28 decembrie 2008

Eu, Timpul, Hitler si "Lacrimossa" lui Mozart



Singura si Relaxata.
La nebunie imi place sa umblu aiurea singura prin muzee, galerii, temple, biserici, moschei, cimitire atit in Moldova cit si in alte tari.
Atit de mult imi plac aceste locuri, incit pot sa petrec si o zi intreaga hoinarind pe acolo. Pot sa ma pierd si sa uit de timp.
Ultima data, in Praga in Galereea Nationala, am pierdut notiunea de timp, si aproape 5 ore mi-au parut citeva minute. Nu-mi venea sa cred, am plecat pentru ca trebuia, si nu pentru ca-mi doream.
Mi-am promis ca ma voi intoarce sa savurez pina la capat lucrarile lui Kupka.
Acest pictor ceh m-a impresionat atit de mult. In primul rid, lucrarile lui imi taie respiratie, ma arunca in orgasme si fiori, iar in al 2-lea rid, pentru faptul ca a facut parte dintr-un grup de artisti surealisti "Abstraction Creation", pe cind eu cind eram mai mica imi doream sa fac parte dint-run grup de artisti sau sa am un spatiu unde pot picta, care s-ar numi "Creation Destination". Un cuvint asemenator, si ideea pare sa fie similara, dar ideile sunt in aer si uneori sunt prinse de oameni ai diferitor timpuri si spatii. Pe Kupka oricum il admir, si il simt ca pe un prieten de creatie.

Iarna trecuta cind ningea, ma duceam la cimitirul armenesc. De ce? Pentru ca la cimitir, cind ninge si este frig, putini merg in vizita, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, cind toti sunt cuprinsi de shoping-mania, si cimitirile ramin pustii. Atunci, zapada in cimitire este neatinsa, si doar eu pot lasa urme. Pasesc de parca prima data ar calca picior de om pe acolo. Imi place senzatia de a fi prima, unde nimeni nu a mai fost si nu a patruns, dar in acelasi timp nu vreau sa stric fumusetea. Incerc sa nu calc haotic, dar sa desenez pe zapada, mergind in diferite directii, facind cercuri, romburi, hexagoane.
Imi place sa citesc pe cavouri numele celor ce se odihnesc, calculez citi ani au avut cind au murit, si ma gindesc la viata mea, si daca as fi pregatita sa plec acum.

Timpul. Timpul. Timpul.
Ceasurile. Tic-tac obositor. Aceste mecanisme oribile care tin cont de scurgerea timpului. Urasc alarmele si ceasurile. Insa auzind cum trece timpul, auzind incontinu acest "tic-tac" ce vesteste moartea unei alte secunde din viata ta, te poate determina la actiune.

In video de mai sus am incercat sa filmez, o parte mica (nici 3%) din intreaga galerie, care prin mesajul sau, m-a pus pe ginduri si mi-a adus aminte ca timpul se scurge, si eu ma scurg incet si odata cu el. Si Hitler s-a scurs. A fost mic, a crescut mare si apoi a murit, ceea ce s-a intimplat si cu Mozart si se va intimpla si cu mine si cu tine. Incerc sa traiesc si sa las o urma in acest timp!

22 decembrie 2008

Две песни Шансона


Obosita. Da ... anume obosita. Acesta este cuvintul care-mi descria starea de la ora 19.45 cind am iesit astazi din oficiu. A venit. M-am urcat. Am achitat. M-am asezat.
Linga geam era asezat un baiat. Am observat doar ca e baiat, nimic mai mult. Nici cum arata, nici detalii ale garderobei, nimic, doar figura unei persoane ce parea a fi de gen masculin.

Eram prea obosita sa mai vad ceva, insa am observat ca el incepe sa ma priveasca.
Asculta muzica in casti. M-am intors o clipa spre el "dind ochii peste cap" pentru a-i semnala ca ma enerveaza faptul ca ma priveste. A tacut. A zimbit. A scos o casca si mi-a intins-o. Am mers la provocare. Am acceptat si am inceput sa acult muzica ce rasuna in castile lui. Taceam. Cind am dus-o la ureche am crezut ca mor de ris. Cu greu m-am abtinut sa nu rid in hohote, insistent ma opream sa o fac, gindindu-ma la ceva tragic (de exemplu: cum cad, si ma intind pe jos in Icebravo si cineva in viteza trece cu patinele peste degetele mele taindu-le). In castile lui rasuna Chanson pur, curat ca lacrima, de parca-l auzeam cum cinta pe cel condamnat pe vreo 10 ani in inchisoare. Nici unul din noi nu a scos o vorba timp de un cintec. S-a inceput al 2-lea track. Eu priveam in partea opusa, spre celalalt geam, incercind sa par serioasa cu toate ca ma tavaleam pe jos de ris in suflet, iar el parea fericit si savura cintecul.
La un moment dat a vorbit: "Жизнь прекрасна, улыбайся". Aceste cuvinte mi-au fost ultima picatura care a umplut paharul si am inceput sa rid in mici hotote spunind: "Вот я и улыбаюсь!!!". Nu stiu ce si-ar fi inchipuit baiatul despre mine, probabil i-a fost frica sa-mi mai vorbeasca din nou, pentru ca cuvintele lui imi provocau un ris isteric. Reprede am incercat sa ma linistesc si peste citeva clipe iarasi ambii am tacut. Dupa cel de-al 2-lea cintec, urma 31 August si trebuia sa cobor. Am ascultat numai 2 cintece, din fericire... pentru ca ambele erau la fel e oribile (dupa gustul meu).
Cu toate acestea, i-am intors casca si am spus zimbind "Multumesc mult", la care a urmat un raspuns frumos si incet in rusa "Удачи".
Cind am iesit din maxi taxi nu mai eram obosita. Chiar i-am facut din mina prin geam baiatului cind a plecat ruta din statie. Apoi, dupa ce am vazut ca a plecat, am rasuflat usurata ca nu a oprit sa coboare, crezind ca-i fac vreu semn sa ma urmeze. Rideam ca o nebuna si mergeam singura pe strada. Nu stiu ce mi-a facut sau cum a actionat Chanson-ul cela asupra psihicului meu fragil, dar aveam dispozitie buna, si simteam nevoia sa rid aiurea. Sincer ii sunt recunoscatoare baiatului ca m-a facut sa uit de oboseala.
Cel mai tare mi-a placut faptul ca a tacut si nu m-a luat la intrebari de genul "Как тебя зовут? Можно номер телефона? и т.д." ca era sa strice tot farmecul intimplarii.

Acum, cind se va aseza un baiat/fata obosit/a linga mine in maxi taxi iar eu voi asculta muzica in casti, voi face la fel :) cu toate ca inteleg ca as putea merge la riscuri foarte mari :)
Eheheiii "Жизнь прекрасна, улыбайся"!!!

17 decembrie 2008

Mesaj matrimonial

Azi intr-o pauza de 5 minute de relaxare dupa ce am terminat de tradus un articol am intrat pe blogosfera si acolo am observat ca cineva ma cauta.

Am horatit sa raspund. S-a primit mult cu toate ca a fost repede. De-ar fi asa intotdeauna mult si repede.

Oricum, nu ma voi abate de la subiect si voi posta "citeva fraze despre mine" (perceptia mea a notiunii "citeva fraze" poate fi un pic diferita de perceptia altor persoane, dar oricum sper ca se califica) pentru a participa in cadrul concursului.


Sunt un produs calitativ in stoc limitat. Pretios, inaccesibil, care se distribuie gratuit doar celor ce merita.Produsul este prezentat intr-un ambalaj delicat si rafinat. Responsabili de calitatea ambalajului sunt ambalajele producatoare de ambalaje, care mai sunt cunoscute in popor si sub denumirea cod „parinti”.
(In cazul in care apar manifestari neplacute, obiectii cu privire la calitatea ambalarii produsului, va rog sa va adresati direct la producatori).

Odata cu timpul (o patrime de secol de la data productiei) ambalajul a capatat defecte evidente, cum ar fi: urme de uzura (riduri formate atit la nivelul fetei cit si in alte zone cum ar fi brate, gat, decolteu, insa cele mai suparatoare fiind totusi cele localizate in jurul ochilor), croieli si reparatii executate prost (2 cicatrici oribile pe picioare), delatarea in latime a ambalajului (vinovate sunt cantitatile de bere si produsele alimentare nesanatoase care au patruns in interiorul ambalajului).

Pe linga defecte („destul de putine”- parere subiectiva), ambalajul si-a pastrat excelent integritatea fizica si morala.

Acesta este decorat cu fire brunete de par (mai mult concentrate in zona capului), lungime medie, frumos ingrijite, insa rareori aranjate. Imi place naturaletea aranjarii parului.
Asa ca niciodata sa nu ma rogi sa-mi fac cuafura.

Dara ar fi sa ma descriu dupa unghiile de la maini, atunci perfect m-as incadra in categoria „persoane neglijente, nervoase si iritate”. Le rod incontinuu. Oricit de degustator nu ar parea, mie imi place sa rod unghiile si primesc placere de la acest proces.
Asa ca ori le roadem impreuna ori nici nu incerca sa ma convingi sa le cresc.

Fac notite pe palme. Desenez pe maini, pe picioare, cu pixul sau marker-ul.
Asa ca sa-mi oferi o parte din maina ta cind nu voi mai avea spatiu disponibil pe mainele si picioarele mele.

Ambalajul te va privi cu 2 ochi in tonalitate albastra. Unii au mai spus ca sunt in tonalitatea verde, cenusie...
Asa ca deja urmeaza sa te convingi singur/singura :) da, da, probabil "bi"

Ceea ce este unic in acest produs este faptul ca niciodata nu stii ce se ascunde in spatele ambalajului.
Tind sa cred ca este o supriza, decit sa cred ca ar putea fi pustiu, si cel care va reusi sa descopere ce se ascunde inauntru, sa-mi spuna si mie.

Intotdeauna diferita, dar in substanta aceeasi.
Imi place sa provoc, sa intrig, sa las lucrurile neterminate.
Asa ca niciodata sa nu ma intrebi de ce nu te-am mai sunat.

Imi place sa tac si sa ascult, dar sa spun ca vorbesc putin ar fi pacat. Vorbesc chiar si atunci cind tac...Vorbesc in gind cu mine insumi.
Asa ca niciodata sa nu ma intrebi de ce tac.

Imi place sa doresc, sa vreau, dar nu-ti voi simti lipsa daca nu esti alaturi.
Asa ca niciodata sa nu ma intrebi daca mi-e dor.

Nu-mi plac limitele si niciodata nu mi le-am pus.
Asa ca niciodata sa nu ma limitezi.

Nu pot gati, nu am aragaz nici frigider. Niciodata nu gatesc acasa.
Asa ca intotdeauna vom minca mincare „livrare la domiciliu”.

Imi plac senzatiile tari, conditiile extreme si dificile. Imi place miscarea si activitatile dinamice.
Asa ca niciodata sa nu ramii in urma. Pentru ca nu te voi astepta.

Nu-mi plac lucrurile si persoanele obisnuite „ca lumea...ca turma”, plictisitoare si lipsite de entusiam.
Asa ca intotdeauna fii ARTfel.

Daca ma convingi sa-mi fac cuafura, sa-mi cresc unghiile, ma lasi sa scriu la tine pe maini, sa te sun, sa vorbesc cu tine in gind, sa-ti spun ca imi este dor de tine, sa-mi pui limite si eu sa le respect, mai mult decit atit sa GATESC pentru tine, si sa te astept, atunci pot trece cu vederea ca altii te-ar putea numi „obisnuit/nothing special” pentru ca pentru mine oricum vei fi „ARTfel”.

Suna-ma sunt fierbinte 069 69 69 69 :)))

Primul meu ORGASM



A fost dragoste de la prima vedere. Totusi exista.


Am disparut. M-am dizolvat. Am uitat de mine. Eram undeva in el. M-am pierdut in el.

Il priveam atent si incercam sa memorizez orice detaliu.

L-am privit lung si atent.Torul era perfect: tehnica, aspectul fizic, incarcatura emotionala.


El tacea. Nu mi-a spus nici un cuvint. Nu mi-a vorbit deloc. Nu poate vorbi.

Oricum cuvintele se pierd in vint si nu conteaza.

Conteaza mesajul, iar mesajul lui era puternic.


El a fost creat pentru a-mi darui un orgasm.


Un orgasm pe care nu-l voi uita niciodata.

Senzatiile erau atit de diferite. Imi venea sa pling, sa rid, sa sar, sa fug, sa gem de fericire si de durere, sa zbor si sa ma dizolv in tot.

Simteam cum mi se deschide inima si in ea se revarsa pasiunea si dragostea cosmica.

Dragostea de creatie. Dreagostea de frumos. Dragostea de primavara. Dragostea de fi ceea ce esti. Dragoste de altii si dragostea de sine. Ma simteam atit de fericita.


Imi doream sa nu se mai termine.

Eu am fost cea care a terminat. El nu termina niciodata.

A durat vreo 15 minute. Trebuia sa plec. Imi doream sa stau mai mult.

Dar...mai erau altii care ma asteptau sa-i savurez si pe ei.


Insa doar EL m-a marcat.

Am plecat, dar m-am intors din nou.

Am mai stat inca 10 minute si iarasi am plecat luind-ul in suflet cu mine pentru totdeauna.

L-am simtit atit de aproape. Era ceva al meu. Simteam de parca ar fi fost creat numai si numai pentru mine. El mi-a daruit unicul meu orgasm tabloral. Totul s-a intimpla in Galereia Nationala din Praga. Anume acolo am avut primul meu “orgasm tabloral”. "EL" - cel care mi-a daruit aceste senzatii este tabloul lui Frantisek Kupka “Cosmic Spring I”. As vrea Frantisek sa fie viu. Sa-i scriu vreun multumesc pentru asa senzatii. Dar…daca il vad cumva mai tirziu, ii transmit personal.

6 decembrie 2008

Creativity Worshop ARTfel I

In atentia tuturor celor interesati, care m-au rugat sa organizez acest evenimet!

Creativity Workshop ARTfel I

Cind: 20 decembrie 2008 (simbata), ora: 17.00 si pina cind ne tine inspiratia
Unde: la mine acasa (deliile se distribuie numai celor ce participa)
Ce: Eliberam creativitatea din noi

Daca simti ca esti pasionat de pictura
Doresti sa te exprimi prin intermediul desenului
Daca nu poti desena, dar vreai sa incerci
Daca doresti sa petreci timpul intr-un mod deosebit de creativ
Tu faci parte din grupul nostru :)

Capacitatea maxima a grupului: 10-12 persoane;

Taxa de participare: 15 lei

Ce includ acesti bani: 2 coli de desen A3, inchirierea periutzei, vopsele din acril si ulei cit incap in desenele voastre + vopsele pentru sticla (cine are sticla aduce-ti eu am numai 2 bucatzi A3), un pahar de plastic cu apa (pentru a spala periutza, desi doritorii pot sa-l bea) si ceai/cafea/ciocolata fierbite + bombonele.

Ce trebuie sa aduci cu tine:
Zimbet
Dispozitie buna
Inspiratie
Orice alte produse aditionale care iti vor stimula ispiratia (bere/vin/vodka/suc/ciocolata multa/tigari...etc)

Se interzice:
Vopsitul peretilor (acestea ii vopsesc eu mai tirziu)
Vopsitul geamurilor
Vopsitul podelelor/covoarelor/usilor
Vopsitul altor persoane (desi asta putem discuta pe loc si lasam la discretia fiecarei persoane in parte)
Plagiatul altor persoane
Dispozitia depresiva (se exclude numai in cazul in care aceasta faciliteaza creativitatea)
Taiatul venelor in baie/aruncarea de la etajul I/ electrocutarea de la priza ... pentru ca nu ti-a reusit desenul
Spalarea periutei in acvariul cu pesti si brosca

Benificii:
In cel mai bun caz desenul poate servi drept cadou de Craciun :)
Putem face schimburi de desene
Putem face in comun desene
Comunicam
Ne Artfel-izam :)

Cei care inca nu sunt inca lista provizorie, si doresc sa participe la acest eveniment sunt rugati sa motiveze printr-o fraza/gind/cuvit dorinta de a participa la acesta activitate.

PS: Cei care cunosc origami, papercutting, orice alt gen de "activitate" in care este implicata hirtia, vopselele, materialele, atzele, acele, foarfecele etc ... sunt rugati sa-si impartaseasca cunostintele.

Idian Summer & Fall



Some of my memories from the last year trip!
Waamintirileeee

3 decembrie 2008

24 noiembrie 2008

The rules for being human



1. You will receive a body.
You may like it or you may hate it, but it will be yours for the entire period of this time around. So, get use to it and love it.

2. You will learn lessons.
You are enrolled in a full-time informal school called "Life". Each day you will have the opportunity to learn lessons. You may like the lesson or think them irrelevant and stupid.
You may leave the school without passing all the lessons, but then you will have to study again in another school or in another way.

3. There are no mistakes, only lessons.
Growth is a process of trial and error. There is no punishment, unless you punish yourself.

4. A lesson is repeated until learned.
A lesson will be presented to you in various forms (and lives) until you have learned it. When you've learned your lesson, then you can go to the next level. Just like a computer game :)

5. Learning lessons does not end.
If you are alive, there are lessons to be learned :) If after your death there will unlearned lessons for you spirit, you are coming again :)

6. "There" is not better then "Here".
When your "there" will become a "here", you will simply obtain another "there" that will again look better then "here".

7. Others are merely mirrors of you.
You cannot love or hate something about another person unless it reflects something you love or hate about yourself.

8. What you make of your life is up to you.
You have all the tools and resources you need. What you do with them is up to you. The choice is all yours.

9. Your answers are inside you.
The answers to Life's questions are inside you. All you need is to look inside, listen in quite and trust yourself.

10. You will forget all this and start again and again and again ... the circle won't stop until you want it and do something about it.


PS: M-am apucat sa citesc o carte. Mai rar dar mi se mai intimpla.
Spre marea mea mirare ... imi pare interesanta :)
Se numeste Chicken Soup for the Soul (101 stories to open the heart and rekindle the spirit).
Regulile sunt de acolo, insa eu le-am mai comentat un pic.

19 noiembrie 2008

Imi las aripile sa creasca



Incerc sa ma simt. Incer sa-mi imaginez cum arat fara acesta haina din piele impletita cu singe, cusuta cu par si decorata cu unghii roase.

Incerc sa ma studiez. Sa inteleg de ce culoare sunt cind sunt goala ... fara trup.

Incerc sa-i simt pe altii. Incerc sa-i vad pe altii fara trup. Imi este greu. Sunt oarba.
Pe unii ii simt atit de aproape, atit de intens si atit de constant.
Pe unele persoane pot sa le simt aproape chiar daca nu le cunosc sau le cunosc putin, pe altii insa ... ii simt departe cu toate ca ne cunoastem de mai mult timp.

Eu cred in energie.
Iar extazul spiritual savurat in timpul contopirii energiilor, cred ca ar putea fi "dragostea".
Iar cind energiile se atrag, numesc asta "chemistry/instinct/pasiune".
Totul este atit de simplu. Este sau nu este. Atit. Putzin - nu exista.

Uneori ma simt plina, uneori secata. Uneori simt ca o primesc de la cineva, uneori o dau intens pentru ca simt ca merita. Imi place sa ma joc cu ea, si imi place la nebunie cum se joaca ea in mine. O simt cum curge. Cum ma cuprinde, cum ma ridica si cum ma coboara.
Ea imi da aripi, iar eu din prostia mea si din greselele mele constante involuntare mi le tai.

M-am hotarit, imi las aripile sa creasca! O primesc!

11 noiembrie 2008

Meditatii intr-o noapte de noiembrie

Eu stiu ca nu am voita.
Eu stiu ca tot ce scriu, pictez, sau gindesc este numai ca sa-i dau o palma vointei mele inexistente.

Dar, poate nu stiu nimic. Ma simt atit de zapacita cind incerc sa aflu ceva din sufletul meu. Ar trebuie sa ma apuc sa studiez si ceva din psihologie, poate daca m-as cunoaste si lucrurile s-ar petrece altfel.

E foarte greu sa ma cunosc pe mine insumi. Nu ma pot analiza serios, pentru ca imi trec atit de multe ginduri prin minte, aud voci ... tocmai atunci cind am nevoie de mai multa patrundere.

Apoi, nu stiu de unde sa incep. Nu mai pricep nimic. Nu pot destinge de ceea ce e firesc in sufletul meu, de ceea ce nu exista decit prin imaginatie.
Nu ma recunosc in multe ginduri. Nu pricep de ce sunt citeodata trista si de ce alta data imi place sa umplu cu fleacuri glumete si superficiale unele discutii.
Dovada lipsei mele de vointa o am chiar in clipele acestea. In loc sa lupt impotriva imbecilitatii nostalgice a noptii de noiembrie, sa ma biciuiesc pina la singe si sa cad in extaz de placere, m-am asezat la comp si scriu...lucruri timpite, care in fond nu conteaza, si nu le va citi nimeni.

Trebuie sa ma cunosc. Trebuie odata sa stiu cine sunt si ce vreau. Partea cu "ce vreau" e inca ok, dar cu "cine sunt" e jale de tot.

Am hotarit de mai multe ori sa ma analizez pina la capt, sa patrund cit mai adinc si mai calm in suflet. Dar ... n-am izbutit, jalnice tentative... Niciodata nu m-am putut concentra. Nu pot gindi asupra mea insumi. De cite ori incerc sa ma analizez, ma trezesc intr-un intunerit desavirsit. Unde as putea fi eu insumi?

Cite ore am petrecut in incercari sa ma regasesc. Nici pina acum nu inteleg care este rostul hotaririi mele de a-mi regasi sufletul. Daca sufletul meu nu este unul ... ci o infinitate, cum pot sa-l cunosc pe cel adevarat?

Sufletul meu...iata ce ma tulbura. Nu-l pot aduce la lumina. As vrea sa-l gasesc, sa-l masor, sa-l cintaresc, si sa-l pretuiesc in valori, dar esuez...
As vrea sa stiu daca sufletul meu este unul tinar sau batrin...intelept sau putred de prost. As spune atunci: asa mi-e sufletul si asa vreau eu. Dar eu ma indrept prin viata de un suflet orb. As vrea sa stiu cine sunt, dar nu stiu. Am scris jurnale inutile ca sa descopar, dar n-am izbutit. Privesc in mine si vad atit de mult trasaturi straine, contradictorii.

Un an ... a trecut un an ... de atunci ...

Si nu a murit nici unul din noi, dar parca am murit de mai multe ori.
Mi-am revazut viata, am retrait la infinit momentele.
Ce departe imi par unele lucruri si cit de aproape sunt de altele.
Cita obsesie traieste in mine. Uneori mi-e frica sa ma gindesc cit de obsedata pot fi de amintiri. Vreau sa trec calm peste asta, dar nu pot. Eram atit de pura, gindeam atit de pozitiv...dar m-am racit cu totul.

Dar aceast lucru nu ar trebui sa ma indurereze. Oare nu mi-am dorit eu singura aceasta? Sunt rece, indiferenta, si nu-mi mai pasa.

Dar totusi ... simt...simt ca-mi lipseste ceva masiv, fromos, calm, sigur, intim - cu care sa ma contopesc. Ce-mi lipseste?
Truda mea, nu va lamuri nimic. Deasupra tuturor ipotezelor si explicatiilor va ramine neclintit faptul ca pe mine ma clatina vinturile.
M-am saturat de vinturi, vreau pace, vreau steguletze colorate pe virful muntelui, vreau aier ...pace in suflet si nimic altceva.

Vreau casa mea pustie ... doar cu niste perdele albe, ce usor sunt leganate de briza.
Vreau iarba verde de sub picioare. Vreau sa alerg catre acel scrinciob ce este in ograda. Vreau sa vad marea dindu-ma in scrinciob, vreau ... vreau visul meu inapoi!

Vreau sa fiu numai eu si misterul meu in oglindiri.

21 octombrie 2008

is artfel

It should be winter now, but in my mind its still June

constantly dreaming
constantly speaking with myself
constantly hearing my voice in my head
constantly working
constantly relaxing
constantly in contradiction with myself
constantly doing some inconstant things
constantly listening music in maxi-taxi ... today was Maia Hirasawa, simply love her.
Can listen her songs all day long. Strongly recommended!

Recently was suffering from nostalgia and other sick, pathetic, depressive and boring stuff, and decided to realize one of my childhood dreams ... baa baaam ... to be a painter and to have my own space called "creation destination". Ok ... i had more childhood dreams.
I wanted to be a ballerina, then pianist, then flautist, then painter, then theater actress ... and finally became Licentiate in International Relation ... wtf!

Anyway ... here are some of my lately creations!
Enjoy!

Inspiration drops



Abstract nature




Drums

My green sun


Some green grass


My inner universe with 3 suns

19 octombrie 2008

Balsam pe suflet

A trecut aproape un an ...

"Zara zara" inca il mai tin minte.
L-am invatat pederost si-l cintam la Diwali la toate rudele lui Vasu. Curind e Diwali, si eu nu voi fi acolo. Dar poate la anu :)



"Bulla" imi place foarte mult, mai ales prin naturaletea imaginilor si a oamnilor din strada, care sunt asa ... cum au ramas in memoria mea.



Cel mai mult mi-a placut filmul Taare zamen Par.

E deosebit, frumos, si foarte "touching". E despre copii.

13 octombrie 2008

Pauza Muzicala


Acum ascult Terry Riley "In C" .

Secundele se scurg in eternitate la fel de repede precum sunetele se dizolva in vibratii. Secundele si sunetele. Timpul si notele muzicale. Eternitatea si Respiratia Eternitatii.
Fiecare din noi este un sunet. O nota muzicala.
La fel, fiecare dintre noi are un cintec al vietii, si fiecare din noi este compozitorul si direjorul principal al melodiei sale. La moment imi compun partea a II-a din opera vietii mele. Aceasta se numeste "Maturitatea". Greu capitol ... nu ma pot concentra sa-l incep odata.
Sunetele zilelor de lucru ma obosesc.
Sunetele zilelor de odihna imi dau puteri noi si ma ajuta sa-mi cint melodia pe tot parcursul saptaminii ce vine. In acest week-end mi-am incarcat bateriile cu foaarte multe sunete/melodii/piese/energie.

Part I. Simbata. Vadul lui Woodstock

Rezultate: Gitul il misc greu. Toti muschii imi tremura. Vocea la fel tremura...a ragushit.
13 ore de somn dupa eveniment.

Impresii: Dintre toti invitatii, as dori sa mentionez si sa multumesc toti autorii sunetelor care au fost gasiti vinovati pentru toate consecintele mentionate mai sus.
Deci la categoria "Vinovatii principali ca mi-am pierdut vocea" au fost: ...da da da dam ... 2 cistigatori: Truda & Corbus Albus. Cred ca am rupt ceea cea mai ramas din vocea mea la acel moment in timpul piesei "Masini unelte".

Urmeaza "Vinovatii care mi-au obosit muschii". Aceasta categorie a fost impartita la fel de mai multe trupe, insa un impact major au avut-o cei de la: Tepes si Doll.
Pentru faptul ca gitul meu cu greu se mai tine "in picioare" sunt vinovati TOTI.

Mi-a placut mult festivalul. Muzica buna, insa din pacate oameni putini.
Posibile cauze: octombrie, temperaturi joase, ziua vinului, vadului lui voda, lispa iubitorilor de rock in Moldova, apatia populatiei/tinerilor ... nu mai conteaza, principalul ca atmosfera a fost extraordinar de rupatoare si eu personal m-am rupt cum nu am mai facut-o foarte demult.

Part II . Duminica. Lansarea revistei cu spirit si constiinta (imi place fraza) Munchhausen.

Rezultate: Gitul nu-l mai pot misca deloc. Tremur toata de parca as fi in agonie. Sincer ... mii greata, greu imi structurez gindurile. Durerea din spate imi striga sa ma culc, insa eu stau asezata pe scaun in fata comp-ului si scriu pe blog. Vocea a revenit un pic. Azi pina la concert nu am vorbit deloc. Acum insa deja ma dor si glandele. Offf, batrinete haine grele.

Impresii: Wau. Bravo. Se poate.
Rock concert in Leo Grand? Hmm, parce incredibil, dar spre marea mea mirare a fost chiar foarte bine. Spatiu enoght. Idea buna: 2 sali. Una in care se dansa si alta chill out. Puteai sa stai pe jos si sa te relaxezi pe covorasul moale din sala de receptie. Chelnerii atit de amabili stringeau tot, aveau grija sa mentina curatenie. Imi dau seama cit de speriati au fost cind li s-a comunicat ca foarte multi tineri vor lua in asalt Leo Grand.
Revista - merita a fi citita. Concertul - a depasit asteptarile mele.

Vinovatii "impotentii" gitului meu: Snails, Stereodoping si Alternosfera.
Vinovatii senzatiei de greata: Vitanta si Parliament.

Moldova are nevoie de mai multe evenimente/fenomene/activitati, care sa cultive tinerilor o alta perspectiva si viziune asupra intregului concept "cultura" cu toate componentele sale: muzica, literatura, arta. Oare Munchhauzen, va reusi? Acesta este doar inceputul :)

Deja aud sunele zilei de lucru. Alarma va suna in patru ore. Inca cinci zile voi mai auzi aceasta groaznica melodie. Asadar, in premiera, part II- "Maturitatea": do, mi sol, la, do, mi sol, la. Fiecare din noi e un sunet. Fiecare din noi e o nota muzicala. Oare suntem numai 7?

Noapte Buna.

8 octombrie 2008

Paralele Paralele

Serge Gainsbourg cinta ... ador Marilou Reggae.
Nu am TV. Ferice de psihicul meu.
Uneori, din plictiseala ... incerc sa ma informez. Mai citesc stiri pe net, urmaresc bloguri, iar in urechi imi suna Serge Gainsbourg, Francoise Hardy, Brigitte Bardot, Jane Birkin ... ehhh, si asa ma razbate o indiferenta fata de toate razboaiele, certurile, ciondanelile, PL-urile, PLDM-urile, guvernele, conducerile, boicotarile, protestele, atacurile, initiativile, reactiile, caravanele, armatele, conflictele, frontierele, limbile, istoriile ... hmm, aceasta idee de haos, incertitudine, mizerie si BEZPREDEL (nu pot sa gasesc cuvint potrivit in romana) s-ar reflecta reusit intr-un tablou sau piesa de teatru.

M-am schimbat. Poate inainte eram altfel...mai naiva. Credeam intr-un viitor luminos in Moldova. Acum am crescut mai mare si declar sincer: imi este indifirent de toate evenimentele de pe arena circului politic, care, cu un succes foarte mare ar putea fi plasate si pe youporn, eogli, etc. Sincer, ma simt intr-un fel...?... vinovata... ca am aceasta atitudine de paralelelism si indiferenta fata de tot ce se intimpla la conducerea tarii, insa la moment, nu am alta optiune.

Gata, am obosit de politica, politica, politica. Teribil ma doare capul doar la auzul acestui cuvint.

Iata ca am ajuns si la Stina Nordenstam.
This is no final solution
No this is just for today

Tare nice cintec "Parliament Square"

Beau un ceai, fumez o tigara si ma apuc de pictat ceva abstract, haotic. Cel putin ma mai stimuleaza la ceva toata mizeria din Teatrul Comico-Dramatic "Clasa politica din RM" cu cei mai straluciti actori ai sai.

* Imagine: Evolutionism perspectiva politica



OK...ok...mai sunt si rare exceptii: unii se mai transforma in magari, boi, si alte animale domestice sau salbatice...putini mai ramin OAMENI.

PS: Bafta celor care mai doresc sa schimbe ceva. Moral mai sunt inca alaturi ... fizic ... am obosit (trebuie sa dorm mau mult) :)

3 octombrie 2008

Where i may go



Traiesc cu februarie, aprilie si iulie.

Cel mai tare astept iulie, desi aprilie va decide daca se intimpla iulie.
Februarie e mai putin important, dar e important ca e februarie, si e aproape de aprilie, care va permite iulie.
Vreau iulie.

Vreau sfirsit de decembrie. Vreau sa fiu deja in ianuarie pentru ca e aproape de februarie.


Anul trecut am pierdut august, septembrie, octombrie si un pic de noiembrie.
Nu am vazut frunze galbene, nu am simtit mirosul de toamna si nu am gustat mere, struguri si nuci :) dar sunt gata sa jertfesc la incontinuu cu asta numai sa vina iulie.

Eri m-am horarit: din iulie incep o noua viata. O viata care o astept cu mare nerabdare. Ma simt atit de bine cind ma gindesc la iulie, ehh pofta de viata :)

*Tablou "Where i may go" de Jeniffer Reed

21 septembrie 2008

My dream is to Fly ...



Iarasi am zburat!


Azi noapte s-a intimplat de 3 ori in 3 vise diferite.

Uneori am cite 3-4-5 vise pe noapte, si aproape intotdeauna le tin minte.
Imi place sa memorizez visele mele.

Uneori le scriu, uneori le retraiesc in memorie de citeva ori (deobicei de dimineata in transport public), pina cind acestea devin o parte vie a memoriei mele.

Visele in care zbor, le tin minte chiar peste zeci de ani.

Unul din primele mele vise "zburatore", pe care, mi-am spus ca-l voi tine minte toata viata a fost pe la 6 ani.

Zburam deasupra unei suprafete, care nu imi era cunoscuta, si pe care nu am perceput-o ca pe vreun loc de pe planeta pamint. Era altceva.

In acel vis oamenii lipseau. Eram numai eu, un copil care zbura in foarte multe culori.
Zburam printre culori. Culorile se schimbau daca clipeam din ochi, daca respiram/inspiram sau daca imi miscam degetele. Eu ma jucam in vis, zburam si schimbam culorile. O infinitate de nuante. Puteam sa i-au cite o bucata din fiecare si apoi sa le amestec. Cream diferite culori dupa care le aruncam in sus si zburam.

Cind am vazut filmul "Куда приводят мечты", aveam vreo 15 ani si mi-am amintit visul din copilarie, care avea ceva similar cu imaginile din film.

Azi noapte insa, am fost invisibila.

Zburam printre oameni si nimeni nu ma observa. Am gasit numai o singura persoana care, ma auzea, si m-a rugat sa-i demonstrez daca intr-adevar exist. Acum imi dau seama ca as fi facut la fel, in caz contrar, mi-as face mari griji in privinta sanatatii mele psihice.
Pentru a demonstra ca exist persoanei cu care am reusit sa stabilesc un contact, trebuia sa zbor pina la o cladire inalta si sa arunc citeva pietricele de pe acoperis. Ceea ce am si facut, si am fost acceptata in realitatea acelei persoane. Ce usurare :)

Deja pot clasifica visele mele "zburatoare" in mai multe categorii:

- vise in care zbor paralel cu o suprafata (fie ca sunt invisibila sau nu);
- vise in care zbor in sus (si imi vad corpul ramas jos);
- vise in care zbor in trup (in orice directie), dar sunt perceputa invizibila;

Cele mai tari senzatii le am in visele din a 2-a categorie. Traiesc senzatii de parca m-as detasa de mine insumi, si zborrr cu o viteza nebuna in sus, de parca m-ar absoarbe ceva.
La inceput ma prives de sus, apoi imaginea mea de jos devine neclara ... apoi sunt foarte sus ... apoi nu mai realizez unde sunt.

Insa azi am fost invisibila, si mi-a placut sa fiu asa. Eram o masa de aer care se misca, dar realizam ca sunt eu, nu eu Natalia, dar un alt eu - eu cineva, care inca nu stiu cum sa-l numesc. Era un eu fericit, linistit si calm. Un eu, care as vrea sa-l simt inauntru o viata intreaga. Oare numai in vise pot fi acel eu? Cum sa pastrez aceasta senzatie si dupa ce ma trezesc?

Zbor in vise ... poate din aceasta cauza imi place mult piesa " Yves Larock - Rise up"

My dream is to fly over the raibow so high ... fraza pe are o inteleg si o simt atit de bine.

Am dansat si am sarit intr-o agonie nebuna sub ritmurile acestei piese ieri la "Evolution party".

Tot ieri, m-am convins ca mai avem de asteptat mult timp, pina cind moldovenii vor fi in stare sa coordoneze evenimente de mare aploare, depasind fenomenul "efectul turmei".

Mai avem mult de crescut, inclusiv fiecare din noi, dar mai ales organizatorii.

Dar, pina cind ... My dream is to fly over the rainbow so high ... la la la si iar ma rupe!

17 septembrie 2008

My first Shamanic Journey


A fost vineri.

Eram culcata jos cu fata in sus. Relaxata. Respiram adinc. Ma imaginam undeva intr-o pestera. Simteam sa sunt deja acolo. Simteam pamintul de sub picoare. Incercam sa ma cobor in jos. Sa simt cum ma strecor prin pamint, cum plutes in jos, cum alunec si cum ma strecor intr-o alta realitatea. M-am pornit intr-o calatorie. Urma sa-mi gasesc animalul totemic.

Prima data am fost intr-o calatoie shamanica.
Cum a fost?

O voi lua de la inceput.

Totul a avut loc in cadrul unei conferinte (multumesc Irinei pentru informatie) dedicate jubileului de 5 ani a Asociatiei de Psihologie Transpersonala. Am fost doar in prima zi, si doar la sesiunea "Practica Shamanica" care a fost descrisa si apoi realizata in practica de catre Steven Schmitz, profesor la o universitate din SUA, membrul Fondului de Cercetare a Shamanismului, care deasemenea face parte din Asociatia Shamanilor Practicini (a indienilor americani).

Initial ne-a vorbit despre Shamanism la general. Pentru cei interesati vizitati aici (in engleza) sau aici (in romana).

Shaman -
este un cuvant de provenienta tribala siberiana care denumeste practicantii vindecarii traditionale.

Shamanii sunt un tip de vindecatori (vindecatoare) care se disting de alte tipuri prin folosirea calatoriei in lumile ascunse sau mai putin vizitate si simtite de noi, lumi care ne sunt cunoscute prin intermediul viselor si experientelor traite la limita dintre viata si moarte.

Este uimitoare unitatea si similaritatea tehnicilor folosite de shamani in colturi indepartate ale Planetei : de exemplu - calatoria shamanica. Ea este acceasi fie ca e facuta de un eskimos, sau de un shaman din Tibet, sau de un bushman din Kalahari, sau de un Kahuna din Hawai'i.

Shamanii nu " cred " in spirite, ci interactioneaza, vorbesc cu spiritele de peste tot si conlucreaza cu spiritele pentru vindecarea pacientului.

Shamanii nu doresc in nici un caz sa demonstreze ca sistemul lor este cel mai bun, ci prioritatea lor este vindecarea, starea de bine a pacientului, de aceea ei de multe ori conlucreaza cu practicantii altor sisteme de vindecare .

Dupa cite am inteles scopul calatorie shamanice este regasirea starii de sanatate si echilibru, rezolvarea problemelor ce ne preocupa. Acolo ne putem intilni cu ghizii nostri spirituali si putem interactiona cu intelepciunea aflata in mijlocul lumilor noastre interioare.

Desigur ca acest seminar de o zi nu m-a facut expert in arta shamanismului, acesta doar mi-a deschis un pic calea spre o alta experienta spirituala.

Simteam vibratii in intregul corp. Ma identificam cu sunetul tobelor. Simteam de parca aceste sunete, trezesc ceva in mine, care se misca in ritmul dictat de tobe.

Ochii imi erau acoperiti cu o esarfa de culoare inchisa. Cu fiecare sunet al tobelor vibratiile deveneau tot mai puternice. Simteam de parca vibratiile pe care le emana corpul meu vor da jos esarfa ce statea neclintita pe ochi.

Un tunel negru, prin care ma strecor, cu fiecare sunet ma cobor tot mai jos, nu vad sfirsitul tunelului, iar in acelasi timp, simt toata fiinta mea cuprinsa de vibratii puternice.

Sunt aici si acolo, ma simt de parca as fi prezenta in 2 locuri simultant.
Ma percep in ambele dimensiuni, si nu pot sa-mi dau seama in care parte sunt mai mult.

Simteam de parca niste degete invisibile se miscau la dorinta mea, in ciuda faptului ca mina mea, parte a corpului meu fizic, era complet relaxata si nemiscata.

Sunt inca in tunel. Insa ma simt de parca o forta ma trage si ma ridica in sus, vreau sa parcurg acest tunel pina la capat.

Insistent ma cobor tot mai jos, la capatul tunelului incep a vedea culoarea verde usor amestecata cu nuante galbene.

Niste fluturasi se strecor din partea opusa a tunelului spre care ma indreptam, si zboara spre mine. Sunt colorati si foarte fini.

Vreau sa ies din tunel, vreau sa descoper ce se ascunde in partea cealalta, insa acceasi forta (neidentificata in ratiunea mea) ma ridica si ma face sa ma intorc treptat inapoi.

Insistent, in timpul intregei calatorii, doream sa ajung in partea cealalta, insa nu am reusit.

Ritmul tobelor s-a schimbat si a fost dat semnalul de a te intoarce inapoi de unde ai inceput calatoria. Am multumit universului in care ma aflam, si am inceput sa ma ridic in sus spre pestera de unde am efectuat intrarea in pamint.

Cind sunetul tobelor s-a disolvat in liniste, am deschis ochii si am terminat prima mea calatorie shamanica.

Senzatiile erau placute si neobisnuite.

Dupa cum ne-a spus Steven, in acea realitate urma sa intilnim animalul nostru totemic.

Eu nu am intilnit nici un animal cu exceptia fluturilor care intrau din alta parte a tunelului. Spre mirarea mea am aflat ca si fluturii sunt animale totemice. Si acesti fluturi ma vor ajuta in realizarea sarcinilor mele in calea pe care urmeaza s-o parcurg.

Vineri m-am intors acasa cu o bucurie mai mare de a trai acest mister numit viata.

Un exemplu de Shamanic Drumming de pe Youtube

11 septembrie 2008

Unisex Enthusiasm


"Rolul Mass-Media in promovarea Drepturilor Omului si a Valorilor Democratice", "Rolul Tinerilor in promovarea Drepturilor Omului si a Valorilor Democratice", "Jurnalism Civic", "Consolidarea sectorului asociativ din regiunea transnistreana" ... Rezina, Varnita, Sanatauca, Tiraspol ... 2 septembrie, 6 septembrie, 12 septembrie, 13 septembrie ... sirul va mai continua ...

In septembrie, deobicei copii se trezesc in shock: " :( asa de repede...vacanta s-a terminat...eu mai vrea sa stau acasa/mare/padure/munti...nu vreau la ore".
Unii mai bucurosi de viata, sau cei mai plictisiti de vara, astepta sa-si revada colegii, mai putin si profesorii, insa aceasta stare e una de euforie temporara ce dureaza pina ... pina la prima tema pe acasa.

In Septembrie 2008 eu nu m-am mai simtit nici eleva, nici studenta, dar culmea ... profesoara ... da, da PROFESOARA!

Nu, nu mi-am schimbat serviciul, sunt tot acolo, doar ca a inceput perioada seminarelor de instruire pentru elevi.

Imi place sa-mi impart cunostintele cu altii, pentru ca de fiecare data, personal invat tot mai mult intr-un anumit domeniu. Uneori, am impresia ca acesta este unicul rezultat al activitatilor de training pe care le fac.

Trist, dar cu toate ca tinerii la inceput sunt foarte entuziasmati, acest "Parfum Unisex Enthusiasm" pare sa se evapore foarte repede.

Miine plec la Sanatauca. Va fi prima mea vizita in acest sat. Pe zi ce trece, descopar Moldova tot mai mult si mai mult, si tot mai mult si mai mult as vrea sa fac ceva sa nu fie tot mai rau si mai rau.

In acest domeniu am mai implementat un proiect.
Experienta este. Insa ca si toate abilitatile, experienta trebuie actualizata si racordata la timpul prezent. Asa ca m-am gindit sa fac upgrade la presentarea mea.

Voi incerca doar sa-i parfumez un pic cu "Unisex Enthusiasm" ... hmmm, feel the flavour?

Numai ca acum trebuie sa ma gindesc la vreo strategie cum se poate de mentinut aceasta aroma. Concluzie: Ma fac Parfumer!

8 septembrie 2008

Încerc


Recent, în timpul unor momente de plictiseală faţă de tot ce este pur social şi "monden" m-am delectat cu o lectură pe net.

Sinceră să fiu, încă nu am citit întreaga carte. Acest lucru nu este din cauză că textul este în limba rusă, dar pentru că aproape fiecare gînd expus este atît de puternic şi plin de sens, încît eu - ca simplu om de rînd, cu o mentalitate "приземлённая", am nevoie de mult mai mult timp să înţeleg şi să pătrund în ceea ce vrea să spună autoarea.

Mi-a plăcut foarte mult exemplul despre renunţarea la proprietate (отказ от собственности).

Pe scurt tradus în romană textul sună aşa:
" Un discipol a lăsat toate lucrurile, toată proprietatea sa, însă cu toate acestea, profesorul lui mai continua să-i reproşeze că el le mai posedă. Ul alt discipol, a rămas înconjurat de lucruri, dar nu i s-a reproşat nimic."

Concluzia mi-a plăcut foarte mult:

"Sentimentul de proprietate nu este măsurat de lucrurile ce sunt în posesia ta, dar de gândurile tale ce posedă acele lucruri. Puteţi avea lucruri dar să nu fiţi proprietarul acestora".

Uneori obosesc singură de la gîndurile şi dorinţele mele, care mă ataşează puternic faţă de anumite lucruri. De multe ori eşuez despirată ... cazînd pradă propriilor fantezii şi iluzii.

Încerc să mă detaşez. Încerc să înţeleg că lucrurile nu au nici o valoare, încerc să nu le mai fiu proprietară. Încerc să-mi eliberez toate lucrurile, pentru ca într-un final, eu să fiu cea eliberată cu toate că le voi avea.

5 septembrie 2008

I love

I love, I love, I love.





















I love the rainbow, the colors, the smells and tastes as well. I love touching things with the bottom of my fingers. Touching the wind, the air, the watter, the freedom. I love touching the air with my right hand when driving with hight speed. I like breathing and feeling all my body filled with air.


I love watching the horizon and always wanted to reach it with my hand, and was wondering if there is someone on the other side that is doing and thinking the same.


I love watching the clouds, and always wanted to taste them. I like the sun, and always wanted two of them, but not both yellow. One yellow and one green.


I love green color, green grass, green leaves, green clothes, green cups, green wallpaper that i have in my kitchen. I love green thoughts that i have, green people and green mountains.


I love the night even if its not green and its scares me. I love the night even if i don't get any rest. I love the moon and always wanted to see the view of earth from the moon. I would like to pain the moon with colors, but still i like white/gray also.


I love white feelings, they are warm. White feelings are pure and filled with love and nothing else.


Love is white for me and not red. I love “love” even when i don't love. I love my dreams. I love to loose myself in my thoughts. I love to loose myself. I loose my things. I loose my passports. I loose my bags but still I love to fly in my dreams.


I love my dreams. I love realizing then even more. I love to melt in the my universe. I love to forget that I exists. I love to loose my memory and forget all the bad things that happened in my life. I like the bad things which now are gone. I like the bad things which still will come. They will make me stronger.


I love to flow. To flow on the river of life. I love to swim in ocean. I love the sounds on rain and ocean. I like the journey I have, which is full of colors and white feelings. I love to observe people and i love to smile.


I love to smile to children even more. They are white and pure. I love to hear a child laughing. It gives me power. I like to cry from happiness. I like to cry when i am filled with love. I don't like to cry when i am feeling bad. I like watching the sky at night. I like finding my stars. I like watching the falling stars. I love to feel the stars close. I love the music of night and stars. I love the music of trees also. I love how leaves laughs when they are tickled by wind. I love to touch the green, yellow and red leaves. I love sounds. I like voices from my head. I like to hear myself thinking. I love my voice when i think. Its a white voice.


I love to walk. I love to run. I love to ride a bike. I love to fall down and rise again.I love to climb the mountains. I love to be close to the sky. I love to be in the sky.


I want to see the color of other people thoughts. I want to see the colors of other people feelings. I want to be free and i want to escape from this social tricky life. I want to get lost. I want to leave. I want to go back home. I want back to India. I want back to Himalaya. I want to go from where I came. I want to go to the only existing reality. I want to be everything and nothing. I want to be the children laugh. I want to be the wind which plays with leaves. I want to be the shining sun. I want to bring people happiness. I want to share my love with those who suffer. I want to be the love and live in everyone. I want to be the falling star, the moon, the sun, the leaves, the tree, the wind, the river. I want to go back from were i came. I want to end my mission. I want to complete it. I want to feel free and i want to fly.


Who am I? Who is this Natalia typing this text?


Sometimes too sad. Sometimes too full with joy. Sometimes filled with love. Sometimes filled with hatred. Sometimes smiling. Sometimes crying. Sometimes crazy. Sometimes climbing the rocks and almost falling down. Sometimes clever. Sometimes extremely stupid. Sometimes feeling too proud of myself. Sometimes really ashamed to be me. Sometimes helping people. Sometimes needing help. Sometimes alone. Sometimes with friends. Sometimes understanding, listening, giving advices. Sometimes wants to live forever and sometimes to die today. Sometimes wants to have an endless sleep and sometimes wants to stay awake all the night and observe her thoughts.


Who is her? Who is this girl talking now in my head?


- Its just a soul living its moments of eternity. Its just like you!

4 septembrie 2008

Gînduri răzlete în ajunul nopţii

E noapte iarăşi.

Curând va veni momentul când în mintea mea, în gîndurile mele, în fiecare celulă din creerul meu leneş va pătrunde frica.


Deja dorm cu lumina aprinsă.

Noapte trecută am stins-o doar spre dimineaţă, pe la vreo opt când m-am trizit, am mers la baie, am stins lumina, şi în speranţa că mă voi pierde iarăşi în vise, m-am culcat sa adorm din nou.

Uneori să scap de frică mă ajută muzica. Îmi fac un playlist cu durata de vreo opt, zece ore şi mă ghibuiesc singură în patul meu rece şi mic.

Privesc peste geam, se observă doar luminile slabe din apartamentele din casa de vis a vis. De obicei, pot sa număr cîte lumini sunt aprinse la o anumită oră de noapte.

Cînd mă culc, am tendinţa să mă uit peste geam, să văd dacă cineva mai este treaz în casa de alături. Mă gîndesc oare ce mai face lumea la aşa ore de dimineaţă, pe la patru sau pe la cinci. Oare încă nu s-au culcat, sau deja sau trezit să meargă la lucru. Uneori, cînd deja mă obosesc şi mă gândesc că ar fi o idee bună să merg la culcare, ceilalţi...din casa de alături, deja fac toaleta de dimineaţa şi se pregătesc de o nouă zi. Eu însă, mă pregătesc de o nouă noapte.

Sunt în pat, mâinele sunt strînse în pumn, sau sunt pe piept. Mă simt mai bine cînd mă strîng mai compact. Unii numesc aceasta poză, poza copilului din uter. Cînd ne este frică avem tendinţa de a dormi în aşa poză involuntar. Cred că este vreo moştenire genetică, aşa ne simţim în siguranţă, mai înăuntru, departe de orice pericol extern.

Nu pot închide ochii, adică pot, dar nu pot să stau mult cu ei închişi. Îi deschid în continuu, deja am un ritm stabilit. Îi deschid, şi mă asigur dacă nu mai este nimeni în cameră, că sunt singură.

Uneori simt prezenţe străine, ca şi cum cineva m-ar urmări. Privesc peste geam. Perdelele lipsesc, încă nu le-am pus de cînd am făcut reparaţie. În cameră este lumina aprinsă, aşa că nu pot vedea ce se întîmplă afară. Observ numai o creangă de viţă-de-vie uscată, care la bătaia vântului işi joacă frunzele, făcîndu-le să tremure, precum tremur şi eu toată.

Tremur înăuntru, discomfort, nesiguranţă, frică. Inchid ochii, întuneric. Deschid ochii şi privesc iarăşi la fereastră. Florile lipsesc de pe pervaz, în schimb este plin cu jucărele, dăruite de mama. Sunt două calendare cu file, ambele fiind cu mult în trecut. Nişte decoraţii de crăciun cu toate că suntem deja in toamna, şi doi Dumnezei aduşi din India, Ganesh şi Lakshmi. Lîngă raperul negru, bine, aş putea fi spus şi de culoare, dar este doar o jucărică care cîntă, sta icoana sfinţită a Măicii Domnului, la fel cadou de la mama.

Examinez fiecare obiect, încerc să-mi obosesc privirea. Treptat, ochii se fac din ce în ce mai grei. Însă deschizîndu-i iarăşi văd nişte umbre pe pereţii de culoare ros. Umbre, cărora imaginaţia mea bolnavă le găseşte nişte forme, ca mai apoi să-i fie frică de ele. Mă întorc pe altă parte. Cînd eram mică, înainte de somn spuneam întotdeauna rugăciunea Tatăl Nostru. Au trecut deja ani buni de cînd am pierdut acest obicei.

În schimb încerc să visez ca să adorm în vise. Totul în jur e verde, e linişte, mă legăn într-un scrînciob, sunt îmbrăcată în alb, şi văd marea. Nu departe, este o casă. Este pustie, nu e nimic în ea, nici mobilă, nici măcar un pat, nimic.
E frumoasă şi pustie, numai perdelele de culoare albă se mişcă în ritmuri tantra.
Mă concetrez în mişcarea lor în adierea brizei. Simt aerul curat, totul e curat, e alb şi verde.

Adorm, adorm.

Pentru a scapa de frică imi creez singură această privelişte.
Eu sunt Dumnezeul ei. Eu am creiat iarba moale pe care calc sa ajung la scrînciob, eu am creat vîntul cald ce îmi răsfaţă pielea şi îmi încurcă părul, eu am creat marea ce în departare sclipeşte reflencînd norii, care tot eu i-am creat.
Eu sunt Dumnezeul visului meu. Dumnezeu poate alunga frica, şi dacă eu sunt Dumnezeu în vis, atunci cel puţin acolo o alung. Mă pierd în propria creaţie. Mă dau în leagăn. Totul e atât de calm, cald şi placut. Am scapat de orice sentiment ce îmi zgîrea sufletul.

Adorm. Dorm.

Cu fiecare început de zi, mai bine zis de amiază, îmi propun să schimb ceva în viaţa mea plină de plictiseală. Însă eşuez. Totul se repetă. Aceleaşi activităţi. Aceiaşi oameni. Aceaşi mîncare. Aceleaşi ţigări, haine, şi aceleaşi dorinţe.
Dorinţe ce nu se schimbă. Chiar şi ele deja au devenit plictisitoare. Nu îmi găsesc rostul. Sunt inutilă. Îmi pierd existenţa între patru pereţi.

Mă gîndesc. Fac planuri. Însă puţin acţonez. Aştept inspiraţia. Însă ea vizitează pe alţii şi intra rar pe la mine.

Reflectez asupra vieţii, învii amintirile, le trăiesc din nou.

Mă gîndesc unde am greşit, analizez dacă am adus bucurie, am inspirat speranţă, am pus pe gînduri, sau am motivat alţii să-şi găseacă fericirea şi s-o trăiască.

Îmi aduc aminte cine sau ce m-a facut fericită pe mine...adorm.

I lost my memory ... but i am back again

Recent, mi-a venit o idee "ce-ar fi oare sa-mi dau în google la cautare numele meu".
Foarte geniala ideea.
Am aflat ca pot gasi si numărul de telefon în caz că-l uit, este chiar şi CV-ul meu (deşi ştiam că l-au postat pe un site), mi-am adus aminte de activităţile prin care m-am implicat şi de anunţurile pe care le-am mai scris.
Aşa o nostalgie...
Însă cel mai haios a fost că am găsit şi acest început de blog.

Sincer deja uitesem de el. Adică ştiam că l-am făcut cîndva cînd mă plictiseam, dar deja nu-mi mai aduceam aminte nici cum se numeşte nici care este parola.
Dar eri - lucky me! mi-am adus aminte parola şi iată că în sfîrşit am şi eu acces la acesta.

A trecut mai mult de un an decînd l-am facut. Nu mi-e ruşine să recunosc că am fost foarte leneşă (as usual), am postat doar la început cît încă mă mai umplea entuziasmul, însă odată ce au apărut multe alte ocupaţii, foarte repede am reuşit să uit de acesta.

Azi sunt hotarîtă să revin. Să-mi reanimez blogul şi să-l aduc la viaţă.

So hold on, i am back again!