net, urmaresc bloguri, iar in urechi imi suna Serge Gainsbourg, Francoise Hardy, Brigitte Bardot, Jane Birkin ... ehhh, si asa ma razbate o indiferenta fata de toate razboaiele, certurile, ciondanelile, PL-urile, PLDM-urile, guvernele, conducerile, boicotarile, protestele, atacurile, initiativile, reactiile, caravanele, armatele, conflictele, frontierele, limbile, istoriile ... hmm, aceasta idee de haos, incertitudine, mizerie si BEZPREDEL (nu pot sa gasesc cuvint potrivit in romana) s-ar reflecta reusit intr-un tablou sau piesa de teatru.

M-am schimbat. Poate inainte eram altfel...mai naiva. Credeam intr-un viitor luminos in Moldova. Acum am crescut mai mare si declar sincer: imi este indifirent de toate evenimentele de pe arena circului politic, care, cu un succes foarte mare ar putea fi plasate si pe youporn, eogli, etc. Sincer, ma simt intr-un fel...?... vinovata... ca am aceasta atitudine de paralelelism si indiferenta fata de tot ce se intimpla la conducerea tarii, insa la moment, nu am alta optiune.

Gata, am obosit de politica, politica, politica. Teribil ma doare capul doar la auzul acestui cuvint.

Iata ca am ajuns si la Stina Nordenstam.
This is no final solution
No this is just for today

Tare nice cintec "Parliament Square"

Beau un ceai, fumez o tigara si ma apuc de pictat ceva abstract, haotic. Cel putin ma mai stimuleaza la ceva toata mizeria din Teatrul Comico-Dramatic "Clasa politica din RM" cu cei mai straluciti actori ai sai.

* Imagine: Evolutionism perspectiva politica



OK...ok...mai sunt si rare exceptii: unii se mai transforma in magari, boi, si alte animale domestice sau salbatice...putini mai ramin OAMENI.

PS: Bafta celor care mai doresc sa schimbe ceva. Moral mai sunt inca alaturi ... fizic ... am obosit (trebuie sa dorm mau mult) :)